vineri, 30 mai 2008

Totul sau nimic...

Într-o discuţie mai repezită, cum îndeobşte caracterizează discuţiile adolescentine, o tînără îmi spune că aşteaptă de la viaţă “totul sau nimic!”… Sigur, cum poţi zîmbi decît amar, cînd ai în faţă o semenea frumoasă inocenţă, o atare încîntătoare probă de optimism sau, cine ştie, de disperare… Cît de apăsătoare trebuie să fie povara Totului! Cîtă plenitudine, cîtă renunţare la luptă! Ce pustiu trebuie să fie Totul, dacă-l ai vreodată. Sau, mă rog, dacă-ţi imaginezi că-l ai! Dacă faci greşeala aceea faustică şi spui Clipei să rămînă, că e atîta de frumoasă! Şi chiar crezi că rămîne şi că, trăgînd o linie, Totul se realizează.
Cît de goale sunt, totuşi, sertarele Totului! Şi cît de inutile. Ce leneveală a minţii ar putea ele să cuprindă, ce nerodnică zăbavă… Dar Nimicul? Cum ai putea să spui că-l vrei? La ce bună desolidarizarea de tine însuţi, de toţi ceilalţi, de viaţă? Nimicul, la ce ajută? Lipsa de compromis e, ea însăşi, creatoare de compromisuri. Pentru că, în chiar clipa în care ai spus că nu faci compromisuri, chiar în clipa aceea marele tău compromis cu viaţa a început să te roadă. Prezenţa gratuită a “nu”-ului în viaţa ta e cel mai mare duşman al tău. Compromisul vine din zona asumării acestui tip de “NU”…Şi atunci, ce ar însemna, totuşi, “Totul, sau nimic”? O supradimensionare, o lipsă de smerenie, o catastrofă…
Dar să-ţi doreşti sa ai cîte puţin din toate? Un pic de frumuseţe, un pic de linişte, puţin confort, un pic de minte, un strop de fericire, un dram de nelinişte, o lacrimă de durere, o secundă de uitare, un deget de insomnie, un fragment de disperare, o cută de batrîneţe, o rană de îngrijit, o enervare, o luptă şi o înfrîngere, un pic de aşteptare, un minut de uimire, o clipă de strălucire…
Puţin
din toate, întinzi mîna şi îl ai, alături, în viaţa asta, măcar! elenaagachi.wordpress.com

Niciun comentariu: