luni, 9 mai 2011

“Lungul drum” de la “Visul unei nopţi de vară” la “Opera de trei parale”

În zona literaturii, am recunoscut că pasiunile mele merg spre dramaturgie şi proză şi mai puţin spre poezie. Când vine vorba, totuşi, de poezie, am la suflet “Demonul” de Lermontov, alte poezii rezonând mai puţin cu propria-mi fire.
Înclinaţia spre dramaturgie a început să se contureze în liceu, când eram “abonată” la biblioteca unui profesor de română. Mi-a recomandat, printre sumedenie de alte lecturi, piesele lui Eugene O'Neill, care m-au captivat. A urmat Shakespeare, Ibsen şi tot ce mi-a mai căzut în mână, lumea imaginată de clasici fiind una extrem de credibilă şi cu o forţă a cuvintelor mai rar întâlnită în alte genuri literare.
Mai la zi, aş vrea să vorbesc despre o altă întâlnire care m-a fascinat: cea cu spectacolul “Visul unei nopţi de vară”, interpretat de “Drama Club”, cu Adrian Tapciuc în rolul principal. Am mai scris despre faptul că spectacolul liceenilor mi s-a părut mult mai bun decât versiunea montată ani mai târziu, pe scena Teatrului “Mihai Eminescu”. Nu mai era - în zona profesionistă - prospeţimea primei montări, acel entuziasm al adolescenţilor care descopereau mirajul şi miracolul scenei.

În ultimii trei ani am tot fost la premierele “Drama Club”, invitată, de această dată, de Elena Agachi. În 2009 am văzut “Frumoasa fără trup”. Abia la a doua vizionare am intrat în atmosferă, am înţeles şi mi-a plăcut spectacolul. Am realizat, atunci, că am intrat în categoria “spectatorilor treziţi”. Anul trecut am văzut “Croitorul”. Nu ştiu de ce, nu m-a “prins”. Am avut sentimentul unui “déjà vu”, nu am regăsit emoţiile pe care ţi le trezeşte neobişnuitul.
Totul s-a schimbat la “Opera de trei parale”, montare ambiţioasă a unei piese realmente dificile. Din nou, cu Ovidiu Ivan şi Mirela Nistor la “timonă”. Cred că un prim “indiciu” al unui spectacol bun este că nu-ti dai seama când trece timpul. Ei bine, aşa mi s-a întâmplat astăzi după – amiază… Un ritm alert, muzică antrenantă, umor, personaje bine conturate, atât “de sine stătătoare” cât şi deja celebrul - pentru “Drama Club” – “personaj colectiv”. Un spectacol care, la fel ca şi “Visul unei nopţi de vară” – ar merita să iasă din circuitul spectacolelor la care vin doar liceeni – şi să fie jucat, cu succes - în faţa adulţilor.

Întrucât mi-e destul de clar că “laurienii” şi cei de la “Eminescu” sunt precum celebrele familii Capulet si Montague - rivalitatea lor fiind arhicunoscută - intenţionez să merg joi şi la spectacolul celor de la “Eminescu”. Pentru a mă lămuri, singură, cine e mai bun.
Deşi, dacă ar fi după mine, nu aş face niciun clasament, mai ales când realizez cât entuziasm, timp şi efort înseamnă fiecare spectacol. Aş da sumedenie de premii individuale şi apoi aş face mese rotunde în care tinerii actori şi profesorii lor să analizeze spectacolele care s-au montat, la fiece festival. Să “disece” ce a fost bun, ce a fost rău, ce e de făcut pentru “un mai bine”. Şi să se ducă apoi, cu toţii, la o bere. Duşmăniile să le lase pentru alţii!

5 comentarii:

elenaagachi spunea...

Multumim, Carmen, si noi credem aceleasi lucruri! Si sa stii, chiar mergem la bere cu colegii nostri de la Eminescu si de la celelalte licee!

andraagachi spunea...

Oricat am vrea sa nu recunoastem, rivalitate pe scena exista. E un concurs, e firesc sa fie asa.
Interesant este ca cele doua trupe au crescut atat de mult, incat sunt capabile sa lase deoparte, dupa aflarea rezultatelor, toate sicanele si sa se ia de manuta si sa mearga la baut. Mereu a fost asa. Si denota maturitate, cred eu.

Multumim, Carmen. Pentru sustinere:)

Carmen spunea...

Ma bucur sa aflu ca lucrurile stau asa, inafara scenei. Numai ca inclin sa cred ca aveam o problema mai degraba cu partea de organizare. Daca exista in Botosani doua trupe de teatru ce sunt competitive la nivel national (daca e sa ma gandesc doar la calificarea amandorura in finala LicArt), nu ar trebui sa le mai pui in postura gladiatorilor din arena. Mai ales cand acordarea premiilor, stim cu totii, e atat de aleatorie... Poate trebuie gandite doua tipuri de trofee pentru trupe care sa evolueze inafara concursului... Precum vedetele... Si mai e ceva. Nu cred ca e in regula ca in Botosani sa existe doua festivaluri de teatru pentru liceeni - aproape identice. Cam cu aceleasi trupe si sigur cu aceeasi spectatori. La interval de 10 zile... Probabil ca unul dintre organizatori ar trebui sa cedeze (dupa discutii la masa verde!!) si sa existe un singur festival. Din ce in ce mai bun, de la un an la altul... Zic si eu, de pe margine, precum muritorul de rand...

andraagachi spunea...

Noi luam totul destul de natural. A fost asa de 10 ani de cand s-a infiintat trupa Drama. Cand am castigat a fost numai pentru ca efectiv nu mai exista alta varianta. Singura exceptie a fost anul trecut, cu Croitorul, ne-au dat trofeul dupa care ne-au acuzat de mita. La propriu.
Asa ca... asta e viata. Noi nu mai concuram de mult pentru premii. Premiile pe care le avem demonstreaza doar nivelul. Concuram pentru ca 1. Avem cu cine. si 2 Pentru liceul nostru care vine in numar (cel mai mare) la spectacole.
Asa ca, stati linistita... se vor vindeca rani si vor aparea altele, muulte altele. Ca in viata:). Ce frumos e cand iubesti, insa... atat de mult incat te lasi ranit ca ultimul fraier... iar si iar... si iar…

andraagachi spunea...

Cat despre vedetisme, si apropo de ele, scuzati-mi indrazneala, dar daca scoatem cele doua trupe din joc nu prea mai avem festival:d