joi, 20 martie 2008

Când voi creşte mare, voi organiza concursuri de Miss

Am fost în seara asta la Finala Miss Preuniversitaria, invitată din nou de Elena Alexa, împreună cu care am şi comentat tot ce am văzut pe scenă. Îmi pare rău, dar eu nu i-aş fi dat cununiţa de Miss celei pe care a ales-o juriul veci - pururi. Ce-i drept, era foarte înaltă, cea mai înaltă dintre toate concurentele, dar nu-şi purta înălţimea cu eleganţă, aşa cum ar fi fost firesc. N-a avut graţie la dans, n-a strălucit la nici o probă şi totuşi a ieşit Miss! Nici spectacolul ce a completat competiţia nu m-a emoţionat prea tare, fiind mult prea clasic pentru mileniul în care trăim. Cei care au fost ovaţionaţi la scenă deschisă şi care mi-au plăcut şi mie foarte mult au fost dansatorii trupei TNG Step's, de la Şcoala populară de artă, îndrumaţi de Andrei Belciug. Trebuie neapărat să aflu cine e Andrei Belciug şi ce altceva mai pregăteşte la Şcoala de artă, pentru că dansul copiilor ieşea consistent din tipare... Revenind la concurs, nu pot să cred nici acum că în finală au ajuns şi fete care nu erau în stare să lege două vorbe când erau întrebate câte ceva de prezentatoare... Sincer, mi-e dor de manechinele lui Costăchel, împreună cu care am pus în scenă atâtea evenimente absolut neobişnuite. Erau fete frumoase, cu mintea brici şi cu aplomb... Nu se poate să le dăm, pe mai departe, apă la moară misoginilor care spun că o femeie e ori deşteaptă, ori frumoasă. Eu mă încăpăţânez să cred că poate fi şi una şi alta...

2 comentarii:

Anonim spunea...

l-ai mai gasit pe Andrei Belciug?

Carmen Moraru spunea...

Din pacate, nu l-am mai cautat. Aveam doua slujbe in acea vreme, extrem de mult de lucru si multe din lucrurile pe care as fi vrut sa le fac ramaneau in aer. Daca tu esti Andrei Belciug, fac in perioada asta o revista in care scriu adolescenti, asa ca trimiteti-mi niste coordonate.