Borşul de leuştean

Orice gospodină ştie că într-un borş se pun mult mai multe ingrediente, numai că eu m-am convins cu proprii ochi că există şi excepţii de la regulă. Cred că era prin 1988. Lucram la Câmpina, într-o secţie de cauciucare, unde eram, claie peste grămadă, opt stagiari. Botoşănenii au dus-o bine şi în vremea aceea, dar în Sud era o calicie alimentară crâncenă (excepţie făceau Bucureştiul, unde "familia domnitoare" trebuia să aibă linişte...). În alimentare nu mai găseai nici măcar conserve de peşte... Salvarea pentru cei ce eram veniţi de peste mări şi ţări era cantina întreprinderii, unde cu 9 lei mâncai trei feluri, primele două cu carne şi un desert... Dar aveam şi două colege care locuiau în Ploieşti şi care făceau naveta. Ei bine, ele nu mâncau la cantină şi-şi aduceau zilnic, "pachet de-acasă". Nu uit nici azi ce-a adus Berta într-o zi la slujbă. Un borcan de 800 de grame de borş de leuştean proaspăt, în care erau câteva frunze de plantă fierte şi vreo 10 boabe de orez. Pentru că acolo trăiam într-o fraternitate absolută, când era ceva de mâncare, ne repezeam toţi. Ei bine, vreau să spun că borşul cu câteva frunze şi 10 boabe de orez era foarte bun la gust, mulţumită aromei de leuştean proaspăt. De-atunci, când apare leuşteanul primăvara, am grijă să fac un borş în amintirea celui de la Câmpina, în care adaug, totuşi, mai multe ingrediente...