Cadou, de Sf. Parascheva, pentru un dascăl de elită

Acum câteva zile, mi-am propus să scriu un text în pagina de învăţământ din „Monitorul” despre doamna Paraschiva Mursa, un învăţător pe care i l-aş dori oricărui copil din ţara asta. Am mai meditat la idee şi am realizat că în ziar nu scrii despre prieteni, ci relatezi, echidistant, evenimente de care afli sau după care scormoneşti. Aşa că voi folosi, pentru a creiona profilul unui om deosebit, platforma pe care mi-o oferă propriul blog, de pe care informaţiile se propagă rapid pe Net.
În cifre seci, doamna Paraschiva a fost, timp de 39 de ani, un dascăl de ţară, pentru că e cam greu să numeşti fosta comună Flămânzi oraş, aşa cum e „contabilizată” în scriptele noi. A format, în răstimpul amintit, 10 generaţii de elevi, pe care i-a tratat la fel ca pe cei cinci copii ai săi. Numai în ultimii cinci ani, copiii de care s-a ocupat au luat 17 premii la competiţii internaţionale, 39 la concursuri naţionale şi 3 la judeţene. Doamna Mursa, ce s-a pensionat în toamna aceasta, a primit în 1984 titlul de „învăţător evidenţiat”, în 2007 diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I şi în 2009 „Diploma de excelenţă”. A avut parteneriate cu cadre didactice din Franţa, aplicaţii practice în cadrul unor simpozioane internaţionale şi un parteneriat cu Facultatea de Geografie Iaşi, secţia Protecţia Mediului (din cadrul Universităţii Al. I. Cuza). A participat, cu elevii, la expoziţii naţionale axate pe ecologie şi s-a implicat în proiecte, de asemeni naţionale, de ecologie, literatură şi matematică. A publicat lucrări în reviste de specialitate, şi-a educat elevii în spiritul tradiţiilor neamului, învăţându-i să cânte şi să danseze muzică populară, alt gen de activităţi în care s-a implicat fiind cele umanitare.
Acum, după aproape patru decenii de apostolat, Paraschiva Mursa e convinsă că învăţătorii ce vin după ea ar trebui să ştie că „un dascăl trebuie să înveţe continuu, să pună accentul pe elevi, să simtă schimbarea şi, mai ales, când trebuie să se schimbe el însuşi. Relaţia cu elevul trebuie să fie una de prietenie, de înţelegere, de colaborare. Trebuie să-ţi iubeşti copiii, să-i cunoşti. Fiecare e un univers aparte, de aceea trebuie trataţi diferenţiat”.
Având un astfel de învăţător, nu e de mirare că foştii elevi o sună, o vizitează şi-i cer sfatul.
Ce mai pot spune, în final, decât: viaţă frumoasă, doamna Paraschiva şi pensie lungă alături de cei dragi!