sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Jocurile de gleznă ale sorţii

E seară, am trimis la ziar vreo trei pagini (asta ca să mă laud), am şi gătit ceva, aşa că am răgaz să scriu şi pe blog. Afară plouă mocăneşte, prilej numai bun ca să mă simt bine în propria casă, unde e cald şi unde de vreo oră a revenit şi Internetul... Pentru că tot e cald şi bine, nu pot să nu mă gândesc la destin şi la evenimentele ce ţi se pot părea, la un moment dat, catastrofe existenţiale, dar care, peste vreme, realizezi că au fost adevărate binefaceri. Acum mai bine de un an, am rămas, total neaşteptat, în mijlocul drumului, din punct de vedere profesional. Cu o datorie consistentă la bancă şi incapabilă să accept tot ce mi se oferă. Ei bine, oameni care nu-mi promiseseră nimic niciodată şi care n-aveau nicio obligaţie, mi-au făcut oferte pentru câte-un job. În timp ce alţii, care îmi ofereau înainte luna de pe cer, m-au lăsat cu ochii în soare... A fost, trebuie să recunosc, complicat de-a binelea. Unora le-am spus "da" pe de-a-ntregul, altora doar pe jumătate, pe alţii i-am refuzat şi, cătinel - cătinel, mi-am construit un nou statut profesional. În spaţiul căruia, în linii mari, sunt eu, nu doar o anexă. Am să scriu, la finele anului, un fel de raport existenţial pentru noua etapă din viaţa mea. În care sunt evenimente care, din fericire, îmi poartă, în majoritatea cazurilor, semnătura. Mă întreb cum ar fi fost dacă lucrurile ar fi mers în făgaşul lor normal şi m-aş fi trezit acum, şi nu în septembrie 2007, în mijlocul drumului? Cred că acolo aş fi rămas! Cine Dumnezeu mi-ar fi oferit o slujbă, acum în plină recesiune economică? Anul trecut, exact când aveam nevoie de un balon de oxigen, s-au creat tot felul de conjuncturi favorabile şi ofertele au venit, pentru că posturile erau vacante... Acum, nici într-o fabrică de confecţii nu aş găsi de lucru, că şi-acolo se fac disponibilizări... Glumesc, sunt un soi de catâr, cu o capacitate incredibilă de adaptare şi sigur n-aş ajunge să mor de foame în nicio împrejurare... Dar probabil că aş fi fost nevoită să accept şi oferte în care să mă depersonalizez şi în care să nu mai însemn nimic şi asta m-ar fi deprimat teribil... Nu-mi vine să cred că luna viitoare, în prag de Sărbători, aş fi intrat în şomaj, odată cu schimbarea gărzii la Parlament. Cred că şi în privinţa asta m-a trecut un mare păcat. Să fi mâncat ceva când eram mică şi să nu-mi fi spus mama?

Niciun comentariu: