luni, 4 aprilie 2011

Acţiuni de voluntariat inteligente





Am urmărit în ultima vreme, cu interes, acţiunile derulate de un grup de tineri botoşăneni în sprijinul animăluţelor fără stăpân, atât din adăpostul botoşănean cât şi a celor ce umblă de colo - colo. M-am bucurat, sincer, de succesul campaniei "Ne e fomică, ne dai păpică?", în urma căreia s-a adunat şi mâncare şi bani pentru câinii din adăpost.
În seara asta, un grup de tineri "spuneau", fără vorbe, "Nu indiferenţei", "Nu abandonului", pe Pietonalul Unirii din Botoşani. Mi-a făcut plăcere să-i privesc, pentru că ambele acţiuni - şi cea din week-end şi cea din seara asta - denotă inteligenţă, determinare şi, extrem de important, respiră finalitate.
Spre deosebire de multe alte evenimente, făcute ca să fim şi noi în rând cu lumea. Eroare, ceea ce valorează ceva la Bucureşti, de exemplu, poate fi complet inutil la Botoşani. Dacă tot e să facem sau să faceţi voluntariat, gândiţi-vă la gesturi sau evenimente care chiar să însemne ceva. Nu doar la pură demagogie, că de asta găsim la toate colţurile, e-o adevărată inflaţie!

Niciun comentariu: