vineri, 10 august 2012

Lehamite

În ultima vreme nu am mai scris nimic pe blog, am preferat postarile pe Facebook şi asta a adus la o scădere semnificativă a numărului de accesări. Nu ştiu dacă mai intră 10 oameni pe zi pe blogul personal şi parcă e păcat că a ajuns în paragină. Azi am decis să facă o pauză de Facebook pe care e posibil s-o perpetuez. Şi asta după ce am citit, stupefiată, comentariul unui individ din oraş pe care îl consider inteligent, ce scria ceva de genul: "Ei na, ce vină are omul că ai tu aşteptări prea mari?", în replică la postarea mea despre un personaj citadin pe care îl ştiu şi care mă ştie şi care nu s-a obosit să mă salute când ne-am întâlnit.
Dacă asta e aşteptare prea mare - la un minim de bun simţ din partea semenilor - poţi trage concluzia că am ajuns să trăim vremuri în care nu trebuie să te aştepţi la nimic. Şi atunci aşteptările vor fi la nivelul pe care ţi-l stabilesc semenii. Minimal, minimal, spre zero...
Mi-e lehamite de tot şi de toate. O cunoştinţă a murit acum câteva zile, la 45 de ani şi e nedrept ce s-a întâmplat, un motan din cartier care era blândeţea în persoană şi pe care-l hrăneau mulţi îşi trăieşte ultimele ore sub o maşină, cu mandibula ruptă şi spinarea sfărmată...
Viaţa e, cum ar veni, din ce în ce mai frumoasă. Un cunoscut îmi spune că pâinea se va scumpi cu 35% cât de curând, la televiziuni ni se serveşte circ la greu, aşa că încep să mă întreb ce ne poate menţine pe linia de echilibru? Un psihic extrem de solid, că altminteri ne ducem de râpă...

Niciun comentariu: