joi, 15 septembrie 2011

Regizori de geniu, regizori de duzină


În momentul în care faci un efort şi de desprinzi de platitudinea cotidianului, ţi se poate întâmpla să ai revelaţii. Aşa mi s-a întâmplat mie, după ce am petrecut trei după – amieze în sala Cinematografului „Unirea” din Botoşani, unde rulează filme ruseşti (am lipsit doar marţi, când rula o comedie, gen după care nu mă dau în vânt!). Am văzut „Italianul” (2005), în regia lui Andrei Kravciuk, „Asasinul ţarului” (1991), regizor Karen Şahnazarov şi „Fiica din America” (1995), în aceeaşi regie.
Subiecte diferite, regizori diferiţi, dar şi un numitor comun: realismul redat cu mare artă, fără tuşe grosiere, fără înflorituri pentru public, fără note false. Filme cu actori foarte buni, indiferent de vârstă, sub bagheta unor regizori de ţinută. Cu regret trebuie să spun, nu m-au pasionat, câtuşi de puţin, filmele româneşti de după ’90, cu toate premiile adjudecate pe la festivaluri, tocmai pentru că, nu o dată, împingeau realitatea spre zona grotescului.
Un regizor bun te faci să uiţi că pe marele ecran sunt personaje şi nu oameni din lumea reală. Te face să trăieşti dramele pe care le construieşte şi să te gândeşti, bună vreme, la ceea ce ai văzut. Mă tem că ducem lipsă de astfel de regizori, multe din cele ce se întâmplă înafara marelui ecran beneficiind, din păcate, de regizori de duzină.  

Niciun comentariu: