Gânduri... din Botoșani

Ţi se întâmplă de multe ori să îţi doreşti un lucru şi să trăieşti cu convingerea fermă că nu-l vei obţine niciodată. Şi, de multe ori, chiar aşa se şi întâmplă! Mult mai rar, dorinţele în care nu crezi cine ştie ce ajung să se materializeze şi să trăieşti, fie şi fracţiuni de timp, un vis devenit realitate. Cu ani buni în urmă, îi priveam cu jind, la televizor, pe cei ce abandonau căldura propriile case şi mesele tixite de bunătăţi pentru a întâmpina, Noul An, în frig şi alături de sumedenie de necunoscuţi. Totul părea ireal, de-a dreptul, pentru că era un soi de bucurie pe care n-o înţelegeam, atât timp cât regulile noastre vorbeau despre acele ceasornicului ce se mişcau, implacabil, pe ecranul televizorului, spre 12 noaptea, despre discursurile – şablon şi despre şampania a cărui dop spărgea – pentru a nu ştiu câta oară – lustra din sufragerie. Între timp, s-au mai zvârcolit vremurile şi am început să deprindem, cătinel, gustul Revelionului în aer liber. Şi nu mă refer la cel în c...

Foto: www.adevarul.ro C ând nu am mare lucru de făcut, îmi revine în minte o întrebare pe care i-o puneam mamei pe vremea când eram copil: de ce scaunului, atunci când i s-a pus numele, i s-a zis scaun, copacului – copac, iar gardului – gard? În loc să-mi răspundă, mama se uita la mine ca la un extraterestru, temându-se, probabil, de următoarea dilemă existenţială care-mi va măcina existenţa de copil. Adevărul e că nici astăzi nu-mi e clar de ce fiecare lucru poartă numele pe care-l poartă şi de ce copacul n-a fost botezat ciorbă sau roata căruţă! Uitându-mă în jur, constat că mintea copiilor de azi e la fel de spontană şi că replicile lor nu sunt toate trăsnite, ca la emisiunea lui Ianţu, ci multe de o profunzime care te lasă fără grai. Cum poţi comenta o remarcă de genul: „ aş vrea să beau toată marea şi s-o vărs acasă, într-un lac ”, spusă pe litoral de o fetiţă de nouă ani, din Flămânzi? Simplu, n-o comentezi în nici un fel şi-ţi macini, pe tăcute, invidia că nu ţi-a trecut ţ...

  Fotografi: Carmen Moraru si Micu Jan

Imaginile de mai sus spun totul despre proiectul derulat de OMV şi Filiala nevăzătorilor Botoşani. Momentul de tandreţe dintre un mic nevăzător şi iniţiatoarea proiectului înlocuieşte, cu succes, o mie de cuvinte...

Eveniment superb, de a cărui organizare m-am ocupat toamna trecută şi care ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi realizat Gina Poenaru un reportaj pentru Radio România Actualităţi şi nu aş fi scris eu un articol publicat de Ion Istrate in Revista Luceafărul. Am găsit poza în care apar şi eu în seara asta, pe Picasa Web... Bănuiesc că a fost făcută şi postată de colaboratorii de la bibliotecă... Şi alte imagini, descoperite azi...

Evenimentul organizat de Centrul de Creaţie Botoşani şi de Primăria Bucecea a atras numeroşi artişti, de toate vârstele, mulţi de certă valoare. Concursul – maraton, care s-a terminat după miezul nopţii, a fost urmat de deliberări ale juriului, încheiate la patru dimineaţa. Locul ocupat de cei mai talentaţi solişti pe podium a fost ţinut secret ore bune, artiştii aflând abia în debutul Galei Laureaţilor ce premiu au luat. Ion Ilie, directorul Centrului de Creaţie Botoşani şi Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea, au acordat diplome şi trofee artiştilor ce s-au remarcat în festivalul – concurs, pe categorii de vârstă: 6 – 10 ani – Denisa Apetrei (Dorohoi), solist vocal şi Daniel Onofrei (Botoşani), solist instrumentist; 11 – 14 ani – Elena Predica (Coţuşca) şi Dumitreasa Chircu (Republica Moldova) – solişti vocali şi Vlad Ungureanu (Botoşani), solist intrumentist; 15 – 18 ani – Simona Mazăre (Draxini), Cornelia Constantin (Todireni) şi Mihaela Spătariu (Republica Moldova) –...