Gânduri... din Botoșani

Carmen Moraru: În această seară, în studio sunt trei invitaţi speciali. Numai că înainte de a începe conversaţia, trebuie să punctez neapărat ceva: anume că atât copiii cât şi adulţii e foarte important să creadă că Moş Crăciun există. Doar că planeta e foarte mare, ajunge greu în toate colţurile ei şi atunci îşi caută, pe diverse continente, mesageri. Cei trei oaspeţi din această seară exact asta sunt: mesageri ai lui Moş Crăciun! Domnule Schibinschi, de cât timp? Ludwig Schibinschi: …de vreo 20 de ani… Carmen Moraru: Domnule Perevoznic? Boris Perevoznic: Eu cam am vreo 45 de atât de când sunt în aceeaşi bună convieţuire… Carmen Moraru: Marius, tu eşti cel mai tânăr Moş Crăciun din încăperea asta… Marius Rusu: Cel mai „democrat”… Din ’90 până inclusiv astăzi sunt Moş Crăciun… Carmen Moraru: Asta înseamnă că tu eşti singurul care nu a fost Moş Gerilă… Marius Rusu: Nu l-am prins pe Moş Gerilă decât elev la şcoală şi… tremuram în faţa lui… Carmen Moraru: De ce? Marius Rusu: De emoţie şi

Mulţi dintre semenii noştri ies în evidenţă cu maşini ultimul răcnet, cu vile de mileniu III sau cu conturi în bancă, neatinse încă de criză. Cum nu putem să avem cu toţii aşa ceva şi cum nici nu sunt interesată, prefer să rămân în lumea celor a căror gândire nu urmează coordonatele obişnuitului şi care, în timp, au creat idei ce se abat copios de la cotidian. Evident, am fost sprijinită în materializarea lor, dar poţi investi oricât timp şi bani, în absenţa unei idei bune, n-ai nicio şansă să creezi un eveniment de succes. Aşa că, hai să încerc să-mi aduc aminte câteva creaţii ale propriei gândiri: - "Lecţia de generozitate" a fost un proiect în care am stabilit conexiuni între instituţiile şcolare citadine şi cele din ruralul îndepărtat; le-am propus copiilor din Botoşani să strângă haine şi jucării şi să le ducă, ei înşişi, copiilor de la ţară; proiectul a fost emoţionant, a avut un succes teribil şi mai aud şi azi că se petrec lucruri similare în judeţ; - "Oraşul pa

Ieri s-a mai consumat o secvenţă a proiectului folcloric cu taraful nevăzătorilor, de această dată la Vorniceni. Ce mi-a rămas, în imagine, după noua zi de duminică petrecută la ţară: uliţele pustii la vreme de dimineaţă şi pline de glod, cum te abăteai de la strada principală; copiii isteţi, slăbuţi şi destul de prost îmbrăcaţi, care mi-au fost veritabili "aghiotanţi" (ei m-au condus la casa celui ce răspundea de cămin, dar au şi alergat, în vale şi-n deal, să anunţe lumea că e spectacol); seriozitatea sătenilor ce au ascultat concertul, privirile lor vorbind clar despre cât de rare sunt astfel de evenimente; zâmbetul femeii de la bar, care în final a făcut cinste cu un ceai fierbinte, cu flori culese din copacii de Vorniceni (ce erau doar pentru ea, ca să se încălzească la vreme de iarnă)... Peste toate, rămân chipurile copiilor plini de zâmbete pentru cei rătăciţi prin comuna lor - cei mici părând un fel de versiune de mileniul III a lui "Nică a Petrei"... Abia a

Nu e nicio figură de stil, episodul e cât se poate de real. În fiecare dimineaţă, după ce îmi iau ziarul de la chioşc, plec printre blocuri, fiindcă e drumul mai scurt spre slujbă. Ei bine, azi dimineaţă m-am intersectat cu doi boschetari, o ea şi un el. Foarte prost îmbrăcaţi, cu faţa buhăită de băutură, se certau îngrozitor. Am trecut cu grijă de ei şi cred că am întors capul, mai mult de precauţie. Atât i-a trebuit "doamnei", că a început să urle la mine, mi-a scuipat mâneca de la haină, m-a făcut în toate felurile... Printre altele, reieşea că nu-i place moaca mea şi să fac bine să-mi ţin copiii acasă. N-am copiii, nu-s o frumuseţe, dar nici Muma pădurii, dar ce poţi face cu gusturile omului... Am plecat tiptil şi mi-am jurat că nu mai trec printre blocuri curând. Tot azi am mai primit o "somaţie" imperativă ca să achit 700 de RON pentru celebra ţeavă (ieri am mai plătit 400!), deşi pe contract erau trecute inclusiv datele la care am de plătit ratele. În pofida

Acum câteva zile, mi-am propus să scriu un text în pagina de învăţământ din „Monitorul” despre doamna Paraschiva Mursa, un învăţător pe care i l-aş dori oricărui copil din ţara asta. Am mai meditat la idee şi am realizat că în ziar nu scrii despre prieteni, ci relatezi, echidistant, evenimente de care afli sau după care scormoneşti. Aşa că voi folosi, pentru a creiona profilul unui om deosebit, platforma pe care mi-o oferă propriul blog, de pe care informaţiile se propagă rapid pe Net. În cifre seci, doamna Paraschiva a fost, timp de 39 de ani, un dascăl de ţară, pentru că e cam greu să numeşti fosta comună Flămânzi oraş, aşa cum e „contabilizată” în scriptele noi. A format, în răstimpul amintit, 10 generaţii de elevi, pe care i-a tratat la fel ca pe cei cinci copii ai săi. Numai în ultimii cinci ani, copiii de care s-a ocupat au luat 17 premii la competiţii internaţionale, 39 la concursuri naţionale şi 3 la judeţene. Doamna Mursa, ce s-a pensionat în toamna aceasta, a primit în 1984 t