Despre emoții, cu dragoste…
În ultima vreme nu am mai scris, mai nimic. Mi-am descoperit un nou hobby, fotografia și am avut sentimentul că sunt împlinită umblând pe “ulițele” urbei (mai mult centrale, mai rar pe la periferii) și surprinzând, cu Nikonul meu, tot ce mi se pare că iese din tipare. Și aici ar fi multe de spus, e o pasiune căreia nu-i acord, nici pe departe, timpul care l-ar merita, așa că nici rezultatele nu-s pe măsura așteptărilor. Din când în când, câte-un cadru iese din tipare, mă bucur, mi se încălzește inima, sufletul și merg mai departe. Dar să revin la scris, mai vechea mea pasiune. Și să vorbesc despre emoții. E sigur, fără ele nu a ș putea trăi. Mulți se complac în rutină, în bârfe și invidii, pentru mine toate astea nu au contat, niciodată, Sau nu le-am dezvoltat eu, cel puțin și sigur nu mă “hrănesc” cu așa ceva! Recent, am găsit un comentariu al Claudiei Țilia, o tânără talentată și sensibilă, care vorbea despre „lucrurile care rămân”. Adevărat, Claudia, ele sunt singurele
