vineri, 31 august 2012

Don't call me eight days...

joi, 30 august 2012

"Rendez-vous" cu Palatul administrativ din Botoşani

N-am gasit poze pe Net cu galeria foto a prefecţilor şi cum n-aveam aparatul foto la mine, apelez la fotografia făcută de Sergiu Bălăşcău, cu prefecţi în "carne şi oase"...  http://www.botosaneanul.ro
Prin Primăria Botoşani am mai ajuns în ultimul timp, în special cu proiectele făcute pentru Asociaţia nevăzătorilor şi, anul acesta, şi pentru asociaţia mea. Am mai fost recent şi pe urmele unei anchete sociale, mai treceam pe la prietena mea Ioana Matfeev, aşa că nu era chiar un spaţiu care să fi devenit o necunoscută.
Prin Palatul administrativ - unde am lucrat şapte ani şi unde aveam un birou mai frumos ca prefectul - n-am mai ajuns, în schimb, de mult. S-a întâmplat să fie azi, când am însoţit un nevăzător în audienţă la preşedintele CJ. M-am simţit fix ca în tunelul timpului. Am socializat, ca pe vremuri, cu cel de la poartă şi ne-am zâmbit cu femeia de serviciu, am privit cu detaşare uşa fostului birou şi m-am amuzat când am urcat în liftul arhaic de-a binelea. Am foiletat cu privirea galeria fotografică a foştilor prefecţi şi m-am întrebat, cu voce tare, de ce nu e completată cu o alta, a preşedinţilor CJ (că spaţiu este!).
L-am întâlnit pe actualul prefect (sobru!), flancat de şeful său de cancelarie şi purtătorul de cuvânt (ultimele două cunoştinţe vechi!), am depăşit frumos audienţa (sper să se şi rezolve problema celui pe care l-am însoţit), mi-am mai plimbat privirile pe pereţii încărcaţi de istoria a mai bine de patru decenii de viaţă şi am ieşit, respirând lung, în lumina soarelui. În vizită, merge, dar nu mi-aş mai dori să lucrez vreodată într-un spaţiu în care parcă te strâng pereţii de suflet şi de încheieturi… 

miercuri, 29 august 2012

"N-aveţi un minut la telefon?"

Întrebarea de mai sus mi s-a pus acum 15 minute, pe strada Ştefan Luchian din Botoşani. S-a apropiat de mine un adolescent cam la 1.80 m şi văzând că nu răspund pe loc, îmi explică că are de dat un telefon şi nu are minute. Îl întreb numărul şi, în timp ce-l tastez pe telefonul achiziţionat pe abonament în după - amiaza asta spun, mai în sotto voce, că sunt în Vodafone şi trebuie să sun în altă reţea. Îi întind telefonul şi îl aud cum îl ia la rost pe un amic, că unde Dumnezeu e şi de ce nu vine la Casa Sindicatelor? Cum respectivul nu avea nici el replică promptă, junele de lângă mine punctează: hai mai repede, că e telefonul unei "fimei" (moldovenismul de la femeie!) şi e pe Vodafone! Probabil că după asta se lămuresc şi îmi întinde telefonul, pe care, sincer, nu credeam că îl mai primesc. Şi îmi şi mulţumeşte. Veci pururi nu mai repet figura, că am fost convinsă că rămân fără telefon. Deci, pregătiţi-vă! Pe lângă n-ai un leu sau n-ai o ţigară, vine, la pachet, şi întrebarea: "N-ai un minut la telefon?!".
P.S. Sper că n-o fi vreo schemă şi mă trezesc cu cine ştie ce acoladă la factură...

luni, 27 august 2012

Pui de bogdaproste...


Azi după – amiază, când veneam spre casă, cam aşa mă simţeam... Nu-mi luasem umbrelă de dimineaţă şi mă ploua ca pe mâţ, picioarele mi-erau ude în sandale, iar puloverul pe care-l luasem din cuier de la slujbă cădea ca naiba peste rochie...
Cu totul altă “făină se măcina” sâmbătă dimineaţa... Dormisem puţin mai mult, că de, era zi liberă, aveam o faţă odihnită şi am plecat spre piaţa noastră cea de toate zilele “asezonată” cu pălăria de paie cu trandafiri creată de Ada Ţâbuleac şi colierul din acelaşi material, cu semnătura aceluiaşi creator... Suficient pentru un tonus demn de un covor roşu, nu de cumpărat cartofi şi struguri...
P.S. Poza e de pe Net, una cu palaria proprie urmează...

duminică, 26 august 2012

Imobiliare, vara lui 2012...

Nişte cunoscuţi m-au rugat să urmăresc pe Canalul Videotext al celor de la UPC dacă a apărut un anunţ al lor la Rubrica "Diverse". Cred că 20 de minute a rulat Rubrica "In memoriam", alte 20 "Info" şi de vreo oră curg anunţurile imobiliare. Din care reiese că toată lumea vinde în draci, dar nimeni cu cumpără... Jale pe piaţa de profil... Profit maximal, în schimb, al celor ce publică anunţurile...

vineri, 24 august 2012

De ce tace Băsescu?

Mă întreb şi eu, ca mulţi alţii, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale...

marți, 21 august 2012

Asociaţia Tineretului pentru Naţiunile Unite!

Acesta este numele unui ONG care-şi are sediul în clădirea cu geamuri multe, din vecinătatea Bisericii Uspenia, numele celui responsabil cu asociaţia intitulată pompos fiind Marius Oancea. Cum am aflat de ONG-ul cu pricina? Azi, 21 august, în jur de 20 de persoane s-au prezentat la sediul Filialei Nevăzătorilor Botoşani, unde lucrez, cu buletinul, spunând că au fost sunaţi să vină să-şi ia banii pentru Referendum... Şi eu şi secretarul filialei, Marcel Culincă am făcut ochii mari, neştiind despre ce e vorba. Respectivii au ieşit apoi, rând pe rând, afară, pentru a mai da un telefon de clarificare... Ne-am luat după unul dintre ei şi am ajuns la sediul situat la etajul I al frumoasei clădiri înălţate în Centrul Vechi, unde un tânăr zâmbitor ne-a explicat că au avut observatori la Referendum şi acum îi plătesc... Ciudat, aş spune. Ştiu că până şi Pro Democraţia lucrează cu voluntari - observatori la alegeri, cine e aşa de tare în bani în zilele noastre? Doar Asociaţia Tineretului pentru Naţiunile Unite!

duminică, 19 august 2012

Fotografie de concurs

Mă amuz eu de ceva vreme făcând fotografii, dar nu am considerat până acum că aş putea intra în vreo competiţie cu una din ele. Ei bine, în după - amiaza asta am făcut prima fotografie ce ar putea fi competitivă, undeva în vecinătatea blocului meu. Nu o postez încă, caut mai întâi să văd pe unde aş putea-o expedia. Apoi, devine publică!

joi, 16 august 2012

În studioul postului de radio Better FM Botoşani

În debutul înregistrării materialului pentru un concurs Caragiale, ce se va desfăşura la Filiala Nevăzătorilor Botoşani pe 15  octombrie 2012, de "Ziua bastonului alb"
După munca mea de Sisif, ce a însemnat o înregistrare non-stop de 55 de minute  (de ce n-oi fi făcut pauză, nici acum nu ştiu - probabil de teamă că o să mă bâlbâi mai abitir într-o secvenţă nouă!!!), Gina Poenaru începe să "pieptene" materialul brut. În traducere, scoate bâlbele, pauzele în care îmi trăgeam sufletul, câte-un oftat de disperare, pe alocuri, iar rezultatul se apropie de ceea ce se face, îndeobşte, într-un studio profesionist. În alte condiţii, dacă mi-ar fi spus cineva să vorbesc 55 de minute neîntrerupt, aş fi spus că mă ia peste picior. Ei uite că nu există limite în existenţa noastră de zi cu zi sau, dacă există, pot fi depăşite. Să nu trec cu vederea nici amuzamentul amândorura pe marginea fisierului audio brut, cu tot felul de mici erori ce ţin de natura umană... Şi când îmi amintesc că o bună bucată de vreme am făcut şi emisiuni la radio... De fiecare dată cu emoţii cumplite să nu mă fac de râs... Dar cu rezultate mulţumitoare, în final...
Me, again... Sa nu uit, frecvenţa postul de radio este 106.3, adresa de site fiind  http://www.betterfm.ro/

vineri, 10 august 2012

Lehamite

În ultima vreme nu am mai scris nimic pe blog, am preferat postarile pe Facebook şi asta a adus la o scădere semnificativă a numărului de accesări. Nu ştiu dacă mai intră 10 oameni pe zi pe blogul personal şi parcă e păcat că a ajuns în paragină. Azi am decis să facă o pauză de Facebook pe care e posibil s-o perpetuez. Şi asta după ce am citit, stupefiată, comentariul unui individ din oraş pe care îl consider inteligent, ce scria ceva de genul: "Ei na, ce vină are omul că ai tu aşteptări prea mari?", în replică la postarea mea despre un personaj citadin pe care îl ştiu şi care mă ştie şi care nu s-a obosit să mă salute când ne-am întâlnit.
Dacă asta e aşteptare prea mare - la un minim de bun simţ din partea semenilor - poţi trage concluzia că am ajuns să trăim vremuri în care nu trebuie să te aştepţi la nimic. Şi atunci aşteptările vor fi la nivelul pe care ţi-l stabilesc semenii. Minimal, minimal, spre zero...
Mi-e lehamite de tot şi de toate. O cunoştinţă a murit acum câteva zile, la 45 de ani şi e nedrept ce s-a întâmplat, un motan din cartier care era blândeţea în persoană şi pe care-l hrăneau mulţi îşi trăieşte ultimele ore sub o maşină, cu mandibula ruptă şi spinarea sfărmată...
Viaţa e, cum ar veni, din ce în ce mai frumoasă. Un cunoscut îmi spune că pâinea se va scumpi cu 35% cât de curând, la televiziuni ni se serveşte circ la greu, aşa că încep să mă întreb ce ne poate menţine pe linia de echilibru? Un psihic extrem de solid, că altminteri ne ducem de râpă...