joi, 26 iunie 2008

Aici voi fi săptămâna viitoare...

Thasos

Dacă totul va decurge aşa cum trebuie, luni, la vremea asta, voi privi asfinţitul pe Insula Thasos. De copil îmi doresc să ajung pe o insulă unde muntele creşte din mare şi nu mă gândeam că aşa ceva se va şi întâmpla în realitate. Şi că e posibil cu eforturi financiare absolut rezonabile. Sper să-mi tihnească şi să mă simt bine în sejurul de pe insulă. Am mare nevoie şi de odihnă, dar şi de neobişnuit, viaţa pur şi simplu nu-mi spune, în mod curent, mare lucru...

marți, 24 iunie 2008

M-am săturat!

De toate! Sunt obosită până peste poate, muncesc cât e ziua de lungă şi concediu oficial voi avea abia pe la finele toamnei. Dacă nu aş pleca duminică în Insula Thasos, pentru o săptămână, m-aş urca pe pereţi din motive de lehamite generalizată! Tot lucrez în salturi, cu pagini dinainte pentru a-mi putea lua liber de la ziar, cu zile întregi la nevăzători pentru a-mi mai putea lua câte-un liber de-un proiect cultural şi am ajuns la capătul rezistenţei fizice şi nervoase. Nu mai vreau să muncesc, nu mai vreau nimic... Poate doar să dorm vreo săptămână, ca să-mi revin...

miercuri, 18 iunie 2008

Când scapă dracului Botoşaniul de tine?!!!!

Mări să fie, aşa se întreabă cineva astăzi, retoric, la articolul de fond pe care l-am scris în pagina de învăţământ. Şi mă face grafomană, om care nu face literatură, ci jurnalistică de doi bani... Atacul e atât de grosolan, încât înclin să cred că e ceva de capul meu, dacă am reuşit să irit în halul ăsta un oarecare mânuitor de tastatură...

marți, 17 iunie 2008

Lângă "lacul codrilor albastru"...

Peace

M-am gândit sa folosesc blogul pentru a-i înştiinţa pe cei cu care am fost într-un război surd în ultima vreme că am ales calea păcii. Când îşi vor curăţa şi ei sufletul de orgolii, aşa cum cred că am făcut şi eu, poate că vom trăi într-o lume ceva mai bună... Cine ştie, o fi o seară în care sunt, neaşteptat, idealistă şi cu totul altfel decât în ultimele luni...

luni, 16 iunie 2008

Perfect!

Prima etapă a proiectului "Pe urmele lui Eminescu, pe jos" s-a terminat. Am o tăietură la un călcâi şi ceva apă la un deget de la acelaşi picior, sunt frântă de oboseală, dar şi extrem de mulţumită. Înclin să cred că e cel mai reuşit proiect de care m-am ocupat până acum. De un firesc absolut, de o diversitate maximă şi cu interacţiuni umane în numeroase localităţi din judeţ. Voi scrie un reportaj despre tot ce s-a petrecut, voi crea un blog cu imagini din pelerinajul ucrainenilor, dar până atunci nu pot decât să mă bucur pentru că astăzi la prânz au plecat bine sănătoşi spre Ucraina , că a fost vorba de adolescenţi serioşi şi amuzanţi, în acelaşi timp, care nu ne-au creat nici un fel de probleme şi că, în mod, real, mi-a părut rău astăzi când au plecat. Abia aştept etapa a doua, din septembrie, când Anatolii ne-a promis şi expediţii în Munţii Ucrainei, ce sunt mai înalţi ca ai noştri...

joi, 12 iunie 2008

Copiii din Rogojeşti, veniţi să-i întâmpine pe conaţionalii lor din Ucraina

Gata tabăra pe malul Siretului...

Wonderful days (text scris pe 12 iunie şi nepostat atunci, din raţiuni de Internet)

Suntem cu toţii la Bohoghina - Bucecea, după mai bine de o zi şi jumătate de proiect. Voi scrie, în final, un reportaj despre tot ce a fost, dar pot spune, deocamdată, că tot efortul depus a meritat. E, aşa cum am crezut în permanenţă, un proiect neobişnuit, despre care vor spune mai multe sutele de fotografii făcute. Până atunci, mii de mulţumiri tuturor celor ce ne-au făcut nişte primiri de nota 20 până în momentul de faţă, mai exact lui Constantin Ivaniciuc, profesor de geografie la Şcoala Mihăileni, Irina Vatamaniuc - director al Şcolii din Rogoşeşti, Nicolai Giuraniuc - consilier local la Cândeşti, Cornel Drai - director Şcoala Cândeşti, Victor Semciuc, încă primar de Mihăileni, Dănuţ Huţu - director Şcoala Vârfu Câmpului, Alecu Poenaru - director al Şcolii din Bohoghina - Bucecea, precum şi copiilor care ne-au cântat pe unde am ajuns. Sumedenie de oameni s-au bucurat, o dată cu noi, de acest pelerinaj, în primul rând cei pe lângă casele cărora treceam, şi care zâmbeau, încântaţi, când aflau ce facem. Mulţumiri şi lui Cristian Lupaşcu şi lui Octav Negură, care au umblat după noi pe malul Siretului (fără să ne găsească chiar foarte uşor), pentru o ştire care chiar le-a trezit interesul. Ce să mai spun de domnul Şuliuc, mare parte din proiect bazându-se pe experienţa dumisale în domeniu, de întreg grupul de ucraineni, care nu face nici un fel de mofturi, sau de Maria Tănase, membră în "Cercul Car - Pates" şi elevă la Eminescu, care a făcut până în momentul de faţă sumedenie de fotografii, pe care abia aştept să le văd. Pe cine am mai uitat? Pe Ilie Caraş, român din Ucraina, ce învaţă la Liceul de Artă şi care azi ne-a fost translator, pe rapsodul popular de la Cândeşti, ce le-a cântat până la 2 noaptea, pe femeia din acelaşi sat, ce ne-a adus o căldare de lapte şi o mămăligă pe măsură... Culmea, am înţeles că în după amiaza asta la Botoşani ploua pe rupte. Ei bine, pe drumul de pe vârful dealului pe care veneam noi spre Bohoghina era o vreme minunată, la fel ca şi satul pe care-l traversam , ce părea din altă lume....

marți, 10 iunie 2008

Good luck!

Mâine dimineaţă, dacă totul va fi în regulă, grupul de ucraineni care vine "Pe urmele lui Eminescu, pe jos" va trece graniţa de la Siret şi proiectul "va curge" pe teritoriul judeţului nostru. Sper ca totul să iasă bine, am muncit prea mult pentru ideea asta ca să nu fie totul perfect! Să avem, cu toţii, mult noroc!

duminică, 8 iunie 2008

Mulţumiri

De ce n-aş face şi eu ca la Oscar... Vreau să mulţumesc tuturor celor fără de care târgul de azi n-ar fi fost un succes... Lui Eugen Ipate, care a asigurat sonorizarea, Codruţei Barariu, care a cântat senzaţional, copiilor de la "Vivat Veselia", care au făcut să crească subit densitatea adulţilor din public, celor două domnişoare de la Cercul "Car _ pates", care au venit trimise de domnul Şuliuc şi care au intrat incredibil în atmosferă, profesorilor, educatorilor şi învăţătorilor de la Grădiniţa 23 şi de la şcolile 4, 6, 12, 14, la care se adaugă copiii ce au văzut că e agitaţie pe Pietonal şi au venit şi ei pe post de mici negustori... Mulţumiri tuturor "negustorilor" care au donat jucării pentru semenii lor din satele judeţului, dar şi lui Gavrilă Vasilescu şi Luminiţei Marcu, amândoi făcând cumpărături serioase şi donând apoi jucăriile pentru grădiniţele de la ţară. M-au încântat şi copiii care au avut curajul să cânte la microfon, fără pozitive şi fără negative, ei culegând aplauze la fel ca vedetele... A fost chiar o zi frumoasă. Dar acum ştie cineva cine face în locul meu patru pagini de ziar până marţi seară?

Codruţa Barariu, un copil cu o voce excepţională, vedeta târgului de jucării de astăzi

Piedici?

Am un sentiment destul de accentuat că mai mulţi au încercat să mă împiedice să organizez târgul de azi. Una, mi s-a spus să nu fie pe 1 iunie, că e zi de alegeri, ci pe 8. Am fost de acord, am trimis afişe în şcoli şi am aflat apoi cu surprindere că mulţi copiii s-au dus la târg pe 1 iunie. Că aşa au ştiut. Au fost şi directori de şcoli profund implicaţi anii trecuţi în acest eveniment care, în momentul în care am reluat discuţiile pentru a fi sigură că totul e în regulă, s-au uitat lung, spunându-mi: A, da' nu era pe 1 iunie?... Din fericire, nu sunt născută ieri şi am anunţat de această dată şcoli şi grădiniţe pe care nu le invitam anii trecuţi, pentru că erau din zone mai îndepărtate. Culmea, de acolo au venit toţi şi aşa am avut peste 100 de negustori şi un târg frumos şi absolut civilizat. Norocul meu că ştiu să îmi pregătesc alternative, în orice clipă, că amatori "să-mi dea la picioare" sunt pe toate drumurile...

Duminică, târg de jucarii pe Pietonal

În această dimineaţă, între 9.30 şi 12.30 are loc un nou târg de jucării pe Pietonalul Unirii. Micii negustori sunt deja anunţaţi în număr mare, dar un târg de succes are nevoie şi de cumpărători. Nu rataţi ocazia, că până la anul nu mai prindeţi chilipiruri, iar jucăriile în librării sunt scumpe...

vineri, 6 iunie 2008

Ora de blazare

Bănuiesc că toţi cei ce au ieşit duminică din casă au crezut, cât de cât, în importanţa votului cu care urmau să crediteze un partid sau o persoană. Sincer, şi eu mai am naivităţi de genul ăsta şi m-am gândit că foloseşte la ceva "să-mi dau cu părerea"... Mă tem că a fost ultimul experiment de "profil". După ce am urmărit cu sufletul la gură rezultatele parţiale pentru şefia CJ, pentru că de acolo toţi aşteptau marea schimbare, îmi dau seama că au fost emoţii consumate în van. În politică jocurile se fac, la fel ca la cazino, la masa verde, unde votul celor mulţi e dat peste cap. Chiar nu mă mai interesează ce se întâmplă într-o zonă de care, culmea, am fost legată o perioadă nepermis de lungă. Nu e lumea mea, nu am cum s-o schimb, singurul lucru care-mi rămâne de făcut e să-mi dau silinţa să depind cât mai puţin de jocurile ei, care n-au nimic comun cu fraierii care îşi pierd vremea pe la urne.

Criminali moderni de război

* Toată lumea îi ştie pe naziştii condamnaţi pentru crime de război. Numai că după ’44 au mai exista războaie în Vietnam, Indochina, Coreea, Irak sau în fosta Yugoslavie, zone unde au fost victime şi responsabili de uciderea lor *
În opinia colonelului (r) Ion Fetcu, e nevoie de foarte mult discernământ şi trebuie luaţi în considerare toţi factorii atunci când etichetezi pe cineva drept “criminal de război”. “În timp ce unii îi socotesc ca fiind eroi, alţii îi consideră criminali. Crima de război e mult mai complicată decât una obişnuită şi implicaţiile sunt extrem de serioase”, adaugă ofiţerul în rezervă. Muzeograful Gheorghe Median consideră că războaiele din zilele noastre au mai mult suport economic. “Dacă nu le-ar fi declanşat cineva, cei implicaţi nu ar fi ajuns să ucidă în masă. În război, oamenii nu-şi satisfac apetitul de rău sau de sânge. Sunt interese deasupra individului, iar conflictele majore generează lucruri necontrolabile. Atât timp cât vom avea războaie, vor exista victime, iar cei vinovaţi pot fi consideraţi criminali. Pe de altă parte, în situaţia inversă ar putea fi etichetaţi drept trădători”, adaugă Gheorghe Median.
Puţină istorie
Cele mai apropiate războaie, din fosta Yugoslavie, au afectat grav Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Serbia. Bosnia a suferit cel mai mult, cu aproximativ 100.000 de morţi şi 14.000 de dispăruţi. Misiunea din Croaţia a OSCE estimează numărul morţilor din Croaţia la aproximativ 13.000 şi a dispăruţilor la peste 2.000, în timp ce numărul soldaţilor sârbi morţi sau dispăruţi în războaiele din Slovenia, Croaţia şi Bosnia nu este cunoscut. Deoarece tribunalul de la Haga îşi va închide porţile în 2010, mii de cazuri nerezolvate vor fi trimise la tribunalele din regiune. Unii experţi spun că repatrierea unor procese poate să-i încurajeze pe oameni să priveasca mai obiectiv sentinţele pentru crime de război.
Serbia, absolvită de răspunderea directă în genocid
Recent, Instanţa ONU de la Haga a scutit Belgradul de plata despăgubirilor, dar acuză statul sârb că nu a împiedicat genocidul şi că nu îi predă pe criminalii de război. Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU reprezintă o condamnare formală a Belgradului, vinovat pentru ca "nu şi-a folosit influenţa asupra sârbilor bosniaci" pentru a preveni îndeosebi măcelul de la Srebreniţa, din iulie 1995. Totuşi, instanţa a respins ideea unei răspunderi directe a Serbiei şi a precizat, în motivarea sentinţei, că "nu sunt adecvate compensaţiile financiare ca formă de reparaţie pentru încălcarea obligaţiei de a preveni genocidul". Practic, CIJ a stabilit că sârbii bosniaci nu acţionau sub autoritatea directă a Belgradului, respingând cererea Guvernului de la Sarajevo, ce solicitase compensaţii.
ONU, o structură cu puteri limitate
Solicitarea de predare a criminalilor de război rămâne cererea-cheie pe care sârbii nu o îndeplinesc de peste un deceniu de la terminarea razboiului şi care a dus la suspendarea negocierilor de asociere cu UE. Conform Convenţiei împotriva genocidului, din 1948, ONU poate cere oricărui stat membru extrădarea criminalilor de război. Problema e că ONU nu prea dispune de mijloace pentru a sancţiona un stat vinovat de ascunderea unor persoane căutate de Tribunalul Penal Internaţional, mai ales după ce fosta Yugoslavie a fost deja condamnată pentru lipsa de cooperare în problema crimelor de război.
“Criminali – fantomă”
Aproximativ opt mii de musulmani au murit la 11 iulie 1995, în cel mai
mare masacru din Europa după cel de-al doilea război mondial. Radovan Karadzici şi Ratko Mladici sunt acuzaţi pentru planificarea masacrului din 1995 de la Srebreniţa, în care au fost ucişi aproximativ 8 000 de băieţi şi bărbaţi musulmani bosniaci. Ei sunt consideraţi responsabili şi pentru moartea altor zece mii de oameni, în timpul asediului asupra oraşului Sarajevo. Karadzici, un fost psihiatru în vârstă de 60 de ani, ţine în şah trupele NATO de ani de zile, fiind ajutat de radicali să se ascunda. Ascunzătoarea cea mai probabilă rămâne Serbia, susţine ziaristul Seki Radoncici, la Belgrad aflându-se cei mai cunoscuţi suporteri ai fostului lider. El a fost văzut acolo ultima oară în 2001, într-un restaurant. În iulie 2005, presa vemii titra faptul că trupele NATO nu au reuşit încă să-i dea de urmă fugarului Karadzici. “Ultima operaţiune a avut loc zilele trecute, în satul de munte Celebici. Sătenii susţin că nu l-au văzut în viaţa lor pe Karadzici. "Chiar dacă ar fi în zonă, tot nu ar reuşi să-l prindă", a declarat pentru Reuters, un localnic.
Protejaţi de autorităţi
Procurorul-şef pentru crime de război al ONU, Carla del Ponte, citat pe 11 decembrie 2007 de Southeast European Times, a afirmat că Serbia nu îi capturează în mod deliberat pe principalii doi inculpaţi urmăriţi în legătură cu conflictele din Balcani din anii 1990. "În ciuda angajamentului declarat al autorităţilor sârbe de a coopera, nu există nici o pistă şi nici un indiciu că au fost depuse eforturi serioase pentru a-i aresta pe fugari", a declarat del Ponte. Acelaşi oficial a declarat că ambii suspecţi au fost "văzuţi în mod repetat" în Serbia în ultimii ani. Karadzici, a afirmat ea, a petrecut ceva timp la Belgrad la sfârşitul anului 2004, folosindu-se de propriul nume, iar autorităţile sârbe au purtat negocieri cu Mladici în primăvara anului 2006 în încercarea de a-l convinge să se predea.
Preşedintele a sfârşit prost
Slobodan Miloşevici a fost preşedinte al Serbiei şi al Republicii Federale Iugoslavia. A fost judecat sub acuzaţia de crime de război comise în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Kosovo în anii 1990, pe 11 martie 2006 fiind găsit mort în celula în care era deţinut. A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru crime împotriva umanităţii şi o gravă încălcare a Convenţiei de la Geneva. După demonstraţii şi greve ce au urmat alegerilor prezidenţiale din octombrie 2000, s-a recunoscut înfrânt şi a demisionat. Un an mai târziu, Miloşevici a fost extrădat pentru a se înfăţişa la Haga, însă a murit după 5 ani de închisoare, doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului.
Biografia unui dictator “celebru”
Saddam Hussein a avut parte de un sfârşit mult mai tragic decât Miloşevici. Începuturile sale existenţiale din 1937 se leagă de o familie săracă, pe care tatăl său a părăsit-o înainte de a se naşte. La 10 ani pleacă dintr-o casă unde tatăl adoptiv îl bătea crunt. În 1957 se alătură unei revolte împotriva Regelui Faisal I şi devine militant. Un an mai târziu, monarhia irakiană e îndepărtată printr-o lovitură de stat condusă de doi militari irakieni. Membri ai familiei regale sunt ucişi. În 1959, Saddam este rănit când Statele Unite au încercat să-i asasineze pe noii lideri irakieni. Fuge în Siria, apoi în Liban şi se stabileşte în Egipt, cu ajutorul CIA. Acolo se căsătoreşte şi studiază Dreptul - cheltuielile fiind plătite de americani!!! În 1963- Saddam- devenit şeful serviciului secret al partidului Baath- prezidează execuţiile în masă ale suspecţilor de comunism. Anul următor, partidul se prăbuşeşte, Saddam este arestat şi evadează trei ani mai târziu. În 1968 devine omul din umbră al preşedintelui irakian, iar în ’69 îl înlătura de la putere pe al-Bakr şi devine şef de stat. Numeşte în funcţii de conducere rudele. Urmează o invazie a Irakului, un armistiţiu cu americanii, care îi permite să cumpere elicoptere de la ei, apele începând să se tulbure în perioada 1983-1984, când ONU raportează că Saddam utilizează arme chimice împotriva soldaţilor iranieni. Pe 16 martie 1988 forţele militare ale lui Saddam sunt acuzate că au ucis peste 5.000 de civili kurzi. În 1990 invadează Kuweitul, în ’91 o alianţă condusă de SUA obligându-l să revină între graniţele ţării lui. În 2003, SUA şi Marea Britanie invadează Irakul, pe motiv că Saddam nu s-a conformat cerinţelor ONU de a elimina armele de distrugere în masă. Pe 9 aprilie forţele americane intră în Bagdad şi regimul de 24 de ani al lui Saddam cade. Pe 22 iulie cei doi fii ai săi sunt capturaţi şi ucişi de americani, Saddam fiind prins pe 14 decembrie. În 2005 compare în faţa judecătorilor şi e acuzat de crime împotriva umanităţii, pentru uciderea a 148 de şiiţi după tentativa de asasinat pusă la cale împotriva sa. Este găsit vinovat şi executat prin spânzurare, pe 30 decembrie 2006, la închisoarea Abu-Ghraib.
Un criminal exotic
Idi Amin a rămas în istorie ca unul dintre cei mai sângeroşi dictatori ai continentului african. Fost campion la box şi ofiţer în armata colonială britanică, Idi Amin ajunge la putere în urma unei lovituri de stat menită “să redea Uganda negrilor”. În 1970 s-a autoproclamat preşedinte pe viaţă al Ugandei, după care a expulzat peste 40.000 de cetăţeni străini şi a instituit un regim de teroare. Deşi în 1970 Amin perora eliberarea Ugandei de sub dominaţia străină, tot el a ajuns să-şi ucidă compatrioţii. În nouă ani de dictatură, aproximativ 400.000 de ugandezi au fost ucişi de sângerosul preşedinte.
A fost acuzat de canibalism, circulând legende despre obiceiul dictatorului de a ţine capetele inamicilor ucişi în frigider sau despre plăcerea de a oferi crocodililor trupurile victimelor omorâte. Obsesia sa de a cuceri prin forţă Tanzania vecină i-a fost fatală, căci, în 1979, în urma unui contraatac al armatei tanzaniene, a fost obligat să abdice şi să se refugieze în exil. A murit în 2003, în Arabia Saudită.

joi, 5 iunie 2008

Cărţi rare

Nu rataţi expoziţia din Sala oglinzilor (Muzeul judeţean de istorie), în care se regăsesc cărţi rare din colecţia lui Constantin Adam. Detalii despre ce am văzut astăzi acolo voi scrie în pagina de Remember de joia viitoare din Monitorul, dar până atunci vă pot spune că e vorba de un colecţionar care a intrat în toate anticariatele din ţară, care are acasă 5000 de volume, 1500 de titluri fiind ale unor cărţi apărute înainte de 1940... Asta da comoară...

miercuri, 4 iunie 2008

Tele M

Diseara, la orele 21.00, pe Tele M Botoşani se reia interviul săptămânii realizat de Sorin Andronache, al cărui protagonist sunt... eu. Dacă nu aveţi altceva mai bun de făcut, urmăriţi-l. Poate fi vizualizat şi pe net, pe adresa www.telembt.ro, secţiunea "Live".

luni, 2 iunie 2008

Momente speciale, pe Pietonalul Unirii

Duminică dimineaţa voi organiza, pe Pietonalul Unirii, o nouă ediţie a Târgului de jucării. E un eveniment de care m-am ocupat, efectiv, din 2001 încoace şi pe care am decis să-l duc mai departe. Partenerii acestei ediţii sunt Primăria Botoşani, IŞJ Botoşani, Teatrul "Mihai Eminescu" şi Hotelul "Maria". Bucuria mea de ultim moment este acceptul pe care l-am primit în această seară de la Maria Cojocaru, profesor de canto la Şcoala populară de artă Botoşani, care a fost de acord ca momentele artistice de la târg să fie susţinute de elevii ei. Printre ei, Codruţa Barariu şi Iliuţă Caraş, ultimul fiind un ucrainean talentat ce învaţă la Liceul de Artă şi care s-a distins până în prezent la evenimente şi festivaluri din România şi din ţara lui natală. În primul rând, eu sunt cea care abia aştept să-i ascult! Mulţumesc, doamnă Cojocaru!

Scăpăm de Conţac?

Am văzut rezultatele parţiale la Consiliul Judeţean. Să fie posibilă, oare, minunea de a scăpa de Conţac de la şefia acestui judeţ? Ar fi cel mai grozav lucru care s-ar putea întâmpla, la nivel de Botoşani... În altă ordine de idei, felicitări lui Cătălin Flutur, pentru procentul covârşitor cu care a fost reales primar de Botoşani...
P.S. La 19.30, la centralizarea datelor din aproape jumătate din secţii, primul e Câmpanu, al doilea Ţâbuleac şi al treilea Conţac. Din partea mea, iasă şi Câmpanu, numai Conţac nu!

duminică, 1 iunie 2008

Penibil...

Am văzut în seara asta, la televizor, un individ în prag de pensie, care îi făcea graţii unei individe cu un cap mai înaltă ca el... Culmea, într-un moment în care partidul lui încasa nişte rezultate numai bune de dureri de cap... Jenant...

Victoria lui Oprescu

Primul lucru care îmi trezeşte interesul din '90 încoace într-o campanie electorală este "calificarea" lui Sorin Oprescu în turul II al alegerilor pentru Primăria Capitalei, el având şanse extrem de mari ca să şi câştige. Victoria lui de moment, care sper să se consolideze peste două săptămâni, demonstrează clar faptul că bucureştenii, ca şi românii, de altfel, nu mai cred în partide şi în soluţiile lor, ce de multe ori sunt de tip marionetă. Au votat un candidat cu un discurs neaoş, pe care l-au simţit ca fiind de-al lor şi, în plus, "singur împotriva tuturor", ca să citez un clasic în viaţă. Foarte sincer, mă interesează mai puţin că Sorin Oprescu spune că inelul median va fi paralel cu autostrada suspendată ce va traversa Bucureştiul. Un om deştept se înconjoară de consilieri deştepţi, de specialişti, care îi vor spune exact cum e cu paralelele. Important e că în sfârşit un independent surclasează candidaţii unor partide importante din România, semn că românii s-au săturat de maniera în care se face politică din '89 încoace. Dacă Oprescu devine primar de Bucureşti, în 2012 mă înscriu în cursa electorală, ca independent. Văd eu pe ce post!