joi, 15 aprilie 2010

Primăvara vrajbei noastre

E o vreme destulă de urâtă afară, într-un anotimp ce doar cu numele e primăvară. Fiecare are micile sale nemulţumiri în astfel de vremuri, la care se adaugă întrebări fără răspuns - una de-a dreptul sienkiewicz-iană: "Quo Vadis?". Numai că în momentul în care scrutezi ce se întâmplă în jur, îţi trec toate temerile şi îndoielile şi ajungi să te consideri un privilegiat al sorţii.
Astăzi a fost o veritabilă "Joie neagră" la Botoşani. Nu a fost vorba de vreun crah bursier, ci de sinuciderea unui ofiţer de poliţie, Cristian Vieru, pe care-l cunoştean (am fost colegă cu soţia lui la "Integrata"). Mi-a făcut impresia, în puţinele dăţi când l-am întâlnit, a unui om foarte serios şi cam taciturn. Astăzi, până se vor şti mai multe, aflu că şi-a pus pistolul la tâmple, în propriul birou, şi s-a sinucis. Cât de tare, oare, trebuie să te-apese viaţa pe umeri ca să faci un astfel de gest?
Tot azi, vreo mie de oameni au mărşăluit prin oraş, scandând lozinci împotriva Guvernului. Deşi următoarea informaţie o ştiam mai demult, în aceeaşi zi am mai aflat detalii despre lefurile unor bugetari pe care îi cunosc, ce au scăzut, prin tăierea sporurilor, cu mai bine de 400 RON/lună.
Toate lucrurile astea te fac, volens - nolens, să te gândeşti la propria persoană. Nu am, în locurile unde muncesc, decât sporuri decente, pe care nu mi le-a tăiat nimeni. Nu trăiesc drame atât de mari încât să macin gânduri exagerat de negre, nu am datorii, nu stau în drum, aşa că e indicat să merg mai departe, fiindcă, mai mult ca sigur, "Primăvara vrajbei noastre" se va încheia cândva, iar în lumina soarelui, toate par altfel.

Niciun comentariu: