miercuri, 31 decembrie 2008

La Multi Ani!

Ramas bun 2008, un an de care sunt, trebuie sa recunosc, multumita si Bun Venit 2009, an care Dumnezeu stie ce ne aduce... Important e sa fim pregatiti si pentru bune si pentru rele si sa trecem, senini, cumpana dintre ani. La Multi Ani tuturor!

vineri, 26 decembrie 2008

La Gura Humorului ninge de doua zile

Din copilarie nu am mai avut sarbatori ca scum. Afara zapada e de jumatate de metru, ninge in continuare si nu e prea frig. In casa e cald si bine, bradul e ca de revista, am inceput sa recuperez din oboseala ultimelor luni, asa ca totul e "ca la carte". Context in care pot transmite, degajat,"La Multi Ani" tuturor celor ce mi-au transmis, la randul lor, urari si chiar si celor ce nu s-au obosit s-o faca...

miercuri, 24 decembrie 2008

Punţi între oameni, care anulează distanţele...

Micile mele roluri de "Moş Nicolae" şi "Moş Crăciun" pentru cei şapte copii ai familiei Neacşu din Tulbureni au pornit de la un mail primit din partea unei botoşănence ce lucrează de cinci ani din Italia, mai mulţi români şi italieni luând în grijă, de ceva vreme, familia amintită. Detalii pe www.romaniaitaliacommunity.eu, unde puteţi căuta "Neacsu Botosani","Progetto Botosani","pareri ,sugerrimenti-familia Neacsu di Botosani"). Ideea e că nu trebuie să ne gândim, de Sărbători, doar la propriile persoane, fiindcă mai sunt mulţi alţii pentru care spiritul Crăciunului e o necunoscută şi pentru care putem face ceva...

În Ajun de Crăciun, a nins la Botoşani. Şi e un frig...

duminică, 21 decembrie 2008

A pleasant afternoon

In traducere liberă, pot spune că am avut parte de o după - amiază frumoasă, cea mai importantă caracteristică fiind naturaleţea. Cei ce au jucat căiuţii de la "Cartonajul" erau demni de ecranul televizorului, dat fiind patosul şi ritmul cu care dansau şi diferenţa de "altitudine" dintre ei - de vreo 40 de centimetri. Taraful filialei nevăzătorilor şi membrii lui s-au întrecut pe sine, de parcă erau pe scena festivalului recent încheiat, iar tinerii din Coşula mi-au amintit de obiceiurile de altădată, ursarul fiind o veritabilă mascotă (era atât de simpatic că i-am dat şi o sută de mii, pe "vechi"). Nevăzătorii au dansat, împreună cu coşulenii, dar şi între ei, mâncarea era paşnică, aproape dietetică, nu a năvălit nimeni peste noi, deşi uşa de la "Mioriţa" era deschisă... Totul a curs ca într-o lume ideală, din care m-am desprins, precum Cenuşăreasa, doar pentru că afară era întuneric şi ţin mult la aparatul meu de fotografiat... Once again, a very pleasant afternoon...

Ursar din Coşula, fotografiat din toate unghiurile la petrecerea de astăzi de la Mioriţa


sâmbătă, 20 decembrie 2008

Sărbători fericite, pe care să le petreceţi într-o zonă precum cea din imagine...

O urare de Nou An care mi-a fost dragă, aşa că o retransmit, la rândul meu, celor ce-mi accesează blogul

Au inceput deja să "curgă" felicitările de Sărbători, pe mail. Până una alta prietenii nu se prea înghesuie, de aceea public pe blog o urare realmente frumoasă primită de la o firmă, "AB Consult", care habar n-am de unde are adresa mea. Dar asta contează mai puţin, citiţi textul, pentru că merită!

"Va dorim ca in anul ce se intrezareste sa aveti timp pentru a va bucura de frumusetea vietii, sa aveti timp pentru clipe de bucurie alaturi de familie si intalniri vesele alaturi de prieteni, sa va bucurati ca aveti aproape prieteni si oameni care va iubesc, sa fiti binecuvantati cu toate splendorile daruite de Domnul sufletului, mintii si trupului in fiecare zi!
Cineva a spus candva:
"Ce pleaca se si intoarce."
Noi va intoarcem multumiri sincere si va dorim sa aveti parte de sanatate si fericire !
Sarbatori Fericite !

Efectul de bumerang al vietii
Cineva a spus candva:
"Ce pleaca se si intoarce."
Numele lui era Fleming si era un sarman fermier scotian. Intr-o zi, pe cand muncea, a auzit un strigat de ajutor venind dintr-o mlastina invecinata. Si-a lasat uneltele si a alergat la mlastina. Acolo, plin de namol, se afla un baietel ingrozit care se lupta sa scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma sa fie o moarte inceata si ingrozitoare.
A doua zi, o trasura luxoasa s-a oprit la usa fermierului. Un nobil elegant a coborat din ea si s-a prezentat ca tatal baiatului pe care fermierul il salvase.
"Vreau sa te platesc", a spus nobilul. "Ai salvat viata fiului meu".
"Nu, nu pot sa accept bani pentru ceea ce am facut," i-a raspuns fermierul refuzand oferta.
In acelasi moment, fiul fermierului a aparut in usa casei.
"Acesta este fiul tau ?" l-a intrebat nobilul.
"Da", a raspuns mandru fermierul.
"Hai sa facem o afacere. Lasa-ma sa-i ofer aceeasi educatie pe care o va primi si fiul meu. Daca si el este ca tatal lui, cu siguranta va deveni un om cu care sa te mandresti."
Si asta a facut.
Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicina St. Mary's Hospital Medical School din Londra si a ajuns cunoscut in lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.
Ani mai tarziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlastina s-a imbolnavit de pneumonie. Ce i-a salvat viata de data aceasta? Penicilina.
Numele nobilului? Lord Randolph Churchill.
Numele fiului sau? Sir Winston Churchill.
Morala: Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cum nu ai suferit niciodata. Danseaza ca si cum nu te-ar vedea nimeni. Canta ca si cum nu te-ar asculta nimeni. Traieste ca si cum Raiul ar fi pe Pamant.
Si mai ales, sa nu uiti sa te bucuri de viata!!!"

De Moş Crăciun, mi-am cumpărat canapea nouă. Pisica şi tabloul sunt ceva mai "vechi"...

joi, 18 decembrie 2008

Oameni care te fac să vezi viaţa altfel

Am făcut sumedenie de lucruri anul acesta, aşa că mai că îmi vine să spun că a fost cel mai plin din existenţa mea. Printre altele, am făcut un serviciu mărunt unor semeni care mi-au propus o colaborare, fără să aştept nimic în schimb. Iar în seara asta am primit, de la peste 1500 de kilometri depărtare şi de la români care nici nu ştiu cum arată, un dar de Moş Crăciun care m-a făcut să uit, de-a binelea, micile mizerii care mi-au marcat ultimele zile. Sunt dulciuri, cafea, şmacsuri, un Moş Crăciun de pus în brad... Atenţii care m-au surprins în mod extrem de plăcut şi care mă determină să duc mai departe tot ce întreprind. Pentru unii contează, alţii mă înjură, dar cert e că puţini mă ignoră, aşa că merită să perseverez! Încă o dată, mulţumesc doamnă Angela!

luni, 15 decembrie 2008

Oare de ce nu candidează?

Absolut întâmplător, am dat în seara asta pe TVR1 şi l-am ascultat pe Cristian Tudor Popescu. Îmbrăcat ca un oarecare, cu o barbă de un cot, dar spunând lucruri de o asemenea substanţă, încât m-a dus gândul la faptul că doar un astfel de om aş vota la viitoare alegeri. Oare de ce nu candidează? Chiar, oare de ce?

Surprize, surprize, în variantă dâmboviţeană

Studiind trafic.ro, am avut sentimentul că un cunoscut şi-a dorit să afle ce comentez după lovitura de teatru de pe scena politică românească, aşa că "mă execut". Noua retragere a lui Stolojan, fără lacrimi de această dată, e o mutare proastă. În stilul lui fascist, aveam speranţa că va reuşi să ne treacă dincolo de hăul economic ce ne aşteaptă în 2009. Se pare că sforile ce se trag în politica românească, cel mai des de doi bani, l-au determinat să revină la linia de start, de unde nu cred ca va mai pleca vreodată. Mă tem că vom vedea, atunci când va fi gata, un cabinet de miniştri de-o să ne luăm cu mâinile de cap, nici emigrarea, la care mă tot gândeam periodic, nemaifiind o soluţie viabilă. Dar asta e, vin Sărbătorile, mai bine mă gândesc cum termin tot ce am de făcut până plec acasă, la Gura Humorului...

miercuri, 10 decembrie 2008

Arta negocierii versus razboiul orgoliilor

Lucrurile nu sunt încă pe deplin tranşate în politica românească, la vârf, dar ele sunt orientate pe un anumit făgaş. Adică PDL + PSD + PC la guvernare. Că va mai fi şi UDMR şi în ce formulă, cine ia felia mai mare de caşcaval la ministere, asta rămâne de văzut şi poate nici nu mai contează aşa de mult. Ce e important e că avem un premier cu priceperi într-ale economiei şi finanţelor, vital într-o astfel de perioadă şi o largă majoritate parlamentară, ce ar putea gestiona o perioadă de criză. Care a fost cheia ecuaţiei, ce a fost astfel rezolvată? Orgoliul nemăsurat al lui Tăriceanu, ce a vrut totul sau nimic, adică accederea la guvernare, dar şi perpetuarea sa la vârf, versus orgoliul ceva mai intrat la apă al lui Geoană, ce a înţeles, spre deosebire de preopinentul său, că patru ani pe tuşă ar semăna cu o veritabilă exterminare politică. Probabil şi negociatori mai buni la PSD, care l-au făcut pe liderul social - democrat să înţeleagă că nu e el "cheia şi lăcata" şi că există şi alte posturi interesante, nu doar cel de premier... Şi sunt, evident, că nici o şefie a Senatului nu e de colea... Dar eu la altceva mă gândesc, acum. Cu câtă osârdie îşi înjură, bănuiesc, liberalii şeful, prin cotloanele propriilor case, pentru că trebuie să se retragă în block - starturi, pentru cine ştie câtă vreme. În luminile reflectoarelor, unii sunt gata să plece cu capul sus, alţii îşi scriu ode asezonate cu fotografii de lux şi se mai şi laudă singuri pe site-urile de ştiri, doar - doar şi-or păstra postul călduţ... Şi bănuiesc că sunt personaje ce vor reuşi "săritura" dintr-o barcă în alta, pentru că de, oameni suntem cu toţii, iar când vreo divă îşi dă ochii peste cap, recunoaştem că om mai capabil nu există... Mă rog, sunt multe zvârcoliri acum, şi-s destui cei cărora n-o să le tihnească Sărbătorile. Şi mulţi îi "mulţumesc", cu siguranţă, încă actualului premier...

marți, 9 decembrie 2008

Daruri de Moş Nicolae de la românii din Italia

În primăvara acestui an, un grup de români ce lucrează în Italia şi de italieni au aflat din mass –media că o familie din Tulbureni, ce are şapte copii, se confruntă cu numeroase dificultăţi. Impresionaţi de soarta familiei Neacşu, au început să adune bani, pentru alimente, în primă fază. Ulterior, le-au cumpărat purcei şi iepuri, dar şi carton de acoperit casa. Fiindcă doi dintre micuţi aveau strabism, în luna noiembrie i-au dus la Iaşi pentru a fi operaţi, în momentul de faţă doar băieţelul fiind posibil, după 6 luni, să mai aibă nevoie de o nouă operaţie, surioara lui fiind bine sănătoasă. Toţi cei nouă membri ai familiei Neacşu au drept venituri doar alocaţia copiilor şi ce mai câştigă părinţii, muncind cu ziua. Au avut şi ajutorul social, dar au fost scoşi din evidenţe, deşi nici casa în care stau nu e a lor, ci a unei bunici. Cu toate acestea, nu se plâng, mama ocupându-se de mezini, ce nu merg la grădiniţă. Fiindcă nu ajung acasă în această perioadă, românii din Italia mi-au propus să le fiu mesager în Ajun de Sfântul Nicolae, când le-au trimis celor şapte copiii sumedenie de dulciuri şi fructe. Grupul ce i-a luat în grijă se va preocupa, pe mai departe, de soarta micuţilor, dar s-ar bucura dacă li s-ar alătura şi conaţionalii lor rămaşi în România.

duminică, 30 noiembrie 2008

Pronostic

M-am uitat şi eu, ca tot românul, la televizor şi pe site-urile de ştiri, la exit - poluri. La cald, aş face un prim pronostic: că Geoană nu va fi premier. Aştept să văd cum evoluează lucrurile şi îmi mai dau cu părerea, pe parcurs. Acum mi-e somn...

Bună poanta!

Am primit mai îninte, pe messenger, un mesaj de la un prieten, ce suna aşa: "Nu mergeţi la vot, că vă calcă hoţii"!. Ghinion, apucasem deja să merg. Spre norocul meu, se pare că hoţii sunt prin alt cartier, că aici n-au ajuns...

Am votat!

Numai că e mare secret şi cu cine!

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Marea brambureală

Aseară, Cristian Tudor Popescu avansa un procent de 40% aferent prezenţei la vot de pe 30 noiembrie. Eu mă uit la ploaia de-afară şi mă gândesc că e vorba de o previziune optimistă... Mă tem că fiind vorba de o corcitură de uninominal, potenţialii votanţi vor fi într-o derută totală. Ei s-au învăţat, ani de-a rândul, să voteze partide, sorbind vorbele "locomotivelor" politice de la centru. Ei bine, acum se uită la "uninominalii" din cartierul lor şi se întreabă de unde au apărut şi pentru ce i-ar vota... Am mai constatat un lucru: că la alegerile astea nu am mai fost bombardaţi cu sondaje de opinie, în fiecare secundă. Cred că şi cei ce conduc astfel de institute nu vor să-şi piardă credibilitatea scoţând pe piaţă sondaje comandate într-o perioadă în care realitatea e total imprevizibilă. Mâine poate câştiga oricine. Poate intra PRM-ul în Parlament şi rămâne pe tuşă UDMR-ul, îşi pot adjudeca primul loc pe podium şi PDL-ul şi PSD - PC-ul. Alianţele ulterioare se pot încheia între cine nu te aştepţi, machiavelismul eminenţelor cenuşii de secol XXI fiind greu de cuantificat. Încă nu ştiu, în clipa asta, dacă mă duc la vot. Poate că da! Dar votul meu va fi imprevizibil, ca al multor români, pentru că voi lua o decizie abia în cabina de vot, în cazul în care ajung acolo!

Jocurile de gleznă ale sorţii

E seară, am trimis la ziar vreo trei pagini (asta ca să mă laud), am şi gătit ceva, aşa că am răgaz să scriu şi pe blog. Afară plouă mocăneşte, prilej numai bun ca să mă simt bine în propria casă, unde e cald şi unde de vreo oră a revenit şi Internetul... Pentru că tot e cald şi bine, nu pot să nu mă gândesc la destin şi la evenimentele ce ţi se pot părea, la un moment dat, catastrofe existenţiale, dar care, peste vreme, realizezi că au fost adevărate binefaceri. Acum mai bine de un an, am rămas, total neaşteptat, în mijlocul drumului, din punct de vedere profesional. Cu o datorie consistentă la bancă şi incapabilă să accept tot ce mi se oferă. Ei bine, oameni care nu-mi promiseseră nimic niciodată şi care n-aveau nicio obligaţie, mi-au făcut oferte pentru câte-un job. În timp ce alţii, care îmi ofereau înainte luna de pe cer, m-au lăsat cu ochii în soare... A fost, trebuie să recunosc, complicat de-a binelea. Unora le-am spus "da" pe de-a-ntregul, altora doar pe jumătate, pe alţii i-am refuzat şi, cătinel - cătinel, mi-am construit un nou statut profesional. În spaţiul căruia, în linii mari, sunt eu, nu doar o anexă. Am să scriu, la finele anului, un fel de raport existenţial pentru noua etapă din viaţa mea. În care sunt evenimente care, din fericire, îmi poartă, în majoritatea cazurilor, semnătura. Mă întreb cum ar fi fost dacă lucrurile ar fi mers în făgaşul lor normal şi m-aş fi trezit acum, şi nu în septembrie 2007, în mijlocul drumului? Cred că acolo aş fi rămas! Cine Dumnezeu mi-ar fi oferit o slujbă, acum în plină recesiune economică? Anul trecut, exact când aveam nevoie de un balon de oxigen, s-au creat tot felul de conjuncturi favorabile şi ofertele au venit, pentru că posturile erau vacante... Acum, nici într-o fabrică de confecţii nu aş găsi de lucru, că şi-acolo se fac disponibilizări... Glumesc, sunt un soi de catâr, cu o capacitate incredibilă de adaptare şi sigur n-aş ajunge să mor de foame în nicio împrejurare... Dar probabil că aş fi fost nevoită să accept şi oferte în care să mă depersonalizez şi în care să nu mai însemn nimic şi asta m-ar fi deprimat teribil... Nu-mi vine să cred că luna viitoare, în prag de Sărbători, aş fi intrat în şomaj, odată cu schimbarea gărzii la Parlament. Cred că şi în privinţa asta m-a trecut un mare păcat. Să fi mâncat ceva când eram mică şi să nu-mi fi spus mama?

miercuri, 26 noiembrie 2008

Important om, Victoraş!

E vorba de un personaj cunoscut în această urbe, căruia, culmea, i-am dedicat o opinie în ziar, pe vremuri, pe care am preluat-o şi în una din cărţile mele. Cu mine, cel puţin, a fost politicos mai tot timpul. Îmi mai cerea bani împrumut, nu mulţi, pe care nu mi-i dădea niciodată înapoi, îmi mai dăruia o floare de 8 martie, în linii mari, totul era ok. Ei, dar lucrurile s-au schimbat, e om mare acum... L-am întâlnit în dimineaţa asta şi mi-a spus de sus, pe cine a sprijinit în campanie şi că-l "scoate senator" pe respectivul". Nu dau nume, că nu fac campanie electorală gratuită... Tot citând din Victoraş, politicianul e "băiat gentile", probabil spre deosebire de alţii, care n-au fost inspiraţi să apeleze la serviciile sale... Te pui cu Victoraş... Mi-am luat repede ziarul de la chioşc şi am plecat, umilă, la slujbă... Nu de alta, dar îmi cunosc lungul nasului...

marți, 25 noiembrie 2008

Ce emoţionată sunt...

Asta tot ca să parafrazez un clasic în viaţă, mai exact un coleg de la nevăzători. Mi-am adus aminte că duminică sunt alegeri şi m-a cuprins o emoţie teribilă... Ce frumos va fi în ziua alegerilor şi mai ales după ce noua Putere, care poate fi cea veche, se va instala la frâiele ţării... Cum va curge în România lapte şi miere şi cum vom trăi, cu toţii, cum nici n-am visat vreodată... Cum se vor gândi, aleşii, numai la binele celor mulţi şi nu la recuperarea sumelor uriaşe pe care le-au investit în campanie... Cum ne vor răspunde, imediat, când îi vom deranja telefonic, pentru o problemă ce ne chinuie existenţa... Haida de, că am încurcat borcanele, ăsta era scenariul science fiction pentru o viitoare carte...

Mulţumesc, domnule Micu!

Pentru sugestia făcută pentru pagina de "Remember" de joi. Că mi-a ieşit creierul pe urechi adunând informaţiile, are mai puţină importanţă, ceea ce contează e rezultatul, care zic eu că nu e de duzină. Detalii, în "Monitorul" de pe 27 noiembrie 2008...

vineri, 21 noiembrie 2008

Înţelepciunea intelectualului autentic

În seara asta am avut o conversaţie telefonică cu o bună prietenă din Flămânzi, învăţătoare în prag de pensie. Printre altele, mi-a mărturisit ce soluţie de ieşire din criză pentru România a găsit, stând de vorbă cu soţul ei, profesor de istorie: „fiecare politician, în loc să cheltuie sume uriaşe în campanie, mai bine ajuta ţăranul român să-şi are pământul”. Cei doi intelectuali de la ţară (că Flămânzi e doar „poreclit” oraş), sunt unii autentici. Poate şi de-aceea ştiu că o ţară ce se scufundă în criză îşi poate construi un plan de salvare pornind de la pământul generos pe care-l are. Până la scoaterea industriei din rugină şi a băncilor din faliment, primordial e să ne asigurăm nevoile primare, ce înseamnă hrană, căldură, îmbrăcăminte... Dacă ai mâncare şi eventual surplus, o vinzi şi cumperi altceva ce e strict necesar... Dar e greu, înţelepciunea e un dat care n-a ajuns la mulţi...

"Japonezele" de la Colegiul Economic Botoşani, "vorbind" despre "Interculturalitate şi spiritualitate" în Săptămâna Educaţiei Globale

miercuri, 19 noiembrie 2008

Bacoviană

Într-un fel de toamnă - iarnă, prin oraş "curge" campania electorală. Cu maşini cu chipuri zâmbitoare, cu bannere imense şi liceeni echipaţi în toate culorile curcubeului - împărţind fel şi fel de hârţoage... Asta pe de-o parte, pentru că pe de alta vezi oameni agitaţi, uitându-se lung în galantare, la preţuri, făcând anticameră la medicii de familie, unde-i înjură pe politicieni şi semeni nervoşi şi ades iraţionali pe la toate colţurile... Totul într-o cvasicalicie generalizată, fără orizont, fără dorinţa, ca să nu zic şi capacitatea de a te desprinde din turmă... E foarte greu să trăieşti în Botoşani şi nu mă mir că mai toţi fug, cât îi ţin picioarele, de zona asta... Puţini au curajul să rămână, pentru că există o tendinţă implacabilă spre uniformizare, spre spălarea creierelor, care numai pe vremea comunismului se mai practica... Sunt zile în care îmi aduc aminte de "Zbor deasupra unui cuib de cuci" şi de lobotomia din final, singura capabilă să-l şablonizeze pe Mc Murphy. Sunt oameni pe care doar intervenţia chirugicală îi poate face "cenuşii". Eu, una, sper să nu ajung pe masa de operaţie şi să rămân, pe mai departe, un om care nu seamănă cu alţii. E singura mea şansă să-mi justific existenţa, pentru că altminteri, aş simţi că trăiesc de pomană...

marți, 18 noiembrie 2008

Damned it!

Internetul de la UPC merge "senzaţional" în ultima vreme! Atât de bine că mi-au dat prilejul să-mi aduc aminte toate înjurăturile pe care le-am învăţat de la bunica când eram copil... Dacă aşa vor sta lucrurile de-acum înainte, trebuie să-mi dau de pomană calculatorul şi să mă fac baby - sitter, probabil, că pentru asta n-am nevoie de modem funcţional şi alte cele...

duminică, 16 noiembrie 2008

Zâmbete de canava

Cred ca starea de lehamite e legată şi de faptul că am văzut "pe sticlă" un domn pe care, întâmplător, l-am cunoscut. Acelaşi zâmbet de canava, mereu acelaşi, precis îndelung exersat în faţa oglinzii. Cu remarci lipsite de politeţe la adresa moderatoarei, izvorâte din excesul de suficienţă si cu altele, similare, pe seama celor ce-i sunt slujbaşi. Nimic nou sub soare...

Bad time

Cred că nu m-am născut când trebuie. Ar fi fost mai nimerit să se întâmple cu vreo 10 ani mai devreme şi să mă apropii acum de pensie. Să am un venit sigur, bun - rău, cum e el, şi să nu mai depind de nimeni. Dar aşa, mai am cale lungă până atunci şi mi-e cumplit de lehamite de tot... Poate dimineaţa lucrurile sunt ceva mai roz...

luni, 10 noiembrie 2008

"Lucruri care ne înspăimântă"

Interesant şi dens editorialul cu numele de mai sus, semnat de Cătălin Moraru şi publicat astăzi în Monitorul de Botoşani. La fel de interesante sunt şi comentariile, sobre ca şi textul, care demonstrează că temele majore atrag în jurul lor oameni care întâmplător mai şi gândesc, nu doar înjură.

vineri, 7 noiembrie 2008

Cu capul sus

Senatorul Gavrilă Vasilescu a organizat astăzi o conferinţă de presă pentru a-şi lua rămas bun de la botoşăneni, la finalul mandatului. E un om după care nu prea m-am dat în vânt, bună vreme. Fără cine ştie ce şarm personal, cu o profesie anodină (notar, dacă nu mă-nşel), nu existau motive să te dea entuziasmul afară din casă, la adresa dumisale. Şi, cu toate astea, acum, când tragi linia, constaţi că a avut nu doar un final de bun simţ, ci şi un traseu pe măsură. În Parlament a fost extrem de activ (nu o dată l-am văzut pe sticla televizorului), ne-a făcut părtaşi la un eveniment sportiv de renume internaţional şi a creat evenimente neobişnuite, precum concursurile de canoe. Important e că a fost, în linii mari, un om firesc şi, mai ales, constant în tot ce a făcut. Astă vară, când am organizat Târgul de jucării, a făcut cumpărături serioase, a donat tot ce a cumpărat copiilor de la ţară şi un urs de pluş Codruţei Barariu - talentata solistă de la târg. Fără ifose şi fără să aştepte statuie pentru asta. Aşa cum a făcut şi soţia ex- deputatului Marcu, care nu a bănuit, vreo clipă, că voi scrie despre cumpărăturile şi donaţia ei în ziar. Cred că Gavrilă Vasilescu şi-a meritat salariul de senator de Botoşani şi că va fi salutat cordial, pe stradă, dacă va mai reveni pe-aici. Eu, cel puţin, aşa voi face!

miercuri, 5 noiembrie 2008

Victoria lui Obama, sarbatorita la New York pana tarziu in noapte

Victoria lui Barack Obama a fost sarbatorita pana tarziu in noapte, la New York, unde locuitorii si turistii s-au strans in Times Square, la Rockefeller Center si in Harlem. Mii de suporteri ai senatorului democrat au cantat, au agitat pancarte si au scandat numele primului presedinte de culoare din istoria Statelor Unite.
Sustinatorii lui Obama au blocat Times Square, fiind nevoie de interventia fortelor de politie pentru ca masinile sa poata circula (Hotnews)
Felicitari americanilor, pentru optiunea lor, care sigur e cu totul altceva decat ce a fost inainte. Pe cand si la noi o optiune pentru politicieni de tip nou, fara sechelele trecutului si minti imbacsite? (Myself)

luni, 3 noiembrie 2008

O good week

Săptămâna trecută, în sine, a fost una cam aiurea, obositoare şi fără nici un fel de satisfacţii. Pentru blog, în schimb, a fost benefică, deoarece am cel mai mare număr de vizitatori din ultimele 18 săptămâni: 257. Şi luna octombrie a însemnat un reviriment, cei 1001 vizitatori marcând o creştere după trei luni de amorţeală... De aş putea să trăiesc şi eu pe blog, şi nu în viaţa reală, ca să mă molipsesc de starea de bine dată de interesul pentru cele publicate pe Net. Deci, implicit, şi pentru autor...

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Legendele toamnei

O bijuterie de film... Nici nu-mi amintesc a câta oară îl revăd, pentru că de fiecare dată e ca şi cum ar fi vorba de prima întâlnire. O poveste perfectă. Muzică, imagine, actori, totul emoţionează şi te face să te gândeşti la ce-ai văzut, bună vreme... Brad Pitt, Anthony Hopkins, Aidan Quinn, Julia Ormond, actori care te determină să uiţi că e vorba, de fapt, de un film... Sâmbăta viitoare, pe "Acasă", e "Noiembrie", alt film de zile mari... Nu-l rataţi...

Survivors

Va urma o perioadă extrem de dificilă, la noi ca şi în restul lumii, în care cuvântul de ordine va fi supravieţuirea. Cu riscul de a culege înjurături, grevele ce se anunţă pentru mijlocul acestei luni mi se par hilare. Dacă şi-a imaginat cineva că noi suntem scutiţi de criza mondială, înseamnă că e de o naivitate ce merită tratată. A ajuns şi la noi, sute de oameni - spre o mie - primind preaviz în Botoşani. Şi e doar începutul. Ca să ieşi acum în stradă ca să ceri salarii mai mari mi se pare o pierdere de vreme, numai bună pentru ogoit orgoliile unor lideri sindicali. Pentru că pentru cei ce-i reprezintă, nu va folosi la nimic. Sacul bugetar e gol, cheltuit pe tot felul de aiureli de tip clientelar, datoria externă e cât casa, iar cei ce ne creditau nu stau nici ei pe roze.
Eu am prins vremuri în care nu am luat salariul timp de trei luni şi am supravieţuit mulţumită mamei, dar nu ştiu dacă şi cei ce cer, mereu, noi drepturi, cunosc cum e să traversezi astfel de perioade. E posibil să vină timpuri în care ieşitul în stradă să fie pentru păstrarea locului de muncă, pentru un minim de decenţă existenţial, Dumnezeu ştie, poate chiar, paradoxal, pentru stabilitate socială. Bine ar fi, cum au avansat unii, să fie vorba de o criză ce ţine doar nouă luni, numai că prevăd o austeritate pe termen lung.
Trăim, de prea multă vreme, încurajând consumul şi nu producţia, mult trâmbiţata creştere economică fiind o fantasmagorie. L-am auzit aseara pe Cristian Tudor Popescu vorbind despre germanii care au reînceput să citească opera de căpătâi a lui Marx, să facă pelerinaje în oraşul lui natal... Să fie vorba de un început de descompunere al unui capitalism care a scăpat de sub control? Cel din România, cel puţin, seamănă cu o formă de jaf la drumul mare, favorurile şi banii aferenţi împărţindu-se doar în zona de vârf, unde "se fierbe piatră scumpă". "Prostimea", ca să nu folosesc alt termen, e la căpşuni sau la "grijit" bătrâni, prin Italia...
Să fie oare, posibil, să mai schimbăm o dată orânduirea? Cale de întoarcere nu mai există, pentru că, mulţumită Internetului, informaţia nu mai poate fi blocată şi comunismul din spatele graniţelor închise, dinainte de '89, nu va reînvia... Poate într-o variantă nouă?! E greu de dat un pronostic acum. Important e, în aceste vremuri, să supravieţuim. Să ne asigurăm minimul existenţial, mintea teafără şi să aşteptăm să treacă taifunul declinului financiar mondial.
Îmi vine şi să râd când mă gândesc că tocmai am intrat în campanie electorală. Oare ce ni se poate promite? Luna de pe cer, ce este într-o eclipsă pe termen lung, la fel ca şi omenirea?...

miercuri, 29 octombrie 2008

Ce-i mâna pe ei la luptă...

N-am prea avut timp în ultima vreme ca sa scriu pe blog, de aceea am şi suplinit absenţa cu fotografii... Totuşi, imaginile nu sunt totul aşa că încerc să-mi desluşesc, în văzul lumii, o nedumerire. Ce îl poate determina pe un om de afaceri din Bucureşti, aşa cum a fost Paul Ionescu, să vină la Botoşani şi să azvârle cu bani în stânga şi-n dreapta pentru un fotoliu de deputat? Iar finalul să fie unul de-a dreptul macabru, bucureşteanul găsindu-şi moartea pe aceste meleaguri, la doar 53 de ani... Am mai citit editoriale pe aceasta temă, am ascultat opinii avizate, dar cred că explicaţia e undeva în altă parte. Goana asta după fotolii înalte e acerbă într-o ţară în care politicul domină totul. Acolo sunt pârghiile ce reglează ce-a mai rămas din economie, finanţele fărâmiţate ale ţării, viaţa oamenilor, în ultimă instanţă. Nu poţi, ca om de afaceri, aşa cum era Paul Ionescu, să răzbeşti de unul singur. Pentru a câştiga lucrări, pentru a fi om de afaceri prosper, trebuie să ungi, la greu, tot felul de personaje aflate în posturi - cheie. Numiţi sau aleşi politic, evident. Şi rişti să dai banii, iar altul să cotizeze suplimentar şi mai rămâi şi cu ochii în soare. Şi-atunci, te-arunci în cursă, şi dai din coate şi promiţi, şi poate chiar şi faci cu speranţa că nu vei mai depinde de nimeni şi că nu va mai trebui să dai comisioane în stânga şi-n dreapta... Într-o economie nesănătoasă, cum e a noastră, în care aproape totul e sub formă de şpagă, ieşirea din turmă prespune două lucruri: ori dai în stânga şi-n dreapta până rămâi falit, ori ajungi tu în locul celor cărora le-ai dat până mai ieri şi... se schimbă calimera... Lucrurile sunt extrem de complicate acum, când criza economică începe să ne atingă şi pe noi, sute de oameni devin şomeri în prag de iarnă şi oameni în floarea vârstei mor din cauza unei orânduiri care nu-şi găseşte făgaşul... Pentru că nici nu vrea nimeni să se-ntâmple asta... E axiomatic că, dintotdeauna, în ape tulburi s-a pescuit cel mai bine...

marți, 21 octombrie 2008

No phone!

Timp de 5 zile, telefonul meu nu va fi "operational". Mai incercati duminica seara, daca e ceva important. Daca nu, si luni e o zi...

luni, 20 octombrie 2008

Precum hârciogii...

O ştire de pe TeleM de sâmbătă m-a determinat să mă uit şi eu pe site-ul Camerei Deputaţilor, la niscaiva declaraţii de avere. Mări să fie, ce agoniseală pe capul unora... Închirieri, salarii din Parlament, de la locul de muncă, pentru drepturi de proprietate intelectuală, pentru că s-au născut când trebuie, pentru că au intrat în partidul care trebuie atunci când era mai mare nevoie şi tot aşa... Să mă bată zeii dacă eu mai merg vreodată la vot ca să creditez vreun personaj de factură similară... Pentru că, în realitate, toţi sunt o apă şi-un pământ. Doar că unii joacă mai bine teatru, iar alţii mai prost.

marți, 14 octombrie 2008

La taverna...

Ohm m-am făcut, conform legii din fizică... L-am sunat pe Radu Doruleţ ca să amân venirea membrilor tarafului nevăzătorilor la "taverna" lui la TeleM şi am primit eu, o oră mai târziu, o invitaţie... I-am explicat că 22.30 e o oră la care deja dorm, dar mi-a promis un ceai negru, aşa că, asta este, mă duc... Celălalt invitat e viceprimarul Cătălin Alexa.

luni, 13 octombrie 2008

Cred că am figură de prost!

În ultima vreme, din ce în ce mai multă lume mă ia de gâscă şi stau şi mă întreb dacă nu e ceva în neregulă cu expresia de pe faţa mea. Ultima figură în domeniu s-a petrecut în seara asta, când m-a sunat un cunoscut din alte vremuri, care face un ziar politic în zona lui de judet. Ca să-i fac, vezi Doamne, un portret unui politician local, asa, cam de juma de pagină, care să apară în ziarul lui de campanie. Şi asta de sanchi! Fără să fiu înregimentată, fără să fie vorba măcar de un suc, darmite de plata care ar trebui să fie consistentă, dacă aş mai fi dispusă să fac ceva pentru vreun politician. Uite - aşa! Cred că mă duc să fac o operaţie estetică, că nu se mai poate....

vineri, 10 octombrie 2008

Asta-i tare!

Site-urile locale de ştiri anunţă că Florin Ţurcanu a fost exclus din PNL în urma unui conflict cu Liviu Câmpanu. Şi că la mijloc ar fi soţia lui Câmpanu, proaspăt consilier al prefectului... Ha, ha, scriam eu acum câteva zile că va urma o perioadă în care ne-am putea amuza pe îndelete, aşa că nicătăi că începe dansul şi la Botoşani... Că la nivel central e de bună vreme o sârbă în toată legea, cu guvernanţi, sindicalişti, editorialişti şi tot neamul...

Tired like a dog

În eventualitatea că mai există cineva ce nu ştie engleză, traduc: sunt obosită ca un câine. Am avut azi o zi plină, am rezolvat multe din lucrurile care mă presau, dar îmi vine să plâng de oboseală. Din această raţiune, mi-e cam lehamite de tot şi de toate. Să sperăm că-mi va trece...

joi, 9 octombrie 2008

Criza economică şi Botoşanii

* Ştim, din istorie, ce a însemnat marea criză economică mondială interbelică, mai puţin cunoscut, în schimb, fiind ce s-a întâmplat în acea vreme la Botoşani *
Lucrările „Starea economică şi raportul asupra activităţii Camerei de comerţ şi industrie pe anul 1927” şi cea similară pe anul 1929, editate de Camera de Comerţ şi industrie Botoşani (aflate actualmente în fondul de carte al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”) dezvăluie, în detaliu, avatarurile acelui timp. Detalii, pe http://rememberbotosani.blogspot.com/2011/07/criza-economica-si-botosanii.html

duminică, 5 octombrie 2008

Patru spectacole, patru repere existenţiale şi o idee

În decursul existenţei, am văzut puţine spectacole ale Teatrului "Naţional" şi asta pentru că nu am locuit niciodată în Bucureşti (nici nu mi-aş fi dorit, Doamne Fereşte!). Primul a fost "Oameni şi şoareci", cu Florin Piersic în rolul principal, cu care m-am întâlnit când eram copil, pe litoral. A urmat "Zbor deasupra unui cuib de cuci", cu un Costel Constantin debordant (într-o excursie de-o zi în Capitală, organizată de întreprinderea din Câmpina, unde lucram). Prin 2002, o nouă întâlnire, cu "Leul în iarnă", când am ajuns la Bucureşti pe post de însoţitor al Dragobetelui pe care îl creasem. Ultimul spectacol a fost "Noiembrie", jucat în seara aceasta pe scena teatrului botoşănean de actorii Naţionalului. Olga Tudorache m-a impresionat, dar uluitor mi s-a părut rolul lui George Motoi, de o naturaleţe rar întâlnită. Şi spectacolul în sine m-a impresionat, finalul lui prinzându-mă cu lacrimi în ochi. Şi cu un gând: ce-ar fi dacă aş încerca să scriu un roman? Oare sunt în stare? Sunt multe lucruri care mi s-au întâmplat în viaţă, şi unele "bat filmul", cum se spune. Nu pot afla răspunsul decât dacă încerc. Concediu pentru creaţie oare nu se dă? Aşa, cam de lungimea unuia de maternitate şi, evident, plătit!

Aţi mai văzut vreodată o pisică de asemenea culoare?

Unora, chiar le merge bine

Am zarit astazi la un program de stiri un domn rotofei la fata, cu totul si cu totul infloritor si, intrucat vorbeam la telefon cu mama, nu am reusit, suficient de repede, sa comut telecomanda pe alt canal... Vorbea despre un proiect ceva, el si inca vreo doua cucoane... M-am uitat ca la un extraterestru, pe care sigur nu l-am intalnit in viata mea si caruia am realizat ca nu-i doresc nimic: nici rau, nici bine. Ci nimic, asa cum se cuvine unui personaj care ti-e cu desavarsire strain...

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Farmecul începutului de drum în teatrul botoşănean

* Săptămâna aceasta, Teatrul „Mihai Eminescu” celebrează jumătate de secol de viaţă * Ioan Apostoliu, actor al teatrului botoşănean, sărbătoreşte tot în această toamnă 50 de ani de când a păşit pe poarta instituţiei de cultură, unde a rămas până astăzi *
În aceste vremuri, mai nimeni nu se gândeşte că va ieşi la pensie de unde-şi duce traiul profesional, stabilitatea fiind un atribut al perioadei comuniste, când te adunau inclusiv de pe drumuri şi te obligau să munceşti. Mai mult, a-ţi imagina că vei fi legat de un loc de muncă „cale” de 50 de ani e pură utopie, în trecutul nu foarte îndepărtat aşa ceva fiind perfect posibil.
Ioan Apostoliu, actor al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, a împlinit în luna septembrie jumătate de secol de când i-a spus „Da” teatrului botoşănean, instituţie de cultură cu care a împărţit „şi bune şi rele” ani îndelungaţi. Deşi de mic copil şi până la liceu i-a plăcut să fie „saltimbanc”, a urmat totuşi cursurile Facultăţii de Agronomie. Până la urmă, „dragostea dintâi” a fost mai puternică şi în 1958 s-a angajat la Teatrul „Mihai Eminescu”. „Mulţi ani am fost cu dispensă de studii, aşa cum erau mulţi alţii, abia în ’89 devenind actor cu „patalama” la mână”, îşi aminteşte „Nea Jan”, cum îi spun colegii.
Bombardat şi nu prea
Monografiile vorbesc despre începuturi mult mai îndepărtate ale mişcării teatrale pe aceste meleaguri, cea scrisă de Ştefan Ciubotaru amintind faptul că „primele spectacole teatrale din Botoşani au fost puse în scenă în 1838 mulţumită directorului Şcolii Publice de Băieţi, Nicolini şi a actorului şi scriitorului Costache Caragiale, venit de la Iaşi. Spectacolele date împreună cu artişti locali s-au jucat în localul şcolii publice din curtea Bisericii „Sf. Dumitru”, ce avea opt camere, dintre care una mai mare” („Monografia oraşului Botoşani”). Interlocutorul nostru povesteşte, la rândul lui, ce se întâmpla pe vremea când era copil, spre mijloc de secol XX: „Nemţii au avut mai întâi comandamentul la teatru, apoi în Şcoala de pe Marchian. În aprilie 1944, când avioanele germane au bombardat oraşul, a căzut şi o bombă în podul teatrului, care era plin de saci de nisip. Bomba a rămas în pod, în dreptul fosei şi a fisurat o bârnă. Au venit apoi specialiştii să dea bomba jos şi abia atunci a fost dezastrul. În ’56 au început consolidarea şi în 1958 Teatrul „Mihai Eminescu” a repornit la drum. Înainte, arăta ca teatrul din Iaşi”, rememorează Jan Apostoliu.
„Mână, birjar”
La terminarea războiului, în teatru rulau filme. După consolidare, atmosfera s-a schimbat subit: „Primul spectacol jucat la Teatrul „Eminescu” a fost „Mielul turbat”, piesă scrisă de Aurel Baranga. Jucam şi eu. Eram muncitor în fabrică. Cei ce veneau la spectacole se îmbrăcau frumos, ca în anii ’20 la Paris. Bărbaţii obligatoriu la costum, iar femeile cu pălării. Erau mulţi evrei, care veneau cu birjele, ce-i luau de-acasă. În acea vreme nu erau scările din faţă şi trăsurile trăgeau în intrândul din faţa intrării principale a teatrului. În Centrul Vechi erau două birjării, unde era „Macul Roşu” şi unde întoarce tramvaiul”, povesteşte interlocutorul nostru.
„Relache”
Evident, viaţa în teatru înseamnă multă muncă, dar şi distracţie. „Şi la începuturi era moda cu afişele, prin care se anunţau spectacolele. În Centrul Vechi, unde era loc de promenadă, se lipeau afişe cu programul pe întreaga săptămână. Joi, sâmbătă şi duminică era spectacol (duminică şi matineu), iar vineri, ca şi acum, concert. În restul săptămânii era trecut „relache”. Câte unii se opreau să citească şi spuneau, ferm convinşi că au făcut alegerea corectă: „La „relache” ăsta mergem, că dacă se joacă atâtea zile, înseamnă că e un spectacol bun”. Şi pronunţau aşa cum se scrie! Pe-atunci, cei ce veneau la teatru făceau parte din clasa de mijloc, care exista cu adevărat în acei ani. Industria era la începuturi, din moment ce în oraş era o moară, oloierniţa şi „Uzinele Textila”!”
Absolvenţi veniţi cu spectacole „la gata”
În amintirile lui Jean Apostoliu, un an cu o atmosferă frumoasă de-a binelea a fost 1959: „Atunci a venit la Botoşani întreaga promoţie de la Institut: Margareta Pogonat, Ion Dichiseanu, Adela Mărculescu, Smaranda Manoliu, Cornel Revent, Sergiu Tudose, Stelian Preda. Era clasa lui Ion Şahighian. Au venit cu toate piesele de la Cassandra (sala Institutului de teatru bucureştean). Noi a trebui să cumpărăm doar decorul pentru cele patru spectacole. Cu „Ziariştii” lui Alexandru Mirodan am luat şi primul premiu de stat! Alt spectacol cu care mai veniseră era „O noapte furtunoasă”. Îmi mai amintesc că pe-atunci se practica o metodă „nemţească”, atunci când se monta un spectacol. Se făcea un deviz la început şi rămânea bătut în cuie, „tehnică” ce nu se mai respectă în zilele noastre”. În anii de început, actorii stăteau în gazdă la Botoşani. „De la Sfatul Popular îi trimiteau în gazdă în case ţărăneşti. Dichiseanu în amintesc că stătea pe lângă Biserica „Sf. Nicolae”, în timp ce Adela Mărculescu optase pentru „Hotel Lux”, din Centrul vechi. După anii ’70, le dădea repartiţie la bloc. Mulţi luau repartiţiile, vindeau apartamentele rapid şi plecau de unde-au venit”.
Piliuţă, pictor - scenograf la teatru!
Un lucru mai puţin cunoscut e că primul pictor – scenograf al Teatrului „Mihai Eminescu” a fost celebrul pictor Constantin Piliuţă. „A fost la teatru doar în 1958 şi 1959.
Îmi aduc aminte că primele practicabile comandate de Piliuţă au fost făcute cu furnir, veritabilă catastrofă! De fapt, erau multe lucruri care nu se ştiau în anii de început. Când se vorbea de „pantaloni” pentru scenă, cei ce trebuiau să-i croiască se gândeau la pantaloni de-adevăratelea. Nu existau nici şcoli pentru cei ce trebuiau să facă peruci, de exemplu. Soluţia era să fie trimişi la alte teatre, ca să înveţe cum se face aşa ceva. Sufleorii, care sunt „memoria artiştilor”, se formau la „şcoala vieţii”. Important era să aibă dicţie bună”, declamă Jan Apostoliu.
„Viza E” şi autofinanţarea
Înainte vreme, nici un spectacol nu ajungea să fie văzut de public dacă nu era agreat de cei de la „Propagandă”. „Veneau la vizionare şi dacă nu le plăcea ce vedeau, anulau spectacolul. Peste tot era aşa. Mulţi aveau pregătire „telectuală”. Dacă primeam „Viza E”, mergeam mai departe. Mă tem că dacă ar mai fi trecut câţiva ani fără să vină Revoluţia, teatrele ar fi ajuns să se desfiinţeze. Ajunsesem să facem sicrie la tâmplărie şi costume la croitorie, autofinanţarea fiind în mare vogă. Erau foarte puţin absolvenţi, mulţi se pensionau şi desfiinţarea ar fi venit aproape de la sine”, e convins interlocutorul nostru.
O mare familie
Mulţi văd în actori semeni ce ţin de o castă aparte. Într-un oraş mic, cel puţin, Jan Apostoliu consideră că lucrurile stau altfel. „Întotdeauna am avut relaţii normale cu oamenii din oraş. Iar în teatru, suntem o adevărată familie. De multe ori, în deplasare, mâncăm din acelaşi castronaş... Că tot veni vorba de deplasare, o dată ni s-a stricat autobuzul şi ne-au dat două microbuze. Cu unul trebuiau să plece tehnicienii şi cu al doilea, actorii. La destinaţie, la apel, Stelian Preda - directorul, constată că un actor lipseşte. Disperat, se întoarce la teatru şi îl întreabă pe portar cu ce a plecat actorul în discuţie. La care interpelatul răspunde, senin: „Cu două sacoşe”... De fapt, plecase în microbuzul cu tehnicienii... Probabil, şi cu două sacoşe după el...
Întâmplări hazlii
Dar câte nu se întâmplau în deplasări.. „O dată, ajunsesem într-un cămin cultural din Dobrogea. Sala era arhiplină, iar directorul lipsea. Jucam deja, mai erau vreo 10 minute din spectacol, iar operatorul din sală continua să vândă bilete. L-am atenţionat că îndată ajungem la final, dar nu a părut impresionant, spunându-ne: „Rulaţi, rulaţi!”. Altă dată eram într-un turneu în Oaş. Ne-au chemat la o nuntă, unde văzând că Olga Delia Mateescu, care era cu noi, avea rezerve, i-au spus neaoş: „Măi muiere, sări în sus, că jos vii singură!”. Cutremurul din 1974 ne-a prins la Piteşti, la hotel. Avusesem înainte o operaţie la un picior şi mergeam mai greu. Când am realizat că e cutremur, m-am băgat în tocul uşii. Colegii treceau alergând pe lângă mine şi ţipau: „Luaţi-l pe Jan, că-i şchiop!”. Până la urmă am ajuns în stradă, unde era şi un revizor contabil, profund nedumerit: „La cutremurul din ’40 eram beat. Acum sunt tot beat. Cum e, dom’le, cu cutremurele astea?”, îşi aminteşte, amuzat, Jan Apostoliu.

Speculanţii politici, după colţ

Tăriceanu a ajuns într-un moment în care nu a mai avut ce face şi, după ce a fost împins de PSD pe un tăvălug inflaţionist fără precedent, a spus: "Stop! Trimitem hotărârea cu majorarea salariilor profesorilor la Curtea Constituţională". I-a fost, sunt convinsă, foarte greu s-o facă, deoarece va pierde în toamnă procente serioase în urma unei astfel de ziceri. Dar de, compromisurile se plătesc. A guvernat cu sprijinul PSD, le-a acceptat pretenţiile exagerate şi a spus "Nu" într-un moment în care s-ar putea să fie deja prea târziu pentru el şi partidul lui. Numai că nu ştiu pentru cine e actualul moment favorabil. Speculanţii politici din toate zonele eşichierului politic îşi clocesc acum strategiile, din mers, iar extremiştii sunt cei care e posibil să cadă cel mai bine în picioare. Stau să mă întreb dacă unii nu-şi vor arunca peste bord şi liderii, pentru a ieşi basma curată în faţa electoratului... Va urma o perioadă care ar putea fi şi amuzantă, dacă grija zilei de mâine nu ar fi atât de problematică pentru mulţi români...

Bibliotecarul Puiu Haşoti

Citesc, uluita, pe Hotnews, ce venituri au senatorii şi deputaţii ce au bătut în cuie variantele "îmbunătăţite" ale propriilor pensii. Mă rog, trec peste case, maşini, bijuterii şi alte cele şi mă opresc la altceva: la faptul că Puiu Haşoti mai ia, pe lângă indemnizaţia de parlamentar şi un salariu anual de bibliotecar de 14.400 RON. Program de 8 ore, bănuiesc. Când naiba le face şi pe una şi pe alta? Şi mai e şi la partid şi pe sticla televizoarelor? Mai văd că unii iau şi leafă de profesori universitari, alţii de medici, indemnizaţia de parlamentar fiind, probabil, başca! Poate că vreunii din altă ţară vor vota o lege care să le interzică aleşilor noştri să-şi păstreze şi vechile slujbe şi sinecura de parlamentar. Fiindcă ei sigur nu ar vota aşa ceva!

Viaţă grea, mon cher

Mai prin primăvară, scriam un articol despre începuturile comunismului pe aceste meleaguri. Îl întrebam, în acea vreme, pe Ionel Bejenaru, dacă o astfel de orânduire ar mai putea reveni. Răspunsul, cu tentă nostalgică, a făcut revenire la roata istoriei, care, firesc, se învârte şi nu ştii ce ar putea să scoată la suprafaţă la un moment dat... Până una alta, văd că ne serveşte o nouă criză economică mondială... Care inclusiv cei ce n-au prea pus mâna pe cărţile de istorie ştiu că înseamnă inflaţie galopantă, preţuri scăpate de sub control, şomaj masiv ş.a.m.d. Dacă o economie precum a Americii a stat cu sufletul la gură aşteptând votul din Camera Reprezentanţilor, care înseamnă o infuzie masivă de capital din banii publici în zona privată, ce ne-am putea aştepta într-o Românie guvernată haotic? În care toţi aruncă pomeni ca pe nişte mingi de ping - pong, ce ricoşează într-o vistierie goală? Fără să se priceapă la mecanisme macroeconomice, oameni adunaţi la hurtă în foruri extrem de importante ale ţării votează ca roboţii, atât drepturi aberante conferite propriilor persoane, dar şi urmaşilor - urmaşilor lor, cât şi majorări salariale pe care o să le plătească Papa Pius, fiindcă mă îndoiesc că bugetul României ar avea de unde. De vreo 18 ani încoace, cuvintele ce guvernează România sunt diletantismul, populismul preelectoral, minciuna spusă cu zâmbetul pe buze, interesul propriu peste cel naţional şi tot aşa. Câţiva ani am mai fost peste linia de plutire, pentru că milioane de români au muncit peste graniţă şi au câştigat bani inclusiv pentru rudele rămase acasă. Dar economia mondială e pe mai departe în corzi şi mulţi revin acasă. Acasă la ce? La capitalismul clientelar cu tentă bananieră şi la politicianismul de doi bani? Stau şi mă întreb ce se va întâmpla în ţara asta când nu vor mai fi bani de pensii şi când vom reveni la perioade de foamete, generate de preţurile exorbitante la alimente... Că de cele la utilităţi nu mai e cazul să amintesc... Viaţă grea, mon cher!

marți, 30 septembrie 2008

Parveniţii zilelor noastre

Vă mai aduceţi aminte un film deconectant, în care jucau Melanie Griffith, Sigourney Weaver şi Harrison Ford? Se numea "O femeie face carieră" şi era vorba de o secretară care are o idee de geniu, mulţumită căreia urcă trepte profesionale una după alta şi, în final, îşi mai şi lasă şefa fără iubit. Ei bine, astea se întâmplă numai în filme... Pentru că citesc astăzi o ştire pe un site local, despre o localnică ajunsă nici mai mult nici mai puţin decât ataşat pe probleme sociale la Ambasada României din Madrid. E vorba de un personaj de o calitate, să-i zicem incertă, despre care ar avea multe de spus cei ce au avut ghinionul să lucreze împreună sau, mai rău, să-i fie subordonaţi. Într-un post cu răspundere, pentru că nu e uşor să desluşeşti problemele ce apar într-o ţară unde lucrează atâţia români, a fost trimisă o doamnă care zâmbeşte languros şi care nu a făcut carieră, în nici un caz, precum Melanie Griffith. Şi atunci te mai întrebi de ce imaginea României e aşa cum e în lume... Dar, de fapt, nu am avut nu demult şi un scandal cu ambasadoarea noastră în Mexic, ce încurca amanţii şi mailurile lor de amor? La ce să te mai miri sau să te întrebi când vom intra şi noi în rând cu lumea... Probabil că niciodată...

luni, 29 septembrie 2008

De la Ministerul Mediului, via messenger

Stiti unde se arunca uleiul din tigaie dupa o friptura sau o portie mare de cartofi prajiti, facute acasa?... in chiuveta, nu-i asa? Aceasta e una dintre cele mai mari greseli pe care le putem face. De ce o facem? Pur si simplu pentru ca nu e nimeni care sa ne explice cum se face corect. Cel mai bine ar fi sa asteptam sa se raceasca si sa il punem in sticle de plastic, sau de sticla, sa punem dopuri la sticle si sa le aruncam la gunoi. Fiindca, UN LITRU DE ULEI FACE APROXIMATIV UN MILION DE LITRI DE APA NON POTABILA, CANTITATE SUFICIENTA PENTRU O PERSOANA TIMP DE 14 ANI. Daca tu alegi sa trimiti acest email prietenilor tai, poate ca acea criza de apa potabila nu va mai veni peste noi asa repede cum se estimeaza.

sâmbătă, 27 septembrie 2008

Message from a friend

În urma unor săpături arheologice, francezii au descoperit la 1000 metri un cablu din cupru.
Ziarele anunţă: acum o mie de ani, Franţa avea deja instalaţii telefonice.
În urma unor săpături arheologice, nemţii au descoperit la 2000 metri un cablu din fibră optică.
Ziarele anunţă: acum două mii de ani, Germania avea deja televiziune în culori, deoarece transmisia imaginii se făcea prin fibră optică.
În urma unor săpături arheologice, românii nu descoperă nimic la 1000 metri. Nici la 2000 metri, nici la 3000 metri şi nici la 5000 metri profunzime. Se opresc, deoarece tehnologia actuală nu permite săpături mai adânci.
Ziarele anunţă: acum cinci mii de ani România era foarte dezvoltată, deoarece poseda deja tehnologia de transmitere fără fir "WI-FI".

miercuri, 24 septembrie 2008

Cernăuţi, by day and by night

Avem un talent deosebit de a căuta şi de a visa mereu la ceea ce ne e inaccesibil. Hawaii reprezintă, pentru mulţi români, un paradis în care ştiu sigur că nu vor păşi niciodată. Pot, în schimb, să meargă pe Insula Thasos, unde am ajuns astă vară, care e tot un paradis pe pământ - numai că pentru toate buzunarele. Roma, Viena sau Paris sunt de asemeni destinaţii scumpe, pe care nu şi le permit trăitorii de rând de pe aceste meleaguri. Şi totuşi, nu ştiu cât de bine le-ar fi dacă ar ajunge acolo. Depinde cine îţi este alături, cum e vremea, dacă nu te chinuie vreo măsea... Un exemplu mai mult decât concludent e faimosul meu sejur în Emiratele Arabe, unde am trăit 10 zile într-un lux ostentativ şi unde m-am simţit stingheră de-a binelea... Ziua de ieri, în schimb, petrecută la Cernăuţi, a fost una perfectă. Le mulţumesc pentru asta lui Anatolii, Nicolettei, Liliei, şi celor trei Natalii... Venită pentru a pune la punct detaliile celei de-a doua etape a Proiectului "Pe urmele lui Eminescu, pe jos", am avut cazare la internatul Universităţii, mulţumită Nicolettei Holovach. Având astfel, pentru prima dată, o zi întreagă la dispoziţie, am putut să văd oraşul "by day and by night". Absolut superb! Ziua plin de viaţă, cu sute de lucrători care îi aranjau look-ul pentru sărbătorirea celor şase secole de viaţă, din octombrie. Iar la lăsarea întunericului parcă am păşit în altă lume... Colaboratorii mei ucraineni, după ce am "devorat" o pizza gigantică, mi-au propus să ne plimbăm prin Cernăuţi... Şi am pornit, cu toţii, printr-un oraş prin care puţini mai făceau acelaşi lucru... Multă linişte, oameni civilizaţi şi spoturi luminoase dispuse inteligent, pentru a pune în valoare statuile din firidele clădirilor şi superbele detalii arhitectonice. Într-o piaţă, pe un perete de zeci de metri pătraţi, se odihnea actul de atestare documentară al localităţii, în vecinătate fiind o imagine a Cernăuţiului "din Cosmos", după cum mi-au spus, mândri, prietenii mei. Am păşit pe "stelele" luminoase din trotuar, în care erau trecute numele celor ce au meritat recunoştinţa semenilor lor, am văzut clădirea în care a învăţat Eminescu, am aflat ce gust are berea cu gust de cireşe, m-am plimbat cu autobuzul miniatural care părea de epocă... Totul împreună cu oameni care m-au primit cu o reală căldură pe care, din păcate, nu o remarc prea des în propriul meu oraş... Ce să mai spun de borşul de sfeclă, făcut de Natalia şi de Lilia la cămin?... Era aşa de bun că am mâncat două porţii şi m-aş bucura dacă mi-ar ieşi şi mie la fel acasă... Sunt clipe unice în viaţă, pe care chiar merită să le ţii minte. "Cernăuţi, by day and by night", o zi cât o viaţă de om...

luni, 22 septembrie 2008

Without phone!

Marţi şi miercuri, telefonul meu va fi nefuncţional. Nu intraţi în panică, exist şi de miercuri după - amiază voi putea fi apelată din nou.

Amazing!

Am ajuns astăzi într-un restaurant al cărui aspect m-a uluit. Fiind în căutarea unei locaţii în care să servească masa nevăzătorii ce vor veni în decembrie la festivalul folcloric dedicat lor, cei de la "Rapsodia" ne-a orientat, pe mine şi pe preşedintele filialei, Tudorel Tupiluş, la "Restaurant Antik". E chiar în debutul Pietonalului Unirii, înainte de Cinema, la etaj, unde era "Beauty Center" si sala de fitness a hotelului în vremuri nu prea îndepărtate. E un spaţiu în care, după cum sugerează şi numele, mesele sunt într-un decor aidoma celui dintr-un magazin de antichitaţi, multe dintre obiecte fiind aduse din străinătate. Voi reveni şi voi face şi fotografii pe care le voi posta pe blog, pentru că sunt imagini care merită, întradevăr, să fie văzute. Pot spune că avem şi noi, acum, o locaţie în care îi poţi invita pe cei de pe alte meleaguri, oricât de sofisticate le-ar fi pretenţiile.

Mulţumesc Elenei Agachi...

... pentru nominalizarea lui "Wet butterfly", pe blogul elenaagachi.wordpress.com, la secţiunea "articole vechi de pe bloguri prietene care merită relecturate". E un text care mi-e drag şi mie şi pe care l-am scris într-o zi în care mă identificam perfect cu fluturele cu aripi grele de atâta ploaie...

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Ne-a trecut un păcat!

În momentul în care s-a purces la drum cu organizarea de şantier în Centrul vechi, a fost vorba să se mute şi Filiala Nevăzătorilor în altă locaţie, până se termină lucrările. Una dintre cele mai tentante oferte era să ne mutăm în două încăperi la DGASPC Botoşani. Uitându-mi astăzi la televizor la incediul care a făcut ravagii prin birourile respectivei direcţii, m-am gândit ce ne-ar fi aşteptat dacă ne-am fi mutat...

Mother goose...

Asta aş fi eu... M-am grăbit când am pornit maşina şi în loc de o spălare rapidă, care ar fi durat 30 de minute, hodorodogeşte de 2 ore şi jumătate într-un program nefolosit anterior şi mai am foarte puţin şi o arunc pe geam... Dar asta e o problemă mai mult decât măruntă într-o lume în care bursele sunt "în corzi", măreţul accelerator de particole din "experimentul secolului" s-a oprit pentru două luni (asta după ce a bifat şi o pană de curent), PSD-iştii postează filmuleţe porno pe Net (în care pare să fie candidata lor la ministeria învăţământului), cei mai tari lideri ai PNL-ului local se iau de gât (după o lungă perioadă de profundă fraternitate), afară nu mai stă ploaia, eu am o mie şi o sută de lucruri de făcut, iar maşina aia de pe hol nu dă nici un semn că ar avea de gând să se oprească, precum acceleratorul de particole! Toamnă în toată legea, ce să mai zic!

miercuri, 17 septembrie 2008

Pe unde mai eşti?

Azi m-am întâlnit cu două cunoştinţe, una din trecutul îndepărtat şi alta din cel mai recent. Ambele m-au întrebat, cu candoare: "Pe unde mai eşti?". Din câte ştiu eu, cel puţin, semnez câte 3 - 4 pagini de ziar pe săptămână în "Monitorul", am apărut în ultima vreme într-o ştire televizată şi în două emisiuni, din care una a fost difuzată de mai multe ori, gestionez vreo 3 bloguri, mai realizez câte ceva, din când în când chiar important, la Filiala Nevăzătorilor Botoşani, unde sunt referent cultural, deci sunt cât se poate de vizibilă. Şi totuşi pentru unii se pare că nu. Ce să mai încerc? Să mă plimb în costum de baie prin oraş? Să zicem că aş încerca şi asta, dar s-a cam lăsat frigul...

Rain at Botosani 3

Rain at Botosani 2

Rain at Botosani 1

marți, 16 septembrie 2008

Mesajul zilei de azi este:

"Viaţa e scurtă, încalcă regulile, iartă repede, sărută încet, iubeşte cu adevărat, râde necontrolat, şi nu regreta nimic care te-a făcut să zâmbeşti. Trimite mesajul la toată lumea care ţi-e dragă şi nu vrei să îi pierzi în 2008, chiar şi mie... Dacă primeşti 3 inapoi, eşti un bun prieten".
P.S. Decât să trimit mesajul pe care l-am primit în dimineaţa asta, mai bine îl postez pe blog, să-l preia cine crede că i s-ar putea potrivi...

luni, 15 septembrie 2008

O noua emisiune la Tele M

În această seară, la ora 20,00, sunt invitata Oanei Filip la o emisiune în direct la Tele M. Încerc să nu mă gândesc la asta, pentru că emoţia s-ar putea să mă determine să nu mă duc. Aşa că mai bine mai scriu o ştire pentru pagina de învăţământ...

vineri, 12 septembrie 2008

Moraru N. Maria

Aşa s-ar spune că mă cheamă, dacă mă uit pe un plic pe care tocmai l-am scos din cutia poştală. Ca să nu mai vorbesc de faptul că stau şi pe Calea Naţională nr. 49, la ap. 32... Cred că l-a durut undeva pe cel ce a împărţit plicurile cu "Luna Sănătăţii", de la Autoritatea de Sănătate Publică Botoşani, unde ajung ele, de fapt. M-aş duce şi eu să-mi testez glicemia gratis, dacă tot mă invită, dar dacă mă acuză cineva de substituire de persoană? Am eu vreo două nume, dar Maria nu figurează printre ele...

Un om liber!

Astăzi am terminat de achitat împrumutul luat anul trecut de la bancă, pentru a-mi regândi apartamentul (jumătate spaţiu de locuit, jumătate birou). Practic, trebuia ca "lichidarea" să aibă loc în decembrie, dar am vrut să scap de presiunea psihică ce m-a terorizat (tot timpul m-am gândit că nu voi câştiga suficienţi bani pentru a-mi achita rata ce era mai mare ca salariul a destui botoşăneni). În momentul de faţă am buzunarele goale, dar mă simt, în sfârşit, om liber. Care poate inclusiv să-şi regândească maniera în care îi curge existenţa, nu doar "look"-ul apartamentului, cum am făcut anul trecut.

duminică, 31 august 2008

Amusing!

Nu pot spune foarte exact de ce mă amuz, ci doar aşa, printre cuvinte... Uninominalu' ăsta de la toamnă şi sumele fabuloase pe care, de această dată, cam trebuie să le suporte catindaţii vor scoate calicii din Parlament - asta e o categorie, dar şi pe cei ce erau învăţaţi că politica e un "job" care trebuie să-ţi aducă sumedenie de foloase, dar pentru care tu personal nu trebuie sa dai nimic... Amuzant, de-a dreptul... Mă gândesc la cei 54 de mii de Euro pe care trebuie să-i cheltuiască în campanie un candidat la deputăţie şi la cei 60 de mii pe care trebuie să-i aibă un viitor senator... Eu n-aş da banii ăştia nici dacă mi-ar aşterne cineva covor roşu până la clădirea aceea care mi se pare cumplit de inutilă, dacă e să mă iau după cum merg lucrurile în ţara asta... Doamne, câte nu s-ar putea face cu banii ce se vor cheltui totalmente aiurea în viitoarea campanie...

joi, 28 august 2008

Starea şcolilor botoşănene, la început de drum


În secolul XIX, şcolile se adăposteau în casele localnicilor, în lăcaşuri uşor de demolat chiar şi de animalele satului, dotările fiind, ades, inexistente.
Şi-n mileniul trei, la vreme de vară, încă se mai vorbeşte despre lipsa fondurilor pentru pregătirea şcolilor în vederea noului an şcolar. Numai că acum sunt şcoli la fiecare pas, unele moderne de-a binelea. Cu totul altă făină se măcina atunci când învăţământul pornea, copăcel, la drum pe aceste meleaguri.
Din lucrarea Pagini din istoria învăţământului botoşănean, scrisă de Ştefan Ciubotaru în 1987, aflăm că pe 1 septembrie 1865, când s-a pus în aplicare Legea instrucţiunii, baza materială a şcolii primare era inexistentă. Întrucât în nici un sat nu exista un local special pentru şcoală, soluţia la care s-a recurs a constat în închirierea unor case, sau numai a unor încăperi. Soluţie realmente de compromis, pentru că la ţară, pe atunci, casele erau compuse dintr-o singură cameră şi o tindă. Mai mult, satul ţăranilor clăcaşi avea şi multe bordeie, în care oamenii locuiau de-a valma cu animalele.
Continuarea, pe http://rememberbotosani.blogspot.com/2012/01/starea-scolilor-botosanene-la-inceput.html

duminică, 24 august 2008

Felicitări pentru Mona Muscă

Nu am fost niciodată un mare fan al ei, dar consider că astăzi merită felicitată pentru decenţa de care a dat dovadă când a decis să păstreze distanţa faţă de politica în care a strălucit, dar în care a fost şi bălăcărită la maxim (pe drept cuvânt, mă tem!).

sâmbătă, 23 august 2008

Miroase a toamnă

Meteorologii au anunţat pentru astăzi una din ultimele zile caniculare ale verii. În oraş poate o fi, dar pe tăpşanul de la marginea lui mirosea convingător a toamnă. Soarele se iţea de pe un cer pâclit, suficient, totuşi, pentru a-mi schimba, încă o dată, nuanţa pielii... După 9.00, încă mai era rouă în iarbă, se auzeau greieri în vecinătate şi nările ţi se umpleau de un miros, liniştitor, de pelin... Chiar mi-au priit orele de plajă, cu aromă de toamnă... Exact de asta aveam nevoie cu o săptămână înaintea unei noi plecări pe litoral...

La Mulţi Ani!

Mătuşii mele Pia, născută pe 23 august 1944!

joi, 21 august 2008

Nu sunt un geniu...

Am făcut în seara aceasta un test de inteligenţă trimis de verişoara mea din Suceava şi mi-a ieşit că am o "inteligenţă ascuţită"! Nu e excepţională şi nici nu sunt un geniu, pentru că astea erau treptele imediat următoare... Mă rog, e bine şi aşa, aveam eu o bănuială că nu sunt Einstein... De fapt, după o după - amiază în care am umblat prin oraş, am copt o armată de vinete pentru iarnă şi am şlefuit vreo două pagini medicale, am răspuns cam aiurea la întrebări... Cine ştie, poate că oi fi, totuşi, un geniu... Glumesc, mă simt mai bine cu inteligenţa mea ascuţită... Mi-e suficient... Dacă eram, Doamne fereşte, o toantă, abia atunci era grav...

duminică, 17 august 2008

Aur olimpic pentru România la sol

După un exerciţiu magnific, Sandra Izbaşa a "spart" ghinionul ce a urmărit gimnastica românească la această olimpiadă (exceptând bronzul de la echipe - feminin) şi a câştigat mult aşteptata medalie de aur. Felicitări! E poate unul dintre puţinele motive de bucurie sinceră pentru toţi românii... Nu ar putea fi Olimpiadă în fiecare zi?

sâmbătă, 16 august 2008

Un tablou de care-mi aduc aminte în fiecare vară...

Un fluture foarte plictisit...

E atât de cald încât simţi cum totul în jur îşi diluează contururile, într-o insipidă zi de august... Undeva, mai la est, un război ba se termină, ba reîncepe... Chiar dacă timpul curge ca din ceasurile lui Salvador Dali, în celebra-i pictură, politicienii ies la rampă şi ne vorbesc despre tinereţe, despre specialişti, despre "altceva"... Îi ascult, simt cum mi se lichefiază creierul şi plec să dau ceva de mâncare celor trei pisoi flămânzi din ograda de lângă blocul meu... Sincer, şi eu îmi doresc "altceva", dar ofertele celor ce ne conduc au un puternic aer de "deja vu"... Parcă văd "creuzetele" în care se "coc" ideile pentru prostime... "Hai să vedem, cu ce să le mai sucim minţile şi de data asta? Ce să le promitem? Ce e mai spectaculos?" Nu contează cât de deplasată e promisiunea, nimic nu e prea mult când vine vorba de perpetuarea Puterii... E o aiureală să crezi că vreunul vrea să ajungă în scaune înalte pentru binele poporului... Dar ce-ar fi să schimb subiectul... Să mă gândesc la ce-aş putea face eu, pentru a nu mai avea sentimentul de "deja vu"... Am nevoie, rapid, de o schimbare de macaz, pentru că simt că aripile-mi sunt din ce în ce mai spălăcite şi mai am foarte puţin să mă transform în larvă... Numai că îmi place, mult mai mult, zborul, noul, neobişnuitul... Trebuie să le păstrez, trebuie să le caut... Vreau să-mi înviorez culorile şi să-mi regăsesc entuziasmul... Toate astea nu ţin de un om sau de altul, ci doar de forţa interioară... Atunci când ea se face fărâme, devii un fluture învins, cenuşiu, care nu mai înseamnă nimic nici măcar pentru el... Şi chiar nu vreau să se întâmple asta... Pentru că a fi cenuşiu e chiar mai grav decât a fi "fluture negru"...

Experimente

Am scris, nu o dată, despre acţiunile umanitare. Le faci, cu o singură condiţie: dacă şi crezi în ele! Dacă, în schimb, te gândeşti cum poţi obţine capital maxim de imagine din durerea unor semeni, atunci garantat totul va fi un mare fâs. Am trecut şi azi, razant, când veneam de la plajă, pe lângă un eveniment creat în scop umanitar. La mare distanţă temporală de inundaţii şi într-o locaţie proastă, pentru că am testat şi eu o dată parcul la un târg de jucării şi mi-au plecat negustorii cu jucăriile acasă... Pe o căldură ucigătoare (nici eu nu ştiu ce am căutat la plajă!), context în care în jur erau o mână de oameni. Lucrurile importante în viaţă se fac rapid. Dacă eşti lider peste un grup de oameni, fie ei şi copiii, le propui dimineaţă să facă donaţii pentru micuţii necăjiţi de la ţară, iar a doua zi, cel târziu, duci lucrurile adunate destinatarului. Nu stai, şi-o lungeşti, şi chemi şi presa să-ţi fie alături, şi tot aşa până nu mai ştii de ce ai început o treabă şi unde anume trebuie să ajungi. Nu pot spune decât: un nou experiment ratat!

Lansare de carte de hramul Bisericii „Uspenia”

Pe 14 august, între Vecernie şi Prohodul Adormirii Maicii Domnului, la Biserica „Uspenia” s-a petrecut o lansare de carte. „Este vorba despre volumul „Jertfa”, semnat de Dan Lucinescu. Autorul, născut la Botoşani în 1927, este la a 15-a carte, dar la prima lansare la Botoşani, evenimentul fiind găzduit de curtea bisericii”, declară preotul – paroh Toader Candrea. Prelatul botoşănean a fost impresionat de cartea a cărui prim tiraj de o mie de exemplare s-a epuizat rapid şi a sponsorizat editarea a încă 500 de exemplare. „Mi-au atras atenţia tenacitatea şi dorinţa lui de a învinge greutăţile existenţiale, precum şi curajul nemaipomenit de a se realiza, deşi nu părea să aibă şanse. După 15 ani de închisoare politică, era, fizic, aproape terminat”, dezvăluie Toader Candrea. Autorul, ce a fost prezent la lansare, a fost, după ieşirea din închisoare, mai întâi sudor şi tehnician, pentru ca, după absolvirea Facultăţii de mecanică şi a cursului post – universitar de Energie Nucleară, să devină lector universitar, autor a peste 300 de lucrări tehnice şi invenţii brevetate în ţară şi străinătate, tot el făcând parte din colectivul ce a elaborat tehnologiile pentru Centrala nucleară de la Cernavodă (Carmen Moraru)

miercuri, 13 august 2008

Brusc, instantaneu şi dintr-o dată!

Uite aşa m-am hotărât eu să mă mai duc o dată la mare, de data asta pe litoralul românesc. Voi merge, din nou, cu un grup de nevăzători şi vom sta la Hotelul Piccadilly, la mijlocul staţiunii Mamaia. Fiindcă, atunci când vine vorba de litoralul românesc, e staţiunea mea preferată, unde n-am stat decât o dată în existenţă, cred că merită deplasarea. Decizia e luată, vreme bună şi mare caldă mai trebuie şi totul va fi ok. În existenţă, cu cât te gândeşti mai mult dacă să faci un lucru sau altul, cu atât nu se mai leagă nimic. Cred că aşa voi lua deciziile de-acum înainte: brusc, instantaneu şi dintr-o dată!

marți, 12 august 2008

luni, 11 august 2008

Chef în septembrie

Azi am plătit, sper, penultima rată la bancă din împrumutul care mi-a stat fix deasupra capului în ultimul an. Am făcut nişte calcule şi dacă plătesc 8 milioane vechi la începutul lui septembrie (în contextul în care rata lunară a fost de 5,5 milioane!), îmi închei socotelile cu banca şi promit că fac chef atunci când se va şi întâmpla asta. De, eu sunt un om modest, nu operez cu sume în valută cu foarte multe zerouri în coadă... Aşa că zic bogdaproste când sunt în stare să plătesc la bancă cei 200 de Euro şi ceva, cât mai am de dat în septembrie...

duminică, 10 august 2008

"Erou" al muncii capitaliste

Cred că merit o astfel de diplomă, pentru că am reuşit, în "doar" 11 zile, sa fac curăţenie generală în casă. În contextul în care am mai avut o mie de alte treburi de făcut. Dar ce frumos e acum... Mă-nvârt dintr-o cameră în alta şi parcă nu e apartamentul meu... Sper să binevoiesc să-l şi păstrez aşa, parcă mă simt cu totul altfel în propria-mi casă... Mult mai bine...

Max si Liza, doi fratiori supersimpatici

sâmbătă, 9 august 2008

Un text la care merita sa meditati

Am preluat textul de mai jos de pe Hotnews pentru ca am considerat ca e unul care explica multe dintre gesturilor celor ce incearca sa ajunga la Putere sau sa-si perpetueze suprematia la varf. Asistam, de ceva vreme, la o escalada a preturilor si la o inrautatire a nivelului de trai care, dupa cum afirma specialistii, se va agrava. Vor supravietui doar "exemplarele puternice" sau cele care au agonisit ca ursul din padure, pentru ca in mult iubita noastra epoca moderna oamenii vor reincepe sa moara de foame. Sau in razboaie de uzura (vezi ce se intampla la rusi), sau din cauza bolilor din ce in ce mai sofisticate... Cei ce au lasat deja cateva decenii de existenta in urma nu au de ce sa sa se consume prea tare, numai ca acei ce abia pornesc in viata nu au perspective prea grozave... Oare in ce timp al omenirii o fi mai bine sa te nasti...

Raport Millennium Project: Va urma un deceniu marcat de instabilitate si violente

Cresterea pretului energiei si alimentelor, lipsa apei si schimbarea climatica ar putea duce la o reintensificare a instabilitatii si violentelor in lume in cursul urmatorului deceniu, potrivit unui raport publicat marti, informeaza AFP.
In ciuda acestor previziuni sumbre, raportul pentru anul 2008 al Millennium Project, un centru international de cercetare, subliniaza ca "progresele stiintei, tehnologiei, educatiei, economiei si administratiei vor permite lumii sa functioneze mai bine decat in prezent".
Raportul subliniaza 15 provocari mondiale, de la apa si energie, la crima organizata sau etica.
Centrul american pentru analize navale a identificat 46 de tari, avand 2,7 miliarde de locuitori, care se confrunta cu un risc crescut de conflict armat, si alte 56 de tari, cu o populatie totala de 1,2 miliarde de locuitori, care risca instabilitate politica, se arata in raport.
Expertii mai avertizeaza ca lumea va avea nevoie de o cantitate dubla de hrana in 2013 decat in prezent, ceea ce va presupune un consum mai mare de apa, pamant si ingrasaminte.
Raportul subliniaza ca 37 de tari se confrunta cu crize alimentare provocate de cresterea cererii in tarile in curs de dezvoltare, cresterea pretului energiei, utilizarea culturilor agricole pentru biocarburanti, scumpirea ingrasamintelor si speculatiile de pe piata.
"Pretul alimentelor de baza s-a dublat in lume", se arata in raport. "Pretul cerealelor, de exemplu graul sau orezul, a crescut cu 129% incepand din 2006. In conditiile in care aproape trei miliarde de persoane traiesc cu mai putin de doi dolari pe zi, un conflict social mondial pe termen lung pare inevitabil, in lipsa unor politici mai serioase privind alimentatia, in lipsa unor progrese stiintifice si a unor schimbari alimentare".
Din punct de vedere demografic, populatia mondiala va creste de la 6,7 miliarde de persoane in prezent la 9,2 miliarde in 2050, dupa care, la scurt timp, va atinge un maxim de 9,8 miliarde, pentru a cobori in cele din urma la 5,5 miliarde in 2100, potrivit previziunilor ONU.
Si apa se numara printre problemele spinoase cu care se confrunta omenirea. Raportul arata ca 700 de milioane de persoane sunt afectate in prezent de lipsa de apa, avand la dispozitie mai putin de 1.000 de metri cubi pe an.
In ceea ce priveste energia, cererea mondiala s-ar putea dubla in urmatorii 20 de ani. Utilizarea energiei hidraulice ar putea reduce emisia gazelor cu efect de sera.
Africa va fi continentul cel mai grav afectat de schimbarea climatica, desi este regiunea care contribuie cel mai putin la acest fenomen. Sudul continentului ar putea pierde 30% din culturile de porumb pana in 2030.
Millennium Project este o retea mondiala de institutii din peste 100 de tari, creata la initiativa Federatiei asociatiilor ONU (Hotnews)

miercuri, 6 august 2008

O seară aiurea

Nimic din ce am încercat să fac în după amiaza asta nu mi-a ieşit. Un domn căruia i-am cerut o opinie pe marginea unui subiect interesant mi-a spus ca nu e la curent cu tema si, pe de altă parte, că are o lucrare amplă de făcut în concediu şi nu se poate desprinde de ea. Haida de, nici măcar pentru o frază? Am mai incasat si mici reprosuri, nejustificate în opinia mea, nu avansez deloc cu curăţenia în apartament şi asta mă calcă pe coadă...
Revenind la subiectul necomentat, sunt sigură că va ieşi, în final, o pagină realmente interesantă, pentru că refuzul m-a ambiţionat... Tot îmi scria azi la horoscop ceva de "capacitate de luptă la cote maxime"...
P.S. Perseverare diabolicum. Tocmai am terminat, pe messenger, o conversatie pe marginea subiectului misterios, cu opiniile unui adolescent - superdestepte... Uite ca tinerii din ziua de azi stiu mai multe decat specialistii... Yes! Ce bine e sa ai prieteni cu coeficient de inteligenta peste medie!

sâmbătă, 2 august 2008

Mi-am făcut o bucurie!

Astăzi am mers împreună cu colegii mei de la Filiala nevăzătorilor pentru a duce ajutoare semenilor fără vedere din satele sinistrate, de lângă Prut. Mi-am amintit dimineaţă, când mă gândeam ce să mai duc din partea mea, că mai am trei sacoşe cu jucării, donate de micii comercianţi la Târgul jucăriilor din iunie, pe care intenţionam să le trimit într-o comună botoşăneană, când începe anul şcolar. Le-am luat cu mine şi unde am găsit copii, le-am oferit jucării. Am întâlnit chipuri zâmbitoare (unul îl vedeţi şi pe blog), copii cuminţi, care nu se înghesuiau înaintea altora şi pe care darurile i-au bucurat, realmente. Asta înseamnă să faci lucruri din convingere (nu doar pentru că eşti candidat pe vreo listă, vezi Doamne) şi să te bucuri de bucuria altora. Asta înseamnă, de fapt, să trăieşti cu adevărat, nu doar pentru a acumula averi şi faimă - ce ţin strict de zona efemerului.

Cel mai des, expresivitatea omului care a pierdut totul e mult mai profundă decât a celui ce are de toate

Fetiţă din Baranca - Hudeşti, sat afectat de inundaţii, strângând la piept un ursuleţ donat de micii botoşăneni, la Târgul jucăriilor

marți, 29 iulie 2008

Felicitări pentru Florin Ţurcanu

Nu m-am gândit că voi scrie vreodată un astfel de text, dar am citit despre iniţiativa liberalilor botoşăneni, care propun liberalilor cu funcţii din întreaga ţară să-şi doneze salariile pe următoarele două luni pentru sinistraţi. Dacă măcar jumătate din ei vor face aşa ceva, promit că îi votez la următoarele alegeri!

sâmbătă, 26 iulie 2008

Un om cu scaun la cap

Am aflat din media, mai întâi, că fostul prefect Cristian Roman va candida pentru un fotoliu de parlamentar şi mai apoi că nu, pentru că preferă să-ţi continuie activitatea la MIRA. Bravo lui! Decât să zvârle pe fereastră cei 50 de mii de Euro ce aud că trebuie daţi în campanie de liberali şi eventual să nu câştige, după ce s-a ploconit în faţa tuturor, mai bine îşi vede de slujba lui, atât cât e funcţională (sincer, îi doresc cât mai mult sau cât şi interesele lui o cer). Nu pot formula laude similare şi pentru cel ce a fost prefect după el şi care a executat tot ce i-a cerut partidul. L-au vrut primar? S-a dus în campanie şi a pierdut vreme şi bani de pomană. Iar acum mai şi serveşte umilinţa de a bate drumul până la Bucureşti şi a afla că nu s-a adunat comisia în faţa căreia trebuia să demonstreze, încă o dată, că merită să revină pe fotoliul de prefect...