Mariana Pitrop, un medic şi un om deosebit, discutând cu doamne de la Filiala Nevăzătorilor Botoşani despre probleme feminine ce ţin de cotidian...

O azalee superbă, pe care am cumpărat-o pentru a fi dăruită. Măcar pe blog s-o păstrez...

Ploaie cu găleata, pe străzile Botoşanilor. Dar chiar era nevoie...

Ar putea cineva îndrăzni să spună că Şobi nu este un motan educat? Cu aşa mărturie fotografică...

Un nou proiect eligibil

Astăzi s-a afişat pe site-ul CJ Botoşani punctajul pentru proiectele culturale, din domeniul educaţiei şi cel sportiv. Printre cele ce au obţinut finanţare figurează şi proiectul "Foclorul, liant sufletesc pentru nevăzătorii judeţului Botoşani", pe care l-am scris şi l-am depus din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani. Am obţinut 80 de puncte din 100 posibile şi asta deoarece am trecut doar 11% la cofinanţare, aici pierzând vreo 15 puncte. Numai ca făcusem în prealabil un calcul destul de exact, ideea de bază fiind aceea de a depăşi pragul de 65 de puncte, peste care un proiect era eligibil. Cu cele 80 de uncte, ne-am "calificat" la pas... Este al cincilea proiect pe care îl scriu din 2004, toate fiind finanţate, la vremea lor. Celelalte patru au fost: "Oraşul pas cu pas", ediţia 2006 a "Heartrock", "Pe urmele lui Eminescu, pe jos" şi Festivalul naţional de folclor pentru nevăzători din 2008. Ultimul proiect, din 2009, va presupune, în rezumat, o succesiune de concerte ale Tarafului Nevăzătorilor Botoşani în localităţi ale judeţului, unde sunt comunităţi mari de nevăzători. Evident, nu vor cânta doar pentru ei, ci şi pentru toţi localnicii care vor dori să mai uite de necazuri, ascultând folclor de calitate.

Fotografii de la a V-a editie a Festivalului romanesc de folclor "In gradina cu flori multe", organizat de ziaristul Iurie Levcic la Cernauti

O fotografie de la un eveniment neobisnuit. Detalii, miercuri, in Monitorul de Botosani

Cele mai frumoase poze de la Festivalul national de folclor pentru artistii nevazatori, unde Taraful filialei Botosani a luat premiul I

Prima mea zi de plajă pe 2009!

Mare minune! Am reuşit să ajung şi eu astăzi la plajă, exasperată de culoarea mea jenant de albă. Încă două experienţe de genul ăsta şi, la pigmentul dobândit în timp, îi pot concura cu succes pe conaţionalii din Centrul Vechi. Abia aştept. Până una - alta, mulţumiri Angelei pentru că mi-a ţinut companie.

Doua zile petrecute intr-un loc precum cel din imagine si ti-ai putea spune ca nu traiesti degeaba... E real, chiar exista, undeva pe glob...

Tired, tired, tired...

Mai e mult până la concediu? Că iar sunt obosită ca un câine...

Cumpărăturile mele de la Târgul de antichităţi de la Botoşani. Mulţumesc domnului Schibinschi pentru consultanţă!

La cireşe, în livada de la Ipoteşti. Nu cumva asta trebuia să fie din Creangă?...

"Folclorul, liant sufletesc între nevăzătorii judeţului Botoşani"

Pentru a nu-mi ieşi din mână, am scris săptămâna asta un nou proiect, cu titulatura de mai sus, pe care l-am depus azi spre finanţare la Consiliul Judeţean Botoşani. E bazat tot pe principiul din reclama la telefonia mobilă, cu "connecting people", pe care l-am aplicat nu o dată în ultimii ani. Noul proiect mai e, într-un fel, şi o versiune "pe invers" a primului proiect pe care l-am făcut la Asociaţia "Floare albastră" - "Oraşul pas cu pas" (când am adus în excursie de o zi la Botoşani 200 de copii, din 20 de sate îndepărtate ale judeţului). Acum vrem să mergem cu taraful Filialei nevăzătorilor în 11 localităţi din judeţ, comune şi oraşe, unde sunt comunităţi mai mari de nevăzători. Să aibă loc câte un spectacol, eventual localnicii cu talent să cânte împreună cu botoşănenii, să luăm şi mici recitatori cu noi, totul pentru un plus de socializare într-o atmosferă frumoasă şi cât mai firească cu putinţă. Astfel de spectacole au mai avut loc la cămine de bătrâni, la Penitenciar, dar cred că întâlnirile între comunităţi care se confruntă cu aceleaşi necazuri vor fi cu totul altceva. În linii mari, avem nevoie de sprijin de la Consiliu pentru a închiria un mijloc de transport, pentru o mică masă pentru artişti, pentru CD-uri cu muzica tarafului pe care să le dăruim spectatorilor. Dacă totul va fi ok, adică dacă vom primi finanţarea şi vom ajunge sănătoşi în toamnă, cred că vom putea materializa, din nou, un proiect cu mare impact şi asupra participanţilor, dar şi asupra comunităţilor unde vom merge, aceasta fiind, practic, şi menirea unui proiect gândit ca să însemne, cu adevărat, ceva.

Anunt important

Pentru "fanii" mei: cat de curand imi schimb numarul de telefon mobil. Cu oarece regret, fiindca il am de 9 ani, dar se pare ca nu am de ales. Iar cel nou voi avea grija sa fie realmente dificil de aflat.

Jecmăneală sadea!

Am vrut sa scriu ceva despre taberele şcolare şi am dat un search pe Net ca sa gasesc informaţii interesante. Şi ce am descoperit? Pe undeva pe la Braşov, trebuie sa daţi 800 Ron ca să vă trimiteţi copilul într-o tabără de munte, 6 zile, cu cortul... Dacă e talentat, aceaşi organizatori vă pun la dispoziţie o tabără de artă plastică, timp de 7 zile, care vă costă "doar" 900 RON... Eu sunt adult şi voi sta vara asta 7 zile în Bulgaria, la un hotel de 3 stele, cu mic dejun suedez asigurat (adică aşa, ca să mănânc şi pentru prânz) şi mă costă, în banii noştri, vreo 500 RON... Cu încă 300 mai mănânc în restul zilei şi uite-aşa ajung la costul taberei în corturi... No comment...

Înjurături de Rusalii

Mă înjură azi un isteţ la un text despre "Erorile din lumea computerelor", la greu. Acuzând un dezacord într-un loc unde nu este, (n-a prins el ideea propoziţiei) şi o lipsă de sens într-o altă frază, ce e cât se poate de logică. Că respectivul sau respectiva scrie cu nişte greşeli gramaticale grave, e altă poveste... Asta e societatea, în asta defilăm, ne place, nu ne place...

Varujan Vosganian - discurs de excepţie la Botoşani

Prezent la Botoşani la cea de-a III-a ediţie a Congresului naţional de poezie, Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România a lansat un apel la o schimbare de mentalitate: „starea de criză a României e una în care ne putem apropia de cititorii noştri. Ei au nevoie de noi, să umple golul pe care îl umpleau înainte cu bani, cu leasing-uri. Că erau iluzii, se vede acum foarte bine. Vocea noastră trebuie să se audă. Mai mult, solidaritatea între scriitori e foarte utilă. Să ne citim între noi. Mi-e milă de cărţile pe care nu le citeşte nimeni şi care astfel se sufocă”, a recunoscut scriitorul armean. În aceeaşi opinie, atât timp cât fabricile s-au privatizat, şi scriitorii ar trebui să facă acelaşi lucru, fiind important să acorde atenţie unor structuri contemporane, precum instituţia impresariatului sau a agentului literar: „Pentru noi, important e să ne apărăm dreptul la proprietate intelectuală, nu dreptul la „muncă”. Suntem mai norocoşi şi mai dăruiţi decât alţii, pentru că atunci când pierdem totul, ne mai rămâne ceva: putem să ne exprimăm”, consideră vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor. Într-o ţară ai cărei locuitori, în accepţia lui Varujan Vosganian, „suferă de lipsă de sens”, scriitorii, ce sunt „condamnaţi pe viaţă la scris”, trebuie să fie conştienţi că nu pot învinge lumea dacă nu au o viziune asupra ei. Şi asupra propriului destin, în mileniul III fiind de preferat, după cum a sugerat oaspetele de la Bucureşti, apelarea la institute sociologice, care să le definească scriitorilor, printre altele, profilul şi grupul – ţintă de cititori.

Criza economică şi tehnica detaliului

La Botoşani, actuala criză a început să-şi "arate colţii" cam de prin octombrie, atunci ieşind "pe piaţă" primele ştiri despre disponibilizări de la ce mai "mişca" prin economia locului. De-atunci, am tot urmărit ce se scrie în presă, cu o îngrijorare "in crescendo", dublată, oarecum paradoxal, de detaşare. Şi asta deoarece tot vedeam cifre, nume de instituţii, dar mai puţin cazuri individuale. Tot în presă există ceea ce se cheamă "tehnica detaliului", folosită pentru a conferi un plus de expresivitate şi concreteţe unei informaţii. Ei bine, de aşa ceva am avut eu parte aseară, numai că de această dată era vorba de lumea reală. Am fost în vizită la nişte cunoscuţi, pentru că aveam o problemă de rezolvat. După, am mai stat la poveşti, fiindcă nu ne întâlnisem de mult şi am aflat că băiatul lor, care a terminat facultatea anul trecut şi care e super - şcolit, a lucrat 4 luni, până ce aripa crizei a "atins" şi fabrica unde lucra şi s-a trezit pe drumuri, după principiul "ultimul venit, primul plecat!". Şi de-atunci, toată familia, care are ceva relaţii în urbea asta, caută în disperare de lucru pentru el şi nimic! Nu e vorba că n-are ce mânca sau unde dormi, ci că îi vine să se caţere pe pereţi de stat de pomană. Şi nu oricum, ci superspecializat. Şi nu e singur, din câte am aflat, mulţi prieteni, chiar fata cu care vorbeşte, fiind în aceeaşi situaţie. Avem, cum se vede, o generaţie care porneşte în viaţă, hotărât, cu stângul! N-au apucat nici să lucreze cât să iasă în şomaj, nu întrevăd "luminiţa de la capătul crizei", context în care le reproşează, periodic, părinţilor, că au făcut o facultate şi nu şi-au luat lumea în cap înainte de a se apuca de studii superioare. Abia astea-s drame, de-adevăratelea...

Viaţa poate fi şi altfel

Am văzut în seara asta pentru a doua oară "Frumoasa fără trup", spectacolul liceenilor de la "Laurian". În absenţa mizei vreunei competiţii, povestea imaginată de Iorga a avut mai mult firesc şi un plus de cursivitate, maniera în care a urmărit-o publicul, parcă fără să răsufle, spunând totul. Realizez că e mai multă emoţie şi mai multă spontaneitate în jocul amatorilor. Ei încă nu au ajuns la rutină, un spectacol nu seamănă cu altul, iar bucuria din final chiar merită împărtăşită. Ce să mai spun de cât e de frumoasă familia din care fac cu toţii parte - adolescenţi şi adulţii care-i au în grijă... După, am fost pe Pietonal, la o terasă, la o bere belgiană şi o discuţie realmente plăcută, cu oameni "open - mind", destul de rari în urbea noastră... Uite-aşa am terminat eu regimul "Oshawa". Cu o bere, plus o îngheţată! Nu de alta, dar era cazul să mă opresc, încă o săptămână şi arătam ca de la Auschwitz!

Experiment cultural la Galeriile din Botoşani

Astăzi, la orele 17.30, artistul botoşănean Robert Cobuz iniţiază un experiment la Galeriile de artă "Ştefan Luchian", ce nu ar trebui ratat. Detalii, în Monitorul de Botoşani!
P.S. Imaginile sunt din această după - amiază, copiii din Botoşani, ce s-au dovedit realmente open - mind, intervenind cu cretă roşie în desenele făcute pe pereţii Galeriilor botoşănene de artistul plastic Robert Cobuz. Din păcate, numărul adulţilor ce făceau acelaşi lucru era extrem de mic... Close - mind...

Nu mă călcaţi pe coadă!

E total contraindicat, pentru că m-am călcat deja singură, de ieri fiind la "regim Oshawa", ceea ce înseamnă că zilele astea mănânc doar o fiertură de cereale şi beau apă plată. Şi am o bună dispoziţie, de zile mari... Până şi creierul îmi merge "la ralenti", aşa că nici pretenţii intelectuale prea grozave să n-aveţi...

Astea sunt cumpărăturile mele!

Imagini de la Târgul de jucării vechi, Botoşani 2009, pe care copiii şi l-au organizat singuri! Bravo lor!

Chiar le dă cozonac în loc de pâine celor ce ajung directori?

Am urmărit şi eu în ultima vreme, aşa, din doi în doi, zvârcolirile localnicilor ce şi-au dorit să ajungă directori. Oridecare! Plini, adjuncţi, directori să fie! Au prestat cât au putut în campania electorală, au cotizat la greu, au carnet de culoare potrivită, aşa că au bătut din picior, precum un copil ce n-a primit jucăria de ziua lui: "FUNCŢIA!" Şi li s-a dat, că de, ca în poveste, orice faptă are şi răsplată. Numai că uitându-mă şi la numele celor care au început deja să-şi ocupe scaunele, văd toate "speciile" profesionale: oameni bine pregătiţi, ce vor da randament mai bun decât predecesorii, personaje cenuşii, pentru care vor lucra, ca de obicei, cei din eşalonul II şi III - adică specialiştii apolitici şi indivizi şi individe care n-au nici o treabă cu postul în care s-au căţărat, probabil numai ca să le scrie în CV şi probabil în necrolog (ca să citez un prieten) - director. Au fost şi 3 situaţii lăudabile: Anca Apăvăloaie, Georgeta Creţu şi Daniel Afrăsânei, care, din varii motive, n-au mai vrut sinecurile politice. Nu-mi vine să cred că se întâmplă şi aşa ceva pe meleagurile noastre... Nu ştiu de ce au renunţat ei, dar cred că m-aş oferi să-i lustruiesc o lună întreagă pantofii vreunuia care ar spune: "Mulţumesc, nu vreau funcţia fiindcă nu sunt capabil!". Dar ferita Sfântul să recunoască careva aşa ceva... Eu, ca om cu scaun la cap, mă mai gândesc şi la altceva. Cum Puterea în România se schimbă mai des decât te aştepţi, şefişorilor proaspăt unşi le pot pica pernuţele de sub fund când le e viaţa mai roz, niscaiva controale fiind posibil să-i şi lege dacă au călcat major în străchini. Nu te scuză nimeni dacă spui: "N-am ştiut, ştiţi, sunt cam tolomac, m-a pus partidul acolo...". Sincer, de unii mi-e şi milă, când mă gândesc în ce hal vor fi luaţi peste picior de cei cu care vor veni în contact, în noua funcţie. Dar de fapt, de ce-mi fac griji, au obrazul ca tovalul, sigur ţin la băşcălie...

Lumea şcolară de altădată, reînviată la Biblioteca Judeţeană

* Timp de o lună, Secţia de împrumut carte pentru copii şi Cabinetul de numismatică şi filatelie sunt gazdele unei ample expoziţii şcolare, cu rădăcini în secolul XIX *
Nota de inedit a expoziţiei vernisată în debutul acestei săptămâni o reprezintă complexitatea ei, organizatorii încercând să surprindă cât mai multe aspecte legate de şcoala de altădată. „Tot ce se poate vedea la bibliotecă reprezintă, ca idee, o expoziţie completă, dar şi perfectibilă în acelaşi timp. Până acum, au mai fost numeroase expoziţii de carte şcolară, numai că de această dată, pe lângă manuale, cei ce trec pragul secţiei pentru copii a bibliotecii pot admira acte de studii în original, o colecţie de rechizite de birou – adunate, în timp, de Ştefan Nicolau, Constantin Adam şi Neculai Ţurcanu, distincţii primite de cadrele didactice în perioada când România era republică populară, apoi socialistă (titluri de profesor emerit, brevete). Baza expoziţiei o constituie, însă manualele colecţionate în timp de profesorul Paul Ungureanu şi de Constantin Adam, doar o parte din cele 300 aduse regăsindu-se în spaţiul pentru public. Cel mai vechi manual este din colecţia profesorului Ungureanu, fiind vorba de „Gramateca română” din 1880”, precizează Mihai Cornaci, custodele Cabinetului de numismatică şi filatelie.
Remember pentru vârsta a treia
Pentru elevii şi profesorii din actuala generaţie, expoziţia de la bibliotecă poate constitui o incursiune în toate palierele învăţământului botoşănean, din secolul XIX până spre zilele noastre. Pentru cei de vârsta a treia, exponatele reprezintă un binevenit remember, ei având ocazia să se reîntâlnească cu vechile compasuri, călimări şi tocuri, cu o întreagă pleiadă de acte de studii (ce cuprinde certificate de esamen, bilete de promoţiune, diplome de capacitate, răsplate pentru studiu, cărţi de preoţie, diplome de maturitate, diplome de moaşă, adeverinţe din perioada interbelică ş.a.) sau cu o amplă colecţie de creioane adunate de Ştefan Nicolau. Mulţumită profesorului Ştefan Cervatiuc, tot la bibliotecă pot fi admirate copii după paginile de catalog ale lui Nicolae Iorga şi Ioan Simionescu, de la Şcoala de băieţi nr. 1 Marchian. Profesorul Aurel Dorcu, prezent la vernisajul expoziţiei, a declarat că se minunează „cât de mult a evoluat viaţa şcolară în 70 – 80 de ani. Păcat că evoluţia interesului pentru cultură, carte, învăţătură n-a mers în acelaşi ritm. Sper ca într-un timp scurt să se revină la frumuseţea lecturii, a învăţăturii”, a încheiat profesorul, ce este cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Profesorul Aurel Dorcu şi elevi ai zilelor noastre, la o expoziţie despre lumea şcolii de altădată

Ei, uite că e şi Mall-ul bun la ceva!

Până în seara asta n-am prea băgat în seamă că e campanie electorală. Când vedeam vreun catindat pe la televiziuni, schimbam canalul să nu aud ce minuni mai spune. Steagurile de pe stâlpi sau bannerele stradale ţin de mult de cotidian, aşa că nu le mai văd şi nici nu m-a oprit careva din drum să-mi dea vreo cutie de chibrituri, măcar. Doar maşina aceea de pe Pietonal, înclinată precum Turnul de Pisa, iese oarecumva din decor. Ei bine, în seara asta mi-a atras ceva atenţia! În sfârşit, plouă la Botoşani! Aşa că am ieşit pe balcon şi am deschis geamurile larg, să-mi intre mirosul stropilor în casă. Am mai poposit niţel, să respir aer de-adevăratelea, prilej numai bun să admir zidurile ca nişte hăuri ale Mall-ului din diagonala drumului. Atârnate de ele, două bannere mari, ale unui partid ce ne dă indicaţii cum să alegem. Emblematică combinaţie, pentru că un om raţional se gândeşte că e invitat să aleagă investiţii care se vor finaliza la sfântul aşteaptă şi un trai ca la vreme de ploaie, într-o Europă Unită. Doamne, ce abstenteism prevăd la alegerile astea... Cu un fler mai ceva ca Mama Omida....

Dacă nu ştiaţi, aşa se îmbracă studenţii zilelor noastre la curs festiv. Imagine cu colegul meu Costică Surugiu, Valentina şi proaspătul absolvent...

Între gomoşenie şi obedienţă şi retur

De câte ori ies din tiparele mele existenţiale, tot dau cu capul de câte ceva. Azi mă pot lăuda cu două experienţe "de profil". In prima, mă duc cu un nevăzător ce avea o problemă într-un birou din zona administrativă, unde dau peste un personaj acrişor spre îngheţat, de-o gomoşenie rară. Fapt ce m-a făcut să mă-ntreb, pentru a nu ştiu câta oară: dacă cu mine, care nu-s chiar oarecine, se poartă de parcă i-aş cere portmoneul, ce se întâmplă cu oamenii simpli? Dar să trecem peste asta, bine că l-a înscris pe nevăzător în audienţă...
A doua la mână. Mă duc la prânz la bibliotecă, la o manifestare la care m-a invitat Mihai Cornaci. Ajung cu o uşoară întârziere, fiindcă alergasem de la slujba cealaltă şi mă opresc, până una-alta, la uşă. Văd mai încolo colecţionari de vază, în frunte cu Ştefan Nicolau, care se agită, privind înspre mine şi pregătindu-se să cedeze un loc. Mai mai să mă sperii, crezând că am devenit subit un VIP, când realizez că în faţa mea stătea Elena Condrei şi că pentru ea era toată agitaţia... Ha, ha, am luat ţeapă...