miercuri, 11 februarie 2009

Un botoşănean, cercetător la Universitatea din San Diego

* Din când în când, semeni născuţi pe aceste meleaguri demonstrează că trăim pe un pământ care continuă să dea lumii oameni de valoare, faptul că există şi au succes încurajându-te să ne păstrăm verticalitatea şi speranţa *
Olimpia Irinciuc, profesor la Şcoala 12 Botoşani, e extrem de fericită că unul dintre foştii elevi urcă treaptă după treaptă într-o carieră de invidiat, în Statele Unite. “Încă din 1988 am remarcat printre elevii din clasa mea un băieţel de o inteligenţă şi o sensibilitate ieşite din comun: Andrei Irimia. Manifesta o uşurinţă uimitoare în a învăţa limbile engleză şi franceză şi o dorinţă exemplară de a afla totul, concretizată în lecturi aprofundate. Ne-am despărţit la absolvirea clasei a VIII-a. Eu am rămas profesoară la Şcoala 12 din Botoşani, Andrei a plecat în lume şi a cucerit-o!”.
Lungul drum de la statutul de licean la cel de cercetător
“În primăvara anului 1998 am aflat cu bucurie că fusesem selecţionat, în urma unui concurs pentru obţinerea unei burse de studii la Nashville, capitala statului Tennessee. Am sosit în Statele Unite pe 12 august 1998, dată de la care se împlinesc în vară 11 ani“, i se destăinuie Andrei fostei profesoare. Ce a urmat, a fost o muncă uriaşă. A absolvit doi ani de liceu într-unul singur, iar apoi i s-a oferit o bursă de merit pentru a urma cursurile unei universităţi: “Intenţia mea în România fusese să urmez o facultate de limbi străine. După sosirea în Statele Unite, a început să mă intereseze şi domeniul ştiinţific. Astfel, de-a lungul anilor 1999-2002, am urmat cursuri de informatică, matematică şi fizică, chiar dacă limbile străine au continuat să mă pasioneze”. A absolvit facultatea cu specializarea principală în informatică şi cu două specializari secundare, în matematică şi în limba franceză. Au urmat două masterate: primul în informatică (2004) şi al doilea în fizică (2006). Ca doctorand, a făcut cercetare în domeniul fizicii atomice teoretice, apoi al bioelectromagnetismului, în care şi-a scris şi disertaţia, al cărui subiect a fost studiul fiziologiei patologice cardiace - folosind metode de dinamică neliniară. A obţinut diploma de doctorat în fizică în 2007, iar acum este cercetător postdoctoral la Universitatea din California, de la San Diego. “În ce priveşte planurile de viitor, Andrei şi-a propus să îşi continue cariera de cercetare în biofizică, axându-şi interesul pe studiul creierului şi al neurofiziologiei. Şi să obţină o poziţie de profesor universitar. Întrucât are doar 27 de ani, există speranţa ca şi oraşul Botoşani să dea lumii un câştigător al Premiului Nobel”, crede Olimpia Irinciuc.
America, o ţară la care încă visează mulţi
În accepţia lui Andrei Irimia, expresia arhiuzitată “America este ţara tuturor posibilităţilor” este una suficient de vagă pentru a permite celor care o aud să-şi creeze în minte o imagine idealizată despre SUA, chiar dacă e una care nu corespunde întotdeauna realităţii. “Pe de o parte, este adevărat că Statele Unite oferă numeroase oportunităţi şi avantaje care lipsesc în multe alte ţări. Pe de alta, idealizarea pe care am menţionat-o implică, din nefericire, şi posibilitatea unor exagerări. America rămâne ţara la care visează mulţi. Tendinţa de a idealiza a fost încurajată de marea cantitate de material informaţional “importat” din SUA, care a inundat piata est-europeană după căderea comunismului. Informaţiile predominante sunt de natură vizuală şi cinematografică, maniera în care e prezentată “ţara tuturor posibilităţilor” fiind de înţeles, din moment ce fiecare îşi doreste ca ţara sa să fie prezentată într-o lumină cât mai atrăgătoare. În ultimii ani, de exemplu, am citit multe articole din presa românească în care s-a deplâns faptul că imaginea pe care străinii o au despre România este mai mult decât negativă. Tendinţa Americii de a proiecta o imagine “de vis” despre sine e explicabilă. Cu toate acestea, realitatea este, nu o dată, diferită”, explică Andrei.
Perseverenţa şi ambiţia, importante în carieră
În România, am avut suficient răgaz să aflăm cum se face, în mod obişnuit, carieră. În “State”, cursul e de cele mai multe ori diferit: “Talentul nativ şi inteligenţa sunt folositoare, numai că ele fac parte din fundamentul genetic al fiinţei umane, care nu poate asigura de unul singur realizarea în viaţă. Pentru atingerea acestui scop este necesară, fără îndoială, şi prezenţa altor factori, mă refer în special la calitatea şi durata educaţiei, care să stimuleze dezvoltarea aptitudinilor naturale ale individului. Inventatorului american Thomas Edison îi aparţine celebrul citat conform căruia “geniul este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”. După părerea mea, un lucru similar se poate spune şi despre treptele afirmării cinstite în SUA. Deşi este adevărat că talentul şi inteligenţa sunt de mare ajutor, la fel de importante sunt perseverenţa, puterea de sacrificiu, ambiţia de a înainta în viaţă (în contrast cu tendinţa indolentă a multora de a sta pe loc chiar şi atunci când există oportunităţi în jurul lor), dorinţa de a-i înţelege atât pe ceilalţi cât şi pe noi înşişi, precum şi alte calităţi cu care, din păcate, nu ne naştem”, completează tânărul plecat de pe meleaguri botoşănene.
Nivel de învăţământ corelat cu aptitudinile elevilor
În America, există atât şcoli publice cât şi particulare. “Pot exista diferenţe foarte mari de la o şcoală la alta, atât în privinţa sistemului educativ folosit, cât şi a nivelului de predare, care este de multe ori direct corelat cu aptitudinile elevilor. Şcolile publice au un sistem oarecum mai uniform, însă chiar şi în acest caz pot exista diferenţe foarte mari. E greu de făcut o comparaţie între sistemul americam şi cel românesc de învăţământ. Aici, există şcoli în care cea mai bună speranţă a profesorilor este să poată menţine o oarecare disciplină în timpul orelor, iar nivelul educativ lasă mult de dorit. La celălalt capăt al spectrului, există şcoli realmente competitive, unde se dau examene de admitere chiar mai dificile decât cele care se dădeau cândva în România şi unde calitatea educaţiei este excelentă”, apreciază Andrei.
Universităţile americane sunt organizate de obicei în jurul unui campus, iar foarte multe activităţi sociale ale studenţilor au loc în vecinătate. “În fiecare campus sunt multe activităţi interesante, unele organizate de universitate, altele doar de studenţi. Îmi amintesc cu mare plăcere serile petrecute alături de prieteni la restaurant sau la concerte de muzică, care sunt destul de frecvente. Îmi plăceau de asemenea şi serile petrecute la operă, care împreună cu muzica simfonică continuă să mă intereseze şi acum. Cadrele universitare sunt, în general, tratate cu mult respect de majoritatea studenţilor, iar de multe ori există interacţiuni plăcute de prietenie sau de colaborare ştiinţifică între cele două grupuri”, povesteşte tânărul cercetător român.
Nostalgiile copilăriei
Andrei Irimia îşi aminteşte cu plăcere de anii de şcoală de la Botoşani. “Observând învăţământul american preuniversitar în numeroase ipostaze, am realizat că un nivel ca al educaţiei mele de la Şcoala 12 ar fi fost foarte greu, dacă nu imposibil de obţinut aici. Cred că mulţi dintre profesorii mei ar fi meritat mai mult şi că de fapt li s-a acordat mult prea puţin. Îmi amintesc cu mare plăcere orele de istorie, iar de la română ţin minte şi azi o bună parte din poemul “Călin, file din poveste”. Reţin până şi scurtele poezioare de limbă franceză pe care le-am învăţat în clasa a III-a, acum aproape 20 de ani. Orele de matematică şi temuta exclamaţie “Caietul de teme pe bancă!” nu le voi uita niciodată. Pentru amintirile minunate din acei ani fericiţi şi lipsiţi de griji, precum şi pentru influenţa pe care au avut-o asupra dezvoltării mele intelectuale şi emoţionale, le mulţumesc din suflet profesorilor mei. Pentru curajul şi dedicaţia lor, le voi fi recunoscător pentru întreg restul vieţii”, încheie Andrei.

Niciun comentariu: