duminică, 18 decembrie 2011

Clubul oamenilor singuri


 
În debutul mileniului, fostul primar de Botoşani, Florin Egner, lua iniţiativa acordării de diplome şi premii în bani cuplurilor care au împlinit 50 de ani de existenţă în comun. M-am dus şi eu, ca băgător de seamă, la primele întruniri de gen şi tot ce se petrecea în sala mare a Primăriei mi s-a părut emoţionant de-a binelea. Fiind vorba de o iniţiativă lăudabilă, ea a fost preluată şi de actuala conducere a municipalităţii, cei ce şi-au petrecut cel puţin cinci decenii din viaţă împreună continuând să fie gratulaţi cu atenţia oficialilor. Numai că am sentimentul că nu ajunge. Cineva, nu ştiu exact cine, serviciile de asistenţă socială, Sindicatul Pensionarilor sau, poate, organizaţiile nonguvernamentale ar trebui să se întrebe, măcar din când în când, ce se întâmplă şi după „ieşirea la rampă” a celor de vârsta a treia. Nu de alta, dar în căutarea unor cupluri campioane la longevitate, am descoperit semeni care au nevoie, cu certitudine, de ajutorul nostru.         
Doamna Silvia G. s-a căsătorit în vremuri de restrişte, pe 12 februarie 1944. Dacă în dosarul pe 2004 al Primăriei figurau atât ea cât şi soţul ei, luna în care ar fi trebuit să împlinească 61 de ani de căsătorie a găsit-o singură, fără soţul care a trecut dincolo şi fără de copii care să-i însenineze bătrâneţile. I-am promis că ne vom vedea de 8 martie, pentru că e dureros să-i vorbeşti de Ziua îndrăgostiţilor cuiva ce a rămas, nu de mult, singur. La fel stau lucrurile şi cu domnul Titu C., care în toamna acestui an ar fi trebuit să împlinească 55 de ani de la căsătorie. Soţia l-a părăsit pentru o lume mai bună, iar toate cele cinci fete sunt plecate în străinătate. Chiar dacă e singur şi în vârstă, concitadinul nostru şi-a păstrat simţul umorului. Întrebat dacă nu l-au chemat fetele să stea cu ele, a răspuns: Cum nu! Numai că le-am spus că cimitir am şi la Botoşani!
E drept, cimitir este şi la Botoşani, dar cine are grijă, totuşi, de oamenii singuri, ajunşi la apus existenţial? Şi Beatles-ii, dacă nu mă-nşel, erau preocupaţi de problemă, atât timp cât se întrebau, în limba lor: cui aparţin toţi aceşti oameni singuri…?Acum, s-ar părea că nimănui, dar poate că-i vine cuiva vreo idee benefică! (Carmen Moraru, "1989 n-a existat", Editura Caromi)

Un comentariu:

Elena Cardas spunea...

f buna intrebarea!