marți, 20 octombrie 2009

Un alegător "trezit"

Titlul e o parafrază a unei expresii spusă de Elena Agachi după ce am urmărit, "în reluare", un spectacol al celor de la "Drama Club", moment în care descoperit lucruri pe care le ignorasem prima dată. Atunci era vorba de un "spectator trezit".
Acum e vorba de cu totul altceva. Tratez, de bună vreme, tot ce se întâmplă în politica românească cu indiferenţă, pentru că e evident că nu ne poate aduce nimic bun, "oamenii din prima linie" fiind unii care trăiesc într-o lume paralelă, ce nu are nimic comun cu cea a muritorilor de rând. Acum, într-un moment în care suntem foarte aproape de colaps, două forţe care se comportă precum caprele care s-au întâlnit pe pod scot la înaintare, după cum s-a titrat în presă, "doi oameni buni, pentru prima dată în 20 de ani". Şi, de câteva zile, totul "curge" într-o luptă pe viaţă şi moarte, în care fiecare caută să demoleze candidatul adversarului. Nu contează ce are de spus, n-are importanţă ce ar putea să facă dacă ar fi votat, dacă nu-i al nostru, "îl linşăm".
În toată această luptă surdă în care am asistat (când m-am rătăcit prin faţa televizorului), la atacuri cu spume la gură, rânjete politicianiste şi glume ce ar fi perfecte pentru nişte lobotomizaţi, am urmărit cu atenţie evoluţia lui Lucian Croitoru, care în continuare nu cred ca va reuşi să devină prim - ministru. Nu acum, cel puţin. De-o tenacitate rară, extrem de serios şi metodic în tot ce face. E evident că în mutările de pe actuala "tablă de şah" are şi sfătuitori foarte buni, găselniţa cu "ministeriatul de interne" dar PSD-ului neputând fi decât dinspre un personaj hârşit într-ale politicii de Dâmboviţa. Tot ce face în aceste zile Lucian Croitoru îi poate "trezi", la fel ca şi pe mine, şi pe ceilalţi români care ajunseseră să creadă că îşi vor sfârşi zilele la cheremul unor personaje a căror singulară calitate e carnetul de partid. A, şi dania către cel ce e în fruntea bucatelor...
Poate că ar fi timpul ca la conducerea României, de sus până jos, să vină profesionişti, care până acum au stat în umbră. E penibil să perpetuezi pe funcţii "yes - men"-i, precum şi corespondentul lor din lumea feminină şi să nu te îngrijeşti decât de buzunarul propriu şi al celor care te-au ajutat să ajungi în funţie. Dacă aş avea mai puţini ani, aş pleca din România, aşa cum e ea acum, şi nu m-aş mai uita în urmă. Dar am o vârstă şi parcă mi-aş dori să rămân pe mai departe aici. Într-o ţară normală, condusă de oameni cu creier şi calităţi profesionale reale. Oare e posibil?

Niciun comentariu: