Postări

Se afișează postări din 2007

Colindatori, in Ajunul Craciunului, in satul Eminescu

Imagine

E iarna, de-adevaratelea, la Botosani

Imagine

Sarbatorile de altadata, in judetul Botosani

* Din fericire, de câteva zile a nins şi atmosfera sărbătorilor pare să se recreeze. Numai că doar în parte, pentru că bună parte din obiceiurile vremurilor trecute s-au pierdut, iar cele rămase sunt în pericol, de la an la an, să-şi piardă „rădăcinile” * De mai bine de o săptămână, în şcoli şi în instituţii de cultură din municipiu şi din judeţ răsună colindele, tinerii exersând, de zor, şi obiceiurile pentru Anul Nou. Când vine vorba de ce se întâmplă pe scenă, concertele de colinde sunt de mare ţinută. Numai că asta contează mai puţin, mult mai important fiind ce mai înseamnă tradiţia pentru colindătorii ce ajung pe la geamurile şi uşile „megieşilor”. Ticluitorii din lumea satului Nu trebuie să fii specialist pentru a realiza că, de Crăciun, colindele nu mai sunt ca altădată. „Pe vremuri”, aminteşte muzeograful Steliana Băltuţă, „mergeau şi fetele şi-i colindau pe flăcăii satului. Textul se referea la naşterea Pruncului Iisus. Colindele erau diferite şi frumos întocmite de creatori

Fotografie din colectia Muzeului de etnografie Botosani, din vremea cand in judet se mergea cu plugul de Anul Nou

Imagine

In Botosani exista doua case Sofian!

Cei mai mulţi botoşăneni ştiu că în municipiu există o singură Casă Sofian, pe strada I.I.C. Brătianu. Numai că nu e singura! Clădirea care găzduieşte în prezent Grădiniţa nr. 11 poartă, de asemeni, numele de „Casa Sofian”. Conform prezentării făcute de Georgeta Median, directorul grădiniţei, „casa a fost construită în cea de-a doua jumătate a secolului XIX de Neculai Sofian, fost primarul al Botoşanilor. Clădirea, folosită iniţial de familia Sofian, a fost donată spre sfârşitul secolului al XIX-lea Liceului de fete „Carmen Sylva”. Ea a funcţionat ca local de şcoală, apoi ca internat. După cel de-a doilea război mondial, clădirea a continuat să aibă destinaţie şcolară, fiind folosită ca internat de fete. În anii ’50 a fost instalată Grădiniţa nr. 11, destinaţie rămasă până în zilele noastre”. Dată fiind vechimea clădirii, în ultimii ani au fost efectuate numeroase operaţiuni de consolidare, pentru a-i asigura funcţionalitatea. Carmen Moraru, Monitorul de Botosani, Pagina de invatamant

Meditand la nemurirea sufletului si la caldura caloriferului...

Imagine

Viaţa corală în Botoşanii de altădată

* Oraşul Botoşani a fost un oraş al muzicii, în care au avut loc manifestări artistice variate şi surprinzător de multe pentru cei ce nu trecuseră prin „oraşul grădinilor”. Muzica se auzea de peste tot, începând din saloanele celor avuţi şi continuând în modestele case ale intelectualilor de diferite profesii. Pe scenele teatrelor s-au perindat ansambluri de operă, operetă, formaţii corale şi instrumentale, solişti locali din ţară şi din străinătate, dintre care unii celebri. În şcoli şi chiar în familie se învăţa câte un instrument şi se cântau cântece patriotice şi populare. Muzica a pătruns cu greu printre disciplinele şcolare Din „Monografia oraşului Botoşani”, semnată de Ştefan Ciubotaru, aflăm că primele manifestări corale pe meleaguri botoşănene s-au produs, aşa cum era şi firesc, mai întâi în şcolile primare şi secundare, în pofida faptului că decenii de-a rândul obiectul „muzică” n-a figurat în programele şcolare. Abia în 1864, Otilia Ohernbach, directoarea Şcolii primare d

Ma mut la Gura Humorului....

Evident, nu maine si nici poimaine, dar candva se va intampla asta. Am aflat de la mama, care locuieste de aproape patru decenii acolo, ca in campania electorala, Tariceanu a trecut prin zona si i-a promis primarului fonduri, berechet, daca scoate un rezultat bun. Iar liberalii, la Humor, au obtinut 42%, in timp ce in judet au fost sub media pe tara . Vreti sa stiti urmarea? Marius Ursaciuc a primit, de la Guvern, 150 de miliarde. Si se face partie de schi si multe altele, asa cum se cade intr-o noua statiune turistica. Ca sa nu mai spun ca de ani buni orasul acela arata incredibil. Se simte ceea ce nu percep aici, la Botosani: imaginatie. Multa imaginatie... La fiecare sarbatoare se petrece ceva inedit, iar oamenii se aduna cu mare placere in centrul orasului. In seara asta, si mama a fost la aprinderea bradului si la concertul de colinde al lui Hrusca, incheiat cu un superb foc de artificii. Am trecut si eu pe langa proaspat montatul patinoar al Botosanilor, pe la 17. Era cam pusti

Orăşelul copiilor, în „varianta” originală

* Vacanţa de iarnă e singura perioadă din an când copiii au propriul lor oraş. Mai deprimant în ultimii ani şi mult mai plin de viaţă, pe vremuri, când nu existau atâtea alternative pentru micuţi, ca în zilele noastre * Cu cât trece timpul, cu cât amintirile de acum câteva decenii se estompează. Vasile Chiru, lider al Pro Democraţia, îşi aminteşte cum era Orăşelul Copiilor în ’60, când avea şapte ani, dar nu a păstrat pe retină imagini mai spre zilele noastre, când orăşelul „şi-a dus veacul” în Parc. „În 1960, s-a organizat Orăşelul Copiilor în vecinătatea Centrului Vechi, la „Mioriţa”. Erau gherete unde se vindeau dulciuri şi jucării şi o scenă, unde i-am văzut pe cei de la Teatrul de păpuşi. De Crăciun, copiii angajaţilor din zona industrială erau chemaţi la serbare, la Teatrul Vasilache. Am spus şi eu o poezie pe scenă şi am primit de la „Moş” jocul „Nu te supăra, frate”, de care îmi amintesc şi azi cu plăcere”, rememorează Vasile Chiru. Decenii în slujba „Orăşelului” Trofin Manol

Mi-e foarte dor de zapada...

Mai devreme am scos nasul pe-afara si nu am stiut cum sa revin mai repede in casa... Frig, zloata, ud pe jos, lumini firave pe stalpi... Mai inviorau putin atmosfera un brad frumos ornat in incinta bancii de alaturi si un bradut luminos, intr-un balcon, undeva la etaj... Mi-au revenit in minte vorbele lui Trofin Manoliu, care mi-a povestit, pentru "Rememberul" ce va aparea maine in Monitorul, ce viata duceau copiii in vremea comunismului, in Oraselul copiilor... Bulgareala, sanius pe colina din margine si patinaj pe lacul inghetat... Nu-mi vine sa mai cred, acum, ca iernile au fost vreodata asa... Ca bunicul meu, in satul din poalele muntilor unde-mi petreceam vacantele, dadea zapada deoparte, in fiecare dimineata, cu lopata, ca sa putem iesi din casa... Iar nametii erau, cateodata, de doi metri... Sau cat de frumosi erau copacii incarcati de stura... Eu asa tin minte ca se chema, desi toata lumea ii spune chiciura... Cine stie unde oi fi auzit eu de stura... Poate am visat.

Remember Horatiu Ioan Lascu

Recent, s-au împlinit 10 ani de la plecarea lui Hil “între stele”. Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Gabriel Alexe şi Ciprian Manolache au luat iniţiativa comemorării lui Horatiu în sala de muzică a Liceului Pedagogic, fiind vorba de o instituţie de învăţământ unde cabinetul de limba română poartă numele poetului botoşănean dispărut mult prea devreme dintre noi. Printre invitaţi, Marilena Mardare, directorul liceului, poeţii Dumitru Ţiganiuc, Maria Baciu, Lucian Alecsa, Constantin Bojescu, Dumitru Necşanu, actorul Florin Aioniţoaie, elevi şi profesori ai liceului. “Cei prezenţi au vorbit despre Horaţiu, au depănat amintiri mai hazlii sau mai sumbre (Maria Baciu i-a fost şi profesor de limba română şi îşi aminteşte cu mare drag de elevul ei), au recitat poezii din lirica lui Hil sau dedicate lui. Au fost prezenţi şi părinţii noştri, Ioan şi Svetlana Laşcu care, la finele manifestării, au oferit participanţilor câte un colac şi un pahar de vin”, povesteşte Cătălina Laşcu, sora poetului.

Friends will be friends...

Spre finele primaverii, un prieten care locuieste la peste 2000 de kilometri distanta imi spunea ca am toate coordonatele unui extraterestru, care e teleghidat prin telefon... Si asa si eram. Timp de multi ani (prea multi!), aceasta teleghidare a functionat ca un drog, motiv pentru care cura de dezintoxicare a durat, nu gluma. Dar cred ca pot spune, in sfarsit, ca m-am vindecat. Pe de alta parte, in ultima vreme am constatat, cu neplacuta surprindere, ca nu mai aveam prieteni. Deloc! Nu-mi venea nimeni in vizita, nu mai aveam cu cine sa schimb o vorba, devenisem o ciudata in toata legea... Stare de fapt care incepe, din fericire, sa se schimbe. Atat Dana cat si Dan, liceenii mei din staff-ul Heartrock (acum studenti), de cate ori vin acasa, nu se poate sa nu ma viziteze si pe mine. Imi povestesc cate in luna si in stele, punem tara la cale, mergem la teatru. Vineri, Dana a propus ca in Ajun de Craciun sa mergem in satul Eminescu si sa-l colindam pe Badia Cojocaru si cred ca e o idee fo

Depresia, maladie veche de cand lumea

* Nu există persoană care să nu fi trecut cel puţin o dată în viaţă printr-o stare depresivă. Cauzele pot fi multiple, de la un eşec profesional până la pierderea sau despărţirea de o persoană dragă * Puţini ştiu că inclusiv sugarii , în cazul carenţelor afective, a separarării brutale de mamă, pot avea stări asemănătoare depresiei. « Sunt apatici, indiferenţi, izolaţi, se observă absenţa gânguritului, a curiozităţii exploratorii, au comportament autostimulativ-legănare, prezintă un retard în dezvoltarea motorie şi a limbajului » afirmă Laura Jijie, medic specialist în pediatrie psihiatrică. Depresie pot face şi femeile în decurs de 4 săptămâni după naştere ( depresie postpartum), cu insomnie, labilitate şi oboseală până la sinucidere, frecvent cu idei delirante legate de nou-născut. Traseul spre maturitate e dificil La şcolari, simptomatologia depresivă ca: eşecul şcolar, apatia sau o stare de instabilitate motorie, deficitul de atenţie, comportamentul agresiv faţă de colegi, crize

Quo Vadis, presa botosaneana?

Astazi am avut parte de un moment existential extrem de penibil. Ajunsă intr-o scoală unde intentionam sa descopar mai multe pentru un nou articol de fond al paginii de invatamant, am aflat ca directorul lipseste, dar e disponibila directoarea educativa. O cunoasteam si am vrut, in prima faza, sa evit intalnirea, pentru ca nu ma incanta deloc intrebarile legate de vechiul meu loc de munca. N-am reusit sa ma fac nevazuta din cauza amabilitatii excesive a secretarei, care o anuntase deja ca o cauta un ziarist. A venit, s-a uitat lung la mine si mi-a spus: "Tu, ziarist? Saraca....". De mult nu m-am mai simtit atat de penibil. M-am rasucit pe calcaie si am vrut sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata. M-a apucat de umeri si m-a oprit, m-a invitat in birou unde am baut o gura de apa si incet - incet, mi-am revenit. Numai ca intrebarile au ramas. De ce "saraca..." pentru un om care scrie? Ce cred restul botosanenilor despre jurnalisti? Ca sunt niste calici care nu au ga

August 2007: "Hamal" cu studii superioare, in drum spre bordeiul din varful muntelui...

Imagine

Noi si Eminescu

Imagine

Lumanari aprinse pentru Mihai Eminescu

Imagine