miercuri, 30 ianuarie 2013

Gândul zilei



Pornesc de astăzi la drum cu un experiment. În fiecare zi voi zi voi scrie pe blogul meu câteva fraze, pe o temă dată. Mai mult sau mai puţin inteligentă, importantă fiind selectarea ei din lumea reală, din viaţa de zi cu zi. Vreau să-mi verific, în acest fel, şi tenacitatea…
Deci… Azi mă gândesc să scriu despre discuţia cu o florăreasă, chiar patroană, cred… I-am dus o floare „la recondiţionat” de ceva vreme, pentru că "trăgea de-a pieritului"… Printre altele, îi trebuia mai mult pământ şi un vas mai mare… La câteva zile, trec pe la ea, să întreb de „pacient”… Nici până azi n-a venit cel ce aducea pământ de flori… Şi înţeleg că nu e singurul furnizor ce dă rateuri… Se pare că banii sunt din ce în ce mai scumpi la vedere, furnizorii gândesc contracte din ce în ce mai dure, menite să-i strângă de gât pe micii comercianţi… Pentru orice fel de marfă, ori se cer banii jos, ori într-un termen cât mai scurt cu putinţă… Cu tot felul de clauze aiuritoare… „Să vedeţi cum va fi peste trei luni!”, îmi mai spune interlocutoarea mea, sastisită de tot şi de toate…

2 comentarii:

anitzei spunea...

Schimbarea pamantului la o floare e o treaba de rutina.Cea mai eficienta combinatie este urmatoarea: 40% pamant de ţelina+ 10% nisip de râu, bine spălat + 30% mraniţă( gunoi de grajd bine putrezit,1o% turbă,10%pământ de pădure. Asa numitul pamânt de flori de pe la florarii e doar turba,utilă partial nevoilor plantei Nu va uitaţi la ce scrie pe sac!.Succes!

Carmen Moraru spunea...

Cred ca e o combinatie imbatabila, dar unde gasesc eu toate ingredientele... Cand locuiam la Gura Humorului, luam pamant de flori din padure si totul era perfect. In cazul de fata, nu e doar problema pamantului, frunzele florii aveau niste pete mari, deci chiar era "bolnava" si era nevoie de "tratament".