Ce s-a ales din Târgul de jucării vechi de la Botoşani...


Praful, aş putea spune. Poza e făcută de colegii mei de la Monitorul de Botoşani, astăzi, de 1 iunie, pe Pietonalul Unirii. Iar textul care o însoţeşte sună aşa: "De ziua lor, doi copilaşi vând jucării pentru a face rost de bani cu care să-şi cumpere dulciuri. Cei doi spun că nu au primit nici un cadou până acum, pentru că părinţii lor nu au avut posibilitatea financiară".
În locul manifestării superbe, cu sute de participanţi şi cel puţin tot atâţia cumpărători, intitulată "Târgul de jucării vechi", avem doi copii cu feţe dezolate, veniţi pe Pietonal ca să facă rost de bani. Nici vorbă de învăţarea, de mici, a regulilor economiei de piaţă, de noianul de cumpărători amuzaţi de aplombul cu care îşi făceau copiii reclamă la jucării, de momentele artistice de calitate ce schimbau registrul târgului pentru câteva minute...
Îmi aduc aminte cum s-au petrecut lucrurile în 2001... Pregătirile pentru târg au durat trei săptămâni. Interval în care am umblat prin şcoli, prin clase şi am explicat copiilor şi învăţătorilor despre ce e vorba. Unii au înţeles, alţii nu, dacă e să-mi aduc aminte nişte învăţătoare care voiau ca elevii lor să susţină un program artistic de o oră şi care veniseră fără niciun mic negustor... Copiii au primit ecusoane pe care scria "Mic negustor", li s-au amenajat "tarabe" in faţa Muzeului, erau încurajaţi de părinţi... Chemasem doi actori care să impulsioneze "vânzările", pe Daniel Badale şi pe Florin Aioniţoaie... Comerţul mergea strună, se vindea, se făcea şi troc... Mi-l aduc aminte pe Volin Costin venit să-şi încurajeze băiatul, cel mic invitându-şi tatăl la final, cu banii câştigaţi, la o bere...
Ani de-a rândul târgul a continuat să se organizeze la Botoşani. Era una din obligaţiile mele de serviciu, dar şi una din bucurii... Luni în şir mă salutau micii negustori pe stradă... Ce mai, eram cineva! Ultimul târg de a cărui organizare m-am ocupat în mod oficial a fost în 2008. Au mai fost doi ani în care am provocat copiii, underground, să iasă să-şi vândă jucăriile. Anul acesta n-am mai avut timp şi nici putere să mai continui. Şi Pietonalul, de altfel, arată ca după război, aşa că nici locaţia nu ar mai fi fost la îndemână...
Mă doare sufletul când evenimentele frumoase se transformă în fum sau în ştiri cu potenţial lacrimogen. Recent, am mai bifat o renunţare. Mi-am dorit, teribil, să merg în satul Eminescu din comuna Gorbăneşti atunci când înfloresc salcâmii... Şi n-am ajuns! Nu cumva, adun cam multe renunţări?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Criza economică şi Botoşanii

Culmea caliciei: gumarii îmblăniţi!

Frumoşii de la Laurian

Despre emoții, cu dragoste…

Pelerinaj în satul Eminescu, din comuna Gorbăneşti. 14.01.2012

Astăzi e ziua mea!