luni, 20 decembrie 2010

Sărbători fericite tuturor celor ce-mi accesează blogul!


P.S. Colindătorii sunt din anul 1900... Alt P.S. Voi răspunde la urări doar celor care-mi scriu personal. Când mă văd trecută pe o listă unde mai sunt vreo 50 - felicitaţi cu toţii la grămadă - nu mă simt deloc onorată... Şi nici obligată să răspund...

miercuri, 15 decembrie 2010

Mulţumesc, domnule primar!

Săptămâna trecută am citit în media locală că Primăria Botoşani va împărţi de Sărbători 1500 de pachete cu dulciuri pentru copii şi că va oferi astfel de pachete şi asociaţiile care solicită aşa ceva. Mi-am întins antenele, adică am întrebat o prietenă ce şanse ar avea o cerere pe care aş aduce-o din partea Filialei Nevăzătorilor, mi-a sugerat s-o scriu cu sensibilitate şi aşa am şi făcut. Am pus accentul pe cât sunt de deştepţi şi de talentaţi micii nevăzători şi astfel am fost cu conştiinţa împăcată, fiindcă am cerut ceva cu demnitate.
Luni am depus cererea, iar marţi era deja aprobată de primar, cele 20 de pachete cu dulciuri pentru tot atâţia mici nevăzători fiind deja la Filială. Duminică, la Serbare, copiii vor primi dulciurile, iar eu voi face poze şi le voi trimite şi la Primăria Botoşani, drept răsplată pentru donaţia făcută. E un demers pe care l-am iniţiat, de care m-am ocupat şi pentru care am bucuria interioară a lucrului ce merita făcut. Dacă nu-mi mulţumeşte nimeni pentru asta, nu-i nimic. Eu pot spune însă şi repeta: "Mulţumesc, domnule primar!"

marți, 14 decembrie 2010

http://liceenibotosani.blogspot.com

Îi mai fac puţină reclamă blogului recent creat, fiindcă nu apare atât de repede cât mi-aş dori pe motoarele de căutare...

duminică, 12 decembrie 2010

Animăluţele de cartier

Amplele campanii de strângere a câinilor fără stăpân de prin oraş încep să-şi facă simţite prezenţa: vezi din ce în ce mai puţini câini ai nimănui şi încep să apară pisicile maidaneze... Prin vară, cineva a adus lângă blocul nostru o pisică cu doi pisoi. I-am hrănit, până la urmă cineva a adoptat pisoii, iar mama bântuie şi azi prin cartier... Din fericire, fiindcă eu o întâlnesc destul de rar, e dolofană, semn că o hrănesc şi alţii. Între timp a mai apărut o pisică, frumoasă şi grăsuţă şi ea, care socializează foarte bine, la fel ca şi prima, cu câinele cartierului, care e aproape obez de câtă mâncare primeşte. Spre exemplificare, fotografiile de mai jos:



Alt exemplu interesant poate fi văzut lângă o alimentară din vecinătatea Pietonalului Unirii, unde-şi duc traiul o pisică adultă – bine hrănită şi un pisoi înfloritor. Aflu de la vânzătoare şi povestea lor: cea mare e de fapt motan, extrem de priceput în a “cerşi”. Toată lumea crede că e pisică şi că mai are puţin şi va face pisoi, aşa că e hrănit în draci. Pe lângă el mănâncă şi pisoiul, care a ştiut el de ce s-a ataşat de motan…


Pentru ultimul exemplu nu am poze, dar vă povestesc despre ce e vorba. Am văzut lângă un bloc dintr-un cartier ceva mai periferic o pisică şi doi pisoi, pentru care era amenajată, afară, o cutie de carton. Cum iarna şi-am cam intrat în drepturi, locatarii au decupat un patrat jos, în uşa de metal de la intrarea in bloc, loc numai bun pentru ca să se strecoare un animăluţ.
Începem să ne umanizăm, când vine vorba de animale, dar nu prea avem timp s-o facem când e vorba de semenii noştri? Pentru că nu am exemple similare şi din lumea bipezilor…

Mulţumesc, Hex!

Pentru sprijinul acordat pentru http://liceenibotosani.blogspot.com Nu ma pricepeam să introduc codul pentru trafic.ro şi salvarea nu venea de nicăieri...Până azi la prânz...

marți, 7 decembrie 2010

Lungul drum spre o redacţie a liceenilor

Undeva pe la mijlocul toamnei, am primit o misie de la redactorul –şef de la Monitorul, Cătălin Moraru: să încerc să pun bazele unei redacţii formată din liceeni. Nu realizam, în clipa aceea, că mai uşor aş fi urcat Golgota... Am ajuns pe la toate direcţiunile liceelor, unde am explicat, cât de academic am putut, ce anume ne propunem. Adică un ziar normal, în care liceenii să scrie despre lucrurile care îi interesează şi care firesc ar fi să le capteze atenţia atunci când, poate, vor redescoperi gustul lecturii... Clepsidrele timpului au măcinat nisip, nu glumă, până când am reuşit să adun adrese de mail şi telefoane, preţ de o redacţie. Unii dintre ei au ajuns şi la o întâlnire cu redactorul – şef, pentru intrarea în atmosferă, cu ei şi cu ceilalţi schimbând, de-atunci, peste o sută de mailuri.
Am primit liste de subiecte care nu s-au mai concretiza în nimic, câteva zeci de poze şi un PowerPoint de la un liceu (cu care nu ştiu ce Dumnezeu aş fi putut face) şi, extrem de greu, o serie de articole ce păreau scrise din obligaţie. Probabil pentru că „a zis directorul”, pentru că „m-a tras de mână profesoara de română” şi tot aşa. Fără entuziasm, fără niciun dram de chef. Deşi am repetat, în permanenţă... „Uitaţi-vă la avizierul liceului, la uşile de la intrare, veţi găsi nenumărate posibile subiecte”... „Vedeţi dacă s-au dat cu var copacii din curtea şcolii, dacă unii au pus mână de la mână pentru a ajuta un coleg care are probleme financiare şi altele în ton”...
În tot răstimpul acesta am avut un colaborator al cărui entuziasm m-a convins să merg mai departe. E vorba de Anamaria Mihai, elevă la Colegiul economic „Octav Onicescu” Botoşani. Era în stare să scrie tot timpul, despre tot felul de subiecte, marea majoritate alese de ea... O să şi găsiţi, de altfel, în blogul de faţă, multe articole semnate de ea, dar şi de alţi liceeni.
Pentru că nu am reuşit să adun suficiente materiale pentru un ziar, am decis să fac un blog. Am creat şi o nouă adresă de email: liceeni.botosani@yahoo.com la care pot trimite informaţii - începând cu ianuarie 2011 - liceenii pasionaţi de jurnalism, care chiar simt că au ceva de spus lumii.
În momentul în care-i vom găsi pe cei care îşi doresc ca în Botoşani să existe un ziar scris de adolescenţi, trecem din lumea virtuală în cea a tiparului. Până atunci, rămânem pe Net! Adresa noului blog este http://liceenibotosani.blogspot.com
Îl găsiţi, de altfel, ca link, în partea stângă a blogului meu.(Carmen MORARU)

vineri, 3 decembrie 2010

Back in the virtual world

Preţ de vreo două zile, calculatorul meu a fost în "moarte clinică", aşa că nu pot decât să le mulţumesc celor de la "Assist" Botoşani pentru "resuscitare" şi pentru că mi-au dat ocazia să-mi restabilesc conexiunile cu restul lumii. Şi să-mi duc, pe mai departe, una din slujbe, pentru care computerul e esenţial.
În acelaşi timp, trebuie să formulez scuze pentru mesajele ce au plecat automat la reinstalarea messengerului, către toţi cei ce mi-au fost în listă de-a lungul timpului. Îmi imaginez ce or fi zis cei cu care am colaborat la Heartrock, de exemplu, când s-au trezit cu "Add"-uri de la mine... Scuze, n-am fost eu de vină...