luni, 20 decembrie 2010

Sărbători fericite tuturor celor ce-mi accesează blogul!


P.S. Colindătorii sunt din anul 1900... Alt P.S. Voi răspunde la urări doar celor care-mi scriu personal. Când mă văd trecută pe o listă unde mai sunt vreo 50 - felicitaţi cu toţii la grămadă - nu mă simt deloc onorată... Şi nici obligată să răspund...

miercuri, 15 decembrie 2010

Mulţumesc, domnule primar!

Săptămâna trecută am citit în media locală că Primăria Botoşani va împărţi de Sărbători 1500 de pachete cu dulciuri pentru copii şi că va oferi astfel de pachete şi asociaţiile care solicită aşa ceva. Mi-am întins antenele, adică am întrebat o prietenă ce şanse ar avea o cerere pe care aş aduce-o din partea Filialei Nevăzătorilor, mi-a sugerat s-o scriu cu sensibilitate şi aşa am şi făcut. Am pus accentul pe cât sunt de deştepţi şi de talentaţi micii nevăzători şi astfel am fost cu conştiinţa împăcată, fiindcă am cerut ceva cu demnitate.
Luni am depus cererea, iar marţi era deja aprobată de primar, cele 20 de pachete cu dulciuri pentru tot atâţia mici nevăzători fiind deja la Filială. Duminică, la Serbare, copiii vor primi dulciurile, iar eu voi face poze şi le voi trimite şi la Primăria Botoşani, drept răsplată pentru donaţia făcută. E un demers pe care l-am iniţiat, de care m-am ocupat şi pentru care am bucuria interioară a lucrului ce merita făcut. Dacă nu-mi mulţumeşte nimeni pentru asta, nu-i nimic. Eu pot spune însă şi repeta: "Mulţumesc, domnule primar!"

marți, 14 decembrie 2010

http://liceenibotosani.blogspot.com

Îi mai fac puţină reclamă blogului recent creat, fiindcă nu apare atât de repede cât mi-aş dori pe motoarele de căutare...

duminică, 12 decembrie 2010

Animăluţele de cartier

Amplele campanii de strângere a câinilor fără stăpân de prin oraş încep să-şi facă simţite prezenţa: vezi din ce în ce mai puţini câini ai nimănui şi încep să apară pisicile maidaneze... Prin vară, cineva a adus lângă blocul nostru o pisică cu doi pisoi. I-am hrănit, până la urmă cineva a adoptat pisoii, iar mama bântuie şi azi prin cartier... Din fericire, fiindcă eu o întâlnesc destul de rar, e dolofană, semn că o hrănesc şi alţii. Între timp a mai apărut o pisică, frumoasă şi grăsuţă şi ea, care socializează foarte bine, la fel ca şi prima, cu câinele cartierului, care e aproape obez de câtă mâncare primeşte. Spre exemplificare, fotografiile de mai jos:



Alt exemplu interesant poate fi văzut lângă o alimentară din vecinătatea Pietonalului Unirii, unde-şi duc traiul o pisică adultă – bine hrănită şi un pisoi înfloritor. Aflu de la vânzătoare şi povestea lor: cea mare e de fapt motan, extrem de priceput în a “cerşi”. Toată lumea crede că e pisică şi că mai are puţin şi va face pisoi, aşa că e hrănit în draci. Pe lângă el mănâncă şi pisoiul, care a ştiut el de ce s-a ataşat de motan…


Pentru ultimul exemplu nu am poze, dar vă povestesc despre ce e vorba. Am văzut lângă un bloc dintr-un cartier ceva mai periferic o pisică şi doi pisoi, pentru care era amenajată, afară, o cutie de carton. Cum iarna şi-am cam intrat în drepturi, locatarii au decupat un patrat jos, în uşa de metal de la intrarea in bloc, loc numai bun pentru ca să se strecoare un animăluţ.
Începem să ne umanizăm, când vine vorba de animale, dar nu prea avem timp s-o facem când e vorba de semenii noştri? Pentru că nu am exemple similare şi din lumea bipezilor…

Mulţumesc, Hex!

Pentru sprijinul acordat pentru http://liceenibotosani.blogspot.com Nu ma pricepeam să introduc codul pentru trafic.ro şi salvarea nu venea de nicăieri...Până azi la prânz...

marți, 7 decembrie 2010

Lungul drum spre o redacţie a liceenilor

Undeva pe la mijlocul toamnei, am primit o misie de la redactorul –şef de la Monitorul, Cătălin Moraru: să încerc să pun bazele unei redacţii formată din liceeni. Nu realizam, în clipa aceea, că mai uşor aş fi urcat Golgota... Am ajuns pe la toate direcţiunile liceelor, unde am explicat, cât de academic am putut, ce anume ne propunem. Adică un ziar normal, în care liceenii să scrie despre lucrurile care îi interesează şi care firesc ar fi să le capteze atenţia atunci când, poate, vor redescoperi gustul lecturii... Clepsidrele timpului au măcinat nisip, nu glumă, până când am reuşit să adun adrese de mail şi telefoane, preţ de o redacţie. Unii dintre ei au ajuns şi la o întâlnire cu redactorul – şef, pentru intrarea în atmosferă, cu ei şi cu ceilalţi schimbând, de-atunci, peste o sută de mailuri.
Am primit liste de subiecte care nu s-au mai concretiza în nimic, câteva zeci de poze şi un PowerPoint de la un liceu (cu care nu ştiu ce Dumnezeu aş fi putut face) şi, extrem de greu, o serie de articole ce păreau scrise din obligaţie. Probabil pentru că „a zis directorul”, pentru că „m-a tras de mână profesoara de română” şi tot aşa. Fără entuziasm, fără niciun dram de chef. Deşi am repetat, în permanenţă... „Uitaţi-vă la avizierul liceului, la uşile de la intrare, veţi găsi nenumărate posibile subiecte”... „Vedeţi dacă s-au dat cu var copacii din curtea şcolii, dacă unii au pus mână de la mână pentru a ajuta un coleg care are probleme financiare şi altele în ton”...
În tot răstimpul acesta am avut un colaborator al cărui entuziasm m-a convins să merg mai departe. E vorba de Anamaria Mihai, elevă la Colegiul economic „Octav Onicescu” Botoşani. Era în stare să scrie tot timpul, despre tot felul de subiecte, marea majoritate alese de ea... O să şi găsiţi, de altfel, în blogul de faţă, multe articole semnate de ea, dar şi de alţi liceeni.
Pentru că nu am reuşit să adun suficiente materiale pentru un ziar, am decis să fac un blog. Am creat şi o nouă adresă de email: liceeni.botosani@yahoo.com la care pot trimite informaţii - începând cu ianuarie 2011 - liceenii pasionaţi de jurnalism, care chiar simt că au ceva de spus lumii.
În momentul în care-i vom găsi pe cei care îşi doresc ca în Botoşani să existe un ziar scris de adolescenţi, trecem din lumea virtuală în cea a tiparului. Până atunci, rămânem pe Net! Adresa noului blog este http://liceenibotosani.blogspot.com
Îl găsiţi, de altfel, ca link, în partea stângă a blogului meu.(Carmen MORARU)

vineri, 3 decembrie 2010

Back in the virtual world

Preţ de vreo două zile, calculatorul meu a fost în "moarte clinică", aşa că nu pot decât să le mulţumesc celor de la "Assist" Botoşani pentru "resuscitare" şi pentru că mi-au dat ocazia să-mi restabilesc conexiunile cu restul lumii. Şi să-mi duc, pe mai departe, una din slujbe, pentru care computerul e esenţial.
În acelaşi timp, trebuie să formulez scuze pentru mesajele ce au plecat automat la reinstalarea messengerului, către toţi cei ce mi-au fost în listă de-a lungul timpului. Îmi imaginez ce or fi zis cei cu care am colaborat la Heartrock, de exemplu, când s-au trezit cu "Add"-uri de la mine... Scuze, n-am fost eu de vină...

joi, 25 noiembrie 2010

Mulţumesc, Gina Poenaru!

Pentru reportajul despre "Biblioteca vie" de la Botoşani, difuzat la Radio România Actualităţi...

Biblioteca vie, Botosani, Ziua a IV-a



În ultima zi a "Bibliotecii vii" am optat pentru un fel de relache. Preotul ortodox pe care-l invitasem n-a mai dat niciun semn de viaţă iar eu nu m-am stresat din cauza asta, iar de la Centrul de sănătate mentală n-a mai venit nimeni din cauza unei indigestii... Se mai întâmplă şi din astea... Au venit, în schimb, ziaristul Dumitru Ivan, istoricul Gheorghe Median şi Simion Munteanu - adevărată carte vie de la nevăzători. Sandu Surugiu şi Cezar Vieru au fost cititori, iar eu moderator, ca de obicei. Domnul Median şi-a exprimat regretul că nu avem public, dar cred că a fost mai bine aşa. De mult n-am mai avut în faţa ochilor un tandem intelectual de asemenea forţă precum cel format din Dumitru Ivan şi Gheorghe Median - oameni inteligenţi, cultivaţi şi foarte bine documentaţi - ce au vorbit extrem de degajat. Într-un timp în care platitudinile sunt la ordinea zilei, într-un spaţiu al bibliotecii se discuta despre condiţia mass - media în zilele noastre, despre Clubul Bilderberg sau despre trecutele crize din istoria omenirii. Simion Munteanu a conferit culoare discuţiilor, amintind vremurile foamei de după război (atuncea criză!) sau bolile ce decimau botoşănenii în masă.
Eu am câteva zile de când nu fac mai nimic înafara "Bibliotecii vii", pentru că nu mă pot desprinde de cele discutate acolo. În plus, îmi tot pun întrebări. De ce în forurile de decizie, cele locale, fiindcă sunt mai aproape, nu sunt oameni precum cei pe care i-am ascultat azi? De ce trebuie să fie mulţi cărora nu faci altceva decât să le selectezi perlele, care nu deschid gura decât când spun jurământul şi tot aşa? Nu cumva de la calitatea sau non - calitatea celor care ne conduc de decenii bune pleacă toate relele din Cutia Pandorei? Scuze, voiam să spun din România...

miercuri, 24 noiembrie 2010

Semne bune

Am primit mai înainte o veste proastă, genul pentru care înjur, de obicei, în gând preţ de vreo 10 minute. Curios, azi am început să zâmbesc şi nu e un zâmbet forţat ci unul absolut relaxat...

Biblioteca vie, Botoşani, Ziua a III-a

O zi pentru care am avut emoţii, dar care s-a înscris pe tiparul celorlalte, totul ieşind foarte bine. Trebuie să le mulţumesc, în primul rând, celor de la Penitenciarul Botoşani, doamnei Cristina Livadariu si domnului Napoleon Ungureanu, ce i-au însoţit pe deţinuţii Adrian Cruciug şi Marius Rusu Gheorghe - care şi-au spus poveştile de viaţă. Apoi pastorului Dan Popovici - ce a fost un foarte bun liant între zona religioasă şi cea laică, poetului Vlad Scutelnicu - puţin cam timid, în opinia mea şi celor doi reprezentanţi ai Filialei Nevăzătorilor - Alexandru şi Constantin Surugiu. Mulţumiri, din nou, şi Doinei Geambaşu şi Angelei Surugiu pentru implicare, la care se adaugă consideraţia pentru "gazda" de astăzi, Iulian Moldovanu, ce formulează întrebări pentru "cărţile vii" de "nota 20".
Am auzit, după întâlnire, că s-a alocat un timp mult prea mare pentru ce aveau de spus cei doi deţinuţi. Sunt jurnalist, în primul rând, trebuie să recunosc că m-au interesat poveştile lor şi ale celor ce-i au în grijă. Şi cred că orice jurnalist ar trebui să înţeleagă asta şi să se bucure că a participat la experiment. Dacă nu, să nu se bucure, există şi alternativa asta...




Jocuri de gleznă ale sorţii

În după - amiaza asta mi se cam înnecaseră corăbiile şi meditam profund dacă merită, în urbea asta, să mă mai zbat pentru a face rutina ţăndări. Mă rog, nu reuşisem încă să ajung la vreo concluzie, când am primit un telefon neaşteptat şi am aflat că se va întâmpla ceva ce nu am crezut că se va petrece în existenţa asta. M-am înseninat brusc şi am realizat că viaţa are oricând "întorsături de gleznă", trebuie doar să crezi că ele pot apărea după o cotitură existenţială. "Interesting, very interesting", vorba lui Jack Sparrow...

marți, 23 noiembrie 2010

Curiozitatea, cuvânt de ordine în a doua zi a "Bibliotecii vii" la Botoşani

De fapt, a fost o dominantă şi a primei zile, numai că abia astăzi i-am realizat importanţa. Toată lumea voia să ştie de ce Iurac Eugen, de la Filiala surzilor Botoşani, are telefon mobil! Pentru că trimite mesaje de pe el, a explicat preşedintele filialei, Mircea Horlăceanu. Şi asta nu a fost singura curiozitate legată de săteanul de 41 de ani din Corni. Şi Elena Florica Şuster a avut de răspuns la nenumărate întrebări despre armeni, iar Traian Dibu a făcut o foarte bună impresie celor care nu-l cunoşteau dinainte. Am ştiut eu de ce am insistat până în ultima clipă ca să reprezinte etnia romilor botoşăneni şi nu mi-am bătut capul cu faptul că "Motănaş" mi-a spus "pas" până la urmă... Ilie Pascal, la cei 88 de ani ai lui e român verde şi, după ce l-am convins că în "Biblioteca vie" se răspunde la întrebări şi nu se ţin discursuri a fost de-a dreptul simpatic şi, aşa cum ştiam de altfel, extrem de bine documentat. Cum să fie altfel un om care a scris 17 cărţi! La întâlnire au fost şi doi colecţionari, Mihai Cornaci şi Gheorghe Luţuc, în calitate de "cititori". Nu au ajuns ruşii - lipoveni şi nici măcar nu au sunat ca să anunţe absenţa, lucru pe care prefer să nu-l comentez. Ca şi ieri, directorul Bibliotecii, Cornelia Viziteu, a fost o gazdă realmente agreabilă.
Dar să revin la curiozitate. Realizez că e liantul care poate duce omenirea înainte. Mă uitam la feţele oamenilor, cu lumină în trăsături, pentru că voiau să afle alte şi alte lucruri noi. Lumea s-a cam săturat de politică, de bârfele legate de starlete de doi bani şi poate are nevoie de ceva mai profund. De informaţii despre oamenii de alături, ce sunt puţin mai altfel. De comunicare reală, de ieşirea din tipare. Aşa ceva se întâmplă la "Biblioteca vie". Prietena mea Gina Poenaru m-a întrebat de ce nu vin tinerii la o astfel de "bibliotecă" şi i-am spus că avem şi pentru asta o soluţie: o transformăm în bibliotecă itinerantă şi mergem noi la tineri!







luni, 22 noiembrie 2010

Centrul Vechi din Botoşani, pendulând între glod şi prime semne de civilizaţie


Final de toamnă, la Botoşani






I'm nobody

Nicăieri, prin presa locului, nu mi-a apărut numele când a venit vorba de "Biblioteca vie", proiect pentru care am muncit ca un supraom şi în care am pus, aşa cum obişnuiesc când e vorba de idei ce depăşesc media, o bucăţică din sufletul meu. Nu e nimic, experimentele zilnice din "Bibliotecă" mă au nu doar moderator, ci şi drept un foarte atent observator, iar articolul final despre ce s-a întâmplat va fi sub semnătura mea. Măcar atât! Ceea ce se petrece mă îmbogăţeste sufleteşte, aşa că ăsta e lucrul care contează cu adevărat. Restul, ducă-se cu ploile şi cu zăpezile ce se anunţă în perioada următoare...

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

„Biblioteca vie”, la Botoşani. Un experiment inedit pentru acest oraş, nu-l rataţi!

Debutul de astăzi a fost remarcabil, chiar dacă am schimbat oarecum formatul evenimentului. Am transformat "Biblioteca vie" într-o masă rotundă, dominată de discuţii extrem de inteligente, împletite cu foarte mult firesc. Mulţumiri cu reverenţe aş putea spune "Cărţilor vii" întruchipate de Corneliu Dumitriu, Ovidiu Ivan, Gustav Finkel şi Petronia Scripcaru, cărora li se adaugă aprecieri similare pentru "Cărţile vii" din rândul nevăzătorilor botoşăneni: Sandu Surugiu, Costel Chiriac şi Cezar Vieru. Mulţumesc pentru implicare şi Corneliei Viziteu, Doinei Geambaşu şi lui Tudorel Tupiluş. Toată lumea a avut o contribuţie importantă în redescoperirea "artei dialogului" şi în ridicarea unor bariere aproape înţepenite în societatea zilelor noastre. Au fost multe clipe străbătute de o veritabilă magie...



Luni, la orele 10.00, a demarat la Botoşani Proiectul „Bibioteca vie”, iniţiat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani. Ideea organizării pe aceste meleaguri a proiectului ce va prinde viaţă zilnic, între orele 10.00 şi 12.00, de luni până joi, în Sala de lectură a Bibliotecii judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani îi aparţine lui Tudorel Tupiluş. Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani a aflat detalii despre ineditul eveniment de la nevăzători braşoveni – ce au fost „cărţi vii” într-o bibliotecă similară, din zona lor.
Invitaţia organizatorilor a fost primită cu interes de reprezentanţi a numeroase comunităţi sau categorii profesionale din municipiu, botoşănenii având posibilitatea să „citească” săptămâna viitoare „cărţi vii” ce reprezintă etniile evreilor, ruşilor – lipoveni, armenilor, ucrainenilor şi romilor din Botoşani. Pe „rafturile” „bibliotecii vii” vor mai fi nevăzători botoşăneni, surzi (ce-l vor avea ca interpret pe preşedintele Filialei surzilor Botoşani – Mircea Horlăceanu), beneficiari ai Centrului de Sănătate mentală Botoşani, precum şi deţinuţi - venirea lor fiind posibilă în baza unui parteneriat încheiat cu Penitenciarul Botoşani. Pentru ca „Biblioteca vie” de la Botoşani să fie cât mai atractivă, organizatorii au mizat pe foarte multă diversitate, invitând şi artişti sau reprezentanţi ai unor profesii deosebite. Săptămâna viitoare se vor lăsa „citiţi” de publicul larg pictorul Corneliu Dumitriu, actorul Ovidiu Ivan, istoricul Gheorghe Median, veteranul de război Ilie Pascal, poetul Lucian Alecsa şi ziaristul Dumitru Ivan. Zona religioasă va fi şi ea reprezentată într-o manieră echilibrată, de un preot – Toader Candrea şi un pastor – Dan Popovici. În fiecare zi, la Sala de lectură a Bibliotecii judeţene vor exista câte 5 „cărţi vii”, care vor răspunde întrebărilor „cititorilor”. Există şi alternativa ca participanţii să se „citească” între ei, în eventualele momente de respiro.
“Biblioteca Vie” este un concept internaţional, care se aplică deja în foarte multe ţări şi care începe să câştige teren şi în România.

joi, 4 noiembrie 2010