vineri, 12 iunie 2009

"Folclorul, liant sufletesc între nevăzătorii judeţului Botoşani"

Pentru a nu-mi ieşi din mână, am scris săptămâna asta un nou proiect, cu titulatura de mai sus, pe care l-am depus azi spre finanţare la Consiliul Judeţean Botoşani. E bazat tot pe principiul din reclama la telefonia mobilă, cu "connecting people", pe care l-am aplicat nu o dată în ultimii ani. Noul proiect mai e, într-un fel, şi o versiune "pe invers" a primului proiect pe care l-am făcut la Asociaţia "Floare albastră" - "Oraşul pas cu pas" (când am adus în excursie de o zi la Botoşani 200 de copii, din 20 de sate îndepărtate ale judeţului). Acum vrem să mergem cu taraful Filialei nevăzătorilor în 11 localităţi din judeţ, comune şi oraşe, unde sunt comunităţi mai mari de nevăzători. Să aibă loc câte un spectacol, eventual localnicii cu talent să cânte împreună cu botoşănenii, să luăm şi mici recitatori cu noi, totul pentru un plus de socializare într-o atmosferă frumoasă şi cât mai firească cu putinţă. Astfel de spectacole au mai avut loc la cămine de bătrâni, la Penitenciar, dar cred că întâlnirile între comunităţi care se confruntă cu aceleaşi necazuri vor fi cu totul altceva. În linii mari, avem nevoie de sprijin de la Consiliu pentru a închiria un mijloc de transport, pentru o mică masă pentru artişti, pentru CD-uri cu muzica tarafului pe care să le dăruim spectatorilor. Dacă totul va fi ok, adică dacă vom primi finanţarea şi vom ajunge sănătoşi în toamnă, cred că vom putea materializa, din nou, un proiect cu mare impact şi asupra participanţilor, dar şi asupra comunităţilor unde vom merge, aceasta fiind, practic, şi menirea unui proiect gândit ca să însemne, cu adevărat, ceva.

Niciun comentariu: