duminică, 13 ianuarie 2013

Cu gândul la Eminescu


Am început anul 2013 destul de prost. Plictisită, fără chef, fără vreun orizont clar… Începusem să fac alergie şi la iarnă, la frig, la gheaţa de pe trotuare, la zăpada murdară ce sluţea la un moment dat oraşul… Simţeam nevoia unui reper, unei reuşite, mai mici sau mai mari, care să mă împingă înainte…
Am demarat pregătirile pentru „Eminescu”, aşa cum fac la fiece 15 ianuarie, cam fără vlagă. Tema era fixată: „Omul Eminescu”, dar cum să-i dau contur? Am purces, totuşi, la drum… Am găsit un text frumos pe www.historia.ro, despre iubirea „în sincope” dintre Eminescu şi Veronica Micle… L-am împărţit în fragmente şi apoi unui grup de nevăzători… A urmat, la majoritatea dintre ei, scrierea textelor în Braille, pentru a le prezenta la şezătoarea ce urma să se petreacă. Am mai căutat informaţii axate pe controversele legate de data şi locul naşterii Poetului, despre prietenia lui cu Creangă şi am găsit inclusiv un reportaj despre Natalia Eminescu, urmaşa fratelui poetului, Matei - realizat acum doi ani. M-am gândit că portretul unei personalităţi e ca un puzzle, ce trebuie alcătuit într-o manieră diversă şi interesantă în acelaşi timp. L-am rugat pe bunul nostru colaborator, istoricul Gheorghe Median, să creioneze o frescă, în cuvinte, despre cum arăta şi despre ce îi plăcea poetului, în viaţa de toate zilele. L-am invitat pe Ludwig Schibinschi care, împreună cu chitara lui, ştie să facă atmosferă ca nimeni altul, am comandat o jerbă cu flori albastre şi lucrurile păreau să intre pe un făgaş, al lor. 

La propunerile de mai sus au venit şi altele, fragmentele din celebrele scrisori ale lui Eminescu şi Veronica Micle recitate de membri ai filialei, romanţe, strofe scrise de Eminescu şi de Veronica – toate au creat un întreg demn de o veritabilă instituţie de cultură. Şi încă una cu ştaif! Uitam! Eu am vorbit despre „jurnalistul Eminescu”, punând accentul pe o „indicaţie” a lui N.N. Carp către Maiorescu: „Mai potoliţi-l Pe Eminescu!”. Nu de alta, dar mai aud şi în zilele noastre astfel de „ziceri”, la adresa jurnaliştilor ce nu sunt specializaţi în „făcut sluj”. 
Au mai fost sincope, ce-i drept, inclusiv eu am făcut două mici „erori de regie”. Numai că important era „personajul colectiv” (am „împrumutat” sintagma de la cei de la Drama Club!), naturaleţea, convingerea cu care protagoniştii vorbeau despre Eminescu şi despre viaţa lui. 
 Toată povestea, încheiată cu depunerea unei jerbe de flori albastre la statuia din curtea Uspeniei, a durat o oră şi jumătate. Cât un spectacol îndelung pregătit. Sunt zeci de poze postate pe pagina de Facebook a Asociaţiei nevăzătorilor care vorbesc mult mai elocvent decât mine despre cele petrecute. Pe mine, cel puţin, m-au emoţionat de-a binelea cele cu nepoţica lui Relu Matei – în vârstă de o lună şi jumătate – care a fost prezentă în sală, la eveniment. Cuminte, ca o păpuşă vie… E o coincidenţă stranie ca la un eveniment de celebrare a naşterii poetului să ai în preajmă un prunc… Mă gândesc că un astfel de debut ar trebui să-i poarte noroc micuţei… Cine ştie…         

Niciun comentariu: