miercuri, 9 aprilie 2008

Ce-i mâna pe ei la luptă...

Mă întreb cât de mult se poate câştiga dintr-o funcţie de demnitate publică... Pesemne că foarte mult, dacă e să mă iau după încrâncenarea care i-a cuprins deja pe politicienii români... Pomenile curg din toate părţile (poate primesc şi eu măcar o cutie de chibrituri...), iar promisiunile vin în avalanşă... De ce nu văd şi oameni care să spună, cu sufletul pe masă: m-am săturat, nu mai vreau să fiu în slujba altora - aşa cum e orice demnitar - şi vreau să trăiesc doar pentru mine... Să-mi dezvolt o afacere, să ajung devreme acasă lângă familie, să privesc un apus de soare...
Ce e cu toată agitaţia asta, în care cei mai mulţi dintre noi uităm să trăim, de fapt... Nici eu nu simt că trăiesc. Mă agit prosteşte şi mă consum pentru fiecare mârlănie care mi se spune. Nu mai ştiu să zâmbesc, nu mă mai bucură nimic şi nici nu-mi mai doresc nimic. Existenţa mea curge între nişte termene de predare a unei pagini de ziar, a unui proiect la Primărie, sau a unuia la nevăzători. Mă simt ca pe vremuri, când eram în sesiune şi când îmi doream ca să dorm trei zile, incontinuu şi să nu mă mai gândesc la nimic. Poate reuşesc asta de sărbători...

Niciun comentariu: