duminică, 29 martie 2009

Frumuseţe pe muchie de cuţit

Trebuie să recunosc că nu prea mai am timp în ultima vreme de televizor. Ştirile le aflu de pe site-urile de profil, naţionale şi locale, iar dacă prind vreun film, fie şi de la jumătate la vreme de seară, mă declar mulţumită. În ce priveşte emisiunile televiziunilor noastre "de la centru", urmăream cu plăcere "Sinteza zilei" pe vremea când era invitat Paler şi mă uit în zilele noastre la "Cap şi pajură", cu Cristian Tudor Popescu şi Emil Hurezeanu. În rest, consider că e pierdere de vreme. Până aseară, când m-am uitat cap - coadă la emisiunea de la Pro TV - "Frumuseţe pe muchie de cuţit". Superprofesionist făcută, după un format de zile mari, fără note false, cu impact teribil în viaţa unor oameni... Pentru că e ceva ce pare de poveste să vină cineva, să te ia de-acasă şi să te transforme dintr-o femeie cenuşie în una care poate privi din nou viaţa în ochi, de la egal la egal. Mi-a plăcut moderatorul, naturaleţea medicilor şi a celor implicaţi. Până şi discuţia în direct a celor doi soţi chinuiţi de o undă de gelozie nu avea nimic nefiresc în ea, ceea ce dovedeşte o regie foarte bună. Într-un timp în care se fac multe emisiuni gândite pentru un intelect mediu, cred că noul format de la Pro TV e cu totul şi cu totul altceva decât ni se servea până acum. Sper să nu coboare ştacheta pe viitor, pentru că am de gând să urmăresc emisiunea, pe mai departe...

Ion Istrate şi farmecele

De mai bine de un an, pe blogul meu intră vrăjitoare de pretutindeni (asta, cel puţin, cred că sunt), interesate de farmece şi descântece. "Atracţia" o reprezintă o pagina de Remember publicată mai demult în Monitorul şi apoi pe blogul meu, ce conţine discuţii la subiect cu etnograful Steliana Băltuţă. Mai nou, e "năvală" din cauza prezicătorului Ion Istrate. Eu am scris, la începutul anului, despre lansarea revistei Luceafarul.net, editată de Ion Istrate, directorul Editurii Agata din Botoşani. Coincidenţa de nume îi determină pe mulţi să-mi acceseze blogul, săptămâna trecută înregistrându-se un record de 100 de vizitatori unici pe zi! Măruntă concluzie ce s-ar impune e aceea că în plin mileniu III nu descoperirile ştiinţei contează pentru omenire, ci farmecele şi prezicerile. Asta e, astea sunt vremurile, în astea defilăm şi noi. Chiar aşa, când avem cutremur anul ăsta şi cine ştie vreo vrajă, ceva, ca să câştig o excursie până în Japonia, că e o ţară la care visez demult?!!!

vineri, 27 martie 2009

Alfabetul Braille, o şansă la o viaţă normală

E vorba de titlul unui articol apărut astăzi în Monitorul de Botoşani, pe care îmi permit să vi-l recomand. Nu neapărat pentru că e scris de mine, ci mai ales pentru că face parte din categoria textelor care chiar înseamnă ceva şi care intră la categoria celor care "rămân". Şi pentru care mi-aş dori să-mi fac timp, ca să scriu mai multe. Practic, am propus unor nevăzători din Botoşani să se gândească cum a curs viaţa lor mulţumită faptului că pe vremuri un francez, Louis Braille, a inventat un alfabet special pentru orbi şi cum cred că ar fi fost dacă un astfel de alfabet nu ar fi existat. A ieşit un articol care mi-e drag, în special pentru sinceritatea răspunsurilor primite. Sandu Surugiu a creionat o întreagă frescă existenţială în câteva fraze, Paraschiva Seliman a răspuns cu sensibilitatea-i caracteristică, accentuând importanţa pe care tehnica modernă o are acum în viaţa nevăzătorilor, iar Neculai Bunduc a formulat răspunsuri care au intrat în profunzimea subiectului. Motiv pentru care, încă o dată, vă recomand să lecturaţi articolul apărut astăzi în "Monitorul", la pagina de "Caleidoscop".

joi, 26 martie 2009

O afacere de succes!

Astăzi, pe la ora 15, am primit un telefon intempestiv. O domnişoară politicoasă dar care vorbea foarte repede mi-a spus ca are mobilul meu de la un domn pe care îl cunosc şi că mă invită la vreme de seară la nu ştiu ce întrunire. M-am tot gândit dacă să dau sau nu curs invitaţiei şi până la urmă, fiind un om educat, m-am dus. Eu ştiu, să ne fi adunat vreo 40 de persoane, marea majoritate femei... Primul lucru interesant a fost acela că un domn mi-a cerut 5 lei în schimbul unei bucăţi de carton. L-am întrebat de ce şi mi-a explicat că e pentru chiria sălii. Nu aveam în buzunare decât cheile şi telefonul, aşa că nu am contribuit la nicio chirie. Şi chiar dac-aş fi avut bani, tot n-aş fi făcut-o, pentru că nu înţeleg de ce nu era o problemă de competenţa organizatorilor... Mai departe... O doamnă drăguţă şi cu voce egală tot timpul cât ne-a vorbit (care repeta obsedant "da?", ca să se convingă că pricepem ceva din tot ce ni se spune), a început să ne vorbească despre o afacere care ne va schimba viaţa... Am ascultat eu într-o părere până am realizat despre ce e vorba... Nu dau nume, că n-am chef să le fac nici măcar reclamă negativă, dar e vorba despre nişte produse ultrascumpe, cu care a agasat-o bună vreme o prietenă pe mama la Humor, fără vreun succes, însă... Ni s-a spus, suav, cum vom câştiga din ce în ce mai mult, cum ne va trimite firma în sejururi în locaţii de 5 stele şi tot aşa... Mi-a părut rău că nu am avut un aparat de filmat în momentul în care s-au ridicat din sală cei ce urcaseră deja în ierarhia afacerii şi care ne povesteau, numai zâmbet, ce viaţă ca-n filme trăiesc... Că printre ei era şi un preot e partea a doua a poveştiii, că doar şi el e om... M-am uitat lung şi îmi venea să le spun: oameni buni, lumea de-afară, mai ales cea din Botoşani, e cu totul alta... Din ce în ce mai mulţi îşi calculează banii de pâine sau de nişte papuci din bazar când se rup cei vechi, nu dau bani pe produse de firmă şi nici nu stau să-şi fraierească apropiaţii pentru a o face ei... Am plecat repede, pentru că era evident că mă rătăcisem prin zonă... Cine ştie, poate că restul lumii gustase întrunirea, dacă e să mă iau după feţele lor zâmbitoare şi interesate... Şi probabil vor merge şi joia viitoare, când li s-a spus că vor primi şi răspunsuri la potenţialele întrebări, iscate de prezentarea de astăzi... Şi când vor mai plăti, la fel de senin, alţi 5 lei... Cu banii respectivi, mai bine îi cumpăr mâncare lui Şobi. Iar vreme de-o oră, prefer să fac gimnastică, fiindcă se pare că ar cam fi ceva de dat jos...

duminică, 22 martie 2009

Comunicarea pe timp de criză

Un capitol care va avea serios de suferit în aceste timpuri de "nu-i", care abia se înfiripează, va fi cel legat de comunicare. Nici înainte nu eram mari experţi la aşa ceva, mai ales de când computerele ocupă un loc atât de important în viaţa noastră, darmite acum... Din ce în ce mai mulţi vor deveni iritabili, pentru că le stau multe griji în vârful capului şi atunci vor răbufni din te miri ce... Vor supravieţui şi vor rămâne, extrem de important, teferi la minte doar cei puternici din fire, care vor şti să-şi păstreze echilibrul. Mental şi conversaţional, dar şi pe cel financiar... Ne aşteaptă vremuri grele, în care nu o dată vom simţi nevoia unui translator chiar şi atunci când vorbim cu vecinul de scară...

sâmbătă, 21 martie 2009

Relache

Am o bună bucată de vreme de când funcţionez ca un robot. Mereu am ceva de făcut, tot timpul creierul trebuie să-mi fie curăţat de rugină, fiindcă am de făcut un lucru sau altul pentru care am nevoie de minte şi nu puţină. Din aceste raţiuni, mi se întâmplă din când în când să mi se facă lehamite şi să mă întreb pentru ce Dumnezeu mă agit atât... Ei bine, în seara asta, vreo 3 ore am fost "scoasă din priză". Au venit pe la mine tinerii mei colaboratori de la "Heartrock", Dan şi Dana, studenţi acum la Iaşi. Am stat toţi trei la poveşti, la o bere cu lămâie şi la un cartof copt şi m-am deconectat de-a binelea. Am realizat că ai nevoie în viaţă şi de prieteni şi că munca non - stop nu e tocmai idealul existenţial... Se mai impune şi câte-un popas, că altfel robotizarea se eternizează...

vineri, 20 martie 2009

Nunta mută. Comedie? Dramă?

În prezentarea filmului ce rulează la Cinematograful "Unirea" între 20 şi 27 martie scrie: "Genul: comedie, dramă". Pare ciudat, chiar o greşeală, la prima vedere. Numai că vizionând filmul, constaţi că lucrurile stau chiar aşa cum sunt enunţate. E o poveste pe care o parcurgi ca şi cum ai fi într-un mountain - russe. Acum zâmbeşti, relaxat, apoi totul devine sinistru, ca în coborârea trenuleţului "rusesc", din nou cazi pe gânduri... Am citit tot felul de opinii la întoacerea acasă, unele legate de lipsa de cultură cinematografică a lui Mălăele, altele extrem de laudative la adresa creaţiei sale. Mie mi-a plăcut filmul şi m-a dus cu gândul la suprarealismul din peliculele lui Fellini. Am un fel de înclinaţie specială în ultima vreme pentru tot ce înseamnă "lumea reală", iar filmul, bine făcut în viziunea mea, porneşte de la un fapt petrecut în 1953, în "lumea reală" de după război. Din cauza doliului de o săptămână decretat după moartea lui Stalin, sătenii pun la cale o "nuntă mută", la vreme de noapte, între 4 pereţi. Totul se sfârşeşte tragic, cu morţi, deportaţi şi un sat în care rămân numai femei cernite. Dacă aveţi înclinaţie pentru filmele facile, rămâneţi acasă şi manevraţi telecomanda televizorului. Dacă vă doriţi altceva, încercaţi, până pe 27 martie, "Nunta mută" de la Cinematograful "Unirea"...

O lămâie pentru greaţa politicienilor noştri!

Ieri, un cunoscut politician botoşănean declara presei că "îi este greaţă" să mai meargă la slujba pe care o are în administraţia locală. Slujbă pentru care lua la vreo 40 de milioane vechi, dacă nu mă înşel... Într-o perioadă în care numărul şomerilor creşte îngrijorător, în care nivelul de trai se deteriorează de la o zi la alta, avem aleşi îngreţoşaţi de mersul la slujbe la care nici nu pot visa tineri titraţi, cu facultăţile "la zi" şi care ar putea fi şi utili la locul lor de muncă... Dar nu, joburile continuă să fie pentru cei cu carnet de partid, de culoarea potrivită la fiecare patru ani, care au adesea greţuri când e vorba de munca în slujba celor ce i-au ales... Tare mă tem că vor veni vremuri în care şi electoratul va avea "o jenă la stomac" în ziua votului şi nu va mai credita pe nimeni. Pentru că nici nu prea are pe cine...

Pronostic

Vreau să văd dacă am talent de vizionar, aşa că dau un pronostic: la Congresul liberalilor, câştigă Antonescu, la un scor relativ detaşat. Motivaţiile sunt multiple, printre ele fiind plecarea liberalilor de la Putere, "mulţumită" lui Tăriceanu, afacerea Sterling şi multe altele... Deci, nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatul...

miercuri, 18 martie 2009

"Datul la gioale"

În vremuri în care toată lumea nu mai poate de bine, nu ne muşcăm semenii prea tare, de toate părţile anatomice. Dar e evident că vremurile pe care le trăim nu mai sunt conform descrierii anterioare şi atunci sportul naţional devine "datul la gioale". Am aruncat o privire în seara asta pe site-urile de ştiri locale şi cred că nu mă mai uit curând. Unu' îi recomandă altuia să-şi ia "labele" de pe primari, despre altul spune că îl pupă în fund pe cel cu labele, alţii comentează despre un al treilea că a uitat să-i plătească ceasul de 3000 de Euro al unei cucoane şi tot aşa... Dacă ar mai fi trăit Caragiale în aceste timpuri, cred că şi-ar fi făcut harakiri, fiindcă i-ar fi fost cam dificil să le descrie... N-o fac nici eu, mai bine mă duc să caut un film bun la televizor...

O floare pentru Elena Agachi, un om cu totul special, astăzi, de ziua ei...

marți, 17 martie 2009

Botosanii in direct

In aceasta seara, impreuna cu Costel Gabur, suntem invitatii Oanei Filip la emisiunea "Botosanii in direct". Good luck to all of us!

Fragmente din scrisoarea unui prieten, ce traieste in Occident

* Capitalismul de zi cu zi are o fateta umana. Fiecare isi face datoria cu daruire, fiind constient ca numai astfel societatea poate functiona. Pe nimeni nu-l intereseaza ce face cel de peste gard....
* Am avut aici un conflict cu vecinul care a durat ani in sir in justitie. Decizia a fost justa si o respectam împreuna. Nu putem spune ca ne iubim, dar ne salutam si niciodata nu ne vorbim de rau;
* Niciodata aici nu m-a intrebat cineva cît cîstig, cu cine am afaceri, cît am mostenit. Exista un respect sfînt pentru lucrurile private;
* Niciodata nu m-a impresionat bogatia in Occident. De fapt nu sint bogati si sint constienti. Nu stiu ce gene au, dar sint asociativi, benevoli si umani. Cind am ajuns aici parca eram debarcat de pe alta planeta. Intr-un sat exista o corala, cursuri de limbi straine, activitati sportive, cursuri de calculator pentru batrîni, zeci de activitati pentru toate vîrstele. Toate gratuite in sensul ca toata lumea isi ofera serviciile gratuit. Toata lumea munceste gratuit. Aceasta structura asociativa este extraordinara. Genereaza multa energie relationala dezinteresata. Parintii imi spune ca sint cam salbatici, nu se vad pe la porti. Este adevarat ca nu stau pe la porti ca sa bîrfeasca, dar se aduna la diverse activitati saptamînal pentru a face ceva;
* Am avut parte de gesturi de xenophobism. Este logic ca sa existe impotriva strainilor si din partea familiei si a mediului profesional. Dar odata ce esti corect si profesional, esti acceptat fara rezerve;
* Tata imi spunea ca sint reci fata de noi si distanti. Eu zic ca sînt respectosi si fiecare isi vede de treaba lui;
* Capitalismul este un sistem bazat pe profitul personal reglat de stat pentru a evita abuzurile. Comunismul este un sistem bazat pe împartirea egala a profitului reglat in totalitate de stat. Dar amîndoua trebuie sà opereze cu un profit real, nu cu unul cazut din cer sau furat;
* Nesansa noastra ca romani este ca nu am putut aplica aceste definitii in Romania. Comunismul a impartit in anii 1950 profitul acumulat de o minoritate capitalista întreprinzatoare, tuturor cetatenilor indiferent de merite, fie ca au muncit sau nu. Este incorect sa deposedezi oameni care au acumulat, au gestionat societati din tata in fiu;
* Capitalismul din 1990 a procedat invers. A confiscat averea poporului. A facut cadou unei minoritati munca poporului de o jumatate de secol. A permis furtul manifest. S-a furat pîna n-a mai ramas nimic. S-a ajuns la fund;
* Injustitia se plateste pe termen lung. Nu cred ca voi mai trai pentru a observa o Romanie normalizatà. Vom plati prin munca noi si copiii copiilor nostri…
* Brucan a zis 20 de ani. Eu spun niciodata. Turcii tot turci au ramas. In afara cîtorva locuri turistice, spaniolii tot in saracie se scalda. Portugalia la fel. Italia la fel. Fara munca si seriozitate, fara competente si profesionalism, fara respect si umanism, nimic nu este posibil pe termen lung.

duminică, 15 martie 2009

Gândirea pozitivă?!!!

În ultima vreme doi cunoscuţi m-au îndemnat să gândesc pozitiv, considerând că nu fac aşa ceva. Cu regret, nu le pot asculta sfatul, pentru că gândirea unui om realist nu poate fi decât una consonantă cu lumea din jur. Nu pot să mă îmbrac în roz, să afişez un zâmbet larg pe figură şi să merg pe stradă sărind într-un picior (aici exagerez puţin, jurnalistic vorbind), când trăim într-o lume în care mai nimic nu e pozitiv. Oamenii se pervertesc de la o zi la alta - de la calicie, de la nesiguranţă, din cauza orgoliilor ori a stimei de sine exagerate - şi atunci ceea ce se întâmplă din cauză că noi existăm pe planetă e oricum, numai pozitiv nu. Am devenit din ce în ce mai refractară la fanfaronadă, la falsitate, la ochi daţi peste cap, teatral, la non - valoare, la lucru de mântuială şi tot aşa. O ducem, cei mai mulţi, prost, dar refuzăm să credem că ne merităm soarta, că vremea posturilor călduţe s-a cam dus şi că supravieţuirea în astfel de vremuri presupune foarte multă muncă şi cât mai puţine ifose. Şi atunci, când Dumnezeu să mai gândeşti pozitiv?

sâmbătă, 14 martie 2009

Sick?

Nu ştiu dacă nu cumva mă caută o gripă... Gândesc şi mă mişc cu încetinitorul, ceea ce ar putea echivala cu nişte posibile simptome... Mai şi strănut şi am şi o stare generală de doi bani...

joi, 12 martie 2009

Gala oamenilor simpli

Mi-a venit o idee în după amiaza asta şi m-aş bucura dacă aş fi capabilă s-o transpun în practică. Să fac, la finele anului, o "Gală a oamenilor simpli" a Botoşanilor, cu nominalizaţi care să fie după chipul şi asemănarea doamnei Eugenia, pe care am vizitat-o astăzi. Mai exact, o gală a oamenilor care şi-au păstrat frumuseţea sufletească în pofida vicisitudinilor vieţii, care au o inteligenţă nativă, care ştiu să se bucure de fiecare clipă a unei existenţe ce nu e întodeauna roz... Nu ştiu, ceva ce să rezoneze cu perioada Renaşterii - ce punea omul în prim plan. Nu banii, nu poziţia socială... Şi, cu ajutorul unor sponsori, să le pot oferi ceva celor nominalizaţi... După cum propunea un comentator la "Gala valorilor feminine", nişte tichete de masă, lemne de foc, sau medicamente pentru cei ce au nevoie de ele... E o idee a cărei transpunere chiar ar însemna ceva...

Oameni frumoşi, din toate punctele de vedere

Am întâlnit în decursul existenţei fel şi fel de oameni. Unii a căror faţă se lumina a zâmbet atunci când trebuia să dea bine în poză, alţii frumoşi dar totalmente inexpresivi din cauza deficitului de materie cenuşie, alţii urâţi de-a binelea, dar transfiguraţi de trăirile interioare... Sunt doar câteva exemple, pentru că prototipurile umane ţin de infinit. Ei bine, azi am întâlnit şi am ascultat un om frumos din toate punctele de vedere. Eugenia Eremeciuc are 49 de ani, nu mai vede deloc de vreo 12 ani şi il are drept ajutor pe băiatul ei, de 14 ani. Locuiesc amândoi într-un apartament frumos de-a binelea, ce luceşte de curăţenie. Eugenia face tot în casă, doar afară având nevoie de ajutorul băiatului. Am ascultat-o vorbind pentru echipa de la Tele M, ce venise să o filmeze pentru o viitoare emisiune. A făcut-o atât de frumos, cu atâta sinceritate, naturaleţe şi distincţie, în acelaşi timp, încât la un moment dat mi-au dat lacrimile. Mi se întâmplă foarte rar în ultima vreme să plâng, mult mai uşor mă înfurii, dar câteva lacrimi sunt binevenite... Parcă mă mai umanizează...

marți, 10 martie 2009

Marginalii la o nominalizare

E ştiut şi verificat în timp faptul că orice minune ţine doar trei zile. Ei bine, cam aşa a fost şi cu prima ediţie a "Galei valorilor feminine" de la Botoşani. Am aflat că sunt nominalizată cu 2 săptămâni înainte de eveniment. Le-am spus doar câtorva apropiaţi şi nu am crezut că nominalizarea va rămâne "bătută în cuie" până când am primit invitaţia, cu doar 3 zile înainte de gală. Mult mai mult m-am ocupat de nominalizarea Esterei Colesniuc, din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani, a cărei prezentare am scris-o şi am trimis-o municipalităţii cam cu o lună în urmă. Trebuie să recunosc că Gala, în sine, a fost frumoasă şi cred că trebuie s-o felicit pe Ioana Matfeev pentru asta. Am organizat vreme îndelungată evenimente culturale şi am un spirit critic accentuat, dar chiar nu a fost nimic de criticat sâmbătă seara la Teatrul "Eminescu". Totul era dozat cu grijă, a existat alternanţă, lume bună în sală, şampanie în final, ce mai, parcă nu eram la capătul ţării... După, împreună cu Estera şi invitaţii noştri ne-am dus la o pizza şi am sărbătorit succesul. Ei bine, asta a fost partea frumoasă, pentru că au urmat comentariile pe marginea articolelor scrise apoi de colegii mei din media, de genul: "Numai Angela Paveliuc merita, restul nu"; "Ce, astea-s valori?"; "Adevăratele valori stau în umbră, nu urcă pe scenă!" şi altele în ton. Eu am beneficiat chiar de atenţie specială pe "Evenimentul de Botoşani", unde un cititor se întreba "la jurnalism n-aţi găsit pe altcineva, că sunt multe ziariste mai bune decât respectiva CM?" (citez din memorie), iar un altul completa: "o fi avut fata pile...". Interesant e că şi bănuiesc cui aparţin consideraţiile... Deci, care ar fi concluzia? Oamenii cu bun simţ, al cărui obraz nu e încă precum tovalul, e posibil să nu mai accepte o "nămolire" de genul ăsta. Una, din raţiuni pe care nu le disec acum, numărul celor care m-au felicitat e infim. Au făcut-o prietenii, mama, câţiva colaboratori şi mai degrabă cei de la nevăzători. În contrapartidă, am aflat că de fapt n-ar fi mare lucru de capul meu, că sunt multe colege mai bune ca mine, că fără pile nu m-ar fi băgat nimeni în seamă... "Entuziasmant" şi "încurajator" în acelaşi timp. Dar s-a întâmplat între timp şi un lucru extrem de interesant, care chiar echilibrează situaţia. M-a sunat în dimineaţa asta, după vreme îndelungată, Corneliu Filip, jurnalist cu vechi state de serviciu. Ca să-mi "vândă" un pont pentru pagina de învăţământ ce s-a transformat în materialul de fond de mâine, să-mi sugereze o altă temă interesantă pentru aceeaşi pagină şi ca să-mi propună să mergem împreună la un moşulică cu care să discut pentru pagina de Remember. Sunt convinsă că ofertele sunt legate de recenta nominalizare şi chiar dacă ăsta ar fi singurul câştig după ce "minunea a trecut" şi tot ar fi mult. E extrem de important să câştigi încrederea oamenilor, să-i convingi că merită să investească în tine. Acesta e şi motivul pentru care voi persevera. Pentru cei ce cred în mine, nu pentru cei cărora neîmplinirile existenţiale li s-au sedimentat pe undeva pe la ficat... Sau la bilă?

luni, 9 martie 2009

Oana Puşcaşu şi Victor Foca, doi colaboratori speciali pe care i-am avut de-a lungul timpului


Câteva dintre cele mai puternice botoşănence au fost premiate


Scena Teatrului „Mihai Eminescu“ a găzduit aseară prima ediţie a „Galei valorilor feminine”, spectacol organizat de primărie în colaborare cu mai multe instituţii de cultură din Botoşani. În cadrul evenimentului, au fost premiate doamnele care s-au remarcat în jurnalism, justiţie, cultură, muzică, teatru, sport sau învăţământ. Elena Ciobanu, Gabriela Nistorică, Elena Banacovschi, Dana Pietraru, Manuela Zarug, Carmen Moraru, Viorica Afrăsânei sunt doar câteva dintre doamnele care au primit diploma „Valoare feminină”. După 14 ani de activitate în domeniul mass-media, Carmen Moraru a cules roadele muncii sale şi a fost desemnată „câştigătoare”, la secţiunea jurnalism. „Este o onoare pentru mine să mă aflu aici şi să primesc această distincţie”, a mulţumit jurnalista. Au fost totuşi şi unele doamne nemulţumite de distincţiile primite. „Toate femeile din această sală merită să fie aici. Mi-aş fi dorit o diplomă, dar nu la secţiunea politică”, a spus Viorica Afrăsânei, fost parlamentar timp de trei mandate.(Anca Nechita, Adevărul, Ediţia de Moldova)

duminică, 8 martie 2009

A big smile...

Imagini de la "Gala valorilor feminine", iniţiată de Viorica Hrustovici şi transpusă în viaţă de Primăria Botoşani. Fotografii semnate de Victor Foca.










Eu, urmărind competitorii de pe ringul de dans şi împărţind darurile de la tombola organizată de Ziua Femeii la Filiala Nevăzătorilor Botoşani


17 femei premiate la Gala valorilor feminine, editia I

Municipalitatea botoşăneană a organizat sambătă seară un spectacol deosebit dedicat zilei de 8 martie. 17 dintre femeile care au contribuit la punerea in valoare a Botoşanilor au fost premiate de reprezentanţii municipalitatii pentru implicarea şi pasiunea cu care s-au dăruit meseriei lor. Spectacolul a fost construit pe două planuri. Pe de o parte a fost gala de decernare a premiilor pentru doamnele care au facut ca numele orasului sa se auda in tara si in strainatate, iar pe de alta parte spectacolul oferit de copiii de la Asociatia Culturală Cheia Sol si Vivat Veselia in final. Copiii de la Cheia Sol au organizat spectacolul sub forma unei campanii electorale incercand sa atraga cat mai multe voturi adica aplauze prin cantecele interpretate. Premiile au fost acordate celor 17 femei pe domenii de activitate şi au fost anuntate de reprezentantii institutiilor care de altfel au facut propuneri pentru premiile galei. Doamnele premiate au fost urmatoarele:
Medicină:
Banacovschi Elena
Educatie:
Prof. Ciobanu Elena
Inv. Angelica Gherman
Teatru:
Elena Coriciuc-Ligi
Gabriela Nistorică
Cultură:
Lucia Olaru Nenati
Angela Paveliuc Olaru
Violeta Budăi-Damaschin
Dana Pietraru
Elena Florica Şuster
Muzica:
Maria Cojocaru
Asociaţia Nevăzătorilor:
Estera Colesniuc
Justiţie:
Olimpia Samoilă
Jurnalism:
Carmen Moraru
Afaceri:
Manuela Zarug
Sport:
Elena Iacob, antrenoarea de la Canotaj CS Botoşani
Politică:
Viorica Afrăsanei
(Autor: BotosaniNews.ro, 8 martie)

joi, 5 martie 2009

De-ale vieţii valuri...

Azi dimineaţă era să înjur un don' colonel. Ne ştim de vreo nouă ani, de pe vremea când lucram în zodia politicului. Ne şi salutăm de câte ori ne vedem pe stradă, uneori mai amabil, alteori mai sec... După vreme, după vremuri, după cum am dormit decunoapte... Ei bine, în dimineaţa asta când intru la Filiala Nevăzătorilor dau peste el. Se uită lung şi întreabă: Da' aici lucrezi? Trecând peste per-tu-ul jignitor, răspund: Da! Şi aici şi în presă. Dar dumneavoastră nu citiţi ziarele? Ba da, dar nu ştiu cum te cheamă... M-am uitat la el şi am plecat în altă încăpere ca să nu-l bag undeva... Bun, nu ştie cum mă cheamă, dar am apărut în cinci emisiuni la Tele M din vara anului trecut până acum (plus reluările!) şi acolo e cu imagine... Iar cum arăt se pare că ştia, din moment ce mă saluta pe stradă... Am realizat cât de teribil te depersonalizezi când reprezinţi pe altcineva şi nu pe tine însuţi. Atât de tare încât şi când ajungi să faci diverse lucruri în nume propriu, şi nu puţine, lumea nu te bagă în seamă. Că nu ştie cum te cheamă...