joi, 30 iulie 2009

Muncă fizică versus filozofie

În dimineaţa asta am vrut să scriu pe blog niscaiva consideraţii despre responsabilitatea de care firesc ar fi să dea dovadă bloggerii din România şi din lume. Care, mai ales când sunt persoane publice, ar trebui să fie perfect conştienţi că vorbele lor - aşternute pe tastatura computerului şi lansate apoi pe Internet - pot fi preluate oricând de mass - media şi transformate în sămânţă de scandal. Cu alte cuvinte, una e să înjuri pe la colţuri sau la tine acasă pe câte unii şi alta să-ţi publici înjurăturile pe blog. Numai că, după ce m-am gândit bine, am considerat mai important să termin curăţenia în casă. Care chiar e gata! Nu-mi vine să cred că în două după - amieze şi două dimineţi (în care am lăsat munca intelectuală în plata Domnului), am reuşit să fac toata casa bec. Asta da realizare!

marți, 28 iulie 2009

Înapoi la mătură. Sau la mop, după caz!

În aceste zile, printre altele, declanşez programul de curăţenie de vară, că e cam brambureală prin casă. Sper să mă ţină entuziasmul aşa cam cât ţine şi o minune, adică vreo trei zile...

duminică, 26 iulie 2009

Muzică - balsam pentru suflet

În aceste zile, este "week-end ABBA" pe VH1, după un interval destul de scurt de la alt week-end, dedicat aceleiaşi formaţii. E o muzică ce mi-a fost dintotdeauna dragă şi pe care o reascult întotdeauna cu plăcere. Asta mă ajută, printre altele, să trec peste tot felul de mărunţişuri zilnice şi să mă amuz când văd că figurez la categoria "neica - nimeni", alături de mulţi alţii. Ce simplu e să te cocoţi pe un piedestal şi să consideri că restul lumii, toţi, dar absolut toţi, sunt nişte incapabili... Cât e de uşor să generalizezi şi cât de greu să-ţi înţelegi semenii, cu adevărat... Dar cât de puţin mai contează, astăzi, toate astea...

sâmbătă, 25 iulie 2009

Doamne, ce naivă sunt....

Nu ştiu cum se face, dar în ultimii ani tot am câte-o revelaţie bruscă, ce mă face să cred că la un moment dat voi deveni atât de înţeleaptă, încât mă voi speria şi eu... Lăsând gluma deoparte, vreau să spun că şi azi am avut o proaspătă revelaţie, mai exact că şefii de asociaţii reprezintă strict interesele furnizorilor de servicii şi în niciun caz pe cele ale amărăştenilor ca mine şi ca alţii, care bănuiesc că şi cotizăm pentru leafa lor. Dar despre ce e vorba. În toamnă am decis să renunţ la serviciile Termica şi să mă încălzesc cu calorifere electrice. Mai erau vreo doi pe scară la Termica, aşa că mi-am spus că n-are rost să mă debranşez, dau repartitoarele la zero şi e ca şi cum aş fi debranşată. Peste vreo lună şi-a montat unu centrală şi am mai rămas eu cu o vecină. Când am văzut că pe noiembrie pentru 4 unităţi la un repartitor (care a funcţionat deşi îl credeam închis!) am de achitat 70 de RON, m-am speriat, am căutat-o pe vecină şi am discutat apoi cu contabila asociaţiei, pentru a debranşa scara. Iar ea a făcut cerere oficială în acest sens. M-am dus acasă, la Humor, m-am întors senină şi am descoperit că "nema" debranşare. Am dat din nou repartitoarele pe minimum minimorum şi am mers mai departe, în formula electrică. În primăvară, când am ajuns pe la asociaţie, am aflat că deşi aveam o unitate!!! (înregistrată iar aiurea de acelaşi repartitor), am de plătit 250 RON. L-am căutat pe preşedintele nostru şi i-am explicat că eu nu achit un serviciu de care nu am beneficiat şi i-am atras atenţia asupra cererii de debranşare din decembrie, căruia nu i-a dat curs. Că hâr că mâr, că o să vadă... A trecut iar timpul şi când am revenit la asociaţie, am aflat că suma la căldură e intactă. Azi l-am întrebat din nou pe domnul care ne e şef în cartier care e situaţia şi mi-a spus că gigacalorimetrul de jos a mers, aşa că trebuie să plătesc. I-am amintit din nou de cererea de debranşare şi văzând că vorbesc la pereţi i-am spus că voi sesiza OJPC-ul. "Nu mă tem eu de asta!" a venit replica. Am ridicat şi eu tonul, am trântit o uşă şi am decis să mă duc luni să plătesc, pentru că mă pot trezi că mai am de achitat tot atât şi pentru penalităţi. La ceva ce nu am consumat! Numai că, în ce-l priveşte pe domnul "şef", nu cred că mai stric vreun "Bună ziua" pe el de-acum înainte. Chiar, pe indivizii ăştia nu-i schimbă nimeni? Iar în privinţa OJPC-ului, mă mai gândesc, totuşi. Poate că ar fi cazul să mă duc şi pe-acolo, fiindcă n-am agreat niciodată să-mi bage cineva mâna în buzunar, cu tupeu!

joi, 23 iulie 2009

Last good meal...

Un seara asta mai mănânc ceva mai de Doamne Ajută, pentru că de mâine dimineaţa revin la "Oshawa", câte zile oi fi în stare să ţin regimul. Nu am un entuziasm major în privinţa asta, dar am programate două sejururi la mare în viitorul foarte apropiat şi vreau s-arăt cât de cât acceptabil. Plus că am nişte haine în care nu prea intru... Aşa că, vorba unui "fan" al regimului Oshawa, de mâine la "lături"...

luni, 20 iulie 2009

Un NU hotărât calculatorului!

Nu sunt eu cea care spun aşa ceva, dar am descoperit astăzi, sincer, cu plăcere, un om care a rămas credincios străvechii maşini de scris. Trecând pe la muzeu, ca să-mi mai găsesc niscaiva surse de documentare pentru paginile mele de "Remember", l-am găsit pe muzeograful Ionel Bejenaru bătând, cu sârg şi cu ochelarii pe nas, la maşina de scris. Nici nu vrea să audă de calculator, toate scrierile trecute şi viitoare fiind în compania bunului său "prieten" ce seamănă, de ce să nu recunoaştem, cu o veritabilă piesă de muzeu. Mi-am adus aminte de începuturile mele jurnalistice, când chinuiam, cu acelaşi sârg, clapele unei banale maşini de scris. Era greu, nu puteai corecta, mai trebuia să rupi foile, să mâzgâleşti, îţi şi clămpănea destul de tare în urechi, dar - cel mai important - îţi menajai ochii - pe care ni-i stricăm astăzi cu bună ştiinţă, când ne uită Dumnezeu în faţa calculatorului. Aşa e cu binefacerile civilizaţiei, care întotdeauna sunt cu două tăişuri...

sâmbătă, 18 iulie 2009

Deja vu...

Zilele astea, când premierul a anunţat reduceri de 20% la cabinetele demnitarilor, am avut un puternic aer de "Deja vu", pentru că într-o perioadă similară, acum doi ani, primeam şi eu "în dar" un anunţ similar. În ce mă priveşte, paradoxal, a fost vorba de un mare noroc, pentru că era o perioadă în care am mai întâlnit niscaiva mâini întinse şi mi-am aranjat, oarecum, viaţa profesională. Dar ce fac cei de-acum? Îl auzeam pe prefect cum declară, senin, că din cancelaria lui pleacă un om. E, totuşi, o fiinţă vie, nu o piesă pe tabla de şah. Care, la fel ca şi cei din cabinetele ministeriale sau ale primarilor, rămâne pe drumuri în plină criză, cu perspective minime de a-şi mai găsi vreun job onorabil. Pentru că sunt rare situaţiile în care demnitarilor le şi pasă de cei cu care lucrează. N-au decât să se descurce, sau să plece în şomaj... Tare aş vrea să văd şi un personaj din vârful ierarhiei plecând în şomaj, unde îi trimit pe mulţi, să simtă pe propria piele cum este... Eu n-am "servit" decât şomaj tehnic pe vremuri, la Integrata, dar ştiu că e vorba de umilinţă cât încape. Aşa că, într-un timp în care unii se pregătesc de proteste pentru prime de vacanţă (altă aiureală), alţii îşi fac băgăjelul şi pleacă... Primind un zâmbet larg şi politicos de la cei cu care au lucrat... şi cam atât. Oricum, e un soi de slujbă care pe mine nu mă mai interesează, pururi...

joi, 16 iulie 2009

Gânduri pentru viitorul apropiat

Deci! În primul rând, mai e nevoie de câteva zile de Oshawa, pentru că văd că iar încep să arăt ca un purceluş. Al doilea, să-mi schimb niţel look-ul, fiindcă nu sunt prea entuziasmată de imaginea pe care mi-o întoarce oglinda dimineaţa. Trei: să încerc să fiu mai bine organizată, pentru că am foarte multe lucruri de făcut şi nu am voie să dau nimic peste cap. Patru: în momentul în care plec în Italia, să mă detaşez de tot şi de toate, să mă odihnesc şi să-mi încarc bateriile. Cinci: Să reuşesc să scriu în timp util proiectul cu Ucraina şi să obţin finanţare pentru o idee care mă reprezintă şi pentru care voi aduna, aproape integral, capitalul cuvenit de imagine. Şase: să mai găsesc câteva idei deştepte pentru serialul de politică internaţională, pentru ziar. 7 - 8 - 9... să dorm mai bine, să nu mă las călcată pe coadă de nimeni, să mai ajung măcar de două ori la plajă până la finele lunii... Nu cred că vreau prea mult!

vineri, 10 iulie 2009

Marginalii, după o emisiune TV

Am urmărit şi eu astăzi, în reluare, emisiunea de la Tele M la care am fost invitată aseară şi aş vrea să fac câteva comentarii "la rece". În primul rând, vorbesc mai bine şi mai fluent în faţa camerei decât în mod obişnuit. În majoritatea timpului sunt grăbită, nu acord atenţie maximă cuvintelor, mă mai bâlbâi, pe când la televiziune asta era singura treabă pe care o aveam de făcut: să vorbesc şi, dacă se poate, să spun niscaiva lucruri inteligente şi înclin să cred că m-am achitat onorabil de misie. În al doilea, se cam vede vârsta, dar asta nu e grav. Nu mai am nici 25, nici 30 de ani şi nici nu mi-am petrecut timpul cheltuind banii pe operaţii estetice. Ceea ce m-a bucurat, în schimb, a fost o expresie senină pe care am remarcat-o pe figura mea, ceea ce denotă existenţa unui echilibru interior destul de bun. Mai ales dacă ne gândim la vremurile pe care le trăim... Altă concluzie se referă la curajul celor spuse. N-am făcut afirmaţii prea comode şi sunt convinsă că sunt destui care m-au înjurat. Dar şi oameni care au apreciat cele spuse, unii sunând ca să mă felicite imediat după emisiune. Una peste alta, cred că voi cere un DVD cu emisiunea de aseară, pentru că e un reper existenţial destul de bun - pentru a şti cum arătam şi gândeam la un moment dat.

joi, 9 iulie 2009

This evening, Tele M

Diseară, de la orele 20.00, sunt invitată a Oanei Filip la emisiunea "Botoşanii în direct", de la Tele M.

miercuri, 1 iulie 2009

Ar putea cineva îndrăzni să spună că Şobi nu este un motan educat? Cu aşa mărturie fotografică...

Un nou proiect eligibil

Astăzi s-a afişat pe site-ul CJ Botoşani punctajul pentru proiectele culturale, din domeniul educaţiei şi cel sportiv. Printre cele ce au obţinut finanţare figurează şi proiectul "Foclorul, liant sufletesc pentru nevăzătorii judeţului Botoşani", pe care l-am scris şi l-am depus din partea Filialei Nevăzătorilor Botoşani. Am obţinut 80 de puncte din 100 posibile şi asta deoarece am trecut doar 11% la cofinanţare, aici pierzând vreo 15 puncte. Numai ca făcusem în prealabil un calcul destul de exact, ideea de bază fiind aceea de a depăşi pragul de 65 de puncte, peste care un proiect era eligibil. Cu cele 80 de uncte, ne-am "calificat" la pas... Este al cincilea proiect pe care îl scriu din 2004, toate fiind finanţate, la vremea lor. Celelalte patru au fost: "Oraşul pas cu pas", ediţia 2006 a "Heartrock", "Pe urmele lui Eminescu, pe jos" şi Festivalul naţional de folclor pentru nevăzători din 2008. Ultimul proiect, din 2009, va presupune, în rezumat, o succesiune de concerte ale Tarafului Nevăzătorilor Botoşani în localităţi ale judeţului, unde sunt comunităţi mari de nevăzători. Evident, nu vor cânta doar pentru ei, ci şi pentru toţi localnicii care vor dori să mai uite de necazuri, ascultând folclor de calitate.