Clubul iubitorilor de carte
Foto: http://theharperstudio.com/2009/08/happy-friday-book-lovers/ |
Am promis Lidiei
Alina Nistor ca voi ajunge si eu la o reuniune a Clubului iubitorilor de carte din Botoşani,
fiindca am primit o
invitaţie realmente frumoasă. Între timp m-am gandit ca demersul celor ce fac
parte din grup - frumos şi lăudabil - nu mi se prea potriveşte... O să explic şi de ce. Am descoperit farmecul
lecturii cu mult timp în urmă şi am "devorat" biblioteci întregi
între timp. La început, totul era haotic. Citeam tot ce îmi cădea în mână, de
la antici - "via" clasici - până la contemporani. Făcând slalom
printre epoci, genuri literare, literatură de calitate sau chiar umplutură.
Chiar şi atunci când o carte mi se părea de necitit, perseveram. Îmi spuneam că
o fi avut, totuşi, autorul ceva de transmis.
Abia la facultate
am început să fac ceva ordine în lecturi. Erau biblioteci solide în Iaşi şi am
“purces la drum” temeinic. Clasicii literaturii americane şi apoi mai spre
zilele noastre, regulă valabilă de la o ţară la alta. Şi parcă lucrurile nu mai
aveau nimic comun cu anterioarele salturi cerebrale de lăcustă, începeau să
aibă o logică...
În timpul actual,
mi se pare destul de greu, dacă nu imposibil, ca un grup să descopere 50 de
cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă... Fiecare are propriile cărţi
de căpătâi, cu care rezonează, în care se regăseşte... O carte care mi-e dragă,
pe care am recitit-o până la epuizare, este “Dinastia Sunderland – Beauclair”,
de Vintilă Corbul, o trilogie absolut superbă. Dar nu ştiu câţi au auzit de
cartea cu pricina, oarecum “la index” înainte de ’89, câţi au citit-o şi câţi
sunt îndrăgostiţi de ea, ca mine. Ce să mai scriu? Mi-a plăcut “Cărarea pierdută” – de Alain Fournier,
“Magicianul” de John Fowles, tot ce a
scris Dostoievski (într-o vacanţă de iarnă, în anul trei de facultate, am citit
«Demonii». Ieşeam din
cameră pentru scurte clipe de socializare, pentru ca apoi să reintru cu totul
în atmosfera romanului...). Am fost captivată de piesele de teatru scrise de
O’Neill – citit integral, la fel ca şi Shakespeare, Ibsen... Am fost fascinată
de “La răscruce de vânturi”, dar şi de mai puţin cunoscuta “Misterele Londrei”,
de Paul Feval. Pur şi simplu
mi-a plăcut cartea, personajele, felul în care era scrisă... Inutil să adaug că am citit tot ce au
scris cei doi Dumas sau vizionarul Jules Verne…
Pe vremea
gimnaziului mai aveam o carte pe care era să mi-o pună mama pe foc: “Testamentul
incasului” – de Karl May. Am recitit-o de vreo sută de ori şi ştiam fiecare frază înainte de a o
citi... Sau “Cireşarii”,
superbă carte a copilăriei, “La Medeleni”, “Mihail câine de circ”, multe,
multe, multe...
Sunt cărţi care
m-au învăţat să vorbesc, să scriu... La primul meu articol din zona
jurnalistică s-a comentat că e articolul unui profesionist. Era rodul
bibliotecilor citite...
A existat un timp
pentru lectură, pe care eu, cel puţin, mă tem că nu-l mai pot regăsi. Le ţin
pumnii, în schimb, celor ce se reîntorc cu faţa spre lumea cărţii...
Comentarii