joi, 9 aprilie 2009

Până unde vrea actuala guvernare să meargă cu modificările de personal?

E o întrebare pe care am primit-o de la un colaborator local, om inteligent şi care sigur are şi propriul răspuns conturat. Dar care a vrut să afle şi părerea mea, de jurnalist cu ceva vechime, cerere ce trebuie să recunosc că m-a onorat. Aşa că i-am scris şi public şi pe blog consideraţiile, poate mai sunt şi alţii curioşi: "Răspunsul e funcţie de contextul ce e într-o continuă schimbare. De bună vreme, poate destul de repede după căderea comunismului, am trăit „gătind” blana ursului din pădure. Ne-am tot iluzionat vorbind de creştere economică, când, de fapt, creşterile au fost mai mult în consum decât în producţie. Tot ce era o regulă de fier în comunism, de genul „planificare”, „productivitatea muncii” a fost aruncat la gunoi, ca fiind inutil. Am trăit, ca naţiune, destul de bine, împrumutând „en gros” şi ca indivizi la fel, folosind aceeaşi tehnică. Am auzit, anii trecuţi, semeni care mărturiseau, nonşalant, că au şapte credite sau rate la magazine... Ei bine, ca peste tot, a venit şi o scadenţă, ce din păcate, e una globală. Situaţia e chiar mai gravă în ţări avansate economic decât la noi, care nu am stat niciodată strălucit, ca nivel de trai. Am trăit doar, marea majoritatea a românilor, rezonabil. Stare de fapt care s-a cam sfârşit, la toate nivelurile. Sacul guvernamental e gol şi, pentru a nu ajunge la colaps, cei de la centru stau cu picioarele în apă rece şi caută măsuri, ce nu pot fi altfel decât nepopulare. Cât timp au fost lichidităţi, toate guvernele au luat decizii haotice. Au făcut risipă de bani în multe domenii, pentru a avea linişte socială sau slujbaşi cu spinările plecate, recunoscători pentru faptul că trăiesc mai bine decât vecinul de scară. Cel mai mare pericol, acum, e intrarea în incapacitate de plată guvernamentală, mai exact în neputinţa de a mai plăti pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii şi, evident, salarii de la stat. Ceea ce ar însemna, automat, şi căderea Guvernului. Pentru a se menţine pe linia de plutire, iau decizii care afectează categorii sociale mai puţin reprezentative, ca număr cel puţin. Aşa că e destul de greu de previzionat unde se vor opri. Cine ştie, poate la regionalizare, pentru a desfiinţa numeroase structuri administrative, deconcentrate şi posturile aferente. La salarii îngheţate e cert, la disponibilizări ale căror procente vor creşte, destul de probabil. Foarte importantă e şi capacitatea guvernanţilor de a muta ce a mai rămas din economia ţării din zona „underground” - „la vedere”, de împrumutul extern şi de potenţialele lichidităţi „albite” depinzând felul în care vom reuşi să depăşim criza. O perioadă, am auzit oameni spunând că, de fapt, nu există niciun fel de criză. Mă îndoiesc că se mai poate gândi aşa, ea există şi impactul e tot mai acut, de la o zi la alta. Vor rezista oamenii cu o mare capacitate de adaptare. Nu mai e vremea „sângelui albastru”, a fluturării diplomelor şi a masteratelor în faţa angajatorilor ci a oamenilor dispuşi să înveţe mereu, să accepte locuri de muncă chiar sub pregătirea lor, atunci când au dispărut cele „de blazon”. Timpul actual începe să aibă conotaţii de junglă. Preconizez chiar perioade în care vom folosi reguli de „comună primitivă”, adică vom fi plătiţi în fasole, cartofi, bonuri pentru magazinele de haine, precum cartelele de pe vremuri. Vor supravieţui oamenii puternici. Restul, Dumnezeu cu mila!"

Niciun comentariu: