vineri, 19 martie 2010

Cum stăm cu sponsorizările?

Aflu astăzi că un domn este nemulţumit de mine şi că, probabil printre multele mele defecte, se regăseşte şi acela că nu am adus nicio sponsorizare de când lucrez la Filiala Nevăzătorilor. Bun... N-am ştiut, când m-am angajat, că e o slujbă la care scrie, în fişa postului, că trebuie să fac rost de bani. Doi la mână! Cel care a atras sponsorizări, aproape la fiecare activitate, a fost preşedintele Filialei, Tudorel Tupiluşi. E şef, om de afaceri şi politician, deci are şi bani şi relaţii. Notabil e că nu-şi ţine banii doar pentru el, la multe acţiuni suplimentând premiile din propriul buzunar, gest absolut lăudabil.
Dar hai să spun şi ce am făcut eu, om mai modest, dacă vorbim de situarea pe scara socială: am scris două proiecte (cel cu "Folclorul, liant sufletesc pentru nevăzătorii judeţului" după o idee personală), ambele însemnând un aport la bugetul asociaţiei de 28.500 RON. În bani vechi: 285.000.000 lei. Când am avut spectacol la Flămânzi, întreg taraful şi toţi cei ce făcuseră deplasarea împreună cu noi au fost invitaţi la prietena mea, doamna Paraschiva Mursa, care a pregătit un adevărat festin pentru aproximativ 30 de oameni. Consideraţi-o sponsorizare, pentru că a fost vorba de relaţia mea proprie şi personală. La petrecerea de 8 martie, eu am invitat coregraful, ce e unul din colaboratorii mei de la ziar, care a adus muzica, a dansat cu concurentele la Miss şi a oferit un premiu de 100 RON Miss-ei. Consideraţi-o tot sponsorizare, atrasă de mine. Ar mai fi încă un premiu de 100 RON şi 20 de CD-uri cu muzică cu George Enescu, oferite pe vremuri din partea cabinetului parlamentar la care lucram. Deci, cam pe-aici mă învârt eu cu sponsorizările.
Dar ce-ar fi să gândim puţin mai departe? În iarnă, înainte de Sărbători, m-a sunat Cezar Vieru să mă roage să-i găsesc o familie cu stare materială proastă, pentru că el şi câteva cunoştinţe vor să facă o donaţie. I-am indicat cazul social apărut în Monitorul, n-a fost prea încântat şi lucrurile au rămas în coadă de peşte. Dar poate că s-ar putea face ceva, la scară mult mai largă.
În Asociaţia Nevăzătorilor sunt oameni cu oarece stare materială, dar şi unii necăjiţi de-a binelea. Ce-ar fi ca primii, în rândul cărora se află şi domnul nemulţumit de mine, să-i ajute pe ultimii? În fiecare lună, secretarul filialei, Marcel Culincă, poate identifica două cazuri sociale realmente dificile dintr-o comună botoşăneană. Se poate discuta apoi cu asistentul social de la Primărie, care să se deplaseze la casele respective, pentru a afla ce nevoi de primă necesitate au. Ulterior, la filială, să adunăm de la cei ce stau ceva mai bine material, donaţii pentru necăjiţi. Orice contează: unul poate aduce două sticle de ulei, altul o plapomă de care nu mai are nevoie, altul un kilogram de zahăr şi tot aşa. Activitate în care m-aş implica cu mare plăcere, pentru un om necăjit dau cu dragă inimă de la mine. Dar doar atunci când ştiu că e vorba de cineva care are cu adevărat nevoie. Ş-atunci, vom avea cu toţii mulţumirea sufletească că am făcut o faptă bună. Vom dormi mai bine noaptea ştiind că am înseninat, chiar pentru o bucată de vreme, viaţa unui om sau a unei familii. Uite aşa văd eu sponsorizările... Cine mai gândeşte ca mine?
P.S. Am uitat, când vine vorba de ce am făcut eu pentru Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani, de venirile prietenilor mei italieni de la Asociaţia "Diaiutho", ce au adus în două rânduri cutii cu haine pentru nevăzătorii necăjiţi şi, de un Crăciun, jucării pentru copii.

Niciun comentariu: