joi, 30 aprilie 2009

De 1 mai muncitoresc, odihnă!

Iar mi s-a cronicizat oboseala, cele trei ieşiri din luna aprilie (de la Dorna, Cluj şi Baia Mare) dându-mi tot programul peste cap. Aşa că, de "1 mai muncitoresc" am de gând să mă odihnesc şi să mai fac câte ceva, printre picături, pentru ziar.

miercuri, 29 aprilie 2009

Acţiuni umanitare

În perioada 26 - 29 aprilie, italienii de la Asociaţia umanitară "Diaiutho" din Bolzano, Italia, au distribuit ajutoare în 4 comune botoşănene, principalii beneficiari fiind copiii din comunele Mihălăşeni, Dobârceni, Răuseni şi Unţeni. La fel ca şi în alte dăţi, m-am ocupat de partea de organizare de pe teritoriul judeţului nostru, Luciano transmiţându-mi azi că i-a găsit pe "tutti a posto". Se pare că nu mi-am pierdut abilităţile organizatorice...

Lansare de carte a lui Gheorghe Vidican la City Gallery Botoşani, între sobrietate, inocenţă şi amuzament



sâmbătă, 18 aprilie 2009

De Paşte, în Bucovina!


Parcă aşa sună sloganul lui Gheorghe Flutur, preluat şi de Elena Udrea. Ei bine, acolo plec si eu peste jumătate de oră, mai exact la o pensiune din Vatra Dornei. În acelaşi loc am fost şi acum doi ani, mărturie fiind fotografia făcută în acea vreme în Munţii Călimani...

vineri, 17 aprilie 2009

Erou al muncii capitaliste

Cam asa ceva ar trebui sa scriu pe o diploma pe care mi-o pot acorda, din moment ce am terminat curatenia de Pasti. Acum pot sa vina si Sarbatorile...

marți, 14 aprilie 2009

Bucurii simple ale vieţii

Suntem din ce în ce mai grăbiţi, din ce în ce mai nervoşi, mai prozaici cu fiecare zi. Ne interesează doar faţa văzută a vieţii, realitatea nudă, grijile ce sunt din jur împrejurul nostru împiedicându-ne să mai visăm cu ochii deschişi sau să dorim să aruncăm pradă sufletului noi şi noi fărâme de frumos.
Dacă am privi mai atenţi sensibilităţile existenţei, am observa că multe dintre ele ne sunt, din fericire, oferite gratis. Soarele încă răsare şi apune în irizări multicolore, iar în nopţile senine mai poţi căuta pe boltă Carul Mic, Steaua Polară sau Calea Lactee. Zâmbetul unui copil sau înţelepciunea tihnită întipărită pe faţa unui bătrân, mugurul unei flori de magnolie, aripile catifelate ale unui fluture, giumbuşlucurile animalului preferat, unduirea unui lan în pârg, răcoarea din mijloc de pădure, toate există, sunt lângă noi, nu trebuie decât să le vedem şi să le oferim ofrandă spiritului. Încă mai ninge cu fulgii mari ai copilăriei, deşi din ce în ce mai rar, iar ploile repezi de vară, înnobilate de curcubee, şterg toată mizeria ce le iese în cale.
Poate şi faptul că nu suntem atât de civilizaţi ca alţii e un avantaj. Mai putem respira un aer curat, nu avem nevoie de măşti de gaze ca-n megalopolisuri suprapopulate, un pârâu de munte e încă limpede şi fulgerat de păstrăvi argintii, iar fructele şi legumele îşi trag gustul din seva pământului şi nu din cine ştie ce variante sintetice. Din fericire, natura şi-a păstrat un gust de pur şi proaspăt, ideală pentru rasa umană fiind alunecarea, pe nesimţite, spre-o fermecătoare "imagine-n oglindă".

luni, 13 aprilie 2009

Grăbiţi-vă cu pregătirile, că vine Paştele. Numai că aveţi grijă la siluetă, să nu ajungeţi ca mine, după!

O creştere de 920 de vizitatori pentru blogul meu, în trafic.ro

Ce-i drept, nu apar în topul creşterilor de săptămâna trecută, dar e un salt substanţial, realizat în urma postării despre emisiunea de la "Pro TV", "Frumuseţe pe muchie de cuţit", ce m-a adus până pe locul 230 în clasamentul blogurilor româneşti. Aşteptam eu de ceva vreme ca blogul meu să fie băgat în seamă, dar nu am contat pe un asemenea avânt... Bănuiesc că de-acum va urma şi un coborâş, vine Paştele şi lumea s-ar putea să fie mai preocupată de alte cele decât de Internet, dar pot spune că am avut parte, deja, de un prim cadou interesant de Sărbători.

duminică, 12 aprilie 2009

America, văzută de la New York

Evident, nu e vorba de propriile mele observaţii, ci de ale verişorului meu cel mai mic, Dan, ce lucrează ca informatician în oraşul amintit şi care ieri a ajuns, după doi ani de trai pe pământul american, într-o vizită fulger pe-acasă. Mă aşteptam să văd un român speriat de criza care a năvălit peste noi tocmai de dincolo de Ocean, dar nici vorbă. Cu vreo 10 kilograme în plus din cauza muncii destul de statice şi a alimentaţiei ce se practică pe la americani, verişorul meu e degajat şi mulţumit de viaţa lui. Reuşeşte un lucru care la noi nu cred că ar funcţiona. Plecat în America printr-o firmă (care îi ia o cotă - parte din salariu dar îi şi găseşte angajamente), întreţine singur întreaga familie, adică soţia şi cei doi copii, ultimul, Alexandru, fiind venit pe lume în America (deci cetăţean american). Întreţinere înseamnă plata unei chirii de 1100 de dolari pentru plata apartamentului cu 3 camere, la care se adaugă utilităţi, mâncare, haine, grădiniţa privată a lui Cezărică, asigurări medicale şi tot tacâmul. În America şi-au cumpărat şi o maşină la mâna a doua, la un preţ absolut convenabil, cu care colindă în week- end-uri statele Americii. Am văzut ieri sute de imagini din locurile pe unde au ajuns, spre marea încântare a adulţilor şi, mai ales, a copiilor. L-am întrebat dacă se gândeşte să se întoarcă în România, sau măcar în Occidentul european. Mi-a răspuns, franc, că le e bine acolo. Probabil, ca peste tot, dacă îţi vezi de treabă, supravieţuieşti, decent, şi în perioade de criză. Văzut de treabă ce înseamnă, la New York, plecat de-acasă dimineaţa devreme, pentru a duce copilul la grădiniţă, întoarcerea acasă fiind seara, pe la 19.30. Programul de lucru e de 8 ore, dar mai e pauza de masă şi drumul, destul lung cu autobuzul, dus - întors. De fapt, nimic nu e simplu pe lumea asta, de ce ar fi altfel la New York. Unde este, totuşi, o altă lume, unde se pare că merită să trăieşti.

Teledon şi Turneu Stradivarius pentru nevăzători

În România, spre deosebire de ţările din jur, nu există un aşezămînt unde să li se poarte de grijă celor ce-şi pierd vederea în urma unor accidente sau boli şi unde să li se dezvolte condiţii de recalificare profesională. Din această raţiune, nevăzătorii organizaţi în Asociaţia Naţională de profil au decis să construiască o astfel de instituţie, numită Centru Socio-Profesional şi de Reabilitare. Construcţia a început în Bucureşti, în Cartierul „Vatra Luminoasă”, pe un teren rămas din suprafaţa achiziţionată pentru orbi, la începutul secolului XX, de Regina Elisabeta şi Regele Carol I. Nevăzătorii din România au donat până acum o sumă relativ importantă pentru construirea Centrului de Reabilitare, doar botoşănenii contribuind cu 15.000 RON. Iniţiatorii proiectului sunt convinşi că persoanele cu probleme vizuale vor sprijini această iniţiativă în continuare, dar că şi semenii lor vor da o mână de ajutor. „În acest sens, toţi cei capabili să rezoneze cu nevăzătorii din România pot dona, în perioada 2 aprilie - 17 mai, cîte 2 euro trimiţând un SMS la acelaşi număr, 879, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote. În Romtelecom pot apela numerele: 0900.900292, pentru a dona 2 euro; 0900.900295, pentru a dona 5 euro şi 0900.900290, pentru a dona 10 euro”, precizează Tudorel Tupiluşi, preşedintele Filialei Nevăzătorilor Botoşani. Toată această campanie va culmina cu un Teledon, ce va avea loc pe 9 mai 2009, în studiourile Televiziunii Române. Cu amintita ocazie, personalităţi din diverse domenii, oameni de valoare şi notorietate, vor da credit demersului nevăzătorilor. Prin prezenţa lor la Teledon, vor încerca să-i convingă pe telespectatori să sprijine construcţia centrului de reabilitare. În paralel, în acelaşi scop, este organizat Turneul Naţional Stradivarius. „Este vorba de 15 recitaluri ale violonistului Alexandru Tomescu şi ale pianistului Horia Mihail, ce vor fi susţinute în Bucureşti, la Ateneul Român şi în alte 14 oraşe importante din România în perioada 14 aprilie – 18 mai. La toate concertele turneului Stradivarius 2009 se vor putea face donaţii pentru Centrul de reabilitare, iar vânzările CD-urilor Stradivarius vor contribui la strângerea de fonduri”, completează Tudorel Tupiluşi.

vineri, 10 aprilie 2009

Tomorrow, cleaning, all day long!

Mâine scot calculatorul şi telefonul fix din priză, închid mobilul, îmi fac un ibric de cafea şi mă apuc de curăţenia de Paşte. Altminteri, mă apucă depresia din cauza bramburelii din jur...

joi, 9 aprilie 2009

Plictiseală mare, Mon cher!

Mi-am adus aminte de bancul cu talibanul care în fiecare zi mai făcea câte-o minunăţie, inclusiv omorât tot satul care îl enerva şi care tot murea de plictiseală în final. Nu ştiu cum, parcă şi mie mi se întâmplă ceva similar. Cu cât fac mai multe, cu atât mă plictisesc mai tare... Doar că eu nu am atacat încă satul...

Până unde vrea actuala guvernare să meargă cu modificările de personal?

E o întrebare pe care am primit-o de la un colaborator local, om inteligent şi care sigur are şi propriul răspuns conturat. Dar care a vrut să afle şi părerea mea, de jurnalist cu ceva vechime, cerere ce trebuie să recunosc că m-a onorat. Aşa că i-am scris şi public şi pe blog consideraţiile, poate mai sunt şi alţii curioşi: "Răspunsul e funcţie de contextul ce e într-o continuă schimbare. De bună vreme, poate destul de repede după căderea comunismului, am trăit „gătind” blana ursului din pădure. Ne-am tot iluzionat vorbind de creştere economică, când, de fapt, creşterile au fost mai mult în consum decât în producţie. Tot ce era o regulă de fier în comunism, de genul „planificare”, „productivitatea muncii” a fost aruncat la gunoi, ca fiind inutil. Am trăit, ca naţiune, destul de bine, împrumutând „en gros” şi ca indivizi la fel, folosind aceeaşi tehnică. Am auzit, anii trecuţi, semeni care mărturiseau, nonşalant, că au şapte credite sau rate la magazine... Ei bine, ca peste tot, a venit şi o scadenţă, ce din păcate, e una globală. Situaţia e chiar mai gravă în ţări avansate economic decât la noi, care nu am stat niciodată strălucit, ca nivel de trai. Am trăit doar, marea majoritatea a românilor, rezonabil. Stare de fapt care s-a cam sfârşit, la toate nivelurile. Sacul guvernamental e gol şi, pentru a nu ajunge la colaps, cei de la centru stau cu picioarele în apă rece şi caută măsuri, ce nu pot fi altfel decât nepopulare. Cât timp au fost lichidităţi, toate guvernele au luat decizii haotice. Au făcut risipă de bani în multe domenii, pentru a avea linişte socială sau slujbaşi cu spinările plecate, recunoscători pentru faptul că trăiesc mai bine decât vecinul de scară. Cel mai mare pericol, acum, e intrarea în incapacitate de plată guvernamentală, mai exact în neputinţa de a mai plăti pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii şi, evident, salarii de la stat. Ceea ce ar însemna, automat, şi căderea Guvernului. Pentru a se menţine pe linia de plutire, iau decizii care afectează categorii sociale mai puţin reprezentative, ca număr cel puţin. Aşa că e destul de greu de previzionat unde se vor opri. Cine ştie, poate la regionalizare, pentru a desfiinţa numeroase structuri administrative, deconcentrate şi posturile aferente. La salarii îngheţate e cert, la disponibilizări ale căror procente vor creşte, destul de probabil. Foarte importantă e şi capacitatea guvernanţilor de a muta ce a mai rămas din economia ţării din zona „underground” - „la vedere”, de împrumutul extern şi de potenţialele lichidităţi „albite” depinzând felul în care vom reuşi să depăşim criza. O perioadă, am auzit oameni spunând că, de fapt, nu există niciun fel de criză. Mă îndoiesc că se mai poate gândi aşa, ea există şi impactul e tot mai acut, de la o zi la alta. Vor rezista oamenii cu o mare capacitate de adaptare. Nu mai e vremea „sângelui albastru”, a fluturării diplomelor şi a masteratelor în faţa angajatorilor ci a oamenilor dispuşi să înveţe mereu, să accepte locuri de muncă chiar sub pregătirea lor, atunci când au dispărut cele „de blazon”. Timpul actual începe să aibă conotaţii de junglă. Preconizez chiar perioade în care vom folosi reguli de „comună primitivă”, adică vom fi plătiţi în fasole, cartofi, bonuri pentru magazinele de haine, precum cartelele de pe vremuri. Vor supravieţui oamenii puternici. Restul, Dumnezeu cu mila!"

Copiii din Leorda şi din Botoşani ne anunţă că a venit primăvara şi se apropie Paştele...



joi, 2 aprilie 2009

Italy and Sunny Beach, I'm coming!

Astea vor fi destinaţiile mele de vacanţă, vara asta. Pe 1 august plec în Italia, unde voi sta mai bine de 2 săptămâni la prietena mea Paula. Săptămâna viitoare ne vom cumpăra bilete de avion pentru mine, mama şi nepoata ei. Înţeleg că Paula locuieşte la 20 de minute cu bicicleta de mare, că nici Veneţia nu e departe, aşa că de-abia aştept... Nici bine mă întorc că urmează altă plecare la Sunny Beach, în Bulgaria, unde voi sta 7 zile într-un hotel de trei stele, cu un grup de 35 de persoane de la nevăzători. Dacă se vor materializa ambele plecări, pot spune că nu muncesc de pomană şi că mă aleg şi eu cu ceva de la viaţă...

Jurnalişti săraci cu duhul...

Din păcate, există încă mulţi semeni care consideră jurnaliştii o specie de imbeciluţi, cărora trebuie să le scrii o informaţie după principiul "mură în gură", la virgulă şi cu acordul bine stabilit între subiect şi predicat. M-am mai convins încă odată de acest lucru, citind astăzi câteva vorbe într-un mail pe care o colaboratoare mai veche a făcut greşeală să mi-l forwardeze. O altă doamnă profesor, pe care n-am avut onoarea să o cunosc şi nici viceversa, comenta cam aşa pe marginea unei informaţii: "Am mai adăugat câte ceva. Sper să-l publice... şi poate şi poza.... Eu am avut experienţe neplăcute, mi-au făcut harcea-parcea din articol!". Stimate doamne, ţin să vă anunţ că au mai făcut şi jurnaliştii facultăţi, că au mai şi citit niscaiva cărţi şi chiar au mai şi semnat unele... Context în care gândim rapid, scriem la fel şi, întâmplător, suntem şi buni psihologi. Deci, nu chiar nişte oameni de duzină! Aşa că, nu ne mai trimiteţi articole "la virgulă"... Scrieţi informaţiile pure cu alineat şi de redactarea textului permiteţi-ne să ne ocupăm noi. Dumneavoastră predaţi cu pasiune elevilor, realizaţi proiecte care să însemne ceva pentru comunitate şi dacă vă doriţi altceva, solicitaţi un job în mass - media locală!