joi, 29 octombrie 2009

Dumitru Ţiganiuc, Elena Agachi şi Răzvan Chirilă, trei generaţii ce trăiesc din plin "sentimentul de Laurian"



Ema Done, de la "Drama Club", într-un regal actoricesc la 150 de ani de la "venirea pe lume" a Colegiului Laurian





marți, 27 octombrie 2009

Premiu de prestigiu într-o competiţie naţională

Sâmbătă, pe 24 octombrie, la Slatina, Steluţa Surugiu a ocupat locul II în finala pe ţară a Concursului "Imaginea ta contează". Reprezentanta Filialei Nevăzătorilor Botoşani a obţinut acelaşi număr de puncte ca şi concurenta de pe primul loc, departajarea făcându-se la baraj. Felicitări!

Myself şi cumpărăturile din bazarul de la Ştefăneşti

vineri, 23 octombrie 2009

Cum transformi, peste noapte, un cvasi - anonim într-un personaj de prima pagină


Am aşteptat şi eu, ca mulţi alţii, să aud nominalizările pentru "Guvernul - Croitoru". Evident, era loc de mai bine, dar probabil că până la acea societate condusă 100% de profesionişti mai e cale lungă, trecerea fiind dificil de făcut dintr-o dată. Cum tot nu aveam speranţe ca Guvernul să treacă luni, nu vreau să bat apa-n piuă la subiect, ci mă gândesc la altceva.
Au fost ani buni în care m-am ocupat de capitolul "imagine" şi înclin să cred că nu fără succes. Ştiu cât de greu se adună punctele, cât de greu se depăşesc contracandidaţii din cursa politică (de exemplu) şi cât de greu ar fi fost dacă aş fi pornit de la zero. Ei bine, nu pot decât să mă minunez, fiindcă tot ştiu despre ce e vorba, de saltul spectaculos la capitolul "notorietate" când vine vorba de Lucian Croitoru. Nefiind o cititoare a presei din lumea finanţelor, nu am aflat de faptul că în ţara noastră trăieşte un specialist cu numele acesta decât ... pe 12 octombrie. Am citit atunci un interviu în Hotnews, în care cel ce avea să fie desemnat premier peste câteva zile eticheta "politica fiscală din 2008 drept echivalentul dezarmării unei armate înainte de război". Mi-a atras atenţia titlul şi am trecut, apoi, mai departe. În momentul în care am auzit nominalizarea mi-am adus aminte de "dezarmare" şi m-am gândit, evident, că interviul n-a fost deloc întâmplător.
Ei bine, de-atunci totul s-a succedat în cavalcadă. Conferinţe de presă la care jurnaliştii veneau câtă frunză, câtă iarbă (nu uit faza de la Parlament, când l-au lăsat vorbind pe Marko Bela şi au fugit după Croitoru să afle ce s-a spus la negocieri), altă fază bine gândită fiind în după - amiaza asta, când toată lumea a stat timp de oră ca să afle numele noilor miniştri (mai noi, mai vechi). În ultimele opt zile, numele, fotografia şi declaraţiile lui Lucian Croitoru, aşa laconice cum sunt ele, au fost în toată mass - media. Însoţite de multe grosolănii din zona "giganticei coaliţii" pe care le-a depăşit, semn că s-ar putea adapta în zona administrativă de vârf.
Mă gândesc că mulţi care se chinuie să afle lumea că există ar face moarte de-om pentru o asemenea ascensiune. În care, din păcate, e foarte posibil să urmeze panta descendentă. Dar poate că nu!

miercuri, 21 octombrie 2009

Lacrimi, după 50 de ani de căsnicie

În seara asta am fost la un priveghi, cu colegii mei de la nevăzători. M-am uitat lung la cel rămas singur, care plângea ca un copil după soţia lui, care luni ar fi împlinit 78 de ani. L-am întrebat câţi ani au fost căsătoriţi, şi mi-a răspuns: 50! După o viaţă de om împreună, le spunea tuturor ce viaţă frumoasă a avut împreună cu Maria lui. În zile în care vezi tineri stuchindu-se fiindcă nu se mai suportă şi oameni în toată firea aruncându-şi vorbe grele, nu poţi decât să-ţi spui că iubiri ca-n poveşti, ce străbat cale de "cinci decenii", sunt - vorba lui Cristian Costăchel - "din altă galaxie". Pentru că în lumea noastră sunt extrem de rare...

marți, 20 octombrie 2009

Un alegător "trezit"

Titlul e o parafrază a unei expresii spusă de Elena Agachi după ce am urmărit, "în reluare", un spectacol al celor de la "Drama Club", moment în care descoperit lucruri pe care le ignorasem prima dată. Atunci era vorba de un "spectator trezit".
Acum e vorba de cu totul altceva. Tratez, de bună vreme, tot ce se întâmplă în politica românească cu indiferenţă, pentru că e evident că nu ne poate aduce nimic bun, "oamenii din prima linie" fiind unii care trăiesc într-o lume paralelă, ce nu are nimic comun cu cea a muritorilor de rând. Acum, într-un moment în care suntem foarte aproape de colaps, două forţe care se comportă precum caprele care s-au întâlnit pe pod scot la înaintare, după cum s-a titrat în presă, "doi oameni buni, pentru prima dată în 20 de ani". Şi, de câteva zile, totul "curge" într-o luptă pe viaţă şi moarte, în care fiecare caută să demoleze candidatul adversarului. Nu contează ce are de spus, n-are importanţă ce ar putea să facă dacă ar fi votat, dacă nu-i al nostru, "îl linşăm".
În toată această luptă surdă în care am asistat (când m-am rătăcit prin faţa televizorului), la atacuri cu spume la gură, rânjete politicianiste şi glume ce ar fi perfecte pentru nişte lobotomizaţi, am urmărit cu atenţie evoluţia lui Lucian Croitoru, care în continuare nu cred ca va reuşi să devină prim - ministru. Nu acum, cel puţin. De-o tenacitate rară, extrem de serios şi metodic în tot ce face. E evident că în mutările de pe actuala "tablă de şah" are şi sfătuitori foarte buni, găselniţa cu "ministeriatul de interne" dar PSD-ului neputând fi decât dinspre un personaj hârşit într-ale politicii de Dâmboviţa. Tot ce face în aceste zile Lucian Croitoru îi poate "trezi", la fel ca şi pe mine, şi pe ceilalţi români care ajunseseră să creadă că îşi vor sfârşi zilele la cheremul unor personaje a căror singulară calitate e carnetul de partid. A, şi dania către cel ce e în fruntea bucatelor...
Poate că ar fi timpul ca la conducerea României, de sus până jos, să vină profesionişti, care până acum au stat în umbră. E penibil să perpetuezi pe funcţii "yes - men"-i, precum şi corespondentul lor din lumea feminină şi să nu te îngrijeşti decât de buzunarul propriu şi al celor care te-au ajutat să ajungi în funţie. Dacă aş avea mai puţini ani, aş pleca din România, aşa cum e ea acum, şi nu m-aş mai uita în urmă. Dar am o vârstă şi parcă mi-aş dori să rămân pe mai departe aici. Într-o ţară normală, condusă de oameni cu creier şi calităţi profesionale reale. Oare e posibil?

luni, 19 octombrie 2009

Genială faza!

Teribil ce-mi plac ideile cu adevărat inteligente. Cum e cea ce stă la baza propunerii pe care a făcut-o premierul desemnat Lucian Croitoru PSD-ului: aceea de a nominaliza 2-3 oameni pentru ministere, dintre care unul să fie Ministerul Administraţiei şi Internelor. E pe principul ultraconsacrat: "Încurcă-i drace!", despre care am mai scris, nu o dată.

marți, 13 octombrie 2009

Cadou, de Sf. Parascheva, pentru un dascăl de elită


Acum câteva zile, mi-am propus să scriu un text în pagina de învăţământ din „Monitorul” despre doamna Paraschiva Mursa, un învăţător pe care i l-aş dori oricărui copil din ţara asta. Am mai meditat la idee şi am realizat că în ziar nu scrii despre prieteni, ci relatezi, echidistant, evenimente de care afli sau după care scormoneşti. Aşa că voi folosi, pentru a creiona profilul unui om deosebit, platforma pe care mi-o oferă propriul blog, de pe care informaţiile se propagă rapid pe Net.
În cifre seci, doamna Paraschiva a fost, timp de 39 de ani, un dascăl de ţară, pentru că e cam greu să numeşti fosta comună Flămânzi oraş, aşa cum e „contabilizată” în scriptele noi. A format, în răstimpul amintit, 10 generaţii de elevi, pe care i-a tratat la fel ca pe cei cinci copii ai săi. Numai în ultimii cinci ani, copiii de care s-a ocupat au luat 17 premii la competiţii internaţionale, 39 la concursuri naţionale şi 3 la judeţene. Doamna Mursa, ce s-a pensionat în toamna aceasta, a primit în 1984 titlul de „învăţător evidenţiat”, în 2007 diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I şi în 2009 „Diploma de excelenţă”. A avut parteneriate cu cadre didactice din Franţa, aplicaţii practice în cadrul unor simpozioane internaţionale şi un parteneriat cu Facultatea de Geografie Iaşi, secţia Protecţia Mediului (din cadrul Universităţii Al. I. Cuza). A participat, cu elevii, la expoziţii naţionale axate pe ecologie şi s-a implicat în proiecte, de asemeni naţionale, de ecologie, literatură şi matematică. A publicat lucrări în reviste de specialitate, şi-a educat elevii în spiritul tradiţiilor neamului, învăţându-i să cânte şi să danseze muzică populară, alt gen de activităţi în care s-a implicat fiind cele umanitare.
Acum, după aproape patru decenii de apostolat, Paraschiva Mursa e convinsă că învăţătorii ce vin după ea ar trebui să ştie că „un dascăl trebuie să înveţe continuu, să pună accentul pe elevi, să simtă schimbarea şi, mai ales, când trebuie să se schimbe el însuşi. Relaţia cu elevul trebuie să fie una de prietenie, de înţelegere, de colaborare. Trebuie să-ţi iubeşti copiii, să-i cunoşti. Fiecare e un univers aparte, de aceea trebuie trataţi diferenţiat”.
Având un astfel de învăţător, nu e de mirare că foştii elevi o sună, o vizitează şi-i cer sfatul.
Ce mai pot spune, în final, decât: viaţă frumoasă, doamna Paraschiva şi pensie lungă alături de cei dragi!

"E bătaie mare pe proşti!"

Citatul îi aparţine lui Cristian Tudor Popescu, om în ale cărui opinii cred, realmente. Cuvintele au fost spuse după ce a ascultat astăzi declaraţiile sforăitoare ce au premers căderea Guvernului Boc II, atât dintr-o tabără politică, cât şi din cealaltă. În opinia lui Cristian Tudor Popescu, spună la Realitatea Tv, niciun om cu un coeficient de inteligenţă cât de cât rezonabil nu mai crede în demagogie de doi bani. Şi-atunci, evident, bătaia peştelui e pe proşti!

duminică, 11 octombrie 2009

Oameni care seamănă cu îngerii

Marea majoritate a celor care ne înconjoară sunt oameni obişnuiţi. Cu defecte, cu câte-o calitate sau mai multe, fără a se abate însă de la medie. Din când în când, întâlneşti oameni care nu seamănă cu nimeni şi care par prea frumoşi ca să fie adevăraţi. Învăţătoarea Mursa Paraschiva, din Flămânzi, e un astfel de om. Am cunoscut-o în iarna anului 2002 şi de-atunci am rămas prietene. Acum şapte ani, copiii din clasa ei au prezentat un program cu tentă ecologică absolut remarcabil, urmărit cu răsuflarea tăiată de cei prezenţi. Recompensa a venit la vreme de vară, când toţi cei 26 de micuţi au fost, timp de-o săptămână, într-o tabără la Năvodari. De-atunci ne-am mai întâlnit de câteva ori la Flămânzi, o dată la Botoşani, întâlnirile noastre fiind mai frecvente la telefon. Până în toamna asta, când am sunat-o ca s-o invit la spectacolul Tarafului nevăzătorilor, ce urma să cânte la Flămânzi. Invitaţie la care mi-a răspuns cu alta, la ea acasă. Unde, astăzi, i-au "invadat" curtea peste 30 de oameni. Pe care i-a primit cu reală căldură, cu sarmale, cozonac şi vin proaspăt, de toamna asta. Copiii au primit drept bonus câte-un borcan de dulceaţă şi struguri, toţi cei veniţi la inedita avanpremieră de "Sfânta Parascheva" cântând, în final, un "La Mulţi Ani" de-a răsunat valea. Veronel Terciu spunea, la Botoşani, că un om dintr-o sută face aşa ceva. Eu cred că unul dintr-o mie. În vremuri ca astea, când fiecare nu mişcă un deget fără să se gândească ce-i iese din asta, mai există oameni ca Paraschiva Mursa, pentru care orice gest făcut pentru semenii ei e-o bucurie. "La Mulţi Ani" pentru miercuri şi toată consideraţia, doamna Paraschiva!

duminică, 4 octombrie 2009

Mulţumesc, domnule primar!

E vorba, mai exact, de fostul primar de Săveni, Traian Romaniuc, pe care l-am regăsit astăzi la cel de-al treilea spectacol în judeţ al Tarafului Nevăzătorilor Botoşani. În noua mea existenţă profesională, ce a împlinit în toamna asta doi ani, întâlnesc numeroşi oameni cu care m-am intersectat în mai vechea mea slujbă. Semeni care se comportă extrem de diferit, după cât de educaţi sunt. Întâlnesc personaje care se fac că nu mă cunosc (care pot să aibă certitudinea că îi înjur în gând), alţii care mă salută la modul indiferent şi unii pe care îi văd efectiv că se bucură că mă văd, după cum îmi fac din mână de la cine ştie ce distanţă. Un om din ultima categorie, care a reuşit să mă impresioneze, este Traian Romaniuc. M-a întâmpinat astăzi la Săveni cu căldură, ca pe un vechi prieten. A ascultat cap -coadă concertul nevăzătorilor botoşăneni şi mi-a spus, în final, cât de mult l-a bucurat întâlnirea cu folclorul autentic. La despărţire, mi-a urat succes, întregul comportament fiind unul care mi-a dat încredere în mine. Dacă întâlnesc şi astfel de oameni, care probabil apreciază ceea ce fac şi cred că am nevoie de succes şi pe mai departe, înseamnă că nu-mi pierd timpul. Pot trece, astfel, mai uşor, peste ifosele altora şi chiar lipsa lor de maniere. Eu să fiu sănătoasă!

joi, 1 octombrie 2009

Soldaţi disciplinaţi, până-n pânzele albe. Dar, totuşi, până când?

Am avut zilele acestea câteva seisme pe scena politică şi administrativă, punctul culminant înregistrându-se joi. M-am uitat la tot ce se întâmplă ca şi cum ar fi fost, undeva, într-un acvariu, într-o lume care demult nu mai e a noastră. Şi m-am fericit că nu mai am nicio legătură cu astfel de mizerii. Cu capete care cad pe nepusă masă, cu oameni care zâmbesc când, în realitate, înjură în gând sau scrâşnesc printre dinţi, cu personaje care au cotizat la greu şi care nu au mai reuşit să-şi scoată "investiţia". Cum o fi acum, în plină criză, să-ţi asculţi "generalii" politici şi să te dai deoparte din fruntea bucatelor? Sinistru, mai mult ca sigur. Nici convingerea cu "I'll be back", ca să citez un politician local, nu ştiu cât e de sinceră. Maybe you, maybe alţii... Repet, mă uit ca la un acvariu pentru că mă lasă rece luptele lor intestine. Cu altă atenţie ascult şi privesc, în schimb, analizele financiare şi economice, care sunt teribil de sumbre. Într-o ţară care nu mai ştiu cât e de guvernată, riscăm un colaps financiar şi-atunci chiar emigrăm cu toţii în Congo. Chiar, acolo ce regim politic au?