Wet butterfly...

De mult nu am mai fost atât de dezorientat şi atât de cumplit de obosit... Încerc să dau din aripi şi încă mai zbor, dar din ce în ce mai greu... Simt stropii de ploaie alunecând pe nervurile aripilor şi topindu-mi toată vlaga... Cumplit e că nici nu mai ştiu unde sunt... Văd nişte clădiri ciudate în jur... Înalte, cenuşii şi jupite pe alocuri... Nu ştiu ce sunt, dar sigur nu seamănă cu nimic din ce era în pădurea de unde am plecat... Nici flori nu prea sunt în locul ăsta cu totul şi cu totul de neînţeles... Pe ici pe colo mai găsesc câte una, dar plină de ţărna stârnită de ploaia care nu mai stă... Dar, uite, magnolii... Cu flori uriaşe, cărora parcă le e frică şi de fluturi într-o primăvară atât de bacoviană... Îmi fac curaj şi încerc să găsesc drumul spre poieniţa din pădure, unde eram printre prieteni... Dar iar nu mai înţeleg nimic. Cărările de-aici sunt mai pline de gropi decât cele din sălbăticie... Nişte uriaşi stropiţi de glod, ascunşi sub un fel de flori imense - dar fără miros, fac slalom printre capcanele presărate prin locul căruia aud că-i spun oraş... Ştie cineva cum pot scăpa de-aici? Şi, mai ales, unde aş putea să mai văd, măcar o dată, cum răsare şi apune soarele?...