duminică, 31 mai 2009

Astea sunt cumpărăturile mele!

Imagini de la Târgul de jucării vechi, Botoşani 2009, pe care copiii şi l-au organizat singuri! Bravo lor!





sâmbătă, 30 mai 2009

Chiar le dă cozonac în loc de pâine celor ce ajung directori?

Am urmărit şi eu în ultima vreme, aşa, din doi în doi, zvârcolirile localnicilor ce şi-au dorit să ajungă directori. Oridecare! Plini, adjuncţi, directori să fie! Au prestat cât au putut în campania electorală, au cotizat la greu, au carnet de culoare potrivită, aşa că au bătut din picior, precum un copil ce n-a primit jucăria de ziua lui: "FUNCŢIA!" Şi li s-a dat, că de, ca în poveste, orice faptă are şi răsplată. Numai că uitându-mă şi la numele celor care au început deja să-şi ocupe scaunele, văd toate "speciile" profesionale: oameni bine pregătiţi, ce vor da randament mai bun decât predecesorii, personaje cenuşii, pentru care vor lucra, ca de obicei, cei din eşalonul II şi III - adică specialiştii apolitici şi indivizi şi individe care n-au nici o treabă cu postul în care s-au căţărat, probabil numai ca să le scrie în CV şi probabil în necrolog (ca să citez un prieten) - director. Au fost şi 3 situaţii lăudabile: Anca Apăvăloaie, Georgeta Creţu şi Daniel Afrăsânei, care, din varii motive, n-au mai vrut sinecurile politice. Nu-mi vine să cred că se întâmplă şi aşa ceva pe meleagurile noastre... Nu ştiu de ce au renunţat ei, dar cred că m-aş oferi să-i lustruiesc o lună întreagă pantofii vreunuia care ar spune: "Mulţumesc, nu vreau funcţia fiindcă nu sunt capabil!". Dar ferita Sfântul să recunoască careva aşa ceva... Eu, ca om cu scaun la cap, mă mai gândesc şi la altceva. Cum Puterea în România se schimbă mai des decât te aştepţi, şefişorilor proaspăt unşi le pot pica pernuţele de sub fund când le e viaţa mai roz, niscaiva controale fiind posibil să-i şi lege dacă au călcat major în străchini. Nu te scuză nimeni dacă spui: "N-am ştiut, ştiţi, sunt cam tolomac, m-a pus partidul acolo...". Sincer, de unii mi-e şi milă, când mă gândesc în ce hal vor fi luaţi peste picior de cei cu care vor veni în contact, în noua funcţie. Dar de fapt, de ce-mi fac griji, au obrazul ca tovalul, sigur ţin la băşcălie...

Lumea şcolară de altădată, reînviată la Biblioteca Judeţeană

* Timp de o lună, Secţia de împrumut carte pentru copii şi Cabinetul de numismatică şi filatelie sunt gazdele unei ample expoziţii şcolare, cu rădăcini în secolul XIX *
Nota de inedit a expoziţiei vernisată în debutul acestei săptămâni o reprezintă complexitatea ei, organizatorii încercând să surprindă cât mai multe aspecte legate de şcoala de altădată. „Tot ce se poate vedea la bibliotecă reprezintă, ca idee, o expoziţie completă, dar şi perfectibilă în acelaşi timp. Până acum, au mai fost numeroase expoziţii de carte şcolară, numai că de această dată, pe lângă manuale, cei ce trec pragul secţiei pentru copii a bibliotecii pot admira acte de studii în original, o colecţie de rechizite de birou – adunate, în timp, de Ştefan Nicolau, Constantin Adam şi Neculai Ţurcanu, distincţii primite de cadrele didactice în perioada când România era republică populară, apoi socialistă (titluri de profesor emerit, brevete). Baza expoziţiei o constituie, însă manualele colecţionate în timp de profesorul Paul Ungureanu şi de Constantin Adam, doar o parte din cele 300 aduse regăsindu-se în spaţiul pentru public. Cel mai vechi manual este din colecţia profesorului Ungureanu, fiind vorba de „Gramateca română” din 1880”, precizează Mihai Cornaci, custodele Cabinetului de numismatică şi filatelie.
Remember pentru vârsta a treia
Pentru elevii şi profesorii din actuala generaţie, expoziţia de la bibliotecă poate constitui o incursiune în toate palierele învăţământului botoşănean, din secolul XIX până spre zilele noastre. Pentru cei de vârsta a treia, exponatele reprezintă un binevenit remember, ei având ocazia să se reîntâlnească cu vechile compasuri, călimări şi tocuri, cu o întreagă pleiadă de acte de studii (ce cuprinde certificate de esamen, bilete de promoţiune, diplome de capacitate, răsplate pentru studiu, cărţi de preoţie, diplome de maturitate, diplome de moaşă, adeverinţe din perioada interbelică ş.a.) sau cu o amplă colecţie de creioane adunate de Ştefan Nicolau. Mulţumită profesorului Ştefan Cervatiuc, tot la bibliotecă pot fi admirate copii după paginile de catalog ale lui Nicolae Iorga şi Ioan Simionescu, de la Şcoala de băieţi nr. 1 Marchian. Profesorul Aurel Dorcu, prezent la vernisajul expoziţiei, a declarat că se minunează „cât de mult a evoluat viaţa şcolară în 70 – 80 de ani. Păcat că evoluţia interesului pentru cultură, carte, învăţătură n-a mers în acelaşi ritm. Sper ca într-un timp scurt să se revină la frumuseţea lecturii, a învăţăturii”, a încheiat profesorul, ce este cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

joi, 28 mai 2009

Ei, uite că e şi Mall-ul bun la ceva!

Până în seara asta n-am prea băgat în seamă că e campanie electorală. Când vedeam vreun catindat pe la televiziuni, schimbam canalul să nu aud ce minuni mai spune. Steagurile de pe stâlpi sau bannerele stradale ţin de mult de cotidian, aşa că nu le mai văd şi nici nu m-a oprit careva din drum să-mi dea vreo cutie de chibrituri, măcar. Doar maşina aceea de pe Pietonal, înclinată precum Turnul de Pisa, iese oarecumva din decor. Ei bine, în seara asta mi-a atras ceva atenţia! În sfârşit, plouă la Botoşani! Aşa că am ieşit pe balcon şi am deschis geamurile larg, să-mi intre mirosul stropilor în casă. Am mai poposit niţel, să respir aer de-adevăratelea, prilej numai bun să admir zidurile ca nişte hăuri ale Mall-ului din diagonala drumului. Atârnate de ele, două bannere mari, ale unui partid ce ne dă indicaţii cum să alegem. Emblematică combinaţie, pentru că un om raţional se gândeşte că e invitat să aleagă investiţii care se vor finaliza la sfântul aşteaptă şi un trai ca la vreme de ploaie, într-o Europă Unită. Doamne, ce abstenteism prevăd la alegerile astea... Cu un fler mai ceva ca Mama Omida....

luni, 25 mai 2009

Dacă nu ştiaţi, aşa se îmbracă studenţii zilelor noastre la curs festiv. Imagine cu colegul meu Costică Surugiu, Valentina şi proaspătul absolvent...

Între gomoşenie şi obedienţă şi retur

De câte ori ies din tiparele mele existenţiale, tot dau cu capul de câte ceva. Azi mă pot lăuda cu două experienţe "de profil". In prima, mă duc cu un nevăzător ce avea o problemă într-un birou din zona administrativă, unde dau peste un personaj acrişor spre îngheţat, de-o gomoşenie rară. Fapt ce m-a făcut să mă-ntreb, pentru a nu ştiu câta oară: dacă cu mine, care nu-s chiar oarecine, se poartă de parcă i-aş cere portmoneul, ce se întâmplă cu oamenii simpli? Dar să trecem peste asta, bine că l-a înscris pe nevăzător în audienţă...
A doua la mână. Mă duc la prânz la bibliotecă, la o manifestare la care m-a invitat Mihai Cornaci. Ajung cu o uşoară întârziere, fiindcă alergasem de la slujba cealaltă şi mă opresc, până una-alta, la uşă. Văd mai încolo colecţionari de vază, în frunte cu Ştefan Nicolau, care se agită, privind înspre mine şi pregătindu-se să cedeze un loc. Mai mai să mă sperii, crezând că am devenit subit un VIP, când realizez că în faţa mea stătea Elena Condrei şi că pentru ea era toată agitaţia... Ha, ha, am luat ţeapă...

duminică, 17 mai 2009

Am apărut în "Sarmis"!

Asta da surpriză! Am primit pe Net de la Elena Agachi, ce coordonează de ani buni revista de cultură "Sarmis" a liceenilor de la "Laurian", trei pagini in care apar textele mele. Elegant ilustrate, cu desene semnate Diana Mocanu, fotografii ale Cristinei Baltag şi imagini din spectacolul "Frumoasa fără trup". E vorba de doi "fluturi" literari şi de cronica scrisă după ce am văzut spectacolul laurienilor la Festivalul "Amfiteatru". Reiau, deşi e publicat mai demult şi pe propriul blog, textul la care ţin cel mai mult - "Wett Butterfly", scris într-o perioadă existenţială absolut bacoviană:
"De mult nu am mai fost atât de dezorientat şi atât de cumplit de obosit… Încerc să dau din aripi şi încă mai zbor, dar din ce în ce mai greu… Simt stropii de ploaie alunecând pe nervurile aripilor şi topindu-mi toată vlaga… Cumplit e că nici nu mai ştiu unde sunt… Văd nişte clădiri ciudate în jur… Înalte, cenuşii şi jupite pe alocuri… Nu ştiu ce sunt, dar sigur nu seamănă cu nimic din ce era în pădurea de unde am plecat… Nici flori nu prea sunt în locul ăsta cu totul şi cu totul de neînţeles… Pe ici pe colo mai găsesc câte una, dar plină de ţărna stârnită de ploaia care nu mai stă… Dar, uite, magnolii… Cu flori uriaşe, cărora parcă le e frică şi de fluturi într-o primăvară atât de bacoviană… Îmi fac curaj şi încerc să găsesc drumul spre poieniţa din pădure, unde eram printre prieteni… Dar iar nu mai înţeleg nimic. Cărările de-aici sunt mai pline de gropi decât cele din sălbăticie… Nişte uriaşi stropiţi de glod, ascunşi sub un fel de flori imense - dar fără miros, fac slalom printre capcanele presărate prin locul căruia aud că-i spun oraş… Ştie cineva cum pot scăpa de-aici? Şi, mai ales, unde aş putea să mai văd, măcar o dată, cum răsare şi apune soarele?…"

Investiţii serioase

Adică în sfârşit mi-am făcut timp şi am ajuns în Bazar, de unde mi-am cumpărat o pereche de blugi elastici şi o pereche de adidaşi care arată bine şi mai sunt şi comozi pe deasupra. Totul, în schimbul fabuloasei sume de 110 RON, ce m-a făcut să-mi aduc aminte de încălţămintea sport "office", dintr-un magazin băimărean, ce costa vreo 250 RON perechea... Să-i poarte ei... Dacă mai adaug la asta colecţia de tricouri cumpărate la ultimele mele ieşiri pe alte meleaguri, mă pot considera o persoană bine îmbrăcată. Tot o investiţie în starea mea de spirit pot considera curăţenia prin casă făcută de dimineaţă până acum. Să mai spună cineva că au dispărut investitorii pe timp de criză...

sâmbătă, 16 mai 2009

A pleasant day

Astăzi am petrecut o zi realmente frumoasă. Am avut calificări la filială, pentru faza zonală a Concursului naţional de şah pentru nevăzători. Au fost şi partide cu emoţii, viu disputate, dar şi multă bună dispoziţie. M-am bucurat că printre cei 10 concurenţi au fost şi 2 femei, Mariana Lupaşcu şi Anişoara Văcălie, care n-au făcut câtuşi de puţin figuraţie, adunând puncte şi laude de la colegii lor bărbaţi. Au câştigat, în final, Tudorel Tupiluş, urmat de Neculai Bunduc şi Neculai Baban, Cezar Vieru fiind calificat din oficiu, pentru că a fost în primii 10 în finală anul trecut. Când s-a terminat totul, am mers la Grădina cu flori, în Centrul Vechi, la o bere şi la o îngheţată. Într-o după amiază superbă, cu oameni plăcuţi şi inteligenţi, într-unul din acele momente existenţiale în care ai sentimentul că se opreşte timpul în loc. Sper să nu urmeze, curând, vreo altă postare legată de ţara în care vreau să emigrez, fiindcă ar trebui să mă bucur mai mult de viaţă şi de ceea ce îmi oferă ea. Zile frumoase, conversaţii interesante, scurte paliere temporale în care tot ce a fost urât în trecut se şterge. E seară, e sâmbătă şi nu vreau să mai muncesc. Astăzi, cel puţin. Îmi doresc, măcar din când în când, să stau şi eu de pomană!

marți, 12 mai 2009

Very, very important!

De fapt şi de drept, cel mai important lucru care mi s-a întâmplat astăzi e că mi-a trecut durerea de cap (pe bază de sinusuri imflamate - ca la şarpele din Cartea Junglei), după 2 zile de antibiotice. Parcă sunt alt om!

Botoşanii în ploaie, la lăsarea înserării, de pe Terasa "Tele M"







Apus de soare, la Botoşani

Emigrez in Noua Zeelandă!

Atât de anapoda mi-au mers toate în ultima vreme încât doar o soluţie de asta "de antipod" ar mai putea salva lucrurile. Poate că pe-acolo n-o fi ajuns criza, poate au nevoie de instructori de înot, fotografi (că tot e asta ultima mea pasiune...). Am impresia că vorbesc în chineză, că nu mă mai înţeleg cu nimeni... De fapt comunicarea nici nu prea mai există în aceste timpuri, monologurile fiind la Putere. Fiindcă tot m-a invitat Oana Filip la "Botoşanii în direct", mă duc să-mi anunţ şi public intenţia... Că oricum doar cu zicerea rămân, n-o să ajung eu vreodată să văd Noua Zeelandă "pe viu"... Din păcate, suntem cu toţii prizonierii unui sistem care nici măcar nu are reguli, ca să ştii cât de cât după ce să te ghidezi...

Recomandarea săptămânii: http//desprebotosani.blogspot.com

Vă recomand blogul creat de jurnalista Alina Didi Constantin. Deşi locuieşte la Bucureşti, blogul desprebotosani.blogspot.com spune multe despre cât de legată a rămas de Botoşani. Felicitări pentru design, pentru ţinută şi... pentru că figurez şi eu la linkuri...

Salcâmi, boules de neige si maci înfloriţi la Botoşani



Cimitirul armenesc din Botoşani, veritabil muzeu în aer liber







vineri, 8 mai 2009

Bucuria de a juca şi de a fi spectator

Ideal, în viaţă, e ca toate lucrurile pe care le faci să-ţi placă. Din fericire, din când în când, toate antagonismele şi barierele dispar şi chiar ajungi să faci lucruri în care crezi şi care-ţi plac. În astfel de momente eşti la un "rendez vous" cu naturaleţea - destul de greu de mimat. În seara asta la Teatrul "Mihai Eminescu", la spectacolul celor de la "Drama Club" (coordonaţi de Elena Agachi), le-am simţit, celor de pe scenă, bucuria de a juca, de a fi în lumina reflectoarelor, iar celor din sală mândria că tinerii actori sunt de-ai lor, de-ai "laurienilor". "Frumoasa fără trup" - un spectacol elaborat, cu o foarte bună coloană sonoră, cu o mişcare scenică suficient de inteligentă şi credibilă pentru a nu mai fi nevoie de decoruri de mucava. Şi, foarte important, lipsit de stridenţe. Multe scene din spectacol erau realmente valoroase, se simţea, privindu-le, cu câtă migală fuseseră "construite". Mă gândesc în special la cea dinspre final, când supravieţuitorii erau atât de contorsionaţi, încât păreau să aibă în meandrele "târâişului" toate dezastrele ce se abătuseră peste Regat, după plecarea fiului de împărat. Lumea zânelor era plină de atemporal, iar "uciderea" prinţului, un veritabil balet. Nu ştiu cine va câştiga festivalul şi poate că nici n-ar trebui să conteze. Bucuria jocului, cea a publicului care stătea inclusiv pe scări depăşesc, în mod normal, orice premiu, de oriunde ar fi el. Să citez, pentru a fi mai explicită, o domnişoară ce se îndrepta spre ieşire - ce se declara convinsă că "Nu-i nimeni ca ATL!"?. Asta contează, să crezi că eşti foarte bun, chiar să fii şi să te bucuri că realizezi ceva deosebit... Dacă mai remarcă şi juriul asta, atunci chiar se ajunge la ideal...

Fluturaşi cu "Noua Dreaptă" şi mişculaţii pentru europarlamentare, în debut de campanie

Azi dimineaţă, un arhitect ce locuieşte 2 blocuri mai încolo de al meu, m-a oprit din drumul spre slujbă pentru a-mi arăta un fluturaş mărişor (aşa, mai spre afiş), al celor de la "Noua dreaptă", ce ne vorbeau despre demnitate naţională şi altele în ton. Să fie o simplă coincidenţă apariţia fluturaşilor în ziua în care debutează ceea ce ar putea fi extrem de anosta campanie pentru europarlamentare, sau e un gest absolut deliberat?... Deloc întâmplătoare sunt şi alte două enunţuri făcute, tot azi, pe eşichierul politic local: cel legat de venirea ex- liderului PNG, Dorin Ciuştea, la PNL şi de posibilul sprijin al familiei Conţac pentru liberali. Sunt mutări cât se poate de pragmatice şi care cred că vor aduna puncte în dreptul liberalilor, mai ceva decât spectacolele bucureştene de revistă pe care au anunţat că le vor aduce la Botoşani şi prin împrejurimi... Evident, eu nu ţin nici cu unii nici cu alţii şi nu mă duc la vot nici dacă îmi aşterne cineva covor roşu de la uşă până la secţia de votare, dar mă pot amuza urmărind cum se fac şi se desfac amiciţii. Toate, fără tăgadă, bazate pe cât de pline sunt buzunarele celor atraşi sau cât de rezonante numele... Într-o apatie totală, aşa cum e cea în care mai tot românul se gândeşte de care pâine îşi mai cumpără mâine (cea albă fiind deja tăiată de pe listă!), e nevoie de gesturi absolut surprinzătoare pentru a scoate oamenii din case şi a-i determina să voteze în vreun fel anume. În ce mă priveşte, eu ar trebui să înţeleg mai întâi cum un politician cinstit cheltuieşte sume uriaşe în campanie, cam cât salariul lui pe patru ani şi consideră că a meritat efortul... Şi asta fără să avem vreo contradicţie în termeni...

duminică, 3 mai 2009

Cică aşa a trecut gripa porcină de la animal la om...

Verişorul meu Dănuţ, cu Alexandru şi Cezărică, pe Broadway, aşteptând să înceapă festivalul românilor de 1 Mai

O grădină atoatecuprinzătoare

Greu mai e cu pagina asta de învăţământ, pe care o fac... Aşa cum am mai scris, am câţiva colaboratori speciali, pe care îi consider chiar prieteni, alţii cu care comunic satisfăcător şi o bună parte care mă fac să mă caţăr pe pereţi. În ultimele zile am avut parte mai mult de cei din ultima categorie... Să o iau pe rând. Merg miercuri la un eveniment, unde eram în juriu. Stau o oră, îmi fac treaba şi apoi plec, fiindcă trebuia să ajung la nevăzători, unde nu mi se terminase programul. O rog pe cea ce m-a chemat să-mi trimită rezultatele finale ale jurizării, dacă poate chiar în acea zi şi îmi promite că da. Azi e duminică şi pauză informaţii... Alta la rând. Sunt invitată să văd o expoziţie, unde erau doar profesoare, elevii ce urmau să o vizioneze venind peste o oră jumate! Întrucât aveam nevoie de fotografii dinamice, cu copii, am stat o oră şi jumătate, interval în care mi-am blestemat zilele... Şi a treia. Se petrece un eveniment literar la Rm. Vâlcea, despre care aflu de la o profesoara din Botosani. Cum ea nu avea imaginea globală, îmi da un mail al organizatoarei, careia îi scriu, politicos, pentru a afla numele micilor botosaneni premiaţi. Îmi trimite un ditamai articolul pe care l-o fi direcţionat, probabil fără succes, şi la ziarele locale, cu indicaţii să-l pomenesc şi pe inspectorul de specialitate şi pe ea şi pe dracu şi pe lacu... Îi scriu din nou politicos că eu trimit materiale la un ziar din Botoşani şi contează numele botoşănenilor şi nu al inspectorului de specialitate de la Vâlcea... Îmi răspunde sec să mă documentez la Botoşani, ca ea nu are tabel cu numele premianţilor şi localitatea din care provin şi nu are timp să-l facă special pentru mine. Deja le-am contactat pe botoşănence şi am şi primit 2 răspunsuri (mai aştept 2), iar doamnei de la Vâlcea nu-i pot face decât atât: nu o pomenesc în articol şi gata. Iaca sâc!