duminică, 4 octombrie 2009

Mulţumesc, domnule primar!

E vorba, mai exact, de fostul primar de Săveni, Traian Romaniuc, pe care l-am regăsit astăzi la cel de-al treilea spectacol în judeţ al Tarafului Nevăzătorilor Botoşani. În noua mea existenţă profesională, ce a împlinit în toamna asta doi ani, întâlnesc numeroşi oameni cu care m-am intersectat în mai vechea mea slujbă. Semeni care se comportă extrem de diferit, după cât de educaţi sunt. Întâlnesc personaje care se fac că nu mă cunosc (care pot să aibă certitudinea că îi înjur în gând), alţii care mă salută la modul indiferent şi unii pe care îi văd efectiv că se bucură că mă văd, după cum îmi fac din mână de la cine ştie ce distanţă. Un om din ultima categorie, care a reuşit să mă impresioneze, este Traian Romaniuc. M-a întâmpinat astăzi la Săveni cu căldură, ca pe un vechi prieten. A ascultat cap -coadă concertul nevăzătorilor botoşăneni şi mi-a spus, în final, cât de mult l-a bucurat întâlnirea cu folclorul autentic. La despărţire, mi-a urat succes, întregul comportament fiind unul care mi-a dat încredere în mine. Dacă întâlnesc şi astfel de oameni, care probabil apreciază ceea ce fac şi cred că am nevoie de succes şi pe mai departe, înseamnă că nu-mi pierd timpul. Pot trece, astfel, mai uşor, peste ifosele altora şi chiar lipsa lor de maniere. Eu să fiu sănătoasă!

Niciun comentariu: