Wonderful days (text scris pe 12 iunie şi nepostat atunci, din raţiuni de Internet)

Suntem cu toţii la Bohoghina - Bucecea, după mai bine de o zi şi jumătate de proiect. Voi scrie, în final, un reportaj despre tot ce a fost, dar pot spune, deocamdată, că tot efortul depus a meritat. E, aşa cum am crezut în permanenţă, un proiect neobişnuit, despre care vor spune mai multe sutele de fotografii făcute. Până atunci, mii de mulţumiri tuturor celor ce ne-au făcut nişte primiri de nota 20 până în momentul de faţă, mai exact lui Constantin Ivaniciuc, profesor de geografie la Şcoala Mihăileni, Irina Vatamaniuc - director al Şcolii din Rogoşeşti, Nicolai Giuraniuc - consilier local la Cândeşti, Cornel Drai - director Şcoala Cândeşti, Victor Semciuc, încă primar de Mihăileni, Dănuţ Huţu - director Şcoala Vârfu Câmpului, Alecu Poenaru - director al Şcolii din Bohoghina - Bucecea, precum şi copiilor care ne-au cântat pe unde am ajuns. Sumedenie de oameni s-au bucurat, o dată cu noi, de acest pelerinaj, în primul rând cei pe lângă casele cărora treceam, şi care zâmbeau, încântaţi, când aflau ce facem. Mulţumiri şi lui Cristian Lupaşcu şi lui Octav Negură, care au umblat după noi pe malul Siretului (fără să ne găsească chiar foarte uşor), pentru o ştire care chiar le-a trezit interesul. Ce să mai spun de domnul Şuliuc, mare parte din proiect bazându-se pe experienţa dumisale în domeniu, de întreg grupul de ucraineni, care nu face nici un fel de mofturi, sau de Maria Tănase, membră în "Cercul Car - Pates" şi elevă la Eminescu, care a făcut până în momentul de faţă sumedenie de fotografii, pe care abia aştept să le văd. Pe cine am mai uitat? Pe Ilie Caraş, român din Ucraina, ce învaţă la Liceul de Artă şi care azi ne-a fost translator, pe rapsodul popular de la Cândeşti, ce le-a cântat până la 2 noaptea, pe femeia din acelaşi sat, ce ne-a adus o căldare de lapte şi o mămăligă pe măsură... Culmea, am înţeles că în după amiaza asta la Botoşani ploua pe rupte. Ei bine, pe drumul de pe vârful dealului pe care veneam noi spre Bohoghina era o vreme minunată, la fel ca şi satul pe care-l traversam , ce părea din altă lume....

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Pelerinaj în satul Eminescu, din comuna Gorbăneşti. 14.01.2012

Despre emoții, cu dragoste…