joi, 5 noiembrie 2009

Lumea profesioniştilor

M-am uitat aseară la emisiunea de pe Money Channel, moderată de Radu Soviani, ce-l avea ca invitat pe Lucian Croitoru, pe care-l trata cu maxim de deferenţă. Acesta este respectul din lumea adevăraţilor profesionişti, la antipod cu bălăcăreala absolut penibilă din politica românească - anul de graţie 2009. Am ratat, cu nonşalanţă, şansa de a avea un finanţist de marcă la cârma Guvernului într-o perioadă în care suntem foarte aproape de fundul prăpastiei. Şi e vorba de un om pe care nu funcţia l-a tentat, pentru că a primit o ofertă similară şi în urmă cu un an de la preşedintele României, într-o perioadă mult mai "blândă". Lucian Croitoru a acceptat să se înhame la o căruţă cu cai cotonogi pentru că a ştiut că e nevoie de maxim de pricepere în domeniu pentru a ieşi la liman. Ce e interesant, din ce am mai citit în comentariile de pe site-urile centrale, e că Lucian Croitoru a adunat un capital de simpatie destul de consistent, cel mai important lucru fiind că românii au aflat că există alternative la vorbele goale cu care politicienii ne bombardează la orice oră din zi şi din noapte. Asta este, nu am crezut nicio clipă că Guvernul lui va trece, dar am sperat, totuşi, într-o minune. Se pare că nu e posibilă, cel puţin nu în România, aşa cum arată ea acum.
P.S. Toate manipulările de tip politicianist, atât dinspre liderii centrali cât şi dinspre jurnalişti aserviţi au un efect extrem de nociv, inclusiv asupra oamenilor care te-ai aştepta să gândească singuri. Astăzi, un domn îmi şoptea, doct: Aaaa, ştiţi, Croitoru ăsta nici nu era cine ştie ce specialist, că dacă era, îl lua vreo bancă! Cine Dumnezeu să-l mai ia, dacă e consilierul guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară şi ne-a reprezentat timp de patru ani la FMI? Aaaa, dar dacă zice liderul politic al domnului cu pricina că nu-i mare lucru de capul celui ce a fost desemnat premier, atunci sigur aşa e. Stau şi mă întreb, când vor reîncepe românii să gândească cu mintea lor? Dar oare au făcut-o vreodată?

Niciun comentariu: