miercuri, 4 mai 2011

Mai avem nevoie de educaţie?


E o întrebare pe care mi-am pus-o, la modul cel mai serios cu putinţă, atunci când profesorul Octavia Buhociu m-a invitat la Şcoala nr. 12 Botoşani, la o acţiune ce a demarat de la ce e scris în rândurile de mai jos:
“La nivel national, Organizaţia “Salvaţi Copiii” si partenerii sai si-au propus ca, in cadrul Campaniei Globale pentru Educatie din 2011, sa puna accentul pe consecintele neparticiparii la educatie a femeilor si fetelor, abordand legatura dintre aceasta neparticipare si fenomene cum ar fi traficul de persoane, egalitatea de sanse pe piata muncii, mortalitatea si morbiditatea infantila, abandonul copiilor in maternitati si spitale etc. Conceptul central al editiei din acest an al campaniei din acest an este acela de povestire, accentul punandu-se pe experientele personale ale unor femei pentru care accesul la educatie sau, dimpotriva, obstacolele intalnite in acest domeniu, au reprezentat factori determinanti in evolutia personala si profesionala ulterioara”.
Între timp am mai primit două invitaţii de la profesorii Dorica Ariciuc şi Anca Ghiorghiţă, dar cum ştiu că nu sunt câtuşi de puţin un bun orator, am decis să mă rezum la o singură întâlnire. Unii cunoscuţi mi-au sugerat să-mi pregătesc un discurs, dar mi-am spus că e o aiureală. Ce rost avea să mă chinui în faţa elevilor, ca să-mi amintesc nişte fraze meşteşugite?… M-am gândit că mă voi descurca în vreun fel la faţa locului. Mă rog, le-am spus în debut ce mi-a trecut prin cap şi apoi i-am provocat la dialog. Copiii mi-au pus întrebări, iar eu le-am răspuns conform logicii proprii şi a preceptelor bunului simţ (pe care cred că le stăpânesc), ajungând în acea zonă a învăţământului nonformal despre care se tot vorbeşte.

Aaaa, am uitat. Chiar în debut l-am invitat la “prezidiu” pe puştiul din spatele clasei pe care l-am simţit imediat ca fiind responsabil cu “agitaţiunea” în clasă. A venit, a stat relativ cuminte pe scaun şi chiar mi-a sugerat teme prin comentariile pe care le făcea, de această dată, în “sotto voce”.

Numai că am fost la şcoală, am plecat şi încă nu sunt lămurită dacă e bine, în zilele noastre, să fii educat. Am încercat să le explic copiilor că e bine să ai maniere şi tot ce mai înseamnă educaţie, dar, în acelaşi timp, să-ţi dezvolţi şi o personalitate puternică, pentru că altminteri te calcă toată lumea pe bătături. Cred că e combinaţia ideală, numai că, din păcate, destul de rară. Întâlneşti mult mai des în societatea autohtonă vulgaritatea şi grobianismul, inclusiv la vârf. Fie şi dublate de personalităţi puternice.
Oare ce e de făcut pentru ca să promovăm, măcar în rândurile celor încă mici, respectul pentru maniere, tonul civilizat, echilibrul? Bănuiesc că e, totuşi, posibil, numai că e nevoie de mulţi oameni care să “lucre” la aşa ceva… Eu, pentru o oră, am încercat… Nu ştiu şi cât am reuşit…

Dacă e să mă uit la zâmbetul pişicher al puştiului care a stat lângă mine şi la feţele luminoase ale celor două domnişoare din rândul întâi, mai să cred că nu am fost degeaba astăzi la Şcoala nr. 12…

2 comentarii:

Elena Cardas spunea...

Apreciez mult asta. ca te implici. Este important.

Carmen spunea...

Trăim într-o lume în care cei mai mulţi fac un lucru sau altul "dacă le iese ceva". Într-o societate mercantilă şi de multe ori ridicolă. Şansa ca să supravieţuieşti reuşind să te priveşti în oglindă - de la o zi la alta - e să faci lucruri aparent mărunte, dar care înseamnă ceva. Experienţa "de la şcoală" intră într-o astfel de categorie şi poate fi perpetuată, în formule mereu "altfel".