vineri, 25 aprilie 2008

Sărbători fericite tuturor celor care-mi accesează blogul. Zile frumoase, alături de cei dragi!

joi, 24 aprilie 2008

Botoşani, un oraş cu mai bine de jumătate de mileniu de viaţă

* în fiecare an, de Sfântul Gheorghe, celebrăm zilele oraşului * municipiul cu peste o sută de mii de locuitori era, pe vremuri, târg la răscrucea drumurilor comerciale europene *
Oraşul în care trăim nu a fost dintotdeauna situat la periferia interesului general şi a drumurilor de acces. Dacă acum, din când în când mai ajunge câte-un tren în „gara noastră mică”, iar aeroportul este „peste mână”, în alte secole mixtura etnică şi confluenţa drumurilor comerciale generau perioade de înflorire pentru târgul din acea vreme.
Continuarea pe http://rememberbotosani.blogspot.com/2011/01/botosani-un-oras-cu-mai-bine-de.html

miercuri, 23 aprilie 2008

Consiliul Judeţean nu-mi dă bani pentru "Proiectul Eminescu"!

Am primit azi o adresă de la CJ Botoşani, semnată de însuşi preşedintele ei, prin care eram anunţată că s-a întrunit Comisia de cultură, a deliberat şi membrii ei au ajuns la concluzia că nu dispun de fondurile necesare pentru a sprijini Proiectul "Pe urmele lui Eminescu, pe jos". Aş fi fost distrusă, domnilor, la lecturarea misivei, dacă între timp Primăria Botoşani nu mi-ar fi aprobat integral cota de cofinanţare pe care le-am cerut-o. În contextul în care am depus documentaţia la municipalitate la trei săptămâni după ce am fost la CJ!

luni, 21 aprilie 2008

Vremuri de bejenie

De Sărbători sensibilităţile tuturor sunt modificate… Ne vrem mai buni, mai senini, mai împliniţi… Şi poate că unii dintre noi chiar reuşesc.
Cu siguranţă vine momentul în care ne gîndim la trecut, mintea oboseşte în a cotrobăi, amintiri fugare ne bîntuie, figuri pe care le credeam adormite răsar, modificate, ca un fum albăstrui ce ni se prelinge în suflet. Mai mult ca oricînd, cei dragi şi plecaţi de aici, în cele ţări, sunt lîngă noi, ori, nu mai ştiu, poate că puterea gîndului nostru îi face sa revină…
Au plecat cu inima strînsă, cu mintea liberă, cu sufletul deschis… Au plecat să caute o lume în care să nu mai aibă de îndurat ură, dispreţ, prostie, indiferenţă, sărăcie, nonvaloare, animalitate, mizerie… Au plecat pentru că au făcut un calcul şi au văzut că viaţa e prea scurtă ca să încapă toate astea plus celelalte…
Acolo unde sunt prietenii noştri, toţi ai noştri, acolo suntem şi noi, cei rămaşi acasă! Căci, iată, inimile lor bat cu putere cînd ştiu că noi nu i-am uitat, că singurul dar care ne-a mai rămas nouă, celor de aici, e poate, solidaritatea.
Cu puterea gîndului vă chemăm la bucurie, pe voi toţi, cei care sunteţi departe, şi ne rugăm să se îndure cineva şi de ţara asta, să o scoată din vîrtejul în care a intrat…
Elenaagachi’s Weblog

În alte ţări oamenii încă mai ştiu să zâmbească, să se bucure de fiecare zi, chiar dacă e una obişnuită, să spere în orice clipă într-o întorsătură favorabilă, chiar şi când le merge prost… Noi ne-am transformat într-un fel de naţie “şacalizată”, în orice clipă cineva fiind posibil “să-ţi sară la gât”, chiar şi fără motiv… Nici daniile din perioada asta nu mai înseamnă nimic. Vezi cum mai marilor zilei le scapă ceva printre degete obligatoriu cu camerele de luat vederi după ei, fără să le pese, vreo secundă, de cei pe care i-au ales angajaţii ca să dea bine în poză cu viitorii aleşi… Românii sunt într-o goană continuă după ceva. După bani, după Putere, după glorie. Nu după prietenie adevărată, nu după tihnă şi mulţumire sufletească. Vor mereu ceva ce nu au. Până şi în noaptea de Înviere merg la biserică pentru că aşa face toată lumea. Şi eventual, ca să vadă vecinii ce haine noi şi-au luat… Ne dezumanizăm, din ce în ce mai tare şi asta e grav. Scriam cândva despre bucuriile simple ale vieţii… Cred că ar fi timpul să ne întoarcem la ele…

Carmen Moraru

Nonconformismul, în viziunea celor de la "Eminescu". Nota 10 pentru prezentatoare !

duminică, 20 aprilie 2008

Unde e premierul?

După o zi în care am muncit ca prostul, ca să-mi fac rezerve pentru ziar în săptămâna în care plec la Humor, îmi permit să mă amuz niţel de lansarea PNL-iştilor bucureşteni la multiplele primării ale Capitalei, la care a absentat însuşi Tăriceanu. Ceva nori în Paradisul Puterii?!!!

Prietenul meu, Urechilă...

Copaci cu margarete! Fac reclamă gratis. Sunt de vânzare la florăria de la parterul blocului meu...

A înflorit liliacul...

sâmbătă, 19 aprilie 2008

Aglaia Corneanu, preşedinta Fundaţiei "Luchian", în drum spre Târgul Meşteşugarilor, organizat la Botoşani

"Restul e tăcere", un film care merită văzut

Vă recomand filmul românesc de la "Unirea", a cărui premieră a avut loc aseară şi care mai rulează o săptămână la cinematograful botoşănean. Sfatul meu e să mergeţi odihniţi şi înarmaţi cu răbdare, pentru că nu e o peliculă facilă şi în plus, proiecţia durează destul de mult. Dar e un film care trezeşte emoţii şi care te pune pe gânduri, aşa că, nu-l rataţi!

vineri, 18 aprilie 2008

Bisericile de lemn din judeţul Botoşani

* în secolele trecute, în zona noastră s-au înălţat numeroase bisericuţe de lemn * unele au rezistat intemperiilor, altele „cedând” locul unor construcţii mult mai moderne *
Mai multe detalii pe
http://rememberbotosani.blogspot.com/2011/01/bisericile-de-lemn-din-judetul-botosani.html

A very tired cat....

joi, 17 aprilie 2008

O nouă atitudine...

Eu, cu o figură puţin mai şmecheră ca de obicei

Uliţe de ţară, în plin mileniu III

Zâmbind la soare...

În următoarea viaţă, mă fac parlamentar!

Scriam cândva că atunci când voi creşte mare, mă voi face organizator de concursuri de Miss. Între timp, am mai meditat şi mă gândesc că nici parlamentar n-ar fi rău să fiu. Când a fost summit-ul Nato, au avut liber 2 săptămâni, dar leafa a mers tihnit. Acum, de Paşti, şi-au mai votat încă 2 săptămâni de "libere", ca să lucreze, vezi Doamne, în comisii şi să meargă în teritoriu. În realitate, ca să mai aibă o binemeritată vacanţă, după cât s-au spetit pentru binele nostru... Răstimp în care eu stau şi studiez din toate unghiurile cum mă pot învoi de la toţi şefii pe care-i am, ca să fiu liberă între Paşi şi 1 mai şi să reuşesc să scap, cât de cât, de oboseala care mi s-a cronicizat deja...

Vreau să devin agricultor!

Citesc în dimineaţa asta pe Botosaninews că fosta şefă de cabinet a lui Mihai Baltă a debutat în lumea literaturii şi nu cu orice, ci direct cu un roman! E scos la Editura Asociaţiei Scriitorilor şi va fi lansat în marile oraşe ale ţării... Te pomeni că mâine poimâine o vedem şi membră a Uniunii Scriitorilor... E prea de tot! În condiţiile astea, îmi vând apartamentul şi-mi cumpăr o căsuţă la ţară, unde mă apuc de agricultură... Dacă oricine semnează cărţi şi auzi - una, direct romane!, atunci e clar că ar trebui să mă apuc de altceva. Dar ce mă mir, şi Conţac are blog şi e supercultivat în ceea ce scrie. Scribi care să scrie în locul celor care nu se pricep nu sunt? Întotdeauna se va găsi un personaj inteligent prin buzunarele căruia bate vântul, care-şi va pune creierul şi talentul în slujba altora... Am făcut-o şi eu vreo 7 ani, ştiu cum e...

marți, 15 aprilie 2008

Poanta zilei!

M-au sunat de la Hotnews! Nu fiindcă aş fi eu cine ştie ce capacitate, ci pentru că numărul meu de telefon apare pe mai departe la coordonatele parlamentarului pentru care am lucrat până în toamna anului trecut şi voiau să dea de politicianul respectiv. Poate că binevoieşte cineva şi îmi şterge numărul...

luni, 14 aprilie 2008

Greu de înţeles, jurnalistica asta...

N-aş putea spune că sunt prea entuziasmată că am de făcut la Monitorul, printre altele, şi o pagină de învăţământ. Cu plus pot trece faptul că am cunoscut oameni deosebiţi, ei fiind rarităţi în zona în care trăim. Maria Cojocaru, profesor de canto la Şcoala populară de artă, e o persoană distinsă, care mi-e chiar dragă şi cred că ar trebui să-mi fac timp să trec s-o mai văd. Elena Agachi, de la Laurian, e un om special, cu eleganţă în condei şi pasionată de ceea ce face, altfel spus, o "curiozitate a naturii" într-o zonă în care mulţi trăiesc de azi pe mâine, cu gândul doar la fleacuri... Adriana Jurma, de la "Eminescu", e sensibilă şi cu înclinaţii spre neobişnuit, deci alt om care merită cultivat, iar Rodica Dromereschi, de la "Asachi", are maniere elegante şi e extrem de pricepută în tot ce întreprinde. Mai sunt profesori care merită laude, dar pe care-i ştiam dinainte, aşa că nu-i mai enumăr acum. În rândul adolescenţilor, l-aş nominaliza pe Zeffy, în a cărui manieră de a gândi am găsit, nu o dată, similitudini cu propriile gânduri şi pe Mihai Popa, un adolescent special dar, mă tem, puţin prea sensibil. Sau poate prea matur pentru vârsta lui. Ei bine, astea sunt plusurile. Dar vine din când în când şi câte-un minus grandios, de-ţi vine să te laşi păgubaşă de toate cele. Nu demult, am cerut unui director educativ informaţii de la şcoala sa. Am primit sumedenie de mailuri, în unul fiind şi un "auto - interviu". Cu alte cuvinte, profesoara respectivă se întreba singură şi-şi dădea şi răspunsurile, ce erau legate de un eveniment ce avusese loc cu un an în urmă... Acum era o nouă ediţie şi creionase interviul ca să lege totul de gloria trecută... Unu la mână, e o jignire să trimiţi unui jurnalist cu creier, aşa cum cred că sunt eu, un interviu gata scris. Doi la mână, în pagina mea de învăţământ nu apar interviuri, iar trei, e un ziar cotidian şi nu pot scrie amintiri din alte vremuri decât la pagina de "Remember"... Aşa că am refuzat interviul... Ei bine, totul a explodat peste două săptămâni. Aflu că e prietenă de familie cu rudele mele, de la care află telefonul meu şi mă sună acasă duminică seara (o impoliteţe, aş spune). Înţelege oarecum despre ce e vorba, dar nu cred că pe deplin, după care îi sun şi pe cei ce au susţinut-o. Nu mă înţelege nimeni, ideea e că eu nu am vrut să public articolul, că sunt un fel de scorpie umblătoare şi-mi vine să plec în lume şi să nu mă mai întorc timp de nouă vieţi... Şi - apoi mă gândesc că vine Paştele, că trebuie să iertăm toate cele şi cobor cu picioarele pe pământ, fără să mai plec în lume... Dar că mă simt, pe mai departe, ca un pui de bogdaproste, e altă poveste...

sâmbătă, 12 aprilie 2008

In memoriam Mihail Vasilică

Clip realizat de Mihai Popa, elev in clasa a XI-la la Colegiul "Mihai Eminescu: http://youtube.com/watch?v=jN7cy2HZkP0

vineri, 11 aprilie 2008

Nu se poate!

A murit directorul de la "Eminescu", Mihail Vasilică! Nu-mi vine să cred! Nu avea nici 52 de ani, deci nici vorbă să te gândeşti că i se putea întâmpla aşa ceva! A făcut infarct, acasă... Eu am scris interviul pentru cartea cu "100 de personalităţi" şi ştiu că probleme de sănătate a avut încă de pe vremea facultăţii... Dumnezeu să-l ierte, dar parcă tot nu-mi vine să cred...

1,17 dolari!

E primul câştig pe care mi-l aduce blogul şi sper ca m-am uitat bine... Acum câteva zile l-am rugat pe Dan, verişorul meu care lucrează şi trăieşte la New York, să-mi posteze pe blog o bară cu anunţuri Google, şi l-am convins spunându-i că face un gest umanitar, pentru că din câştiguri le voi cumpăra de mâncare celor doi pisoi din casă... Când a auzit pe cine ajută, şi-a găsit timp şi acum am şi eu, sub link-urile mai vechi, anunţurile Google, de unde agoniseşti cenţi pentru fiecare click... Ei bine, am verificat mai înainte cât am adunat şi am 1,17 dolari, la 10 dolari putându-se efectua şi prima plată... Încă puţin şi am de un kilogram de rinichi! Aşa că, iubitorii de animale care intră pe blogul meu, să dea câte-un click şi pe anunţuri... Promit că toţi banii vor fi pentru pisici, nu opresc nimic pentru mine...

Copiii de la Grădiniţa nr. 1 din Botoşani, distrându-se la ziua unei colege

Freedom?????

Nu ştiu ce s-a întâmplat zilele astea, dar parcă am simţit un declic ciudat. E posibil să fie după pericolul prin care a trecut mama. Mă simt, brusc, detaşată de toate mărunţişurile de doi bani. Lucrurile fiind clarificate, după multă vreme, am plecat la pas prin oraş şi am simţit că mă "reumanizez". Am stat o oră la Şcoala 3 din oraş şi m-am crucit aflând ce înseamnă, în măreţul mileniu 3, o şcoală de cartier... Apoi am intrat într-o grădiniţă unde m-am simţit realmente bine. Într-o casă aparent obişnuită, cu muşcate în fereastră, erau 75 de copii. Spre norocul meu, era ziua unuia dintre ei şi o celebrau într-o manieră absolut occidentală. Sărbătorita le cumpăraseră coifuri şi un fel de fluiere de hârtie şi îi trata cu sucuri şi cu tort. Educatoarele le puseseră muzică, copiii dansau şi m-am simţit, dintr-o dată, undeva pe un mal de Ocean, unde în realitate n-am fost niciodată... Cred ca o să mă mai duc la grădiniţa respectivă. Avea o curte frumoasă, cu nişte bănci lungi, pe care mi-ar plăcea să stau din când în când, la aer... Departe de o societate din ce în ce mai haotică...

Genial!

În noua formulă a site-ului Monitorului a fost introdusă o noutate de maxim interes, pe care am descoperit-o în după amiaza asta... La comentariile ce, în mod obişnuit, sunt pline de lături, sunt publicate acum şi primele 4 - 5 cifre ale IP-urilor respective... Cum mai ştiu şi eu ceva IP-uri din zonă, am descoperit în premieră şi autorul a două comentarii... Ha, ha, s-a cam dus cu anonimatul comentatorilor de ocazie...

Asimetria perfecţiunii...

Cursele de cai la Botoşani

* împreună cu tirul, scrima si gimnastica, călăria face parte din grupa primelor sporturi care s-au practicat în judeţul nostru*
Întrucât în trecut au existat numeroase regimente de cavalerie, militarii au fost cei care au dominat hipismul, atât ca performanţă cât ca număr. Cu timpul, spectaculozitatea întrecerilor a atras un public numeros, din rândul căruia s-au ridicat călăreţi valoroşi, ce au pus bazele unor concursuri de amatori, dar şi profesioniste.
Datorită faptului că în Garnizoana Botoşani erau două regimente de cavalerie, încă din secolul XIX, hipismul a înregistrat realizări notabile, ce au atras atenţia presei locale şi centrale. Din “Monografia oraşului Botoşani” semnată de Ştefan Ciubotaru aflăm că Regimentul 8 Roşiori era semnalat în 1872 ca având “o frumoasă cazarmă în cadrul căruia, după primul război mondial, s-a amenajat "Câmpul de alergări" pentru concursuri hipice”. Regimentul 7 Călăraşi s-a stabilit în oraş ceva mai târziu, la 21 decembrie 1921, din ambele regimente ridicându-se numeroşi ofiţeri care au urcat pe podiumuri în concursurile interne şi externe: locotenenţii Theodor Herescu, Eugeniu Rusu şi Carol Gabrovoschi.
Lungul drum spre Bucureşti
În 1890, pe 19 aprilie, locotenentul Theodor Herescu a pornit din Botoşani spre Bucureşti, unde a ajuns peste 6 zile, călare pe iapa Leliţa, de rasă arabă, crescută în herghelia lui Ilie Docan. Scriptele vremii descriu şi etapele parcurse de temerarul călăreţ:
- etapa I: Botoşani – Hălăuceşti, 85 kilometri;
- etapa a II-a: Hălăuceşti – Bacău, 76 kilometri;
- etapa a III-a: Bacău – Adjud, 69 kilometri;
- etapa a IV-a: Adjud – Râmnicu Sărat, 82 kilometri;
- etapa a V-a: Râmnicu Sărat – Mizil, 79 kilometri;
- etapa a VI-a: Mizil – Bucureşti, 100 kilometri.
Spicuiri din presa vremii
În anul 1899, în unul din numerele ,,Curierului Român" ce apărea la Botoşani, este anunţată înfiinţarea unui hipodrom în Botoşani şi constituirea unui comitet format din reprezentanţii oraşelor vecine, Dorohoi şi Botoşani. La Dorohoi, în cadrul Regimentului 29 Infanterie existau rase de cai ce participau la cursele organizate pe hipodrom. Din comitetul nou alcătuit făceau parte D. I. Calimaki - deputat de Dorohoi, colonel Gr. Popescu, Constantin Vernescu, slt. D. P. Moruzi, viitorul prefect de Dorohoi, Boldur Epureanu - viitor prefect de Dorohoi ş.a.
În numărul din 24 noiembrie 1899 al aceluiaşi ziar este inserata rubrica de senzaţie ,,Cursele din Botoşani", de unde aflăm că ele s-au ţinut la bariera Suliţei, cu participarea a sute de spectatori din Botoşani şi Dorohoi. Din numărul din 12 august 1900 al aceluiaşi ziar aflăm că ,,Societatea din Botoşani organizează cursele de cai cu 11 premii, pentru caii crescuţi în judeţele Botoşani şi Dorohoi", în timp ce numărul din 8 octombrie 1901 anunţa că ,,la cursele de cai din Botoşani se va acorda şi premiul Dorohoiului".
Evenimente hipice diverse
În acelaşi an, doi ofiţeri din cadrul Regimentului 8 Călăraşi au efectuat în zilele de 20 – 22 iunie 1901 un marş de rezistenţă controlat de colonelul Popescu, în ideea de a încerca rezistenţa la efort a cailor şi a ofiţerilor. Locotenenţii Eugeniu Rusu şi Carol Gabrovschi au parcurs în trei etape următorul traseu:
- etapa I: Botoşani – Liteni – Fălticeni – Tg. Neamţ, 96 kilometri;
- etapa a II-a: Tg. Neamţ – Piatra Neamţ – Roman, 97 kilometri;
- etapa a III-a: Roman – Paşcani – Lespezi – Tudora – Botoşani, 110 kilometri.
A fost vorba de un marş de 303 kilometri, cu o medie de 101 kilometri/zi, în mare parte pe vreme ploioasă.
Monografia lui Ciubotaru mai face referire la un alt marş, mult mai ambiţios, care nu se ştie, în schimb, dacă a şi avut loc. El a fost iniţiat în 1904 de sublocotenentul Alphonse Goliescu din acelaşi regiment, care şi-a propus să străbată în luna iunie, în 17 zile, un traseu internaţional de 1700 kilometri: Botoşani – Cernăuţi – Oswiecim – Breslau – Berlin – Witemberg – Hamburg.
O serbare care sigur a avut loc a fost cea din 30 martie 1908. Din iniţiativa colonelului Bottea, a prins viaţă o serbare hipică în preajma pădurii Rediu, în spaţiul căreia s-a organizat “Vânătoarea călare”, cu ofiţeri din cele două regimente. Un călăreţ ce purta pe umăr o cocardă era “vânat” de urmăritorii săi, câştigătorul urmând să smulgă cocarda, ce constituia trofeul.
Hipism “ca la carte”
Având statut propriu, în 1912 a fost fondată Societatea " Hipodromul Botoşani", ce şi-a propus să încurajeze îmbunătăţirea raselor de cai precum şi organizarea unor alergări în oraşele Botoşani şi Dorohoi. În toamna anului 1912, s-au acordat şi primele premii: Suliţa, Curteşti, Botoşani (garduri), Hăneşti (trap) şi Dorohoi (cursa populară).
După primul război mondial, hipismul a înregistrat o mare amploare. La 20 august 1922 s-a înfiinţat "Societatea hipică Botoşani- Dorohoi", ce a avut o bogată activitate până în preajma celui de-al doilea război mondial. Statutul ei a fost pus la punct în 1925. Concursurile se ţineau cu regularitate, iar spectatorii erau nelipsiţi. La manifestarea hipică din 29 – 31 august 1924 au participat şi concurenţi din alte localităţi din ţară, iar la cea din 23 iunie 1927, numită “Serbarea cavaleriei”, un public numeros s-a delectat urmărind curse de garduri şi plat, jocuri gimnastice, trageri cu frânghia şi exerciţii de manej.
Începând din 1928, la concursurile hipice au participat şi “amazoanele” Petrescu, Poulieff, Bogdan şi Giurcea – Negreşti. Toate cele menţionate amintesc de o bogată şi îndelungată activitate hipică ce a fost susţinută prin subvenţii (5.000 de lei anual), de către Primăria oraşului. Acest lucru a fost posibil şi pentru că în competiţii erau înscrişi cai de valoare recunoscută, aşa cum erau cei crescuţi la herghelia din Rânghileşti.
Afiliere la structuri naţionale
Şi în lucrarea “Oraşul Dorohoi în lumea sportului”, semnată de Dorina şi Ilarion Mandachi, se menţionează faptul că unul dintre sporturile cu mare aderenţă în Dorohoi a fost călăria, existenţa a două regimente în oraş creând condiţii optime de practicare a acestui sport. În plus, “organizarea superioară a concursurilor de călărie pe hipodromul din Botoşani atrăgea întotdeauna şi componenţii lotului naţional. Călăreţii români erau cunoscuţi şi apreciaţi peste hotare, astfel încât atunci când România s-a afiliat la Federaţia Ecvestră Internaţională, la cel de-al X-lea Congres de la Lucerna, ea a fost admisă cu unanimitate de voturi. I s-a pus doar condiţia de a avea o Federaţie Ecvestră Română, fapt realizat la 12 decembrie 1930. Chiar de la data înfiinţării F.E.R, dintre societăţile hipice din ţară nu a lipsit Societatea hipică Botoşani – Dorohoi (preşedinte fiind N. Rosetti). Mai trebuie notat aici şi aportul deosebit de care a beneficiat FER, datorită generalului Constantin Ilasievici, originar din Dorohoi” (Oraşul Dorohoi în lumea sportului).
Mai multe despre generalul Ilasievici aflăm din aceeaşi lucrare, afinităţile şi sprijinul pe care le-a acordat mişcării hipice de pe aceste meleaguri fiind perfect justificate, din moment ce a fost ofiţer de cavalerie cu studii superioare la Şcoala de război, şef al Marelui Stat Major la Inspectoratul cavaleriei, în 1928 fiind numit commandant al şcolilor militare de cavalerie. Generalul Ilasievici a fost şi profesor de “Tactica cavaleriei” la Şcoala superioară de război, pentru toate meritele amintite primind, în 1939, titlul de “Cetăţean de onoare al oraşului Dorohoi”.
Competiţii patronate de rege
În ziarul “Reformatorul” Botoşani (citat de Dorina şi Ilarion Mandachi), apărut la 19 august 1934, se menţiona: “Societatea hipică Botoşani – Dorohoi, al cărei preşedinte de onoare este M.S. Carol al II-lea, organizează un mare concurs pe 14, 15 şi 16 septembrie pe hipodromul regimentului 8 Roşiori”. Pe 9 septembrie, acelaşi săptămânal inserează în paginile sale programul detaliat al concursului hipic, la care îşi anunţaseră participarea numeroşi membri ai lotului naţional. Notabilă e şi componenţa Comitetului Societăţii hipice Botoşani – Dorohoi: “M. S. Carol al II-lea, preşedinte de onoare, N. Rosetti, mare proprietar – preşedinte, V. Pallady şi N. Polizu, mari proprietari – vicepreşedinţi şi membrii: Frank - mare proprietar, I. I. Miclescu – mare proprietar, Patrulius – colonel de rezervă, Şt. Raneti – colonel, Gh. Băleanu – mare proprietar, Boldur Lăţescu – căpitan”. Evenimentul beneficia de premii substanţiale: “Ziua I-a – Premiul Maxut cu handicap; Ziua a II-a – Premiul Prefecturii şi Primăriei din Dorohoi pentru cursa cu 15 obstacole constând în suma de 25.000 lei şi Premiul “Societăţii hipice Botoşani – Dorohoi”. Pentru ziua a III-a erau programate “Cupa oraşului Botoşani” şi Premiul Dângeni””.
După concurs, acelaşi ziar a publicat şi câştigătorii: “În ziua I, premiul de 12.000 de lei a fost câştigat de locotenentul Toma Tudoran, premiul de 6.000 de lei a revenit locotenentului Florescu, iar premiul de 3.000 de lei a fost obţinut de locotenentul Felix Ţopescu. Premiul de 2.000 de lei a fost acordat locotententului Rang Henry, călăreţul care, ulterior, la Olimpiada de la Berlin din 1936, va câştiga medalia de argint cu calul Delfis”.

Noul site Monitorul

În noua versiune pe Net a Cotidianului "Monitorul", apar şi o parte din informaţiile din paginile tematice pe care le realizez pentru versiunea tipărită. Noroc că mi-a spus editorul meu, Gabi Ioniţă, şi unde anume se găsesc, că altminteri n-aş fi dat de ele. Deci, dacă daţi click pe "Magazin", undeva în dreapta sus, o să vă apară pe rândul de mai jos şi în stânga, linkurile cu "Învăţământ", "Medical", "Joburi", "Gastromania".... Rememberul nu e, aşa că voi publica paginile ce-mi sunt mai dragi pe blogul meu...

miercuri, 9 aprilie 2008

Ce-i mâna pe ei la luptă...

Mă întreb cât de mult se poate câştiga dintr-o funcţie de demnitate publică... Pesemne că foarte mult, dacă e să mă iau după încrâncenarea care i-a cuprins deja pe politicienii români... Pomenile curg din toate părţile (poate primesc şi eu măcar o cutie de chibrituri...), iar promisiunile vin în avalanşă... De ce nu văd şi oameni care să spună, cu sufletul pe masă: m-am săturat, nu mai vreau să fiu în slujba altora - aşa cum e orice demnitar - şi vreau să trăiesc doar pentru mine... Să-mi dezvolt o afacere, să ajung devreme acasă lângă familie, să privesc un apus de soare...
Ce e cu toată agitaţia asta, în care cei mai mulţi dintre noi uităm să trăim, de fapt... Nici eu nu simt că trăiesc. Mă agit prosteşte şi mă consum pentru fiecare mârlănie care mi se spune. Nu mai ştiu să zâmbesc, nu mă mai bucură nimic şi nici nu-mi mai doresc nimic. Existenţa mea curge între nişte termene de predare a unei pagini de ziar, a unui proiect la Primărie, sau a unuia la nevăzători. Mă simt ca pe vremuri, când eram în sesiune şi când îmi doream ca să dorm trei zile, incontinuu şi să nu mă mai gândesc la nimic. Poate reuşesc asta de sărbători...

Cezar, afirmându-se la concursul de atletism pentru nevăzători, organizat de Direcţia de Sport Botoşani

Life...

Mama a fost la un pas de moarte luni. Fibrilaţii, puls 166 şi tot tacâmul. Iar mie mi-a spus abia azi, când e afară de orice pericol. Iar eu îmi bat capul cu mulţi oameni care nu mă înţeleg, care îmi mănâncă zilele, şi mă întreb, tot mai des, cât voi mai rămâne în Botoşani... Când viaţa celor apropiaţi, de fapt, e lucrul care contează cel mai mult... Poate singurul...

A special gift...

marți, 8 aprilie 2008

Finanţare integrală pentru Proiectul "Eminescu"!

Astăzi, la Primăria Botoşani, a fost licitaţie de proiecte. Ulterior, am primit telefon şi am aflat că pentru proiectul "Pe urmele lui Eminescu, pe jos" s-a aprobat finanţare integrală. A fost o decizie înţeleaptă, pentru că am de gând să fac o campanie de imagine teribilă acestui proiect, campanie de care, evident, va beneficia şi finanţatorul. Tot astăzi s-a aprobat pentru un alt proiect, pe care l-am depus din partea Filialei Botoşani a Nevăzătorilor, suma de 15.000 RON, cu ajutorul căreia vom organiza în toamnă un festival folcloric, la care vor participa tarafuri ale nevăzătorilor din întreaga ţară. În ce priveşte primul proiect, el va fi materializat de Asociaţia "Floare albastră" Botoşani, Asociaţia "Car - pates" Botoşani şi Departamentul pentru relaţii internaţionale al Universităţii "Yuri Fedkovici" din Cernăuţi. Yes!

Dragii mei...

Imaginile de la Eminescu fac parte din cu totul alt gen de proiect decât cel de la Laurian... A fost vorba doar de o conexiune pe care am făcut-o eu, pentru că sunt un om bine informat...

luni, 7 aprilie 2008

Alt fluture, în lucru pentru un proiect ce va fi finalizat săptămâna viitoare la Colegiul "Eminescu"

Fluturi viu coloraţi, în viziunea elevilor de la Colegiul "Eminescu"

O nouă rată!

În dimineaţa asta am platit o nouă rată la bancă. Ţinând cont de cuantumul ei lunar, e chiar o performanţă, care merită menţionată şi pe blog. Dacă voi reuşi să fiu la fel de bine organizată ca şi până acum, ar fi şanse ca pe 6 septembrie să termin împrumutul bancar făcut în vara anului trecut pentru modernizarea apartamentului şi promit că nu mai iau bani din bănci câte zile oi avea. Dixit!

Poanta zilei

Luni: Toată agitaţia care a cuprins clasa politică după ce s-a aflat despre dorohoianul mort în Polonia; ce bine ar fi fost ca să se întâmple când mai era încă în viaţă...
Marţi: "Activitatea" indianului care a cumpărat "Forma", despre care sindicaliştii spun ca dezmembrează fabrica şi o vinde la fier vechi...
Miercuri: Faptul că voturile se cumpără, încă de pe-acum, cu purcei, pachete cu carne, excursii la mănăstiri, sau avioane, sateliţi, vorba unora de la centru...
Joi: Precocitatea fetelor de la ţară, care nasc la 14 ani... Măcar vor fi nişte mame tinere...
Vineri: Ce-aş fi păţit acum, dacă Gheorghe Sorescu ar fi acceptat oferta mea şi m-ar fi angajat purtător de cuvânt... Aş fi rămas a doua oară pe drumuri în mai puţin de un an şi poate că acum n-ar mai fi sărit nimeni cu ofertele de locuri de muncă, cum s-a întâmplat din septembrie până în ianuarie, de am ajuns să am mai multe slujbe decât pot duce... Nu ştii niciodată ce gândeşte destinul omului... Oricum, al meu alambicat mai e... După om, probabil...

Omul zilei

Luni: Primarul Cătălin Flutur, care a anunţat că vor suplimenta bugetul pentru proiectele depuse de ONG-urile botoşănene; sper să figureze şi proiectul meu printre cele care vor primi finanţare, pentru că altminteri chiar fac urât...
Marţi: Poliţiştii de frontieră botoşăneni, care au adunat 5.000 RON pentru operaţia unui student ce are o tumoră pe creier;
Miercuri: Oana Puşcaşu, care a ajuns în finala concursului internaţional George Grigoriu;
Joi: Nevăzătorii din Botoşani, care s-au întrecut miercuri într-o competiţie de atletism, supervizată de Radu Anghel;
Vineri: Casa de cultură a sindicatelor Botoşani, care organizează un festival folcloric pentru 350 de liceeni;

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Un nou post de radio la Botoşani!

Mihai Popa, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi-a făcut post de radio, care poate fi accesat on line la adresa: http://77.81.61.14:8000/listen.pls. Când voi avea mai multe detalii, vi le voi da! Deocamdată, chiar dacă spune că e un post pentru 30 de ascultători, ideea contează, aşa că felicitări curajosului!

Wet butterfly...

De mult nu am mai fost atât de dezorientat şi atât de cumplit de obosit... Încerc să dau din aripi şi încă mai zbor, dar din ce în ce mai greu... Simt stropii de ploaie alunecând pe nervurile aripilor şi topindu-mi toată vlaga... Cumplit e că nici nu mai ştiu unde sunt... Văd nişte clădiri ciudate în jur... Înalte, cenuşii şi jupite pe alocuri... Nu ştiu ce sunt, dar sigur nu seamănă cu nimic din ce era în pădurea de unde am plecat... Nici flori nu prea sunt în locul ăsta cu totul şi cu totul de neînţeles... Pe ici pe colo mai găsesc câte una, dar plină de ţărna stârnită de ploaia care nu mai stă... Dar, uite, magnolii... Cu flori uriaşe, cărora parcă le e frică şi de fluturi într-o primăvară atât de bacoviană... Îmi fac curaj şi încerc să găsesc drumul spre poieniţa din pădure, unde eram printre prieteni... Dar iar nu mai înţeleg nimic. Cărările de-aici sunt mai pline de gropi decât cele din sălbăticie... Nişte uriaşi stropiţi de glod, ascunşi sub un fel de flori imense - dar fără miros, fac slalom printre capcanele presărate prin locul căruia aud că-i spun oraş... Ştie cineva cum pot scăpa de-aici? Şi, mai ales, unde aş putea să mai văd, măcar o dată, cum răsare şi apune soarele?...

vineri, 4 aprilie 2008

marți, 1 aprilie 2008

Pe urmele lui Eminescu, pe jos

Scopul proiectului „Pe urmele lui Eminescu, pe jos”, este acela de a relua traseul pe care l-a făcut pe vremuri Eminescu, când a fugit acasă de la şcoală, din Cernăuţi. Grupurile ţintă sunt 10 adolescenţi botoşăneni însoţiţi de doi profesori şi alţi 10 studenţi din Cernăuţi, coordonaţi tot de doi profesori, precum şi comunităţile cu care vor interacţiona cât vor merge pe jos pe traseul pe care l-a parcurs Eminescu în secolul XIX. În prima etapă a proiectului, grupul de la universitatea ucraineană va porni pe jos din Cernăuţi, urmând a parcurge, în medie, câte 20 de kilometri pe zi. Timp de 2 zile vor străbate teritoriul Ucrainei, alte 3 al României, în ultimele 2 zile urmând a participa la acţiuni Eminescu la Botoşani, Ipoteşti şi Gorbăneşti. De-a lungul traseului Cernăuţi – Botoşani, atât la prânz cât şi seara se vor opri în localităţi ucrainene şi româneşti, unde vor avea întâlniri cu tineri din zonă. Noaptea vor dormi în corturi, într-un spaţiu protejat (curtea unei şcoli, de exemplu). La destinaţie, vor participa la acţiunile ce se organizează la Botoşani cu ocazia zilei de 15 iunie. Vor fi prezenţi la un concurs de orientare turistică, vor vizita locurile ce poartă numele sau sunt legate de amintirea marelui poet şi vor participa la o şezătoare literară în satul Mihai Eminescu din comuna Gorbăneşti. În septembrie, grupul botoşănean va pleca pe jos spre Cernăuţi, respectând aceleaşi reguli ca şi în cazul primului grup. Odată ajunşi la Cernăuţi, cei de la Universitate le vor face programul, ce va fi legat de trecerile lui Eminescu prin acele locuri. Partenerul din Cernăuţi va asigura cazarea grupului de români şi transportul în cele 2 zile petrecute la Cernăuţi şi la Herţa. În ambele perioade, grupurile vor fi aşteptate de la graniţă de câţiva dintre români, respectiv ucraineni, pe teritoriul ţărilor lor, care vor merge împreună cu ei până la destinaţiile stabilite. Ca rezultate, se contează pe un alt unghi de abordare a amintirii poetului naţional şi pe stabilirea de relaţii, care se vor perpetua, între tinerii români şi cei ucraineni.

Organizatori: Asociaţia "Floare albastră" - preşedinte Carmen Moraru, Asociaţia "Car - Pates" - preşedinte Gheorghe Şuliuc şi Departamentul pentru Relaţii Internaţionale al Universităţii "Yuri Fedkovici" din Cernăuţi. Good luck to us, pentru că e un proiect dificil, dar şi dacă totul iese ca la carte...