sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Sărăcia „îngroapă” visele şi speranţele copiilor

Viaţa celor care au agonisit cât de cât ceva în existenţă „curge” în spatele gardurilor, interfoanelor sau chiar camerelor de luat vederi, atunci când averea e mai de soi. Familia Neacşu, din Tulbureni, nu are nevoie de toate astea. La căsuţa lor, mică şi cu forme îmbolnăvite de trecerea anotimpurilor, ajungi coborând într-o râpă şi apoi aventurându-te pe-un deluşor, fără vreun gard în jur.
Greu de crezut că în două camere pot trăi şi se pot înţelege nouă suflete. Părinţii şi şapte copii, dintre care doi încă nu-s la şcoală. Mezinii, Ştefan şi Dumitru, seamănă cu Nică pe când fura cireşe. Blonzi, zvăpăiaţi, se mai înghiontesc când nu-i nimeni cu ochii pe ei. Ana, Alexandru şi Florentina au între 8 şi 10 ani şi merg la şcoală la Tulbureni. Cu străinii, Ana e timidă, abia răspunde la întrebări. Alexandru şi Florentina sunt mai dezinvolţi, poate de când i-au dus românii şi italienii ce se ocupă de ei la operaţia de strabism şi de când au privirea dreaptă şi senină. „Nu le-a fost frică când au plecat, pentru că nici nu realizau ce se întâmplă. La întoarcere, când aveau bandaj la ochi, frăţiorii se temeau. Acum toţi îi laudă când îi văd”, povesteşte mama micuţilor. Ionuţ, de 11 ani şi Andrei, cu doi ani mai mare, merg la şcoală în oraş. E nevoie de bani pentru maxi – taxi, pentru un pacheţel de mâncare, că-s flăcăi mari şi nu-i uşor.
La muncă, de mici
Fiindcă tatăl copiilor e bolnav de plămâni şi nu poate munci, Andrei e cap de familie. „De la 10 ani merg cu căruţa, la rampă. Duc sticle, îi ajut pe cei de-acolo şi mai câştig bani”, povesteşte adolescentul. Tot el are grijă de cal, de vacă. Nu e prea lămurit ce vrea să facă cu viaţa lui, când va fi mare. Să termine liceul, mai întâi, şi o vedea. Are înclinaţii umaniste, plăcându-i româna, franceza, istoria şi geografia, aşa că, poate va merge pe linia asta... Alexandru, fiind mai mic, mă asigură că el dă mâncare la vacă şi purcei, dar face treabă şi prin casă. „Mai dau cu mătura, o ajut pe mama...”. Când va fi mare, vrea să se facă medic. Poate fiindcă un doctor s-a ocupat de ochii lui şi e şi el, acum, la fel ca şi frăţiorii lui... Destul de curios, şi Florentina şi Ionuţ vor să fie poliţişti când vor creşte. Puştiul mă lămureşte şi de ce: „Îmi place când îi arestează pe cei care fură...”. Ştefan e posibil să devină un constructor de succes. La cei 7 ani, se gândeşte să construiască o casă în copac: „Mai întâi voi tăia crengile, apoi voi bate cuie”...Ceilalţi încă nu ajung cu gândul până în viitor, dar mai au timp...
Joaca şi desenele animate, bucuria lor
Cât e urât afară şi n-au treabă şi nici de-nvăţat, televizorul e „blocat” pe desene animate. Trăiesc alături de personajele creionate pe ecran, se identifică cu ei, se bucură împreună şi suferă când e cazul... Când vine primăvara, toată lumea e a lor. De-a valma, îmi povestesc cum îşi trec timpul, pe uliţa din vale: „Jucăm fotbal, măgăruşul, româneasca... De-a pistoalele, cu lemne... Vara e mult mai frumos. Mergem la pădure, cu bunica, să adunăm vreascuri. Culegem şi ciuperci. Câteodată, mai mergem la sora lui tata, în oraş”. Dar distracţia nu-i doar acasă. Micuţii se joacă şi la şcoală. „De-a prinsul, de-a ascunsa, de-a hoţii şi vardiştiii”. Nici unul nu şi-ar dori să trăiască la oraş. „Tot satul ne place mai mult”, recunoaşte Ionuţ.
Lungul drum de la mămăligă la friptură
Când sărăcia este ţinută la distanţă doar de românii şi italienii ce le cumpără alimente, de-un an încoace şi le trimit daruri de Sărbători, e destul de greu să visezi, să ai dorinţe. Trebuie să ştii cât mai multe, să vezi lumea de dincolo de uliţă şi apoi se nasc şi visele. Până atunci, cei şapte copii se înviorează subit când îi întreb ce le place să mănânce. Mămăliga şi pâinea sunt primele pe listă. De la nici unul nu lipsesc, când e vorba de preferinţe, orezul sau macaroanele cu lapte, gemul, margarina, ceaiul. Lui Ionuţ i se înseninează faţa când îmi spune că-i place salamul, Alexandru pune pe primele locuri sarmalele şi borşul, în timp ce lui Ştefan îi place şoriciul. Andrei, cel mai mare şi cel mai umblat dintre ei, se gândeşte profund înainte de a-mi răspunde: „clătitele, covrigii, sarmalele şi... friptura”. Nici unul din ceilalţi nu părea să fi auzit, înainte, cuvântul magic: „friptură!”. Într-o casă de unde sărăcia nu pleacă cu una cu două, copiii nu au vise sofisticate. Până una alta, o casă în copac, un „v-aţi – ascunselea” şi, dacă se poate, o friptură. La o casă care să nu se dărâme peste ei (cum s-ar putea întâmpla cu cea în care stau), la vacanţe la mare sau la munte sau la o salată de fructe nu-i duce gândul, fiindcă ori nu ştiu despre ce-i vorba, ori nu îndrăznesc să privească atât de departe. Cine ştie ce le va oferi viaţa... Deocamdată, se culcă seara sătui, mulţumită unui grup de oameni inimoşi ce i-au luat în grijă şi au tot tăpşanul de lângă casă la dispoziţie cât e frumos, pentru joacă. Poate mâine, sau la anu’, va fi mai bine!

Eu, luându-le interviuri celor şapte copii ai familiei Neacşu din Tulbureni


joi, 29 ianuarie 2009

Presa botoşăneană, după al doilea război mondial

* În 1983, Ziarul „Clopotul” îşi serba semicentenarul, prilej cu care edita o consistentă invitaţie – program *
Păstrată până în zilele noastre în Biblioteca Filialei nevăzătorilor Botoşani, tipăritura este o mină de aur pentru cei interesaţi de trecut. Ea conţine extrase cât se poate de sugestive despre evoluţia botoşănenilor pe aceste meleaguri, fiind punctate şi numeroase repere din economie:
* Guvernul se cramponează la (de) putere cu toate că poporul nu-l vrea, cu toate că sute de mii de cetăţeni din întreaga ţară au ieşit pe străzi şi au manifestat pentru un guvern al Frontului Naţional Democratic. Căci numai un guvern al F.N.D. poate să-şi asume răspunderea guvernării. Actualul guvern e impopular, neputincios şi orb. Pentru aceasta trebuie să plece. Jos guvernul! (Clopotul, 29 octombrie 1944);
* Porunca timpurilor noi rămâne: „Pământul să fie al celor care-l muncesc” Drepturile însă nu se dăruiesc prin deciziuni de sus, ci se cuceresc prin luptă. La luptă unită pentru reforma agrară, credite ieftine pe termen lung şi inventar agricol (7 ianuarie 1945);
* Noi, plugarii judeţului Botoşani... am hotărât să înfăptuim imediat exproprierea moşiilor boierilor, criminalilor de război, a celor fugiţi cu hitleriştii şi a moşiilor de peste 50 de ha şi împroprietărirea cu acest pământ a celor fără pământ sau cu pământ puţin. Cerem generalului Rădescu să plece din fruntea guvernului şi să lase locul unui guvern al poporului...(Din Moţiunea Adunării „Frontului Plugarilor” din judeţul Botoşani, Clopotul, 23 februarie 1945);
* Pentru ameliorarea utilajului agricol din regiunea Botoşani – Dorohoi – Baia, a luat fiinţă un centru mecanic special la Botoşani, deservind staţiunile de maşini Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Paşcani, cu un total de peste 100 de tractoare şi diverse alte maşini agricole (1 noiembrie 1948);
* Deasupra primilor stâlpi ridicaţi pe şantierul de construcţie al fabricii „Moldova” fâlfâie Drapelul roşu al construcţiei (13 iunie 1949);
* Pe un drum nou, spre o viaţă mai bună, au păşit 36 familii de ţărani săraci şi mijlocaşi din comuna Roma, care şi-au unit pământul în gospodăria colectivă „Ilie Pintilie” (5 septembrie 1949);
* În oraşul Botoşani a fost înfiinţat, pe data de 1 Mai, teatrul de păpuşi „Cravata roşie” (5 iunie 1953);
* La 1 septembrie 1953, printr-o decizie a Comitetului pentru artă de pe lângă Consiliul de miniştri al RPR, a fost înfiinţată Filarmonica de stat din Botoşani. Încadrată cu peste 40 de artişti, filarmonica va aduce o contribuţie activă la lupta de culturalizare a maselor (1 octombrie 1953);
* Nu cu mulţi ani în urmă, ruinele bătrânului teatru „Mihai Eminescu” deveniseră o privelişte obişnuită... Efortul susţinut al constructorilor a început să se concretizeze. În vara anului ce a trecut, ei ne-au oferit în dar grădina de vară a acestui teatru. În toamna acestui an, botoşănenii se vor putea bucura de existenţa unui teatru frumos ce va stârni, cu siguranţă, multă admiraţie (5 februarie, 1958);
* În noaptea de 5 spre 6 septembrie a.c., constructorii fabricii de zahăr „Siretul” de la Bucecea au trăit un eveniment deosebit: primele cantităţi de sfeclă de zahăr au părăsit silozul, fiind îndreptate spre hala de fabricaţie. Construcţia fabricii, montarea şi rodarea utilajului s-au terminat înainte de termen (10 septembrie 1960);
* În afară de comuna Roma, unde toţi ţăranii muncitori întovărăşiţi au intrat în gospodării colective încă de anul trecut, în ultimul timp s-a încheiat procesul de colectivizare a agriculturii în comunele Leorda, Bucecea, Româneşti, Santa Mare, Ringhileşti, Ştefăneşti, Albeşti (18 noiembrie 1961);
* Comitetul raional de partid Botoşani şi Comitetul executiv al sfatului popular raional raportează cu bucurie că în raionul Botoşani sarcina trasată de cel de-al III-lea Congres al PMR privind colectivizarea agriculturii a fost înfăptuită cu succes. În prezent, cele 86 gospodării colective unesc 44.620 familii care lucrează laolaltă 115.800 hectare teren (14 martie 1962);
* 22 mai 1966. Vizita tovarăşului Nicolae Ceauşescu în raionul Botoşani. La Ipoteşti, locul de unde s-a ridicat Luceafărul poeziei româneşti, tovarăşul Nicolae Ceaşescu spunea: „Prin hotărârile adoptate de cel de-al IX-lea Congres al PCR, România de azi are un viitor mare, clădit de întregul popor român, care se înalţă ca şi Luceafărul lui Eminescu”;
* Între 16 – 27 ianuarie începe plata pensiilor ţăranilor cooperatori şi a celor care şi-au pierdut capacitatea de muncă. Se împlineşte astfel, prin grija statului nostru socialist, dorinţa firească a numeroase generaţii de ţărani ca, prin munca lor, să-şi asigure la bătrâneţe mijloace de existenţă, un trai lipsit de griji (14 ianuarie 1967);
* ...Recent s-a aprobat construirea întreprinderii de utilaje şi piese de schimb pentru industria uşoară, care va spori considerabil potenţialul economic industrial al municipiului (15 august 1970);
* La 10 iulie 1972 constructorii de reţele electrice Botoşani terminau racordarea satului Zlătunoaia. Era a 305 – a localitate rurală electrificată, era ultima. Astfel, ne înscriam pe lista judeţelor total electrificate. În ierarhie, avem înainte numai 10 judeţe (8 noiembrie 1974);
* La poarta dinspre Dorohoi a municipiului se înalţă o fabrică. Premiera va avea loc la anul, dar numele ei sună deja familiar pentru botoşăneni: Electrocontact. Numai aici, în această unitate, se va realiza o producţie industrială egală cu întreaga producţie de acum a judeţului (25 octombrie 1974);
* Cu fapte vrednice de laudă întâmpină apropiatul Congres al partidului lucrătorii din unităţile Trustului judeţean IAS, care raportează obţinerea celei mai bune recolte de cartofi din ultimii ani. Pe ansamblul Trustului s-a obţinut o producţie medie de 34.147 kg de cartofi la hectar (1 noiembrie 1974);
* Cu două luni şi jumătate în avans a intrat în producţie fabrica de lapte praf (21 februarie 1975);
* Prin Decret Prezidenţial au fost conferite titlul de Erou al Muncii Socialiste: I.A.S. Leorda pentru obţinerea unei producţii de 45.340 kg cartofi la hectar; C.A.P. Vf. Câmpului pentru o producţie medie la hectar de 36.000 kg cartofi, 40.000 kg sfeclă de zahăr, 3.200 litri de lapte de la fiecare vacă; C.A.P. Bucecea pentru obţinerea unei producţii medii la hectar de 4.000 kg grâu, 10.000 kg porumb ştiuleţi, depăşirea planului la sfecla de zahăr cu 17.000 kg/ha, precum şi 4.000 litri lapte de la fiecare vacă furajată (18 aprilie 1975);
* Pe tânăra platformă industrială a municipiului s-a ivit un nou punct de mare interes: a început construcţia întreprinderii de şuruburi (4 aprilie 1975);
* O acţiune politică de bază în campania electorală: realizarea cincinalului în patru ani şi jumătate. Avem până acum un avans de patru luni şi jumătate (31 iunie 1975);
* O nouă iniţiativă în agricultura judeţului: Acţiunea 4. De ce 4? 4.000 kg grâu * 4.000 kg porumb * 40.000 kg cartofi * 40.000 kg sfeclă în medie la ha, atât îşi propun să realizeze, în anul acesta, cooperatorii şi mecanizatorii din Cristineşti, şi-i cheamă la întrecere şi pe alţii (21 aprilie 1978);
* La 5 noiembrie a fost inaugurat nodul hidrotehnic Stânca Costeşti pe râul Prut, construit de ţara noastră împreună cu Uniunea Sovietică. Lacul de acumulare, în lungime de 70 km, are o capacitate maximă de 1,4 miliarde mc apă şi va permite irigarea a câte 70.000 ha de fiecare parte. Hidrocentrala pusă în funcţiune aici va produce circa 130 milioane kw/h (10 noiembrie 1978);
* Zilele acestea, economia judeţului nostru a înregistrat un eveniment deosebit: s-au produs primii metri de ţesături tip in într-o unitate nouă – Integrata de pe platforma industrială a municipiului (8 decembrie 1978);
* Pe un teren unde altădată nu era nimic, la Dorohoi s-a construit un frumos cartier de locuinţe: cartierul Plevnei (4 mai 1979);
* Un eveniment marcant la Botoşani: inaugurarea spitalului judeţean cu 700 de paturi cuplat cu dispensar policlinică (25 ianuarie 1980);
* La Flămânzi, primii locatari s-au mutat în noile blocuri (30 aprilie 1980);
* Abatorul de la Răchiţi, etapa I, produce. Unul dintre cele mai moderne obiective de acest gen din ţară, abatorul are o capacitate de prelucrare de 27.500 tone carne şi grăsime anual (15 august 1980);
* Au intrat în probe tehnologice primele capacităţi de producţie la IMUGDP Dorohoi (3 octombrie 1980)
* A fost pusă în funcţiune la întreprinderea Melana Botoşani ultima capacitate de producţie (26 decembrie 1980);
* La Casa Tineretului din Botoşani s-a desfăşurat ediţia jubiliară – a zecea – a concursului interjudeţean de recitări din poeziile lui Mihai Eminescu „Eminesciana ’81” (19 iunie 1981);

miercuri, 28 ianuarie 2009

This night, at Tele M

In aceasta seara, sunt invitată la Tele M, la tavernă, împreună cu Mitică Ştefan. Interlocutorul nostru va fi colaboratorul meu de când lumea, Cristian Costăchel.

duminică, 25 ianuarie 2009

Lumea băieţilor deştepţi

Evident, nu fac parte din ea, pentru că sunt femeie. Şi chiar de n-aş fi, situaţia ar fi aceeaşi, pentru că lumea de care vorbesc nu ţine doar de energie, precum grăit-a Băsescu. În toate domeniile "comenduirea" e una ce nici măcar de politică nu ţine, cu titlu de obligativitate. Odată ajunşi în "Zona zero", oamenii se cunosc între ei şi-şi aranjează unii altora sinecuri grase, pe muncă puţină. Pentru că acesta e idealul, nu-i aşa? Să aloci cât mai puţin timp pentru un lucru sau altul şi să ai buzunarele veşnic pline. Pe undeva pe la mijloc se află masa robotitorilor, care cred că dacă muncesc din ziuă până-n noapte lumea va fi mai bună, fie şi cu-n milimetru (ăştia sunt şi fraierii, în acelaşi timp), iar jos de tot, într-o pătură ce se îngroaşă de la o zi la alta, sunt cei ce nu au reuşit să se descurce în vreun fel. Fie nu i-a dus capul, fie nu le-a surâs şansa, oricum, nu au niciodată bani. Sunt oameni care îşi duc zilele "prin târâire", ori scotocesc prin containere, la propriu. Primii care încearcă să repare niscaiva nedreptăţi, deocamdată extrem de stângaci, sunt actualii guvernanţi. Pentru că e nevoie de ceva curaj ca să clinteşti din loc lumea băieţilor deştepţi. Să mai faci curăţenie prin ministere, să-i pui pe mulţi să aleagă între salariu şi pensie sau să stabileşti că o singură stipendiere de la stat e de-ajuns. Sunt gesturi care trebuiau făcute de mult şi la care s-a ajuns pentru că suntem la fundul sacului. Mă tem că totul va fi făcut doar cu jumătăţi de măsură şi că distanţa între păturile sociale dintr-o ţară din ce în ce mai anapoda se va adânci. Până una - alta, eu mai figurez încă la pătura de mijloc. Din păcate, cred din ce în ce mai puţin că lumea se va schimba. În bine, pentru că în direcţia cealaltă posibilităţile sunt nelimitate.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

La vreme de criză, puţină istorie ne face mai deştepţi

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătula de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bataliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, din contră, câştiga armata coalitiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o pozitie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.
Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild.. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo. Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice "fără valoare", pentru a-şi salva măcar o parte din averi. După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori.
Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţat tot de Rothschild) şi să ajungă la... stabilitate economică.
Tot stabilitatea economică a fost invocata şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan.
În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Federal Reserve a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.
David Rockefeller a condus multă vreme Banca Chase Manhattan, este membru al societăţii secrete Illuminati şi al "Aristocraţiei Negre" planetare. Împreuna cu Zbigniew Brzezinski, a pus bazele Comisiei Trilaterale şi este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei "Elite mondiale" care a pus la cale planurile globalizării mondiale. În octombrie 2002, David Rockeffeler şi-a publicat Memoriile, pasajul cel mai interesant regăsindu-se la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea. "Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra institutiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind "internaţionalişti" care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez VINOVAT şi sunt mândru de asta." Sursa: http://www.roaim.com

marți, 20 ianuarie 2009

Start la un soi de "Big brother" naţional

Deja aţi aflat din ziare despre "celebra" Lege 298, "emanată" de trecutul Parlament şi semnată pe 18 noiembrie 2008 de Bogdan Olteanu şi Ilie Sârbu - "tovarăşi" cărora le mulţumim din suflet. Ce am remarcat, până în momentul de faţă, la comentariile făcute pe marginea ştirii, ar fi un fel de fatalism, de genul: "dar ce putem face?". Dacă în România ar exista, în mod real, o societate civilă închegată, am putea ieşi în stradă împotriva unei asemenea tâmpenii. Dar, evident, nu avem aşa ceva. E posibil ca politicienii din tura asta să se gândească, în primul rând, la efectele asupra propriilor persoane şi să modifice legea sau s-o desfiinţeze, pur şi simplu. Pe de altă parte, mă gândesc ce viaţă grea îi aşteaptă pe cei ce citeau mail-uri şi ascultau telefoane bine mersi şi înainte, pentru că românii sunt extrem de inventivi. Astăzi am auzit mulţi vorbind strict "la mişto", despre atentate ce nu există, iubite imaginare, defecte ale şefilor s.a.m.d. Plus că bănuiesc că mulţi vor inventa tot felul de coduri şi nu va mai înţelege nici dracu' ce au vrut să spună la telefon sau via -Internet. Realizez că George Orwell, în "1984", era mic copil faţă de ce ar putea urma de-acum înainte. Important e să ne păstrăm simţul umorului!
P.S. Am citit un comentariu "tare" la subiect, postat pe site-ul "Monitorul": un columbofil anunţa că vinde porumbei călători. Bună poanta!

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Postare publicitară

Fiind blogul meu, îmi pot permite să fac şi publicitate, atunci când se impune aşa ceva. Astăzi am ales Restaurantul "Mioriţa", care găzduieşte pentru a doua oară în decurs de o lună un eveniment organizat de Filiala Nevăzătorilor Botoşani. Primul a fost de Crăciun, iar astăzi cel pentru Eminescu. Reclama se impune doarece condiţiile de "găzduire" sunt omenoase, servim sâmbătă "meniu", ceea ce se dă doar în timpul săptămânii, deci nu e mare afacere pentru patronul restaurantului. Nu pot decât să-i urez ca legea compensaţiei să funcţioneze şi să-i vină şi clienţi cu bani mulţi, pentru a echilibra situaţia...

Eminescu este al tuturor românilor

De fapt, ideea pe de-a-ntregul, formulată de Gheorghe Median, suna aşa: Activitatea la care am participat (concursul de recitări Eminescu organizat de Filiala nevăzătorilor Botoşani n.red.) o consider ca un exemplu al faptului că Eminescu nu este numai al instituţiilor culturale stipendiate de stat, ci al tuturor românilor. Întâmplarea de astăzi este un exemplu, pentru toată lumea, a ceea ce înseamnă spiritul eminescian". Perfect adevărat. Au existat câţiva cărora li s-a părut nepotrivit faptul că noua celebrare Eminescu a fost găzduită de un restaurant. Am încercat să-i conving şi scriu şi pe blog că nu e deloc aşa. Cu cât cadrul e mai neconvenţional, cu atât ne apropiem mai tare de normalitate. Nici Eminescu n-a fost un sfânt ce a trăit doar printre astre, ci un om ca toţi oameni (doar că el era un geniu!), care a iubit, care nu bea aghiazmă când se întâlnea cu prietenul lui Creangă şi care s-a bucurat de viaţă, aşa scurtă cum a fost ea. Nevăzătorii şi-au amintit de ziua naşterii lui Eminescu şi s-au bucurat. Dacă era vorba de 15 iunie, probabil că totul decurgea după alt tipic. Dar astăzi au recitat, fiecare altfel. Laura Dănilă cu talent actoricesc, aş spune, Ioan Todeancă cu forţa dată de noianul de lecturi, Cezar Vieru şi Paraschiva Seliman cu sensibilitate. Personal, m-a impresionat emoţia Marianei Lupaşcu, care la un moment dat nu a mai putut continua recitarea. Suntem oameni, e firesc să fim talentaţi din când în când, dar să mai şi greşim. De Ludwig Schibinschi, ce să mai spun. Un om care te face să uiţi de toate necazurile, care a cântat şi romanţe şi muzică de altă dată şi de prin tabere. Singur, împreună cu nevăzătorii, bucurându-se împreună cu ei. A fost şi ziua de naştere a Olimpiei Iliescu, prilej de "La mulţi Ani", am şi dansat, eu, care sunt o împiedicată din naştere... A fost o sărbătoare cu ştaif, dar şi plină de firesc - combinaţie ideală. Faptul că s-au adunat bani pentru un nevăzător căruia i-a ars acum o lună casa a fost un alt gest ce ne menţine în rândul celor cărora încă le mai pasă. De suferinţe, de genii, de oameni... Felicitări preşedintelui de la nevăzători, Tudorel Tupiluşi, care e un foarte bun organizator, mulţumiri celor ce au făcut parte din juriu: Dana Pietraru, Georgeta şi Gheorghe Median, Petronela Chiribuţă, Ludwig Schibinschi, Ticuţă Bojescu. Domnului Schibinschi, mulţumiri de două ori, pentru remarcabilul recital... Cui să mai mulţumesc? Celor doi domni, care mi-au spus la plecare că sunt "o doamnă de doamnă"? Parcă mi-a trecut supărarea pentru eşecul de pe 15 ianuarie...

Laura Dănilă, într-o interpretare de excepţie a poeziei "Învierea", de Eminescu

Ludwig Schibinschi - one man show - la celebrarea Eminescu organizată de Filiala nevăzătorilor Botoşani

joi, 15 ianuarie 2009

Realitatea economică a secolului XIX, prin ochii lui Eminescu

* În zilele noastre se vorbeşte prea puţin despre faptul că Poetul – nepereche al românilor, de la a cărui naştere se împlinesc 159 de ani, a fost un temut gazetar *
Se ştie, în schimb, că Mihai Eminescu a fost un “incomod” în vremea lui şi că nu doar unele versuri, ci şi multe din pamfletele sale la adresa Puterii i-au “călcat pe bătături” pe contemporani. În 1998, Editura “Timpul” din Iaşi, cu sprijinul Ministerului Culturii, edita o culegere ce cuprindea teorii şi opinii politice sub semnătura lui Eminescu, ideile sale în contra socialismului, despre teoria muncii, problema ţărănească şi monarhia constituţională, observaţii şi teorii istorice, ori propria viziune în “problema culturală”. Astăzi, la 159 de ani de la naşterea sa, ne vom opri la teoriile şi opiniile economice pe care le dezvoltă în vremuri la fel instabile ca şi cele pe care le traversăm.
Continuarea pe http://rememberbotosani.blogspot.com/2012/01/realitatea-economica-secolului-xix-prin.html

Am schimbat statuia!

Astăzi, din cauza unor motivaţii ce nici nu mai merită amintite, nu am mai ajuns în satul Mihai Eminescu, din comuna Gorbăneşti - deşi eu cumpărasem flori şi lumănâri, iar profesorul Victor Foca era pregătit să plătească benzina pentru ca un prieten să ne ducă cu maşina până acolo. Am realizat că nu i s-a părut nimănui important să fim şi noi în zonă şi atunci am depus florile şi am aprins lumânări la statuia din curtea Bisericii "Uspenia". Practic, întâlnirea noastră cu Eminescu a avut loc, doar că am schimbat statuia... În concluzie, recunosc că am servit astăzi un nou duş rece existenţial (al câtelea, oare?!), care sper să-mi fie util pentru a mă elibera de naivităţile ce nu ar mai trebui să mă caracterizeze la anii pe care-i am... Capitol închis!

Flori si lumânări pentru Eminescu


marți, 13 ianuarie 2009

Ion Istrate, directorul Editurii Agata, la lansarea Revistei Luceafărul.net

Luceafărul.net, o nouă publicaţie botoşăneană, aflată la primul număr

„LUCEAFĂRUL.net" este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudine destinată sufletului neamului românesc.
Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.
LUCEAFĂRUL.net este un proiect sprijinit de Editura Agata şi de Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară.
Consiliul de administraţie al Revistei: Preşedinte: Ion Istrate; Vicepreşedinte: Ioan Burţilă; Secretar: Ana Maria Malus; Membri: Olimpius Istrate, Georgică Manole, Petruţ Pârvescu, Silvia Lazarovici, Carmen Moraru, Gheorghe Burac, Marian Mazarovici, Niculai Cervescu.
Redacţia: Ion Istrate - director; redactor şef - Georgică Manole; redactori: Elisabeta Roman (Cernăuţi), Nică Amariei (Basarabia), Cezar Vasilescu (Botoşani), Oana Câşlariu (Botoşani), Lucian Manole (Botoşani), redactor-administrator web: Marian Mazarovici
Spaţiile revistei „LUCEAFĂRUL" sunt destinate debuturilor şi republicărilor literare, lucrărilor de artă, jurnalism (atitudine civică), exegezelor, comentariilor şi informaţiilor din spaţiul cultural. Colaborarea cu revista este deschisă tuturor celor interesaţi şi care pot contribui semnificativ la dezvoltarea unei imagini cât mai complete despre valorile culturale prezente, cât şi despre opera şi impactul personalităţilor culturale consacrate în istoria recentă.
Textele pot fi depuse în format electronic (CD, dischete) redactate cu diacritice, cu caractere „Times New Roman" sau „Arial" mărimea 10, la adresa: Redacţia Revistei "Luceafărul.net" din Botoşani, str. 1 Decembrie, nr.25 (Centrul Istoric) sau pot fi trimise prin email: redactiarevistei@luceafarul.netAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , editura@agata.roAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Lucrările nu vor fi publicate fără acceptul autorului în formă scrisă.
Prin intermediul acestei publicaţii dorim să promovăm un dialog cultural activ: sunt binevenite orice informaţii despre cărţi noi apărute la edituri, în librării, lansări de cărţi, acţiuni ale cenaclurilor literare, expoziţii şi vernisaje artistice, festivaluri, spectacole, acţiuni de educaţie şi atitudine civică, informaţii cu mesaj cultural-educativ etc. (Ion ISTRATE)

joi, 8 ianuarie 2009

Imagine din filmul realizat de Sanda Visan, al carui protagonist este Constantin Dracsin, proiectat la Galerii la 10 ani de la trecerea sa in nefiinta

Tradiţii populare din zona Drăguşeni

* În alte timpuri, naşterea, căsătoria şi moartea erau strâns împletite cu obiceiuri şi credinţe transmise din generaţie în generaţie, momentele importante ale vieţii transformându-se, astfel, în veritabile pietre existenţiale de hotar *
Vorbim, frecvent, despre păstrarea tradiţiilor ca unică şansă de perpetuare a identităţii în noianul globalizării, numai că, în fapt, acordăm atenţie majoră modernismelor, ce sunt, nu o dată, veritabile kitch-uri.
Cu totul altfel stăteau lucrurile în vremurile trecute, în lumea satului, o frescă plină de farmec a obiceiurilor din zona Drăguşeni fiind făcută de Ortansa Crâşmaru în articolul „Locul folclorului în monografii”, apărut în 1979 în publicaţia „Hierasus” - editată de Muzeul Judeţean Botoşani.
Mare grijă pentru viitoarele mame
Femeile ce urmau să devină mame era de preferat să respecte o serie de restricţii, dacă îşi doreau să aducă pe lume copii sănătoşi: „femeia gravidă nu trebuie să treacă peste o funie întinsă, că se naşte copilul cu cordonul încolăcit pe după gât; să nu aducă apă cu trei cofe, că se naşte copilul cu trei suflete... După naştere, când intră tatăl copilului în casă, moaşa îi ia căciula, spre a i se face un dar, „un bacşiş”; dacă intră cu ţigara în gură, moaşa i-o ia, ca să nu iasă pe corpul copilului „focuşor” (o iritaţie). Se obişnuia ca primul lapte să-l sugă copilul de la o altă mamă, care se aşează pe o traistă cu făină, spre a fi copilul gras. Când copilul rămânea să doarmă singur în casă, i se punea sub cap (sub pernă) un cuţit, iar alături o mătură, spre a nu se speria când se trezeşte. Un timp după naştere, copilului nu i se spală capul, îl fereşte de apă, spre a fi „tare de cap”. În scăldătoarea de la botez se punea bani, pene şi busuioc, să aibă viaţa uşoară, să fie bogat şi să miroasă frumos de la el. Scăldătoarea se vărsa sub un pom, să crească copilul înalt şi voinic” („Locul folclorului în monografii”, Hierasus 1979).
Nunta, prilej de bucurie şi perpetuare a tradiţiilor
Ritualul de nuntă, extrem de simplificat în zilele noastre, avea mult mai multă savoare în trecut, evidenţă ce reiese din descrierile Ortansei Crâşmaru: „Tinerii ajunşi la vârsta căsătoriei intrau pe mâna „starostilor”, care mijloceau înţelegerea între părţi şi care, dacă nunta avea loc, primeau un dar special. Când unul din tineri era ales din alt sat, se trimiteau „cercători”, persoane de încredere, spre a se informa în satul respectiv despre familia în cauză din punct de vedere moral şi material. În urma investigaţiilor, urmau vizite reciproce pentru definitivarea pregătirilor. Înţelegerea, „legătura” (logodna) sau cum se zice la noi „s-a băut rachiu aseară la...(cutare)”, avea loc la casa miresei. După aceasta, mireasa chema „druştile” (prietene de-ale ei), mama deschidea lada cu vălătucii de pânză şi croia cămăşi pentru mire, socrii mari (părinţii mirelui), pentru cumnate şi altora, după înţelegerea stabilită. Cusutul cămăşilor se făcea cu tighel de mână, în urma acului, aşa zisa „tivitură turcească”. Tot druştele coseau şi prosoape cu găurele, flori colorate în roşu şi negru şi cu franjuri la capete. Găteala miresei era oferită de mire, târguită de la oraş, după logodnă. Viitoarei gospodine i se mai pregătea o „caţaveică” (haină mai scurtă, îmblănită), iar în anii mai apropiaţi o „faşonetă” (un şal pluşat cu franjuri pe margine). Costumaţia miresei era simplă, confecţionată din pânzeturi lucrate în casă. Mirele era încălţat cu ciubote, iar pe cap căciulă, ce o purta tot timpul ceremonialului, ca semn că intră în rândul gospodarilor. Mireasa purta cămaşă şi fustă creaţă, mai târziu o rochie de „lanţug” (o ţesătură din comerţ, de obicei, de culoare roz), iar în picioare ciuboţele încheiate cu nasturi.
O săptămână încheiată de petrecere
Nunţile altor timpuri începeau miercuri şi se terminau marţi. Uneori, dacă era bună dispoziţie, se prelungeau până miercuri, fiind vorba de o întreagă săptămână. Petrecerea propriu-zisă dura mai puţin, de sâmbătă până luni dimineaţă. Pregătirile şi nunta în sine se desfăşurau după un program extrem de riguros: „Miercuri, socrul cu băiatul şi naşul mergeau la „crâşmă” să aleagă băutura, să fixeze preţul şi modalitatea de plată, să-l pună în balerci şi ulcioare. Joi şi vineri, aceleaşi persoane împreună cu lăutarii şi „vorniceii” pofteau la nuntă, intrând din casă în casă, cu ulciorul de rachiu „cinstind” pe cei prezenţi, direct din ulcior. Vineri, după ce se termina „pofteala”, se punea „masa mirelui” la el acasă, la care luau parte cei ce ostenise cu poftitul (mâncau borş cu fasole şi mălai, beau rachiu şi le cântau lăutarii). Pe seară, luau „masa miresei”, cu aceleaşi bucate. Acolo se întâlneau druştele cu vorniceii, unde petreceau în cântecul lăutarilor (fluier, cobză şi uneori şi scripcă). Sâmbătă la amiază, mirele şi naşul plecau după mireasă. Se forma un alai: căruţe cu rude, prieteni, iar pe lături flăcăii în frunte cu vorniceii, toţi călări, însoţiţi de lăutari. Mireasa cu părinţii săi primea alaiul, lega vorniceilor la cotul mâinii stângi o năframă cusută cu roşu şi cu negru, sau o înfăşurau în jurul unui baston” („Locul folclorului în monografii”, Hierasus 1979).
Următorii paşi, în tradiţia locului, presupuneau venirea preotului, ce-i logodea pe tineri cu inelele ascunse într-un castron de grâu; o masă la mireasă pentru nuntaşi; „iertăciunea” pe care şi-o lua mireasa de la părinţi, urmată de încărcatul zestrei: „vălătuci de pânză, lăicere, traiste, saci, scoarţe, perne etc. Nu lipsea nici lada de zestre, cumpărată anume, în care se punea tot inventarul, precum şi ghivecele cu flori” (Hierasus 1979). Când mireasa era adusă din alt sat, mirele era obligat să dea flăcăilor din satul respectiv o vadră de rachiu, refuzul generând obligatoriu scandal.
Punerea pirostriilor
Duminică dimineaţă, după ce naşa şi druştele împodobeau mireasa după un ceremonial deosebit, plecau cu toţii la cununia religioasă. În trecut, la biserică se întocmea şi actul de căsătorie. „Ieşirea de la cununie se făcea cu mare veselie. În curtea bisericii se încingea o horă mare, „Moldoveneasca”, în care se prindea toată lumea. Întoarcerea spre casă, la mire, unde se făcea nunta, se desfăşura într-o anumită ordine, în frunte cu tinerii căsătoriţi. Pe parcurs, le aţineau calea copiii, care le aruncau cu apă în drum – în semn de belşug – pentru care primeau un „bacşiş” de la mire. La sosire, în poartă erau postaţi vornicei cu un colac mare ridicat pe două beţe, pe sub care treceau tinerii de trei ori... În casă, se punea „masa de cununie”, la care luau parte mirii, naşii şi alte rude. Naşii plecau acasă, nunta îşi urma cursul: jocul avea loc în ogradă, unde se aduna satul, să privească. În acest timp se punea „masa flăcăilor”, unde ospătau în serii. Înspre miezul nopţii se punea „masa mare”... Darurile nunului şi nuntaşilor către tinerii căsătoriţi erau modeste, cel mult un „franc” de argint, precum şi din produsele agricole: o dimerlie de porumb, cartofi, fasole, o oaie, un miel, un purcel, iar gospodinele veneau cu câte-o găină vie pentru mireasă. Bucatele de pe masa nunţii erau simple: malai, zamă de găină, varză cu carne de oaie, pilaf cu stafide şi altele. În zorii zilei spre luni se despodobea mireasa care, aflând mai dinainte, se ascundea şi trebuia căutată şi adusă de mire” („Locul folclorului în monografii”, Hierasus 1979).
Ritualuri şi superstiţii la înmormântare
În acelaşi articol semnat de Ortansa Crâşmaru se fac referiri şi la obiceiurile ce însoţesc trecerea spre „lumea de dincolo”: „dacă muribundul se chinuie prea mult, nu se primesc în casă persoane de care i-a fost silă în viaţă; cât se ţine mortul pe masă, i se leagă picioarele, iar când îl aşează în sicriu i se scoate aţa de legătură ( e bună de leac pentru scandalagii); din făina în care stau înfipte lumânările la mort, se face mămăligă pentru beţivi, pentru lecuirea năravului; oglinzile din odaia unde se află mortul se acopăr cu negru; celor ce le amorţesc mâinile li se strânge mâna cu cea a mortului”.

vineri, 2 ianuarie 2009

În primele secunde ale lui 2009...

Probând pălăria lui tanti Smărăndiţa...

Mama, în mijlocul zăpezii

Bursucel, o mândreţe de motan

De Sărbători, în luncă, la Gura Humorului

Şobi, prin cartier...

Nu ne culege nimeni, că am îngheţat?....

Ger de crapă pietrele...

Nu-i aşa că sunt frumoasă?

Eu şi restul lumii

Am revenit, în după amiaza asta, la Botoşani. După Sărbători relaxante petrecute la mama, la Gura Humorului, pornesc la drum într-un nou an. Ar fi multe de scris, dar aş vrea în post-ul de faţă, să scriu despre "restul lumii" şi blogul meu. Ani în şir am administrat un site oficial şi m-am chinuit din răsputeri să-l fac cât mai vizionat cu putinţă. Ei aş! Deşi avea informaţii, fotografii frumoase şi forumul de rigoare, numărul accesărilor zilnice era total descurajator. Când am terminat cu site-ul oficial şi cu tot ce a mai însemnat munca mea de şapte ani, mi-am făcut un blog propriu. Deloc sofisticat, unde scriu tot ce-mi trece prin cap şi unde apare inclusiv motanul meu şi canapeaua nouă din sufragerie. Rezultatul? Peste o mie de vizitatori pe lună, dintre care în jur de 10% din străinătate. Spre exemplificare, în luna decembrie a anului 2008, au fost 37 de accesări din Republica Moldova, 32 din Italia,14 - Germania, 10 - Spania, câte 6 - SUA şi Marea Britanie, 3 - Franţa, câte 2 din Canada, Austria, Japonia şi Belgia şi câte-o accesare din Bulgaria, Grecia, Elveţia, Iran, Irlanda, Olanda, Norvegia, Oman, Australia şi Turcia. Evident, cele mai multe sunt din pură întâmplare, dar e cert că pe blogul meu sunt informaţii care coincid cu unele pe care le caută oameni chiar de la antipozi. Dar când din SUA, de exemplu, sunt 6 accesări şi 33 de vizualizări, deja e mai mult decât o întâmplare, la fel fiind şi cu Italia, de unde sunt 32 accesări şi 119 vizualizări, sau Bulgaria, unde un singur vizitator a studiat 8 posturi. Sunt fire extrem de subţiri între mine şi restul lumii, care mă bucură. Ele demonstrează că nu sunt un om oarecare, că am creat, printre altele, un blog ce prezintă interes şi că Botoşani nu e un oraş unde se agaţă harta în cui, ci un loc conectat, mai mult sau mai puţin, cu restul lumii.