Despre emoții, cu dragoste…
În ultima vreme
nu am mai scris, mai nimic. Mi-am descoperit un nou hobby, fotografia și am
avut sentimentul că sunt împlinită umblând pe “ulițele” urbei (mai mult
centrale, mai rar pe la periferii) și surprinzând, cu Nikonul meu, tot ce mi se
pare că iese din tipare. Și aici ar fi multe de spus, e o pasiune căreia nu-i acord,
nici pe departe, timpul care l-ar merita, așa că nici rezultatele nu-s pe
măsura așteptărilor. Din când în când, câte-un cadru iese din tipare, mă bucur,
mi se încălzește inima, sufletul și merg mai departe.
Dar să revin la scris, mai vechea mea pasiune. Și să vorbesc
despre emoții. E sigur, fără ele nu aș putea trăi. Mulți se complac în rutină, în bârfe și invidii,
pentru mine toate astea nu au contat, niciodată, Sau nu le-am dezvoltat eu, cel
puțin și sigur nu mă “hrănesc” cu așa ceva!
Recent, am găsit
un comentariu al Claudiei Țilia, o tânără talentată și sensibilă, care vorbea
despre „lucrurile care rămân”. Adevărat, Claudia, ele sunt singurele pentru
care merită să lupți și să învingi prejudecăți. Ai impresia, nu o dată, în
zilele noastre, că Don Quijote de la Mancha era mic copil în lupta lui cu
morile de vânt. Aproape tot ce faci, oricât de neimportant ar părea, e o luptă
din momentul în care pornești până la final. Traseu în care te întrebi, într-o
obsesie care doare: oare e bine, oare va ieși ceva sau totul e sortit eșecului…
De ce să mint, nici reeditările unui eveniment sau altul nu-mi trezesc vreun
interes major. Când știi dinainte ce va ieși, ce rost mai are să-ți bați capul…
Dar să scriu câte
ceva despre ultimul eveniment și încărcătura lui de emoții…Am căutat autori născuți
în luna iulie, pentru un concurs literar. I-am descoperit pe Paler, Păunescu și
Alecsandri și am căutat informații care, de asemenea, să rămână în mintea și în
sufletul celor ce aveau să asculte materialul audio pe care l-am înregistrat
într-un timp record. Articole emoționante cu și despre Paler, biografia lui
Păunescu, o prezentare romanțată a lui Alecsandri… A urmat partea de rutină,
împărțirea materialului, telefoanele, construirea întrebărilor, într-o formulă
simplă, estivală…
Și a venit și
sâmbăta concursului… De fiecare dată ies afară, mă uit în deal, în vale și mă întreb dacă lumea o să
vină… Dacă munca și zbuciumul meu vor însemna ceva… Și unul câte unul, apar… Nu
voi vorbi de cei ce sunt deja veterani ai unor astfel de concursuri, ci de
oameni care vin de puțină vreme, ce poate că o fac pentru că simt în fața lor
căldură. Sufletească, în gesturi, în vorbă… Trebuie să ai o structură asemănătoare,
cât de cât, ca să poți rezona cu cel ce-ți întinde o mână și să realizezi că
merită să te implici. Altminteri, e atât de simplu să stai pe margine, și atât!
Întrebările au
început să curgă, de la unul la altul, juriul a ținut lucrurile în mână, iar eu
mi-am depășit tracul anilor de început și am înlocuit emoția cu dezinvoltura. Mă
bucuram la fiece răspuns corect, de parcă aș fi câștigat la loto. Mă și uitam,
printre întrebări, la concurenți. La Marius Chirilă și Silviu Dureț, doi tineri
cu o prietenie frumoasă, care intelectual vorbind câștigă teren de la un
concurs la altul. La Claudia Petrovici, profesoară care a stat pe gânduri
înainte de a se înscrie. “Dacă
nu știu, dacă o să mă fac de râs…”. A constatat, la final de concurs, că
memoria a trecut testul cu brio, așa că se va înscrie, cu alt curaj, și la următoarele
concursuri…
Claudia Țilia,
care mai are de lucru cu propria timiditate, a demonstrat repede cât de
temeinic s-a pregătit, Andrei, fratele ei, arătând și el, rapid, că nu e străin
de materialul de concurs. Iulian Ghiorghiu, altă surpriză extrem de plăcută. Bine
pregătit, ambițios și hotărât să investească premiul într-un stick!
Nu spun cât de
emoționantă a fost prezența lui Ghiță Butuc! La cei 78 de ani ai săi, a venit
de două ori, cu bastonul alb, după material (că prima dată nu l-a mai găsit pe
stick!). Nu a reușit să răspundă la întrebări, s-a necăjit pentru asta, dar n-a
contat! Toată lumea l-a felicitat și l-a îmbrățișat! A primit și bani de taxi
de la Narcisa Siminiuc, prietenă venită să asiste la concurs, care-l privea cu
un zâmbet al sufletului.
Așa că, să recapitulăm.
Astea-s lucrurile care contează, oameni buni. Să scoți oamenii din casă, să te
bucuri alături de ei atunci când știu și să te întristezi, când dau greș. Să
trăiești, cu alte cuvinte și să te hrănești cu emoții pozitive! Altminteri,
trăim degeaba, iar eu nu vreau să mi se întâmple asta!
Carmen Moraru
Comentarii
Cecilia a simțit așa..
Un timp, o sa ma invart pe langa tine,Om Bun!