joi, 24 februarie 2011

Un ultim dar de ziua mea, ce vrea să spună că primăvara e la doi paşi... Şi Şobi l-a apreciat, după cum se vede...







Blogurile din învăţământ încep să "se activeze"

Am creat în luna decembrie a anului trecut trei bloguri pentru învăţământul botoşănean. Unul pentru liceeni (http://liceenibotosani.blogspot.com), unul pentru gimnaziu (http://elevibotosani.blogspot.com) şi altul pentru grădiniţe (http://prescolaribotosani.blogspot.com). Primul a apărut fiindcă aveam foarte multe texte adunate pentru un ziar al liceenilor, care n-a mai văzut lumina tiparului. Cum era păcat să le las să "putrezească" în calculator, le-am lansat pe Net. Celelalte două bloguri au fost şi ele un fel de debuşeu. Cum din decembrie la ziar nu mai apare decât strict o pagină de învăţământ, în care mai semnează şi alţii, nu doar eu, trebuia să fac ceva cu articolele colaboratorilor pe care i-am adunat vreme de trei ani şi mai bine. Şi-atunci am mai creat două bloguri!
Cel cu liceenii a trecut, conform contorului blogului, de 7000 de afisari de pagina, www.trafic.ro vorbind de peste 1500 de vizitatori unici de la lansare pana acum. Deci e destul de evident ca-si contureaza propriul loc pe Net. Blogul de gimnaziu are si el vreo 2300 de afisari de pagina (n-am mai avut bani de trafic si in ce-l "priveste"), asa ca stau binisor. Anemic e cel cu gradinitele, zona de unde am teribil de putine informatii. Dau eu o raita la primavara ca sa-mi activez niscaiva conexiuni noi...
Deci, cand aveti timp, accesati-le. Le gasiti si in stanga blogului de faţă, ca linkuri.

duminică, 20 februarie 2011

Astăzi e ziua mea!


Eu, într-un moment de nedumerire...

E o zi splendidă de iarnă, cu multă zăpadă, care acoperă tot ce ar putea fi urât în jurul şi în viaţa noastră... Ce mi-aş dori să primesc în dar? Luna de pe cer, o insulă pustie în Pacific, un sat de munte - aşa, mai la soare - în Himalaya, o caserolă cu şoareci pentru Şobi (ca să nu mai aştepte mâncare de la mine!), inspiraţie perpetuă, motive să zâmbesc cât e ziua de lungă şi să continui şi când visez... Mă rog, fleacuri de genul acesta... Dacă nimic din toate acestea nu e la îndemână, îmi puteţi spune "La Mulţi Ani". Şi atenţia celor din jur contează şi poate chiar înlocui luna de pe cer...

duminică, 13 februarie 2011

Heathcliff şi Catherine


Mi-am propus astăzi să caut informaţii pentru o pagină de ziar care să apară pe 14 februarie, dar în care să nu scriu despre agasantul Valentine, ci despre iubire (pentru că nu cred că ar fi ceva comun între cele două noţiuni). Despre cupluri celebre, despre cuceritorii altor timpuri, despre cele mai longevive cupluri... Dar, aşa cum mi se întâmplă ades, voiam altceva...
Nu Casanova, nu eterna poveste dintre Eminescu şi Veronica Micle (care, de altfel, nu m-a convins niciodată, am impresia că a fost mai mult un chin pentru Eminescu decât o iubire!), nu JFK şi Marilyn Monroe a lui, nu cuplurile cărora le dă Primăria diplome şi flori la 50 de ani de căsnicie… Am găsit, ce-i drept, doi turci ce au lăsat în urmă 90 de ani de căsnicie, dar aveam nevoie de mai multe poveşti…
Căutam neobişnuitul, stranietatea unei poveşti fascinante precum cea dintre Heathcliff si Catherine Earnshaw… Numai că oricât s-ar spune că viaţa oferă poveşti cu mult peste cele din romane sau din filme, mă tem că nu e aşa... Poate că ele există, dar cei ce le trăiesc nu vorbesc despre ele… Iubirile ce se trec într-un fel de irealitate sunt ştiute doar de protagonişti, e greu să le găseşti detaliile pe Net sau prin vreun roman…
Şi-atunci am renunţat, gândindu-mă că nu voi găsi în viaţa reală o poveste precum cea din “La răscruce de vânturi”… Iar despre mai puţin de-atât, nici nu merită să scrii…