"Nică a Petrei" de la Vorniceni

Ieri s-a mai consumat o secvenţă a proiectului folcloric cu taraful nevăzătorilor, de această dată la Vorniceni. Ce mi-a rămas, în imagine, după noua zi de duminică petrecută la ţară: uliţele pustii la vreme de dimineaţă şi pline de glod, cum te abăteai de la strada principală; copiii isteţi, slăbuţi şi destul de prost îmbrăcaţi, care mi-au fost veritabili "aghiotanţi" (ei m-au condus la casa celui ce răspundea de cămin, dar au şi alergat, în vale şi-n deal, să anunţe lumea că e spectacol); seriozitatea sătenilor ce au ascultat concertul, privirile lor vorbind clar despre cât de rare sunt astfel de evenimente; zâmbetul femeii de la bar, care în final a făcut cinste cu un ceai fierbinte, cu flori culese din copacii de Vorniceni (ce erau doar pentru ea, ca să se încălzească la vreme de iarnă)... Peste toate, rămân chipurile copiilor plini de zâmbete pentru cei rătăciţi prin comuna lor - cei mici părând un fel de versiune de mileniul III a lui "Nică a Petrei"... Abia aştept pozele de la domnul Micu, să le postez pe blog, pentru a mă face mai bine înţeleasă...