joi, 27 noiembrie 2014

Seminar despre valorile europene, pentru tinerii din Republica Moldova


În această săptămână, Asociația „Floare albastră” Botoșani a organizat un seminar despre Uniunea Europeană, valorile și simbolurile sale pentru tinerii din Bălți, Republica Moldova. Evenimentul a avut loc la Universitatea „Alecu Russo”, iar la el au participat adolescenți ce fac parte din Centrul de resurse pentru Educație ecologică „Școala Verde”, al Asociației „Caroma Nord”.
Gheorghe Ciobanu, consultant în numeroase proiecte transfrontaliere, a făcut vorbire despre legislația pentru tineri în UE, structurile lor asociative, precum și, în mod special, despre finanțările ce pot fi atrase prin proiecte cât mai bine fundamentate. Rodica Frecăuțeanu, președinte al Asociației „Caroma Nord” Bălți, s-a referit la un proiect al asociației dumisale, „Europa pentru tine”, ce are, de asemenea, în vedere o campanie de informare despre Uniunea Europeană.
Tinerii au primit din partea Asociației „Floare albastră” pliante despre UE și tricouri cu inscripția „Europa pentru tineri”, prilej numai bun pentru formarea unui lanț uman, în care erau îmbrăcați în tricouri în  culorile steagului Uniunii Europene.
La final, s-a stabilit o nouă întâlnire, până în primăvară, în care să prindă viață un curs pentru scrierea de proiecte de tineret.  

Niciun comentariu: