miercuri, 21 aprilie 2010

Statutul femeii moderne

Ar fi multe de scris despre femeile capabile să se descurce singure, în aceste vremuri, numai că eu vreau acum să punctez doar un episod. După o perioadă de "strâns cureaua", mi-am cumpărat astăzi o centrală termică. Montatul rămâne prin iunie, după ce plătesc luna viitoare regularizarea la curent (ce-mi cauzează insomnii, după o iarnă imbecilă, în care m-am încălzit cu curent electric). Dar să revin la episodul cu cumpăratul. Grija mea cea mare a fost să am banii la mine pentru a III-a rată şi ultima, pe care o fixasem cu cei de la magazin, nu m-am gândit şi cum aduc "achiziţia" acasă. Vânzătoarea mi-a dat un puşti ce a cărat-o până la taxi şi i-am propus un bonus financiar, dacă vine până acasă s-o ducă la etaj. Mi-a explicat că n-are voie să plece de la magazin şi-atunci l-am întrebat pe taximetrist dacă mă ajută el, evident contracost. Răspunsul a fost categoric: nu! Deşi personajul era îmbrăcat în trening şi părea destul de vânjos. Asta este, m-am gândit că pescuiesc vreun vecin să mă ajute. Pauză, pe la ora aceea nu era nimeni în zonă... Şi-atunci, neavând de ales, am urcat eu "monstrul" până la etajul I. Mai exact 5 scări până la parter şi alte 17 până la mine la uşă. Sub nicio formă, cutia nu putea fi ridicată de la pământ, şi-atunci mi-am folosit cunoştinţele inginereşti, urcând-o pe colţuri şi schimbându-i mereu centrul de greutate. Nu trag nicio concluzie la episodul cu pricina, vă las să o faceţi singuri!

Niciun comentariu: