miercuri, 9 iunie 2010

Comunităţi în mijlocul cărora ne ducem traiul...

Până la anii pe care cu onor îi am, am trăit în numeroase comunităţi şi am cunoscut tot felul de oameni. Pe care i-am şi analizat, ca un psiholog nu tocmai de duzină ce sunt. Poate tocmai de aceea realizez că ar fi iluzoriu să cred că pot găsi, pe undeva pe lumea asta, comunitatea ideală. În care toţi oameni oamenii sunt deştepţi, frumoşi, generoşi şi aşa mai departe... De cele mai multe ori, oamenii sunt suma propriilor lor defecte, în care se mai amestecă niscaiva calităţi, după cum s-a îndurat moştenirea genetică. Aş vrea, pentru că tot e blogul meu, să scriu ce aş aştepta eu de la semenii mei. Nu le cer să fie frumoşi, pentru că adevărata frumuseţe e extrem de rară şi de multe ori cioplită prin operaţii estetice. E bine să fie inteligenţi, ca să ai cu cine lega două vorbe, dar cel mai mult contează altceva: să fie oameni!
Ar trebuie scris un fel de ghid comportamental pentru mulţi dintre cei ce populează o comunitate sau alta: să nu minţi; să nu bârfeşti până te doare gura; să nu fii jarchinos la suflet şi la minte; să nu te... grija de „capra vecinului” de dimineaţă şi până seară; să nu zâmbeşti fals, ci din toată inima; să nu crezi că eşti singurul deştept din lume, iar toţi ceilalţi nişte imbecili; să nu jigneşti gratuit; să nu-ţi tratezi semenii ca pe nişte slugi, că Epoca sclavagismului a apus de mult; să nu crezi că totul ţi se cuvine pe lumea asta; să fii, măcar din când în când, generos; să fii un om normal, în rezumat. Şi atunci o să apară şi prietenii, iar lumea încrâncenată în care îşi duc câte unii existenţa se poate schimba... Cine ştie, chiar de mâine!

Niciun comentariu: