marți, 25 august 2009

Pieton la Botoşani

În seara asta am ajuns până în Cartierul Primăverii, la mama unei prietene, căreia trebuia să-i duc un CD cu poze din Italia. A cam durat ceva până m-am hotărât să parcurg jumătate de oraş, dar când am găsit răgazul necesar, am constatat că a fost vorba de o adevărată delectare. Încălţată cu sandalele mele de Italia (cu care parcă sunt desculţă, atât de uşoare sunt!), am mers pe străzi uitându-mă la oamenii care se plimbau ori stăteau pe bănci. Am privit casele, blocurile, copacii, am respirat aerul plăcut de înserare şi m-am simţit acasă (chiar dacă sunt, de felul meu, bucovineancă). Cei care stau aici nici nu realizează că sunt, de fapt, nişte privilegiaţi ai sorţii. Eu am descoperit asta stând mai bine de două săptămâni în Italia, unde m-am topit din cauza unei clime greu de suportat şi unde am privit dezolată oraşul în care nu există pietoni. Decât câte-unul, pe ici pe colo.... Oamenii circulă cu maşinile proprii, cu motocicletele sau cu bicicletele. Nu pe jos! Motiv pentru care nu se văd, nu se privesc în ochi, nu mai au ocazia să-şi zâmbească unul-altuia. Şi-atunci încep să semene, cătinel - cătinel, cu nişte roboţi. Şi eu mă temeam de statutul ăsta aici, la Botoşani, pentru că am mult de lucru, dar realizez că nu e niciun pericol. Încă mai zâmbesc, încă mai merg pe jos, încă mai am cunoscuţi pe care-i pot saluta sau oameni la care pot apela, când am un necaz. Cei din alte ţări nu se pot lăuda cu asta... E drept, noi câştigăm mai puţin, dar şi preţurile sunt pe măsură şi-atunci ajungi tot pe-acolo... În plus, dacă mai ai şi o casă, a ta, proprie şi personală, atunci chiar că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap... Am avut zilele astea o scurtă conversaţie telefonică cu Gheorghe Median, recent întors din Franţa, şi concluzia noastră unanimă a fost că merită să mergi în concediu, să vezi lumea, şi apoi să te întorci rapid acasă!

Niciun comentariu: